ZOOM

„Odată criogenate, celulele rămân viabile pe termen nelimitat“

November 20th, 2009, com Comenteaza

Andreia Valter, director general Stem-Health Unirea

Specialiştii ne spun că, în cazul unor afecţiuni ale sângelui cum sunt leucemia, talasemia, boala Hodgkin etc., există mari şanse de vindecare prin celule stem prelevate din cordonul ombilical. Cu cât este mai mare numărul de celule stocate, cu atât mai bine. Anumite boli de sânge apar la o vârstă foarte fragedă în timp ce alte boli degenerative apar la adulţi. Şi pentru unii şi pentru ceilalţi stocarea din timp a unor astfel de celule este poliţa de asigurare pentru sănătatea pacienţilor. Acest lucru este acum posibil şi în România prin Stem-Health Unirea, unde sângele din cordonul ombilical este prelevat, testat, analizat şi celulele stem stocate în cel mai scurt timp posibil. Despre importanţa acestei bănci de celule stem, nevoia de informare corectă a părinţilor şi costurile păstrării celulelor vieţii ne-a vorbit dna Andreia Valter, director general – Stem Health Unirea.

Care sunt paşii în prelevarea de celule stem, după încheierea contractului cu Stem Health Unirea?

– La semnarea contractului dintre familie şi Stem-Health Unirea, kit-ul de prelevare este predat familiei, care îl va ţine la temperatura camerei până în momentul în care merge la maternitate. În acest kit de prelevare, pe care familia îl primeşte la semnarea contractului, se află şi trei vacutainere (eprubete), în care în momentul naşterii se va recolta sânge de la mamă, pentru a face toate analizele necesare. Chiar dacă viitoarea mămică a făcut aceste analize în timpul naşterii, la indicaţia medicului obstetrician, ele vor fi refăcute de către Stem-Health Unirea pentru mai multă siguranţă. Atunci când începe travaliul sau viitoarea mămică merge la spital, pentru că este programată la cezariană, va lua la maternitate kit-ul de prelevare pe care l-a primit la semnarea contractului între familie şi Stem-Health Unirea. În momentul în care ajunge la spital îl va preda doar medicului sau persoanei delegate de medic să preia kit-ul. Transportul sângelui din cordonul ombilical se va face foarte rapid la laborator, cu un transportator acreditat; rapiditatea cu care se prelucrează sângele din cordonul ombilical este decisivă pentru a asigura un număr cât mai mare de celule stem, atât de necesar pentru un eventual transplant. În două săptămâni de la naştere familia primeşte toate rezultatele (testele virusologice din sângele mamei, testele bacteriologice din sângele din cordonul ombilical. Proba va fi procesată, se va scoate anticoagulantul, se îndepărtează hematiile, plasma, se centrifughează celulele stem şi se vor trata cu o substanţă protectoare pentru a proteja celulele pe perioada stocării la –196 grade C.

– Ce se întâmplă dacă o persoană căreia i s-au prelevat celule stem nu are nevoie de transfer de celule stem niciodată în viaţă şi nici rudele sale nu au nevoie?

– Celule stem din sângele cordonului ombilical se stochează iniţial pentru 20 de ani. Contractul cu părinţii este pe această perioadă. Dacă nu a avut nevoie de ele, după 20 de ani celulele stem se vor păstra în continuare sau se vor distruge cu acordul tânărului (bebeluşului în urmă cu 20 de ani) deoarece este major şi va lua hotărâri în nume propriu.

– Cum sunt tarifele din România comparativ cu alte pieţe, mai dezvoltate?

– Diferenţele sunt foarte mari de la o ţară la alta, variind de la 1.350 de euro la peste 2.500 de euro, contracte pe o perioadă de 18-20 de ani. În România, depozitarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical în bănci familiale este recentă, de aceea şi sunt doar două bănci care au laborator în România de procesare şi stocare. Stem-Health Unirea are depozitarea doar în România pentru ca unitatea să fie accesibilă oricând bebeluşului. În Spania, spre exemplu, există doar bănci publice de celule stem. Părinţii donează sângele placentar şi apoi va fi folosit de o persoană compatibilă, nu neapărat de la persoana de la care s-a recoltat sângele. În Grecia, peste 35% dintre părinţi recoltează în bănci familiale de celule stem.

– Foarte multe campanii media promovează donarea de sânge ca o modalitate de extragere a celulelor stem hematopoietice pentru rezolvarea unor cazuri de leucemie, talasemie şi alte boli ale sângelui. Care este diferenţa între celulele stem din sângele unui adult şi celulele stem din cordonul ombilical?

– Deşi celulele stem au devenit o temă centrală pentru numeroase discuţii, puţini oameni ştiu că există diferite tipuri de celule stem. Celule stem adulte se găsesc în măduva osoasă şi se dobândesc prin tehnici chirurgicale invazive. De asemenea, găsirea unui donator potrivit pentru transplant este dificil, uneori imposibil de găsit. Celule stem embrionare, derivaţi din embrioni (de exemplu oul fertilizat), sunt foarte controversate şi subiect tipic de dezbateri bioetice în media. Celule embrionare din sângele din cordonul ombilical oferă o sursă necontroversată de celule stem, naturale (inclusiv Vaticanul aprobă stocarea de sânge ombilical). Celulele stem din sângele cordonului ombilical oferă multe avantaje comparativ cu celelalte tipuri de celule stem. Ele sunt colectate după o procedură nedureroasă, care durează zece minute şi nu implică nici un risc pentru mamă şi bebeluş. De asemenea, aceste celulele stem oferă avantaje faţă de celulele stem din măduva osoasă, deoarece sunt mai puţin predispuse la „boala grefă versus gazdă“ (GVHD), un fel de atac al sistemului imun al celulelor donatoare împotriva destina­ta­rului. Faptul că celu­lele stem din sângele cordonului ombilical sunt dispo­ni­bile când sunt solicitate de fa­milia donatoare per­mite iniţierea rapidă a tratamentului (trans­plantului) şi creşterea şanselor de vindecare.


„La această dată avem costuri în jur de 1.500 de euro în condiţiile în care această sumă acoperă prelevarea, analizele necesare, transportul în condiţii de maximă urgenţă şi mai ales stocarea pentru 20 de ani a unităţii recoltate. Pentru cei cu venituri mai mici oferim planuri de plată în rate, iar pentru cazurile speciale căutăm diverse posibilităţi de sponsorizări diverse.“

foto arhiva Stem-Health Unirea


Taguri:

Comenteaza