S-a stins din viaţă Marin Constantin, „ta­tăl” Madrigalul-ui, corul-fenomen creat în 1963, care a uimit lumea decenii de-a rândul şi despre care s-a spus că a atins perfecţiu­nea. Muzician, compozitor, dirijor, specialist în muzica renascentistă, cântul gregorian si baroc, ca si în muzica tradiţională româneas­că. Mai puţin se ştie că a fost asistent la Fa­cultatea de Filosofie din Bucureşti (!) sau că şi fiul său, Ion Marin, este dirijor, în Austria. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul con­cert, până la concertul de adio din 1999, a con­dus Madrigal-ul în peste 3.500 de concerte în toată lumea, cucerind numeroase premii si distincţii, inclusiv titlul de „Goodwill Am­basador UNESCO”, „Omul Internaţional al Anului” (de trei ori), „Crucea Patriarhală a Sf. Sinod”, Ordinul Naţional „Serviciul Cre­dincios” în grad de Mare Ofiţer.

August 2000, bombă într-un pasaj subteran, 12 morţi, 150 de răniţi. Februarie 2001, explozie într-o staţie de metrou, 20 de răniţi. Octombrie 2002, 50 de terorişti iau 900 de ostatici într-un teatru. 130 de morţi. Decembrie 2003. Un sinu­cigaş se aruncă în aer în centrul Moscovei. Şase morţi, 14 răniţi. Februarie 2004. Atac sinucigaş într-un tren în drum spre capitala rusă. 41 de morţi, 250 de răniţi. August 2004. Explozie la o gură de metrou. Zece morţi, 50 de răniţi. August 2006. Explozie într-o piaţă. 14 morţi, 61 de răniţi. Noiembrie 2009. Atentat asupra unui tren plecat din Moscova. 28 de morţi, 95 de răniţi. Martie 2010. Două femei cecene se arun­că în aer într-o staţie de metrou. 40 de morţi, 90 de răniţi. Ianuarie 2011. Atentat pe aeroportul Domodedovo din Moscova. 35 de morţi, peste 130 de răniţi.

Ca mai ieri un profesor – viitor deputat si ministru! – se frământa neştiind ce nume să aleagă pentru revista pe care dorea s-o propună cititorilor din Regat si de peste munţi. S-a consultat cu unul si cu altul, a cerut părerea unor jurnalişti cu experienţă. Până la urmă s-a decis, a botezat-o FLACĂRA, deoarece acest substantiv amintea şi de forţa dis­trugătoare a focului – răzvrătirea ţăranilor din 1907 era încă vie în memoria tuturor – dar si de virtuţile lui purificatoare. Citeste continuarea

Adelin Petrişor s-a întors de curând din Afganistan, dintr-o noua misiune. A câta? Probabil, nici el nu mai ştie. Singurul – daca ne luam nu neapărat după statis­tici, cât mai ales după rezultate – jurnalist de război din România a fost plecat la început de an pentru două săptămâni într-una din cele mai fierbinţi zone de con­flict din lume, cu scopul de a face un material la un spital aparţinând unei unităţi militare americane. Citeste continuarea

De ce pleacă militarii noştri să lupte pe fronturi străine? Pentru că România este parte a unor alianţe şi organizaţii de tip NATO, ONU sau UE, iată răspunsul autorităţilor. Pentru glorie şi bani, iată motivaţia celor care decid să plece în zonele de conflict. Rămâne totuşi o între­bare: ce să faci cu gloria/banii dacă ele îţi vin post-mortem sau după ce ai rămas invalid? Citeste continuarea

Un tur de orizont prin cele trei comandamente NATO din teatrele de operaţii din Bosnia, Kosovo şi Afganistan oferă percepţii com­plet diferite privind viaţa de zi cu zi a militarilor aliaţi din Sarajevo, Priştina sau Kabul. {i totuşi, principiile de lucru sunt aceleaşi, mi­litarii provin din aceleaşi ţări, iar obiectivele forţelor sunt asemă­nătoare. Condiţiile de luptă sunt, însă, total diferite. Citeste continuarea

S-a pomenit „paraşutat” în jungla din Congo. Aproape cu mâinile goale. Pardon, cu uniforma militară şi steagul ONU. Pe post de arme. Ceea ce, între noi fie vorba, pe canibali îi impresionează până la… cină. Asemenea şi pe alţi sălbatici de-ai locului. Încântaţi să-şi încerce macetele şi kalaşnikoavele pe o „prospătură”. Si, totuşi, Dorin Mara este sigur în viaţă. L-am văzut, l-am atins, am stat la taclale. Citeste continuarea

Mama sublocotenentului post-mortem Florin Bădiceanu: „În 28 ianuarie, anul trecut, a ple­cat în Afganistan. În 23 februarie mi l-au adus în cosciug. Au venit niste oameni de la Armată, cred că erau trei, dimineaţa, pe la sapte. Când i-am văzut în poartă, deja am ştiut. Au zis că s-a întâmplat un accident. Şi eu i-am întrebat dacă a murit. Doar au ridicat din umeri.” Tatăl eroului: „Şi de ce să mă încălzească pe mine că-i erou? Păi, ce, au venit talibanii peste noi? Sau acolo e, cumva, ţara noastră?” Citeste continuarea

Am învăţat cu toţii la istorie ca românii nu au dus războaie de cucerire… Unii se întreabă ce căutăm atunci în Kosovo sau în Afganistan sau în alte părţi atât de îndepărtate de spaţiul nostru mioritic… Alţii ne aduc aminte de tratate şi convenţii, de UE, NATO sau ONU… Ne aduc aminte că nu suntem singuri pe lume. Trebuie să ajutăm ca să fim ajutaţi… Şi totuşi?… Eroi şi compensaţii, soldaţi şi jurnalişti, lacrimi şi sicrie, glorie şi disperare, bani şi educaţie, bun-simţ şi datorie, cultură şi milă… Şi arme, explozii, misiuni, ordine… Toate acestea sunt viaţa lor, cu bune şi rele, cu riscuri şi mici plăceri, cu transportoarele blindate şi magazinele PX, cu vorbe pline de citate din regulamente şi cu vorbe înecate în lacrimi… Viaţa militarilor români de departe. Unde e adevărul şi dreptatea? Unde este logica şi raţiunea? Care sunt datoriile şi care sunt interesele? Cine câştigă şi cine pierde? Noi, încă, nu avem un răspuns. Citiţi paginile ce urmează şi vă veţi răspunde singuri. Citeste continuarea

În toamna 2009 am cules, vorba vine, ca mai mult am mâncat, prima recolta a viilor de la Aliman, din judeţul Constanţa. În toamna 2010 am revenit La Locul faptei, să vedem ce s-a întâmplat cu strugurii de atunci, vreo 60 de tone. Ei, păi s-a cam întâmplat… Alira. Primul vin „ridicat” din podgoria ALiman. Citeste continuarea