37 de ani la Flacăra

În 1974, când m-am angajat la Flacăra, am scris un text intitulat  Plecarea  dintre  cărţi.  Acel articol   publicat  în România literară a consemnat alegerea de către mine a unui alt drum în viaţă. În loc să  continui să  prezint noile apariţii editoriale în Revista bibliotecilor unde lucrasem până atunci – am început să cutreier ţara, scriind reportaje, anchete, luând interviuri unor personalităţi din lumea literaturii şi artei, ştiinţei, sportului. Am  cunoscut astfel experienţe uluitoare, am cunoscut bucurii, dar şi grija de a folosi cuvintele cu precauţie.

În cursul anului 1990, după  marea descătuşare, cea mai înălţătoare victorie a noastră  a fost alungarea fricii.  Frica  de şefii tirani, eliberarea de inhibiţiile provocate de către cenzură.

Tot anul 1990 a fost marcat de pregătirea  pentru privatizare. Am fost, la început, 52 de salariaţi. Fiecare a adus bani de acasă  şi  am devenit acţionari. Ştiam  că  ne aşteaptă  un drum dificil, pentru care nu aveam nici un ghid.  Eram  pe cont propriu, neştiutori  în secretele  economiei de piaţă. I-am învăţat regulile pe pielea noastră.  De  multe ori, lecţii dure, pe care le-am încasat  fără  să  ne încovoiem. Dar  au fost şi  alt fel de lecţii. Credeţi  că ne era uşor când aflam că revista Flacăra  nu ajungea în ţară, fiind aruncată din trenuri? Oare ce vă închipuiţi că era în sufletele noastre când fabrica Letea refuza să ne livreze hârtie şi  nu apăream la timp la întâlnirea cu cititorii? Sau când nu era zi în care ziare şi reviste aservite puterii din primii ani de democraţie originală denigrau în cuvinte imunde demersul nostru jurnalistic? Sau când diverse partide, oameni de afaceri, ne îndemnau să  le servim cauza, oferindu-ne protecţia de care azi se bucură majoritatea trusturilor de presă? Sau când vedeam cum colegi de-ai noştri, care, la început, promiseseră, din proprie iniţiativă, chiar să şi lucreze un timp fără să fie plătiţi, dezertau şi  se angajau în locuri în care li se ofereau salarii la care noi nici nu visam? La un moment dat, nu mai eram nici măcar  zece dintre cei care porniseră  cu entuziasm pe un drum pe care îl socoteam cel mai potrivit în noua conjunctură istorică.

Dar cei care au rămas, la care s-au adăugat alţii, – şi dintre aceştia  unii au plecat – s-au încăpăţânat   să editeze  două dintre cele mai cunoscute reviste româneşti:  Flacăra  care a împlinit 100 de ani şi Rebus  – 80 de ani de existenţă. Lângă cele două titluri au mai apărut multe altele, care s-au impus şi ele pe piaţă. Şi  paradoxal, deşi  odinioară  eram  cu mult mai mulţi decât suntem astăzi,  în momentul de  faţă  edităm  mai multe publicaţii ca odinioară.

|n ultimele două  decenii am încercat să-i redau Flăcării puritatea pe care o avea la începuturile ei, în 1911. Am respectat  tradiţia impresionantă   a  revistei, dar  am  încercat  să-i imprim şi  o înnoire conformă  timpului în  care  trăim,  astfel încât  să   fie  cât  mai  aproape  de  exigenţele presei  moderne. Datorită admirabililor mei colegi mai tineri, cred că am reuşit.

George Arion

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2011 Tweet

Thursday, November 3rd, 2011 at 7:20 am, DOSAR, RSS feed