În Bucureşti mai există, încă, un „Mic Paris“. Din ce în ce mai mic. Şi mai în paragină. Vreo 2.000 de case de epocă, în varianta optimistă. Că n-a stat nimeni să le numere, evident. Să le adune într-o poveste de patrimoniu, nici vorbă! Aşa că „La Belle Époque”, în arhitectura românească, nu prea mai e „belle”. Ca să-i admiri bijuteriile, te umpli de rugină, manele, termopane. Şi te latră câinii!
O arhitectură şarmantă
Valentin Mandache este expert în case de epocă și, mai ales, un mare pasionat al domeniului. Bate Bucureștiul, în lung și-n lat, cu un aparat de fotografiat la purtător, ca să-i descopere cele mai intime detalii de arhitectură veche. Apoi postează imagini și explicaţii pe blogul casedeepoca.wordpress.com. Un adevărat manual despre cât de fascinant poate fi Bucureștiul, ca arhitectură, dacă știi să-l vezi. Și să-l cauţi prin civilizaţia de betoane. Ceea ce am făcut și noi, ca elevi ai maestrului, într-o lecţie în aer liber. Mai exact, într-un tur prin centrul Capitalei, pe tema stilul Mic Paris.
Înainte de-a pleca la drum, Valentin Mandache s-a asigurat că știm, cât de cât, despre ce se vorbește în arhitectura locală de sfârșit de secol XIX și început de secol XX: „Primul boom imobiliar al Bucureștiului erei moderne a avut loc în perioada numită La Belle Époque. A fost caracterizat de o arhitectură șarmantă, care reproduce forme neo-baroce, neo-rococo și neo-gotice, la modă în special în Franţa acelor vremuri. Combinând aceste forme noi cu motive și tehnici de construcţie autohtone, plus stilul tradiţional otoman, arhitectura locală a căpătat o personalitate distinctă. A rezultat, astfel, ceea ce eu numesc stilul Mic Paris”.
În zona Mântuleasa, se poate vedea una dintre foarte puţinele case stil Mic Paris restaurate şi renovate conform originalului. Imobilul, construit în 1902, acum este clădire de birouri. Stilul casei poate fi descris ca o încrucişare între rococo şi Empire, cu unele elemente Art Nouveau.
Laura Genescu, traducător, ne mărturiseşte că este o şansă nesperată să ai biroul într-o asemenea bijuterie de arhitectură: „Toţi clienţii sunt impresionaţi de construcţie, ca atare, dar mai ales de interioare, de detalii”.
Valentin Mandache are dublă cetăţenie, română şi britanică. A trăit 20 de ani la Londra, acolo s-a specializat şi în case de epocă. A revenit la Bucureşti ca expert în imobile istorice şi se declară un iubitor al Capitalei, „în urâţenia şi în splendoarea ei“.
Arhitectura Bucureştiului în presa străină
Star Tribune: „Un oraş plin de contradicţii, cu biserici străvechi lângă blocuri comuniste, cu clădiri părăsite, cu geamuri sparte, lângă cafenele de lux… (…) Cu parcuri multe, bulevarde largi şi trotuare late, Bucureştiul aminteşte de Paris. Arhitectura, un amestec de baroc, bizantin, neo-clasic şi art-deco, se împleteşte cu hidoşeniile comuniste, pătrate şi fără nici o personalitate”.
Reuters: „Un amestec rar de idei arhitecturale vestice, peisagistică estică şi megalomanie caracteristică regimului totalitar al secolului al XX-lea… (…) Multe bijuterii de arhitectură modernă dispar, fiind lăsate în paragină de dezvoltatorii care vor să construiască blocuri de apartamente, pe proprietăţi valoroase”.
France Press: „Desfigurat de clădirile de beton ale regimului comunist, apoi de coloşii de sticlă pe model occidental, Bucureştiul mai are, încă, 2.000 de case de la începutul secolului XX, care au farmec şi care riscă să fie distruse. Lacune legislative, birocraţie, corupţie şi aviditate, toate acestea formează un cocktail mortal pentru oraşul odinioară supranumit Parisul Balcanilor”.