„Dormeam, când am simtit cum vaporul se înclina într-o parte”

Tinerii români visează să aibă casa lor, situaţia materială îi împiedică să-şi îndepli­nească visul. Unii dintre ei aleg calea muncii în străinătate şi, atunci, dorinţa lor are şanse mari să devină realitate. O opţiune este munca pe un vapor de croazieră. Totul pare frumos şi circulă zvonul că se câştigă bine. Oana Dumitru şi soţul ei, Alexandru, au trăit pe pielea lor această experienţă şi par să fie mulţumiţi. Ceea ce nu înseamnă că pe vapor ai toate facilităţile unui loc de muncă obişnuit. Nu ai carte de muncă sau vreun alt document care să-ţi contabilizeze eforturile, munceşti uneori şi 16 ore pe zi, unii pasageri nu plătesc acel tips/bacşiş care ţine loc de salariu.

Era o zi absolut superbă, ne aflam pe mare de trei zile. Apa era ca oglinda. Pe vapor, dacă te afli într-un port, în cele trei ore care delimitează programul de dimineaţă de cel de după-amiază, poţi să jj mergi şi să vizitezi portul.

Dacă eşti pe mare, atunci e de preferat să te odihneşti. La amiază, după ce ne-am termi­nat treaba, fiindcă aveam acea pauză de trei ore, ne-am retras în cabină. Dormeam. La un moment dat am simţit cum se prăbuşesc sti­clele în cameră. M-am trezit şi am dat să le pun la loc, dar am alunecat iar spre baie. Soţul meu a sărit din patul supraetajat şi m-a prins la timp, ca să nu mă lovesc. Mi-am făcut rugăciunea, credeam că s-a terminat totul. Vaporul s-a înclinat la 38 de grade – ori la 45 de grade înclinaţie un vapor se întoarce cu susul în jos – în plus, s-a rotit şi cu 180 de grade faţă de poziţia iniţială. Evident, s-au vărsat toate piscinele, oamenii din lifturi au rămas blocaţi, totul în restaurante şi în camere s-a distrus, la fel în baruri, magazine etc. Un coleg ne-a povestit că se afla pe hol şi când vaporul a început să se încline, veneau coşurile de gunoi ca nişte proiectile spre el. Abia a reuşit să se ferească. Din fericire nu au existat morţi, dar au fost numeroşi răniţi. Ce se întâmplase?

Căpitanul nu stă toată ziua la cârmă, el e prezent pe punte în special când se fac manevrele de acostare a vaporului în port. Or, la ora aceea, se aflau la comandă doar ofiţerii secunzi care supravegheau. Se mergea pe pilot automat. Nu ştiu cine ce a făcut, dar explicaţia ulterioară a fost că a umblat cineva la tancurile de apă care echili­brează nava, iar consecinţa a fost cea despre care v-am spus. Au urmat trei zile de refacere în port, pasagerilor li s-au înapoiat banii şi, evident, cine a greşit a fost dat afară. După reparaţii, am reluat croaziera. Mulţi colegi români s-au decis în urma acestui eveniment tensionat să se retragă de la munca pe vapor. în mare parte şi eu am făcut-o din acelaşi motiv, dar la acesta s-au mai adăugat şi alte motive: starea mea de sănătate, faptul că-mi doresc un copil… Şi să nu uităm nici faptul că un an pe vapor se consideră echivalentul a doi ani de muncă pe uscat. Eu am fost plecată pe vapor cinci ani, deci ar însemna zece ani de muncă pe uscat. Am 27 de ani, vreau să-mi cumpăr o casă, vreau o viaţă stabilă”, declară Oana Dumitru, unul dintre numeroşii români care lucrează pe vapoare de croazieră. într-ade­văr, pe 18 iulie 2006, Crown Princess, lansat la apă în acelaşi an, un gigant care poate îmbar­ca la bord circa 3.500 de pasageri plus echipajul de 1.200 de persoane, a avut un grav accident. Nu a fost singura peripeţie pe care au trăit-o soţii Oana şi Alexandru Dumitru, dar cu siguranţă a fost cea mai ter­ifiantă. O alta, au trăit-o chiar la începutul carierei lor pe vase de croazieră. Astfel, pe Mistral au prins o furtună rebelă în Marea Mediterană. „Mistral era un vas mai mic, cu doar 3.000 de oameni la bord, dar chiar şi aşa avea 13 etaje.

Când majoritatea vaselor de croazieră plecau în Caraibe, noi ne aflam în Marea Mediterană la trecerea dintre ani, în apropiere de coastele Tunisiei, când marea este extrem de agitată. Un val uriaş a trecut peste etajul al 13-lea al navei! Soţul meu şi cu încă cineva tocmai se duseseră sus să asigure scaunele de lângă piscină. M-am speriat! Au venit uzi leoarcă, dar per ansamblu nu a fost nici un pericol”, povesteşte Oana.

„Când am aflat despre croaziere, eram la sfârşitul anului întâi de facultate. Voiam să termin Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar Bancare Interne şi Internaţionale la Universitatea Româno-Americana. Prietena mea cea mai bună avea nişte cunoştinţe care mai plecaseră pe vapor şi intenţiona să facă la fel. Am mers cu ea la un interviu organi­zat de compania Festival Cruises, doar aşa, ca să văd cum e. Fiindcă ştiam engleza perfect, iar franceză, italiană şi spaniolă la nivel con­versaţional, am trecut interviul. Iniţial voiam să plec în recepţie, dar în cele din urmă am optat pentru cameristă, deoarece era vorba de bani, şi fiind cameristă câştigam aproape dublu decât în recepţie. Am reuşit să vin să-mi dau examenele la facultate pentru anul II, dar întrucât depuneam eforturi dis­perate să ajung la examene, iar drumul către ţară şi înapoi la vapor mi-l plăteam, am renunţat la facultate. Munca pe vapor e foarte grea, una este să înveţi pentru exa­mene, cocoţat în pat, şi altceva este să lucrezi pe vapor, câte opt-zece luni pe an. în recepţie se câştigă cam 1.000 de euro/dolari, în funcţie de companie.

Dacă e americană, plăteşte în dolari, dacă e o companie euro­peană se fac plăţile în euro. Fiecare com­panie are alte «preţuri», la tot ceea ce înseamnă house keeping (cameristă, ospătar, picollo) aveam salariul minim de 240 de euro/lună la compania Festival Cruises şi 50 de dolari pe lună la compania americană Princess Cruises. Acesta era salariul minim la care se adăugatips-ul, un echivalent al bacşişului. Acest tips e obligatoriu pentru pasageri, dar nimeni nu le bagă mâna în buzunar, în sensul că unii plăteau, alţii nu. Omul îşi depunea banii la recepţie, iar dacă nu era mulţumit de serviciile noastre îşi retrăgea banii de acolo. Se putea întâmpla să munceşti o săptămână pe degeaba. în gene­ral, însă, nu se întâmpla acest lucru. Europenii nu erau aşa obişnuiţi cu tips-ul, dar americanii erau foarte darnici. Minimum câştigam 2.000 de euro/dolari pe lună, iar maximum 4.500 de dolari lunar, de pildă la compania Princess Cruises”, explică Oana Dumitru, astăzi PR la o firmă românească. Viaţa pe un vapor de croazieră nu este uşoară, de aceea Oana şi soţul ei au plecat împreună, iar acest lucru i-a ajutat foarte mult. „Nu am acceptat niciodată să plecăm separat, fiindcă şi aşa eşti departe de familie, cunoşti oameni diferiţi, cu obiceiuri şi apucături dintre cele mai diverse. Eu trebuia să am grijă de 17 cabine cu cel puţin două persoane in ele şi după ce toată ziua munceşti e absolut important să ai seara pe cineva cu care să vorbeşti şi să-ţi împăr­tăşeşti necazurile zilei.

Marea majoritate a prieteniilor de pe vapor simt doar de faţadă. Nu ai ce face, când te loveşti mereu de ceilalţi trebuie să comunici cu ei, dar românii sunt răi când sunt departe de casă. Mă uitam la filipinezi, dacă i se întâmpla ceva unuia, săreau toţi să-1 ajute, la noi era făcut totul numai cu jumătate de gură. E foarte mare bârfă pe vapor, invidie, se fac şi foarte multe greşeli, e stress. Acasă ai patul tău, televi­zorul tău, poţi ieşi în oraş cu prietenii. Pe vapor, nu! Eu am avut noroc fiindcă am stat în aceeaşi cabină cu soţul meu şi nu am avut probleme. Sigur, exista un bar şi pentru creiv (ospătari, cameriste ş.a.), dar nu e suficient.” Primul vapor pe care Oana Dumitru a muncit a fost Mistral, aparţinând companiei maritime europene Festival Cruises. întot­deauna pe un vapor se pleacă de la poziţia cea mai de jos, iar în urma unor cursuri poţi ajunge roomsupervisor, ceea ce a şi reuşit Oana Dumitru, cu deosebirea că Festival Cruises a dat faliment şi a trebuit să aleagă o altă companie, de data aceasta Princess Cruises, unde a pornit din nou din poziţia de cameristă. Pe lângă bani, Oana şi soţul ei au avut ocazia să viziteze multe dintre oraşele lumii: Napoli, Palermo, Barcelona, Roma, dar şi New York, San Francisco, Miami şi Alaska. Ce poate fi mai frumos decât să călătoreşti printre gheţari şi să vezi munţii împăduriţi în depărtare!?

Florin D.: „Am 30 de ani şi lucrez pe vas din 2003. Am pornit de jos şi am rămas tot jos. Iluzia banilor mulţi câştigaţi pe vas e mare. Am fost recepţioner în ţară şi am plecat ca necalificat, dar pe bani un pic mai mulţi pe vas. Din păcate, nu am reuşit să strâng prea mulţi. Probabilitatea de a promova e limitată şi nu ţine de cât de deştept eşti sau de cât de bine şi cât de mult munceşti. Dacă şefii te plac restul nu mai contează. Majoritatea şefilor provin din Filipine şi nu pentru că ar fi deştepţi sau că ar avea studii ori ar şti cum să rezolve problemele, ci doar pentru că stau suficient de mult pe vas. Cu alte cuvinte, eşti la mâna lor şi, sincer, nu prea ţi-e bine. Am avut neşansa ca managerul departamentului din care făceam parte să fie gay. Dacă eşti gay ai multe şanse… mai multe şanse de promovare… Contează dacă eşti din tabăra lor. Pentru fete este şi mai greu şi nu am întâlnit una să fie căsătorită, iar soţul să o aştepte acasă. Pe vas vezi multe şi pleci dezamăgit. Mai rău este că devine ca un drog: este greu, dar vrei să te întorci pentru că te obişnuieşti. Sincer, trebuie să fii dus cu capul să rezişti mulţi ani pe vas. îmi pare rău că am pierdut atâţia ani din viaţă pentru o iluzie. Am plecat cu speranţa că voi câştiga suficient să-mi iau o casă. Nu am fost nici pe aproape!”

„Cel mai periculos lucru pe un vapor este focul, fiindcă se poate aprinde din te miri ce, dar se extinde cu repezi­ciune. E mai periculos decât o furtună. Astăzi, datorită tehnologiei, furtunile sunt mici copii pe lângă foc sau alte erori.”

Preyer: „Dacă eşti o fată mai cuminte şi cu standarde morale nu ai să faci ceea ce fac de obicei cam toate româncele care merg pe vas. Şi anume, să vâneze pe cei din posturi mai importante pe vas şi la fiecare contract să aibă un nou iubiţel sau chiar trei-patru pe contract, în funcţie de cum pleacă iubiţeii în concediu. Dacă eşti o fată sătulă de România şi nu prea te simţi legată de ţară şi familie etc., vasul e o alternativă destul de convenabilă. Eti unul am făcut două contracte şi m-am hotărât să rup firul ăsta vicios că ajungeam boşorog pe vas. Aşa că m-am apucat mai departe de studii căci oricum tendinţa pe vas e de a scădea veniturile de la contract la contract şi o să se ajungă peste ceva ani să câştigi cu puţin mai mult faţă de acasă. Am luat o decizie destul de grea de a renunţa la banii pe care îi făceam acolo şi să încep să învăţ totul în alt domeniu. Oricum, pe vas sunt şi mulţi gay aşa că tot ce am spus mai sus despre fete e valabil şi pentru băieţi. E aproape aceeaşi situaţie.”