Adrian Ursu este în Consiliul editorial al ziarului Cotidianul alături de alte patru nume mari ale presei româneşti: Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Doru Buşcu şi Robert Turcescu. Mutare strategică, viziune nouă, schimbare definitivă. Din realizator al emisiunii Oamenii Realităţii, Adrian Ursu devine unul dintre greii binecunoscutei publicaţii Cotidianul, aflată în aceeaşi barcă a trustului Academia Caţavencu. Citeste continuarea

Un thriller care „curge“ liniştit, mai liniştit ca Donul, cel puţin la început. Singurul lucru care mai dă ceva ritm e o ambuscadă petrecută în Ierusalim, „oraşul sfânt“. Cu o scenă similară, de altfel, se şi încheie. Acţiunea se desfăşoară, simultan, în Roma şi în Ierusalim, amintind de celebrele „duplex“-uri, transmisiuni alternative din realităţi diferite, dar care suportă condiţia mulţimilor intersectate. Fundalul este, fireşte, cel al tensiunilor arabo-evreieşti, cu exponenţi de fiecare parte. Unele personaje sunt realmente simpliste, funcţionale, însă, pentru nivelul de thriller. Este şi cazul lui Salvatore Conte, omul de serviciu al Vaticanului, gata să facă oricând curăţenie după rezolvarea intereselor strategice. Citeste continuarea

Cu patru nominalizări la Premiile Oscar (cel mai bun film, regizor, scenariu şi actriţă în rol principal!), a fost programat pe ecranele noastre – cu lăudabilă promptitudine! – acest adorabil şi sincer film, care crapă pur şi simplu zidul betonat de canoane (sex, violenţă, comic infantil etc.), cu care ne-a obişnuit, mai ales în ultimii ani, cinematografia de peste Ocean…

Povestea e simplă: o puştoaică, de numai 16 ani şi elevă, inteligentă peste medie şi uşor-plictisită de anumite convenienţe, dar şi mânată de o curiozitate sexuală specifică vârstei – provoacă, ea, o relaţie fizică cu prietenul, coleg de liceu şi clasă, un tip oarecum sportiv şi mai ales tembel… şi rămâne însărcinată! (Acceptăm cu seninătate criticile moraliştilor români care consideră asta o blasfemie, în timp ce tolerează, zâmbind pervers, măritatul ţigăncilor la nici 13 ani… – n.a.).

Problema care se pune, imediat, este nu atât reacţia părinţilor celor doi – şi care este absolut superbă şi logică, în contextul unui mod de trai „civilizat-asumat“!), cât imensa responsabilitate de care dă dovadă fata: ea este hotărâtă să „cedeze“ copilul încă nenăscut – dar care se va naşte, totuşi! – unei familii dornice să adopte o astfel de progenitură întrucât, ea, această familie, nu este capabilă de un astfel de produs…! Şi, de aici, o serie de încurcături care mai de care mai nostime şi în care „morala de gang“ dispare, în favoarea unui comportament normal şi mai ales benefic pentru toată lumea…!

(Fascinantă în rolul Junei, puştoaica de 16 ani – actriţa Ellen Page, de 20 de ani, şi care şi-a făcut un nume, încă de la zece ani, primind un premiu pentru un film de televiziune – urmat de multe, multe altele!).

„Juno“ – SUA, Canada, Ungaria – 2007 – 96 de minute; Distribuit de: MEDIA PRO PICTURES

Pentru admiratorii acestui mare actor care se numeşte Johnny Depp, (Charlie şi fabrica de ciocolată, Donie Brasco, Don Juan DeMarco, Piraţii din Caraibe… etc.), acest film este, fără îndoială, derutant…! Citeste continuarea

Multă disperată-amărăciune s-a adunat în sufletul acestui regizor de primă mână care se numeşte Mircea Danieliuc (autor al neuitatului Iacob – şi nu numai!), care ne aduce, iată, pe ecrane, ultimul său film finalizat după aproape doi ani de la începerea producţiei, din motive financiare extra-artistice şi stupid-birocratice: o „comedie“ feroce, interpretată magistral de către nişte necunoscuţi şi demonstrând (a câta oară?!) înaltul profesionalism şi imensa sa sinceritate în a dezvălui nu doar imensele tare, cât mai ales năuceala unui popor minţit sistematic de peste 18 ani încoace…! Citeste continuarea

Tipul de colo mereu îmbrăcat fistichiu e adorabil. Pur şi simplu îl iubesc oamenii. Îl imită toţi. Da, e genul pe care îl placi fiindcă e original, foarte şic, întotdeauna altfel decât restul lumii. Mereu vine cu ceva nou la care nimeni nu s-ar fi gândit. Şi ştiţi ce? Are stil, idei inovatoare. Cum de nu ne-au trecut prin cap şi nouă asemenea lucruri? Păi, cum să ne treacă? Doar el e un trendsetter. Are succes în tot ceea ce face, impune tendinţele, iar ceilalţi le urmează. Şi dacă vrea, tot ce întreprinde el, la un moment dat, se poate preschimba în lovemark. Trendsetter şi lovemark în acelaşi timp, două concepte care parcă au luat ochii celor din publicitate şi comunicare, două concepte made by secolul XX/XXI. Citeste continuarea

Căldură, mare, soare, plăcere, bucurie, exotism, voie bună, acestea sunt sentimentele la care ne duc cu gândul băuturile pe care le experimentăm în luna martie. Fie că sărbătorim Mărţişorul sau Ziua Femeii, de la aceste petreceri nu pot lipsi licorile care ne fac să ne simţim bine. Sunt momente de bucurie pe care trebuie să le trăim la maximum, căci sunt unele dintre cele mai frumoase. Citeste continuarea

Moda autoturismelor de teren destinate oraşului nu este nici pe departe de a fi terminată. Salonul Auto de la Geneva, din luna martie, deschide drumul unor noi competitori pe piaţa aşa-numitelor crossover-uri.

Trei dintre cei mai importanţi producători auto „şi-au luat inima în dinţi“ în 2008 şi lansează în Elveţia evoluţiile finale ale unor prototipuri cu care testează cumpărătorii de mai mulţi ani. Citeste continuarea

O scurtă istorie a aburului

Aburul este una dintre resursele folosite încă din Antichitate atât în scop medical cât şi estetic. Puterea lui a devenit importantă, prin inventarea motorului pe bază de aburi. Evident, această tehnologie s-a extins şi aburii au fost utilizaţi în aproape orice domeniu, de la vapoare şi locomotive la cuptoare şi uscătoare de rufe. Citeste continuarea

Patronul, Alexandru Ştefănescu, visa de mult să-şi deschidă un restaurant cu specific mediteraneean în plin centrul Bucureştiului. Avea nevoie de o clădire aparte care să reflecte meniul, să corespundă exigenţelor celor mai pretenţioşi clienţi şi, evident, să ofere servicii de calitate şi să iasă din cotidianul restaurantelor concurente din zonă. Şi-a împlinit visul printr-un imobil nou, construit în 2003. Arhitectul Dragoş Perşu a reuşit să creeze pe 300 mp o clădire care se înscrie perfect în stilul arhitectonic al clădirilor bucureştene de la începutul secolului XX la exterior, iar în interior minune! A creat o adevărată grădină maură cu un nume pe măsură – Sangria. Aici, doritorii pot savura delicioase preparate din întreg bazinul meditaraneean la umbra unui palmier, alături de un vin Gran Sangre de Toro. Citeste continuarea