is it safe to drink alcohol with ativan buy lorazepam advantages of ativan over xanax

sleep study using ambien zolpidem no prescription getting off ambien cold turkey

does xanax help you come down buy xanax xanax effect sleep

how long does valium take to have effect buy valium online valium now

have fun with xanax buy xanax xanax ephedrine

is tramadol effective for fibromyalgia pain tramadol 50 mg tramadol period pains

valium injection ingredients diazepam 5mg valium de 5 mg

can i take xanax with soda buy xanax xanax vs oxycodone

valium after xanax buy valium online valium dosage for seizures

how long does rebound insomnia last when stopping ambien ambien 10 mg zolpidem online Columbia

PEOPLE

„Amiralul“ Ivan Patzaichin, eternul campion de legendă, pleacă trist de la comanda „Flotilei de aur“

November 15th, 2009, com Comenteaza

Multiplu medaliat olimpic, mondial, european şi naţional, Maestru Emerit al Sportului, Antrenor Emerit, decorat de Comitetul Internaţional Olimpic cu cea mai înaltă distincţie – Ordinul „Colanul de Platină“, decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv – clasa I“, Ordinul Militar – clasele I, II, III, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios“ în grad de Ofiţer, Ivan Patzaichin este unul dintre marii campioni de legendă pe care i-a dat sportul românesc.

În anul 1967, Patzaichin a ales să lase paradisul Deltei Dunării pentru a găsi drumul spre victorie. Nu împlinise 18 ani când a ajuns la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti pentru a cuceri medalii, faimă şi glorie. După 43 de ani de activitate, ca sportiv şi antrenor, plimbat dintr-o poziţie în alta la lotul olimpic de kaiac-canoe, „amiralul“ Ivan Patzaichin a decis, de curând, să se retragă. Motivul: „Un singur lucru am pretins: să fiu lăsat să-mi fac treaba. N-am fost lăsat şi sper să fie bine de acum încolo“. Mare performer, mare caracter!

Ivan Patzaichin a avut o copilărie fericită la Mila 23, în Delta Dunării: „Eram un răsfăţat în limitele acelor vremuri. Mama era croitoreasa satului şi mă mândream că aveam cele mai frumoase hăinuţe. Toţi mă iubeau în sat pentru că eram unul dintre cei mai respectuoşi copii“. Calităţile sale fizice ieşite din comun, specifice oamenilor acelor locuri, l-au recomandat pentru o carieră sportivă de senzaţie.

„Prinţul Deltei“, în căutarea gloriei la 18 ani

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti l-a legitimat rapid pentru că specialiştii au văzut în ochii adolescentului de nici 18 ani licăririle aurului olimpic. „Nu mi-a fost greu să plec pentru că am venit la Dinamo «pornit» pe o medalie. Am ştiut încă de când am plecat din Deltă că o să ajung campion“, ne-a mărturisit Patzaichin. Şi nu s-au înşelat… După nici un an de antrenamente pe lacul Snagov, „Prinţul Deltei“ cucerea, în anul 1968, aurul la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico. Ivan Patzaichin a continuat apoi să domine topurile două decenii la rând, cu o consecvenţă uluitoare, ceea ce i-a adus o inegalabilă faimă pe plan mondial.

La München ’72 a cucerit aurul, iar apoi a văzut moartea cu ochii

De la extaz la agonie. Cam aşa se poate defini participarea lui Ivan Patzaichin la Olimpiada din 1972. La München, Patzaichin a cucerit titlul olimpic la canoe pe distanţa de 1.000 de metri. O prezenţă care a avut de toate: ghinion, suspans, dramă. „În serii, la puţin timp după start, mi s-a fisurat pagaea. Longitudinal“, ne-a mărturisit „Amiralul“. Regulamentul prevedea pentru astfel de situaţii o pagae de rezervă, iar dacă apărea ceva neprevăzut în primii 30 de metri sportivul trebuia să ridice braţele, cursa se oprea şi se relua imediat după remedierea problemei. Marele campion ne-a lămurit: „Eu am ridicat braţele, dar n-a văzut nimeni! Acum, după atâţia ani, eu cred că n-au vrut să vadă. Când am realizat că nu mă bagă-n seamă, am continuat. S-a spus că am vâslit cu panoul bărcii. N-a fost aşa. Cu pagaea ruptă am terminat cursa. Apoi am făcut contestaţie, am mers în recalificări şi am câştigat şi finala!“

Cariera impresionantă a lui Ivan Patzaichin a fost pigmentată şi cu momente dramatice. Cu siguranţă, cel mai dramatic a fost cel din 1972, tot la Jocurile Olimpice de la München. „Am câştigat aurul, însă am trăit zile de groază. A fost atentatul palestinienilor asupra delegaţiei Israelului şi noi eram vecini. Stăteam baricadaţi în camere şi ieşeam pe burtă în balcon“, îşi aduce aminte fostul antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe.


Marea dragoste – Georgiana, marile pasiuni – florile şi animalele

Familia a fost un adevărat cult pentru Ivan Patzaichin. Dacă doreşti să cauţi o definiţie pentru iubire, căsnicie şi fericire, aceasta poate fi dată de cuplul format din Ivan şi aleasa inimii lui, Georgiana, cea care îi este alături de mai bine de 30 de ani.

Alături de ataşamentul pentru familie s-au născut, în ani, două mari pasiuni: florile şi animalele. Din orice colţ al lumii pe unde concura, „amiralul“ revenea acasă nu doar cu o salbă de medalii, ci şi cu câte un ghiveci de flori. „Am fost singur la părinţi. De aici şi dragostea mea pentru animale, în special pentru câini. Ai mei plecau la petreceri şi eu îi aduceam în pat cu mine“, povesteşte Patzaichin, zâmbind ca pe vremea copilăriei. „Animalele şi florile sunt cele de la care putem învăţa să iubim, să fim fericiţi“, a completat Ivan.


Borş de peşte „à la Patzaichin“

„Dacă vreţi să mâncaţi un borş pescăresc adevărat trebuie să veniţi la noi în Delta Dunării, la Mila 23“, ne-a invitat cu prietenie Ivan Patzaichin, un specialist (şi) în pregătirea mâncărurilor cu peşte. „Vom face un foc adevărat, care să lase un strat de jar cam de două, trei palme şi la el o să fierbem o ciorbă de-o să le povestiţi şi nepoţilor de ea“, şi-a continuat Patzaichin relatarea despre secretele borşului de peşte.

Apoi totul a continuat cursiv, de la sine, ca o poezie învăţată în urmă cu mulţi ani şi repetată ori de câte ori este nevoie, cu mare atenţie, pentru a nu omite ceva: „Reţeta tradiţională din Deltă spune că borşul se face cu apă din Dunăre. Cum probabil nu aveţi de unde să faceţi rost de apă din lac sau Dunăre şi poate aveţi şi anumite reţineri, veţi folosi apa din bucătărie. Aveţi nevoie de un ceaun de 20 de litri, de vreo patru kilograme de peşte mai mare (crap, caras mare, biban, somn – capul de somn dă un gust fenomenal, ştiucă – la care recomand tot capul şi puţin din corp), 1 kg de morcovi, 1 kg de roşii bine coapte, 1 kg de cartofi, şase cepe, câţiva ardei graşi, pătrunjel, leuştean, sare, piper, patru căţei de usturoi şi, obligatoriu, ardei iute“.

Reţeta a început să devină nu numai interesantă, dar şi apetisantă.

„Şi? Mai departe?“, l-am întrebat pe „Prinţul Deltei“. „Aveţi răbdare că e de muncă. În primul rând, aruncaţi în ceaun, la fiert, zarzavaturile, iar cartofii îi puneţi mai spre sfârşit, odată cu peştele. După ce s-au fiert bine, se scot toate zarzavaturile şi peştele apoi se strecoară zeama. După aceasta puneţi din nou ceaunul la foc şi, când dă în câteva clocote, puneţi sare şi oţet după gust. Îl mai lăsaţi câteva clocote şi apoi îl luaţi de pe foc, se adaugă pătrunjelul tocat mărunt, se pune un capac şi se lasă aşa circa 10 minute“.

Am aflat că degeaba faci borş de peşte dacă nu ştii să-l mănânci ca în Deltă. Învingând cu chiu cu vai pofta, pe care am pus-o în cui, am aflat de la Ivan Patzaichin şi ultimele detalii: „Pe o tavă mare, în mijlocul mesei, se scoate peştele, dar nu tot. Într-o farfurie puneţi un polonic de borş (fără peşte) peste care mai adăugaţi mujdei, puţin oţet şi sare de bucătărie. Mai întâi se mănâncă peştele din platou înmuiat în borşul cu mujdei după care, la sfârşit, tot în farfuria în care aţi mâncat peştele se toarnă şi câteva polonice de borş iar pe deasupra leuştean proaspăt tocat. Obligatoriu să aveţi la masă ardei iute şi o mămăligă mare, numai bună pentru zeamă“.

Un mic secret este şi mujdeiul care se prepară într-un mod anume. „Borşul de peşte fără mujdei nu mai e borş. Luaţi cei patru căţei de usturoi, îi pisaţi bine, bine de tot, peste ei adăugaţi puţină sare şi mai pisaţi-i puţin cu o furculiţă după care adăugaţi ulei, câte puţin, până obţineţi o pastă mai groasă, ca maioneza. În caz că s-a tăiat puneţi puţin oţet, că nu are cum să nu iasă…“


Ivan Patzaichin, omul cu statuie

Pentru Ivan Patzaichin e destul de dificil, chiar incomod, să iasă pe stradă pentru că riscă să nu mai ajungă la destinaţia fixată. În general, oamenii îl recunosc uşor şi îl întreabă câte şi mai câte despre impresionanta sa carieră sportivă. Patzaichin recunoaşte asta: „Simt zilnic simpatia oamenilor de pe stradă şi pe această cale vreau să le mulţumesc pentru că îmi apreciază munca şi performanţele. Pe drum, la piaţă, la teatru, în restaurant sau la cafenea mă întreabă ba de una, ba de alta“.

Statuia din faţa stadionului Dinamo l-a făcut şi mai renumit. Astăzi, dacă întrebi pe cineva cine a fost Ivan Patzaichin, mai mult ca sigur va face trimitere şi la cunoscuta statuie. „Unii mă recomandă într-o manieră de-a dreptul haioasă: «Nu-l ştiţi pe Ivan? E omul cu statuia de la stadionul Dinamo!»“, a explicat Ivan Patzaichin.

Academie de Sport pentru Bucureşti

La 550 de ani de atestare documentară a Bucureştiului, campionul-legendă Ivan Patzaichin face un apel către autorităţi pentru a se implica serios în susţinerea sportului: „Se pot face multe în Bucureşti pentru sport. Nu avem un stadion adevărat, bazine de înot, baze de pregătire, şcoli dotate cu ceea ce trebuie pentru sport. Oamenii sunt sănătoşi şi frumoşi dacă fac sport. Bucureştiul, ca metropolă europeană, ar trebui să aibă o Academie de Sport, multidisciplinară, pentru că resurse umane există. Degeaba avem tineri talentaţi, cu potenţial, cu excelente rezultate la învăţătură dacă nu avem grijă ca ei să se dezvolte armonios. Sportul este un instrument de susţinere a unui standard de viaţă de tip european dar şi o sursă pentru modelarea caracterului uman“.

„Mă bucură un lucru: sportivii nu mă contestă“

Deşi nu vrea s-o spună deschis, Ivan Patzaichin are în suflet o mare tristeţe. Decizia de a renunţa la lotul olimpic de kaiac-canoe se datorează, în exclusivitate, atitudinii duplicitare a federaţiei de specialitate. Pe de o parte, cei de acolo spun că nu l-au demis. Pe de altă parte, reprezentanţii acestui for spun că s-a ajuns aici deoarece Patzaichin nu şi-ar fi îndeplinit obiectivele, nici anul trecut, nici anul acesta şi că totul a mers din ce în ce mai prost.

Adevărul este cu totul altul: „Nu mi-am dat nici o demisie şi nimeni nu o să mă demită. Nu mi-am mai depus candidatura pentru un post pe care să îl ocup de la anul. Atât. Sper să fiu mai liber pentru că în aceşti 43 de ani de activitate mi-am sacrificat familia şi prietenii. Mă bucură un lucru: sportivii nu mă contestă. Să scoţi un campion mondial sau olimpic este o performanţă unică. Sunt fericit pentru ce am realizat în viaţa mea şi în cariera de antrenor. Este trist pentru că baze de antrenament nu prea mai avem. Nu cred că în aceste condiţii ne mai putem califica la vreun turneu. Am renunţat şi sper să vină altcineva să facă mai mult. Un singur lucru am pretins: să fiu lăsat să-mi fac treaba. N-am fost lăsat şi sper să fie bine de acum încolo“, a declarat Ivan Patzaichin la postul de radio Sport Total FM.

Marii campioni şi legendele lor nu mor niciodată

Impresionanta carieră a lui Ivan Patzaichin e greu de definit cu un cuvĂnt sau o frază. Poate că cifrele sunt mai potrivite decât cuvintele, ele arătând în termeni reali fabuloasele sale performanţe: 5 – la atâtea Olimpiade a participat Ivan Patzaichin în cariera sa; 7 – numărul de medalii câştigate la Jocurile Olimpice, dintre care patru de aur şi trei de argint; 11 – reprezintă participările la Campionatele Mondiale; 22 de medalii cucerite la Campionatele Mondiale – opt de aur, patru de argint şi zece de bronz; 1 – un titlu de campion european; 27 de titluri de campion al României cucerite ca sportiv; peste 150 de medalii obţinute ca tehnician la loturile naţionale.

foto Octavian Tibăr

Taguri:

Comenteaza