Anul acesta, la BAC, la proba de română, elevii au trebuit să scrie un text despre cunoaşterea de sine, pornind de la o afirmaţie a lui Nichita Stănescu: „A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă.” Citeste continuarea
O frumoasă dimineaţă de vară, sâmbătă, devreme. Oraşul este pustiu. Un apartament într-un bloc nou, din centru. Cu portar. Lift. Sonerie. Profesorul îmi deschide uşa şi mă invită în încăperea din dreapta. Si deodată, ca o vrajă, o altă lume, biroul academicianului Giurescu. Citeste continuarea
Consider „ieşirea” preşedintelui Băsescu, provocată de o întrebare a domnului Cristoiu, ca aberantă şi nedemnă de un preşedinte al Republicii. În aprecierea unor grave momente din trecutul ţării al cărei preşedinte te afli pe moment, n-ai voie să vorbeşti după simpatii sau antipatii. Trebuie să judeci faptele şi evenimentele cu responsabilitatea rangului pe care-l ocupi: a afirma că abdicarea regelui Mihai în decembrie 1947 a fost un act de trădare e curată aberaţie. Tancurile sovietice înconjurau reşedinţa regelui şi Petru Groza, devenit instrumentul imbecil al poruncilor lui Stalin, ameninţa pe suveran că vor fi împuşcaţi tinerii susţinători ai lui care erau arestaţi. În asemenea postură, nu există altă ieşire, reprezentanţii Statelor Unite şi Marii Britanii fiind total neputincioşi în a-l susţine. Altă soluţie nu era şi regele îşi rezerva dreptul să denunţe public, odată ajuns în Occident, violenţa ce i se făcuse, recuzând astfel abdicarea ce i se smulsese. Citeste continuarea
Mă aflu în biroul de lucru al Regelui. O încăpere nu foarte mare, dominată de două drapele: al României şi al Uniunii Europene. La prima vedere, nimic special: un birou, un şemineu, icoane, cărţi. Multă literatură română: Eminescu, Blaga, Nichita… În această încăpere, însă, chiar s-a scris istorie. Aici a fost semnat, sub presiune şi şantaj, actul abdicării. „Uitaţi, faimoasa uşă trântită de Vîşinski, de a crăpat zidul!”, îmi explică Majestatea Sa Mihai I al României. „Era furios pe mine, a bătut şi cu pumnul în masă. Eu am zis că o să facem lucrurile aşa cum s-a stabilit la lalta. El mi-a răspuns: «Eu sunt lalta aici!»” Citeste continuarea
Atunci când prezentul e tulbure sau cam albastru sau cum mai vreţi sa-i spuneţi explicându-va portofelul gol, firele de par alb, gastrita, nervii şefilor si, mai ales, când viitorul e absolut ceţos, ei bine chiar atunci, apare eterna şi fascinanta soluţie salvatoare: greaua moştenire. Şi, pentru că despre ultima guvernare s-a tot vorbit, despre ceilalţi conducători post ’89 de asemenea, epoca de aur e hăcuită, ultimii 50 de ani s-au tocit,… ne tot întoarcem în trecut cu speranţa că mai există vreun ţap ispăşitor universal, cel care va lua toate vinile prezente şi trecute şi, astfel, cu toţii vom trece veseli prin purgatoriul prezentului… Citeste continuarea
Castigatoarele primei saptamani: jurjut ligia si Ruxa. Mai multe detalii despre extragere gasiti aici.
Timp de 4 saptamani (4-31 iulie) pe revistaflacara.ro vom avea cate un concurs saptamanal, urmand ca la finalul perioadei de concurs, juriul (compus din membri ai echipei editoriale) sa aleaga castigatorul marelui premiu constand in produse electrocasnice in valoare de 550 de lei. Saptamanal vor fi desemnati prin tragere la sorti castigatorii celor doua premii anuntate dintre cei ce au raspuns la intrebarea saptamanii respective iar la final marele premiu va fi acordat prin jurizarea celor mai interesante raspunsuri acumulate in aceste 4 saptamani. Citeste continuarea
Parking is currently unavailable. We'll be right back.
\n ")},Renderer.prototype.errorParkingServicesDisabled=function(){this.message("\nServices for this domain name have been disabled.
\n ")},Renderer.prototype.errorParkingNoSponsors=function(e){this.message('\n \n \n '.concat(window.location.hostname," currently does not have any sponsors for you.\n \n "),e)},Renderer.prototype.imprint=function(e){if(e){var t=document.querySelector("#imprint-text");t&&(t.innerHTML=e.replace(/(?:\r\n|\r|\n)/g,"".concat(this.domain," currently does not have any sponsors for you.
");case"disabled_mr":return"\nReferral traffic for ".concat(this.domain," does not meet requirements.
");case"js_error":return"\nParking is currently unavailable. We'll be right back.
\n ";default:return"\nServices for this domain name have been disabled.
\n "}},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(t.prototype,"trackingType",{get:function(){switch(this.reason){case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"adblock":return"ad_blocked_message";case"no_sponsors":return"no_sponsors_message"}},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(t.prototype,"domain",{get:function(){return window.location.hostname},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.toContext=function(){return{cannotPark:this.reason}},t}(State$2);function unpackPHPArrayObject(e,t){var n=e[t];if(n&&!Array.isArray(n))return n}var Parking=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Parking,t}return __extends(t,e),t.build=function(e,n){var i=new t;i.domain=e.domainName,i.html=e.template,i.scripts=e.scripts||[],i.javascript=e.inlineJs,i.stylesheet=e.styles,i.imprint=e.imprintText;var o=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),r=(null==o?void 0:o.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==o?void 0:o.status);if(r){o.status;var a=o.location,s=o.message,c=o.link,d=o.type;i.salesBanner={message:s,href:c,position:a,theme:d}}return n.wantsToServeAds?i.trackingType="ctr":r&&window.location.pathname.startsWith("/listing")?i.trackingType="sales":i.trackingType="visit",i},t.prototype.toContext=function(){return{}},t}(State$2),Sales=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Sales,t}return __extends(t,e),t.build=function(e){var n=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings");if(n&&"NOT_FOR_SALE"!==n.status)return window.location.pathname.endsWith("/listing")?new t:void 0},t.prototype.toContext=function(){return{}},Object.defineProperty(t.prototype,"trackingType",{get:function(){return"sales"},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.init=function(e){window.context=e;var t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SALES_JS_URL,document.head.append(t)},t}(State$2),Redirect=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Redirect,t}return __extends(t,e),t.build=function(e,n,i){var o=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),r=e.zeroClickDelay,a=e.skenzoRedirect,s=e.skenzoUrl,c=e.showInquiryForm,d=e.canZeroClick;e.cannotPark;var l="",u=0,p="";if(i.cannotLoadAds?i.wantsToServeAds?(l=window.location.origin,p="no_ads_redirect"):(null==o?void 0:o.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==o?void 0:o.status)?l="".concat(window.location.origin,"/listing"):!1!==d&&((null==n?void 0:n.redirect)?(l=n.redirect,u=r||0,p="zc_redirect"):a&&s&&(l=s,p="skenzo_redirect")):!1!==d&&(null==n?void 0:n.reason)?(null==n?void 0:n.redirect)?(l=n.redirect,u=r||0,p="zc_redirect"):a&&s&&(l=s,p="skenzo_redirect"):window.location.pathname.endsWith("/listing")?"EXTERNAL_MARKET"===(null==o?void 0:o.status)&&(null==o?void 0:o.external)?(l=o.external,p="sales"):"URL"===(null==o?void 0:o.status)&&(null==o?void 0:o.link)&&(l=o.link,p="sales"):c&&(l="".concat(window.location.origin,"/listing")),l){var h=new t;return h.url=l,h.delay=u,h.trackingType=p,h}},t.prototype.toContext=function(){return{}},t}(State$2),browserState=function(){var e,t,n,i,o,r,a=window.screen,s=a.width,c=a.height,d=window.self,l=window.top,u=window.matchMedia,p=window.opener,h=document.documentElement,f=h.clientWidth,g=h.clientHeight;try{r=(new Date).getTimezoneOffset()/60*-1}catch(e){r=null}return{popup:!(!p||p===window),timezone_offset:r,user_preference:null===(e=null===Intl||void 0===Intl?void 0:Intl.DateTimeFormat())||void 0===e?void 0:e.resolvedOptions(),user_using_darkmode:Boolean(u&&u("(prefers-color-scheme: dark)").matches),user_supports_darkmode:Boolean(u),window_resolution:{width:null!=f?f:0,height:null!=g?g:0},screen_resolution:{width:null!=s?s:0,height:null!=c?c:0},frame:l===d?null:{innerWidth:null!==(t=null==d?void 0:d.innerWidth)&&void 0!==t?t:0,innerHeight:null!==(n=null==d?void 0:d.innerHeight)&&void 0!==n?n:0,outerWidth:null!==(i=null==d?void 0:d.outerWidth)&&void 0!==i?i:0,outerHeight:null!==(o=null==d?void 0:d.outerHeight)&&void 0!==o?o:0}}},TRACKING_URL="_tr",trackVisit=function(e,t){var n,i=e.callbacks,o=e.context,r=__assign({ad_loaded_callback:null==i?void 0:i.adLoadedCallback,app_version:version,caf_timed_out:null==i?void 0:i.cafTimedOut,channel:null===(n=null==o?void 0:o.pageOptions)||void 0===n?void 0:n.channel,fd_server_datetime:o.fd_server_datetime,fd_server:o.fd_server,flex_rule:o.flex_rule,host:o.host,ip:o.ip,js_error:o.js_error,no_ads_redirect:o.noAdsRedirect,page_headers:o.page_headers,page_loaded_callback:null==i?void 0:i.pageLoadedCallback,page_method:o.page_method,page_request:o.page_request,page_time:o.page_time,page_url:o.page_url,reportable_channel:o.reportableChannel,template_id:o.templateId,type:t,user_has_ad_blocker:o.user_has_ad_blocker,uuid:o.uuid,zeroclick:o.zeroClick},browserState());fetch("/".concat(TRACKING_URL),{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"},body:JSON.stringify({signature:encode(r)})})},State$1;!function(){if(!window.CustomEvent){function e(e,t){t=t||{bubbles:!1,cancelable:!1,detail:void 0};const n=document.createEvent("CustomEvent");return n.initCustomEvent(e,t.bubbles,t.cancelable,t.detail),n}e.prototype=window.Event.prototype,window.CustomEvent=e}}(),function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failed=2]="Failed"}(State$1||(State$1={}));var Provider=function(){function e(e){var t=this;this.timeoutSeconds=5,this.handlePixelEvent=function(e){switch(t.state){case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:setTimeout((function(){return t.handlePixelEvent(e)}),100);break;case State$1.Loaded:t.onPixelEvent(e)}},this.watch=function(){switch(t.state){case State$1.Loaded:case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:t.isLoaded()?t.state=State$1.Loaded:t.isTimedOut()?t.state=State$1.Failed:setTimeout(t.watch,50)}},e&&e.length>0?(this.identifier=e,this.state=State$1.Pending,this.timeoutAt=new Date,this.timeoutAt.setSeconds(this.timeoutAt.getSeconds()+this.timeoutAfter()),this.injectPixel()):this.state=State$1.Failed}return e.prototype.injectPixel=function(){this.injectedAt||(this.injectedAt=new Date,this.inject(),this.watch())},e.prototype.inject=function(){var e=document.createElement("script");e.text=this.script,document.head.appendChild(e)},e.prototype.isTimedOut=function(){return+new Date>=+this.timeoutAt},e.prototype.timeoutAfter=function(){return this.timeoutSeconds},e}(),Facebook=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return"!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version='2.0';n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window, document,'script','https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js');fbq('init', '".concat(this.identifier,"');")},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.onPixelEvent=function(e){window.fbq("trackCustom",e)},t.prototype.isLoaded=function(){return!!window.fbq},t}(Provider),Outbrain=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return"!function(_window, _document) {var OB_ADV_ID = '".concat(this.identifier,"';if (_window.obApi) {var toArray = function(object) {return Object.prototype.toString.call(object) === '[object Array]' ? object : [object];};_window.obApi.marketerId = toArray(_window.obApi.marketerId).concat(toArray(OB_ADV_ID));return;}var api = _window.obApi = function() {api.dispatch ? api.dispatch.apply(api, arguments) : api.queue.push(arguments);};api.version = '1.1';api.loaded = true;api.marketerId = OB_ADV_ID;api.queue = [];var tag = _document.createElement('script');tag.async = true;tag.src = '//amplify.outbrain.com/cp/obtp.js';tag.type = 'text/javascript';var script = _document.getElementsByTagName('script')[0];script.parentNode.insertBefore(tag, script);}(window, document);")},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.onPixelEvent=function(e){window.obApi("track",e)},t.prototype.isLoaded=function(){return!!window.obApi},t}(Provider),Revcontent=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return""},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.inject=function(){var e=document.createElement("script");e.src="https://assets.revcontent.com/master/rev.js",document.head.appendChild(e)},t.prototype.onPixelEvent=function(e){window.rev("event",e)},t.prototype.isLoaded=function(){return!!window.rev},t}(Provider),Taboola=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return"window._tfa = window._tfa || [];!function (t, f, a, x) {if (!document.getElementById(x)) {t.async = 1;t.src = a;t.id=x;f.parentNode.insertBefore(t, f);}}(document.createElement('script'),document.getElementsByTagName('script')[0],'//cdn.taboola.com/libtrc/unip/1451879/tfa.js','tb_tfa_script');"},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.onPixelEvent=function(e){window._tfa.push({notify:"event",name:e,id:this.identifier})},t.prototype.isLoaded=function(){return Array.isArray(window._tfa)},t}(Provider),Tiktok=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return'!function (w, d, t) {w.TiktokAnalyticsObject=t;var ttq=w[t]=w[t]||[];ttq.methods=["page","track","identify","instances","debug","on","off","once","ready","alias","group","enableCookie","disableCookie"],ttq.setAndDefer=function(t,e){t[e]=function(){t.push([e].concat(Array.prototype.slice.call(arguments,0)))}};for(var i=0;i