- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

„Noi păstrăm Dunărea navigabilă”

E dimineaţă. Si e foarte răcoare în Sulina, chiar dacă ceaţa s-a ridicat. Am băut o cafea cu Tibi şi ne pregătim să mergem spre Farul Vechi sau spre cimitir. Dar parcă e cam devreme.

Acolo unde faleza străzii I (cu cifră romană) se termină şi un indicator cu multe săgeţi îţi prezintă atracţiile turistice ale oraşului, se află o clădire monumentală pe care scrie Administraţia Fluvială a Dunării de Jos. Un palat, neobişnuit ca dimensiune pentru o localitate mică precum Sulina. Am bănuială că este celebrul sediu al Comisiunii Europene a Dunării.

Intrăm.

Un hol generos, cu tablouri reprezentând un far vopsit în verde şi un altul cu o navă.

– Bună ziua – mă bag în vorbă cu doamnele de la un birou de la parter. Suntem de la Flacăra, putem vorbi şi noi cu cineva de la marketing? Sau de la promovare?

Sunt privit contrariat.

– Dar ce doriţi?

– Facem un reportaj despre clădirea Comisiunii. Cu cine putem vorbi?

– Numai cu domnu’ Lupu. El e şeful de serviciu.

– Şeful cărui serviciu? – întreb contrariat.

– Serviciul nostru de aici din Sulina…

– Aha.

Dar nu înţeleg nimic. Domnul Lupu o fi vreun lup de mare…

– Staţi aici că vine dânsul.

– Mulţumim.

Apare şi şeful care ne pofteşte în birou.

– Eu sunt Nelu Lupu, şeful Serviciului Căi Navigabile Sulina.

– Adică sunteţi un fel de sucursală AFDJ…

– Exact. Sediul central e la Galaţi. Sectorul nostru e până la Sulina. Avem cea mai mare secţie.

– Ca lungime a Dunării arondată?

– Şi ca număr de angajaţi. Peste 200. Suntem cel mai important angajator din Sulina.

– Adică sunteţi cumva continuatorii Comi-siunii Europene a Dunării?

– Ne ocupăm de întreţinerea şenalului,

Nelu Lupu,

şeful

Serviciului Căi Navigabile Sulina

verificăm geamandurile, le reparăm sau înlocuim, dăm cotele adâncimilor pe sector, supraveghem traficul, asigurăm serviciul de pi-otaj pentru navele maritime.

– Cam pe câţi kilometri? – întreb ca un novice.

Şeful râde.

– Pe Dunărea maritimă avem mile marine, nu kilometri. Galaţi e la mila 80, adică în kilometri la 150… Dunărea maritimă se… opreşte la Brăila.

– Aveţi multe nave?

– Destule. Pilotine, nava de supraveghere Mamaia 2, Donaris, primită de la olandezi, care măsoară adâncimile cu un sonar performant. Chiar aici în dreptul clădirii noastre e Dana 0 şi mila 0. Uitaţi acolo!

Şi ne arată pe geam marcajul de pe malul celălalt al braţului.

– De aici spre vărsare se măsoară în hectometri. Până la ieşire unde avem Farul de aterizare. Farul nou. Noi l-am construit, dar ni l-a luat marina. Dar avem şi noi acolo trei oameni de permanenţă. Dar eraţi interesaţi de palat. Haideţi să vă arat şi sala de şedinţe. Acolo s-a păstrat toată mobila. Şi masa de zaruri.

Ne conduce pe culoar.

Are dreptate. Biblioteci din lemn masiv sculptat, scaune şi faimoasa masă.

– Asta e pentru carambol, nu pentru zaruri – îmi şopteşte Tibi, în timp ce fotografiază.

De la ferestrele uriaşe încercăm să ne imaginăm Sulina la sfârşit de secol XIX, atunci când avea spre 30.000 de locuitori şi nu ceva peste 3.000 ca acum…

– Cam asta e… Restul de pe apă. Ştiţi, Mamaia 2 pleacă să schimbe nişte becuri în larg, la o baliză. Vorbesc să mergeţi cu ei. Să vedeţi canalul şi farul nou.

Dar asta e o altă poveste pe care v-a spus-o Lili, colega mea.