Eu unul, recunosc, mi-am dorit dintotdeauna ca Maria Radu să ne reprezinte la Eurovision şi cam pe unde se poate, pentru că merită. O voce minunată şi o personalitate pe măsură, doamnelor şi domnilor: Maria Radu! Citeste continuarea

„Totul este complicat atunci când eşti tânăr, femeie şi vrei să dirijezi o orchestră“, susţine Mihaela Cesa Goje, una dintre puţinele femei dirijor din România.

Mihaela Cesa Goje, din Satu Mare, are 31 de ani şi deja a dirijat  corul Academiei Regale din Londra, colaborează cu orchestra Colorado Symphony din SUA, s-a aflat la pupitrul orchestrelor Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj, orchestra Teatrului Muzical din Galaţi, orchestra Filarmonicii din Piteşti etc. Citeste continuarea

Noul film al lui Lars von Trier este special. Nu doar pentru că şochează, ci şi prin modalitatea în care este filmat. Se îndepărtează de la stilul Dogma 95, care l-a consacrat. Este mai apropiat de un stil clasic al filmării. Pot spune că ieşi traumatizat din sala de cinematograf. Durerea cuplului care îşi pierde singurul copil este prea mare. Citeste continuarea

Tim Burton are darul de a oferi autenticitate şi originalitate poveştilor sale, chiar dacă ele sunt noi abordări ale unor basme mai vechi. După ce am văzut filmul, am ajuns să fiu gelos pe copiii de azi. Deşi nu sunt un fan al tehnologiei 3D şi IMAX în cinema, aceste mijloace au reuşit să mă aducă mult mai aproape de lumea fantastică imaginată. Creativitatea lui Tim Burton şi noile tehnologii reuşesc să te ducă „acolo“. Citeste continuarea

Naşul lui Coppola a fost spectaculos pentru că, printre altele, a adus în marele cinematograf american o „familie“ de origine siciliană. Eroi de origine magrebiană am mai întâlnit în filmele franţuzeşti, Taxi este un exemplu, dar niciodată nu au fost trataţi într-o manieră atât de profundă. Imigrantul nu are identitate, nu-şi cunoaste părinţii şi nici măcar nu ştie care a fost prima limbă pe care a învăţat-o, franceza sau araba. Îi este indiferent dacă mănâncă porc, deci nu ţine la riturile religiei musulmane. Un puşti de 19 ani care intră ca o tabula rasa într-o închisoare pentru şase ani. Citeste continuarea

Pământul este plat. Australia şi Austria nu există. Nişte chinezi îi cer unei bătrâne să fie şeful de stat major al armatei chineze. O turistă obosită de bisericile, muzeele, peisajele, iar bisericile şi iar muzeele văzute în vacanţă (deşi fabuloasă), nu îşi mai doreşte nicicând o astfel de călătorie. Un bărbat sună după 30 de ani o fostă iubită ca să îşi recupereze un portofel roşu pentru mărunţiş. O sacoşă care se transformă în pălărie poate să îţi aducă fericirea. Un soţ merge la circ şi se întoarce acasă doar cu o jumătate din nevastă pentru că cealaltă parte a rămas la magicianul criminal. O femeie îşi doreşte cu disperare să fie iubită. Un bărbat ar vrea să fie în locul soţului unei femei doar pentru a-i putea mângâia acesteia sânii. Trei ipohondri îşi imaginează efectele nimicitoare ale constipaţiei. Citeste continuarea

Există un loc între lumi în care cei intraţi în comă aşteaptă liftul pentru întâlnirea cu Dumnezeu sau pentru a se întoarce pe Pământ. Locul inventat de Schmitt este misterios şi greu de acceptat pentru nou veniţi. Limita morţii presupune fie împăcarea şi liniştea aduse de acceptarea unui etaj superior, fie recunoştinţa coborârii la viaţă. Urcuşul şi coborâşul sunt dictate de modul în care medicii reuşesc să vindece accidentele de circulaţie, loviturile, comele diabetice sau rapiditatea cu care găsesc o inimă pentru un transplant. Citeste continuarea

„Orice om are o listă de lucruri pe care ar dori să le facă în viaţă; însă, de cele mai multe ori, ne lăsăm prinşi în vârtejul vieţii de zi cu zi, care ne poate duce în direcţii contrare celor în care am fi vrut să mergem!“ (afirmă scenaristul de excepţie Justin Zackham, autor al script-ului şi memorabilelor dialoguri din filmul regizat de către Rob Reiner).

Se râde mult în acest admirabil, tulburător mai ales, film despre… moarte! Doi incomparabili actori, aflaţi nu departe de pragul senectuţii (mă refer la Jack Nicholson şi Morgan Freeman) – prezenţi, permanent, pe ecran timp de circa o oră şi jumătate, cu doar câteva, puţine cadre în care mai apar şi două-trei personaje secundare – te ţin cu sufletul la gură interpretând o poveste pe cât de simplă, pe atât de tragică (iar asta, repet: printre hohote de râs).

Un miliardar şi un fost profesor de filosofie, devenit simplu mecanic-auto, ajunşi împreună într-o cameră de spital, află că – în urma unei forme agresive de cancer – mai au de trăit câteva luni de zile; firi cu totul opuse, primul un soi de „cinic“, al doilea un soi de „înţelept“ – ajung curând la concluzia că dacă tot sunt în pragul morţii, să profite de zilele ce le-au mai rămas şi să-şi realizeze dorinţele visate şi neînfăptuite în cursul vieţii – atât cât vor mai putea! În pofida vârstei şi bolii – şi pe banii miliardarului – ei pornesc în jurul lumii, într-o aventură ce sfidează parcă orice logică: se duc să vadă Zidul Chinezesc, sau Piramidele, sau Taj Mahal… se aruncă împreună cu paraşutele de la mare înălţime… vizitează celebrele cafenele pariziene… un celebru parc din Tanzania… etc. etc., bifându-şi reuşitele pe lista pe care şi-au conceput-o împreună…! Iar în cele din urmă mor, pe rând, şi vor fi îngropaţi de către un prieten, alături, undeva în zăpezile Everestului…! Ei câştigă însă – în acest scurt interval – ceva enorm: descoperă curajul, prietenia, înţelegerea suferinţei, mila şi – de ce nu?! – umorul!

Mărturisesc faptul că n-am mai văzut o astfel de „comedie“ (!), realizată pe un astfel de fundal atât de „întunecat“… Dar şi totodată un film atât de TONIC (în cel mai deplin înţeles al cuvântului).

P.S. – Filmul merita a fi nominalizat la OSCAR la cel puţin trei secţiuni: interpretare, scenariu, regie; n-a fost … (mari sunt grădinile Academiei Americane de Film!).

„The Bucket List“ – SUA, 2007 – 97 de minute

Distribuit de: „INTERCOM FILM DISTRIBUTION“

Are ceva din prospeţimea lămâilor şi te îmbie să îl bei, mai ales vara. Servit rece, limoncello este un excelent digestiv, ajuns, mai nou, ingredient pentru îngheţate. Citeste continuarea

Sub sloganul Iubeşte pe toată lumea, serveşte pe toată lumea (Love all, serve all) şi-a făcut apariţia, în 2008, la Bucureşti, Hard Rock Café – unul dintre cele mai mari restaurante ale renumitului lanţ american Hard Rock Café International. Citeste continuarea