În Bucureşti mai există, încă,  un „Mic Paris“. Din ce în ce mai mic. Şi mai în paragină. Vreo 2.000  de case  de epocă, în varianta optimistă. Că n-a stat nimeni să le numere, evident. Să le adune într-o  poveste de  patrimoniu, nici vorbă!  Aşa  că „La Belle   Époque”,   în  arhitectura românească,  nu  prea   mai   e „belle”.  Ca să-i admiri  bijuteriile, te  umpli  de rugină, manele, termopane. Şi te latră câinii!

 

O arhitectură şarmantă

Valentin Mandache este expert  în case de epocă și, mai ales, un mare  pasionat al domeniului. Bate Bucureștiul, în lung și-n lat, cu un aparat de fotografiat la purtător, ca să-i descopere  cele mai  intime  detalii de  arhitectură veche.  Apoi  postează imagini și explicaţii  pe blogul  casedeepoca.wordpress.com. Un adevărat manual despre cât de fascinant poate  fi Bucureștiul, ca arhitectură, dacă  știi să-l vezi. Și să-l cauţi  prin  civilizaţia de betoane. Ceea ce am făcut și noi, ca elevi ai maestrului, într-o lecţie în aer liber.  Mai exact, într-un tur  prin centrul Capitalei, pe tema  stilul Mic Paris.

Înainte  de-a   pleca   la  drum,  Valentin Mandache s-a asigurat că știm, cât de cât, despre  ce  se  vorbește în  arhitectura locală  de sfârșit  de  secol  XIX și început de  secol  XX: „Primul boom  imobiliar al Bucureștiului erei moderne a  avut  loc  în  perioada numită La Belle Époque. A fost caracterizat de o arhitectură  șarmantă, care reproduce forme  neo-baroce,  neo-rococo și neo-gotice, la modă în special  în Franţa acelor  vremuri. Combinând aceste  forme  noi cu motive și tehnici  de construcţie autohtone, plus  stilul tradiţional otoman,  arhitectura locală a căpătat o personalitate  distinctă. A  rezultat, astfel,  ceea  ce  eu numesc stilul Mic Paris”.

 

În zona Mântuleasa, se poate vedea una dintre foarte puţinele case stil Mic Paris restaurate şi renovate  conform originalului. Imobilul, construit în 1902, acum este clădire de birouri. Stilul casei poate fi descris ca o încrucişare între rococo şi Empire, cu unele elemente Art Nouveau.

Laura Genescu, traducător, ne mărturiseşte că este o şansă  nesperată să ai biroul într-o asemenea bijuterie de arhitectură: „Toţi clienţii sunt impresionaţi de construcţie, ca atare, dar mai ales de interioare, de detalii”.

 

Valentin Mandache are dublă  cetăţenie, română şi britanică. A trăit 20 de ani la Londra,  acolo s-a  specializat şi în case de epocă. A revenit la Bucureşti ca expert în imobile istorice şi se declară un iubitor al Capitalei, „în urâţenia şi în splendoarea ei“.

 

Arhitectura Bucureştiului în presa străină

Star Tribune: „Un oraş  plin de  contradicţii, cu  biserici  străvechi   lângă   blocuri comuniste,  cu  clădiri  părăsite, cu  geamuri sparte, lângă  cafenele de lux… (…) Cu parcuri multe, bulevarde largi şi trotuare  late, Bucureştiul  aminteşte de  Paris. Arhitectura, un amestec  de baroc, bizantin, neo-clasic şi art-deco, se împleteşte cu hidoşeniile comuniste, pătrate şi fără nici o personalitate”.

Reuters: „Un amestec rar de idei arhitecturale vestice, peisagistică  estică  şi megalomanie caracteristică regimului totalitar al secolului  al XX-lea…  (…)  Multe  bijuterii  de arhitectură modernă dispar,  fiind lăsate  în paragină de dezvoltatorii care vor să construiască blocuri de apartamente, pe proprietăţi valoroase”.

France Press: „Desfigurat de clădirile de beton ale regimului comunist, apoi de coloşii de  sticlă  pe  model  occidental,  Bucureştiul mai are, încă, 2.000 de case de la începutul secolului XX, care au farmec şi care riscă să fie distruse. Lacune legislative, birocraţie, corupţie şi aviditate, toate  acestea  formează un  cocktail mortal  pentru  oraşul  odinioară supranumit Parisul Balcanilor”.

Taguri: nr. 7 / iulie 2012 Tweet

Saturday, July 14th, 2012 at 11:05 pm, DOSAR, RSS feed