Străinii au aflat, de curând, că în România există cele mai frumoase parcuri naturale din Europa. Vânătorii pasionați o  știau, deja, demult. Cum stăm cu fondurile de vânătoare, ce și cât putem vâna, este turismul cinegetic în floare?

„60%  din veniturile din vânătoare ale «Romsilva» provin din organizarea vânătorilor cu străini“  –  susține Valerian Solovăstru, Director general al Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva“.

 

Domnule Director general, cum mai stăm cu fondurile de vânătoare? Cui mai aparțin, că s-au tot schimbat niște lucruri?

– La finele anului 2009,  în România exis- tau  2.151  de  fonduri  de  vânătoare,  dintre care,  conform Legii 407  din 2006, 519 erau administrate de Romsilva. Acum, după modificarea legii amintite, noi administrăm doar 284 de fonduri cinegetice, acoperind întreaga diversitate, de la gol alpin și montan, până în lunca Dunării.

 

Cât de mare este această „divizie“ din „a treia armată a țării“?

–  Peste  420  de  persoane  sunt  implicate direct în activitatea de vânătoare. Și mă refer la paznici  de  vânătoare,  responsabili  cu această activitate ai ocoalelor silvice, un corespondent la nivel de Direcție silvică și un Birou central.

 

Este o activitate rentabilă?

–  La  prima  vedere,  pare  o  activitate foarte rentabilă, însă gestionarea acestor fonduri implică și cheltuieli foarte mari. Trebuie asigurate paza, dotarea cu sărării, observatoare  și multe altele. Veniturile sunt oare- cum substanțiale, în sensul că în 2010, când administram  toate  cele  519  fonduri,  realizările erau undeva la 15 milioane de lei.  Dar  și cheltuielile erau pe măsură; profitul rămânea  pe  la  1,7  milioane  lei. Prin  atribuirea fondurilor de vânătoare către alți gestionari, eu cred că,  deși am pierdut o parte din activitate, vor crește veniturile, prin tariful de gestiune aferent pădurii de stat.

 

În funcție de ce se stabilește acest tarif și care e valoarea lui?

– Funcție de bonitatea fondului, de calitatea recoltei. Procentul este sub 50%, unele fonduri au fost  scoase  la  licitație, nu  s-au putut  atribui  direct.  S-a ajuns  și  la  sume foarte mari, cum ar fi la Covasna, unde tariful anual pentru un fond de vânătoare este de peste  165 de  mii  de  euro. Dar,   în  general, tarifele sunt mai mici, între o mie și două mii de euro, la câmpie, de pildă, și cu o medie de 10–15 mii de euro, în fondurile cele mai bune. Sunt  niște  bani,  dar  60%  din  venituri  le obținem din organizarea   vânătorilor   cu străini.

 

Ce animale preferă vânătorii străini?

–  Avem  solicitări  mari  la  urs,   la  cerb, cocoș  de  munte, cerb  lopătar, căpriori. De asemenea, mulți  își  doresc  să  vâneze  lupi. Ursul și lupul, însă,  intră într-o zonă de protecție, pentru că, la nivel european efectivele au scăzut dramatic. România are circa șapte mii de urși,  ceea ce înseamnă peste 70% din ursul care mai există în Europa. Suntem în top și la calitatea trofeelor, la urs, lup și cerb carpatin.

 

Cum procedează un străin care dorește să vâneze în România?

– Încheiem contracte anuale cu niște firme partenere care aduc vânătorii străini, dar ei se pot adresa  și  direct  Romsilva.  Sunt  firme românești și străine, din Germania, Austria, Spania. Avem o rețea de peste 200  de cabane de vânătoare, în toată țara,  dar străinii se pot caza și în exterior, în hoteluri sau pensiuni. Sunt tarife de organizare a vânătorii, de deplasare, funcție de ce mașină doresc, unii vor rapid, cu elicoptere, sunt oameni de afa- ceri,   cu  bani,  pentru  care  timpul  e  foarte prețios.

 

Cât se plătește pentru o partidă de vânătoare? Sunt diferențe între străini și români?

– Tarifele sunt aceleași pentru străini și pentru români și depind de specia vânată. Tariful de organizare nu e mare, pleacă de la 25 de euro pentru o vânătoare la păsări în zona de șes,  și ajunge la 120  de euro pentru urs, cerb carpatin, lup. Dar se mai plătește un tarif pentru vânat, funcție de trofeu, de la opt euro  bucata, la o pasăre, să zicem, până la 20.000 de euro, la un urs deosebit. Am avut în această toamnă, la Covasna, un cerb carpatin de peste 21.000 de euro, al treilea ca mărime împușcat  în  istoria  vânătorii  din  România. Dacă are o asemenea valoare, trofeul rămâne în  patrimoniul  național, vânătorul  plătește numai o taxă de 1.500 de euro și are dreptul la un mulaj.

 

Celebrele fonduri de vânătoare ale lui Ceaușescu au rămas la Romsilva? Mai sunt interesați străinii de ele?

–  O  parte  au  rămas, altele  au  intrat  în administrarea  unor  asociații. Interesul  este mai degrabă pentru cabanele în care au stat Ceaușescu   sau   Hrușciov,  cum   avem   la Bistrița.

 

Care este cel mai spectaculos fond de vânătoare din România?

– Depinde pentru ce specie. Pentru cerb sunt fondurile din Covasna, Harghita și,  în general, din Carpații de curbură, din zona Vrancea;  aici  s-au   împușcat  cele  mai  valoroase trofee. Dacă vorbim de capra neagră, mergem în Făgăraș sau în munții Buzăului. Pentru cerb – Suceava, la fel și pentru urs și cocoș de munte, plus Harghita și Covasna. Giurgiu și Călărași – pentru mistreți, zona de Vest – pentru căprior.

 

Aveți probleme cu braconierii?

–  Da,   și  încă  foarte  mari. Dacă  înainte umblau cu arme artizanale sau cu fel și fel de capcane pentru carne, acum s-au modernizat. Se braconează cu mașini de teren și cu arme performante. De obicei sunt oameni cu influență; s-a  descoperit, adesea, că erau polițiști sau oameni cu anumite funcții.

 

Mai este vânătoarea un ritual? Un mod de a echilibra și proteja speciile de animale, natura, în general?

– Există și o tendință de a trata vânătoarea mai  superficial. Pădurarul  de  la  mine, din Cârlibaba, umblând pe urma vânatului, zile în șir,  cu rucsacul în spate, e pe cale de dispariție. Vânătorii tineri, mai ales,  merg doar cu mașina, obligatoriu de teren. Lumea e mai pragmatică, sunt mai puțini cei care merg la vânătoare  dintr-o   pasiune  adevărată.  Cât privește speciile, acum suntem într-un echilibru  relativ. Există evaluări destul de exacte, dar depinde cum înțeleg și aceste asociații de vânătoare  să  administreze  fondurile.  Unii și-au făcut doar calcule de profit, mulți le-au luat un fond ca pe un breloc, așa,  că dă bine să le spui prietenilor că mergi la vânătoare pe fondul tău.  Eu  cred că,  în timp, multe asociații  vor   renunța,  speriate  de  investițiile necesare și de profitul întârziat. Și mă gândesc, cu groază, ce se va întâmpla când va trebui să preluăm aceste fonduri, oarecum destructurate.

 

„Sunt vânător, dar nu împătimit, mai mult prin atribuțiile de serviciu. Trofeul meu de căpătâi este un lup, împușcat la Cârlibaba, într-o iarnă“

 

Cei mai mulți vânători străini care „atacă harta cinegetică“ a României vin din Germania, Austria, Spania și Italia.

„Dar avem și din SUA, Ungaria, Rusia. Mai nou, există un interes deosebit al vânătorilor din zona arabă“, susține Directorul general „Romsilva“.

 

„La noi ritualul vânătorii e destul de simplificat. În lumea civilizată e altfel, pentru fiecare fază există un anumit cântec din corn, un anumit ritual.“

 

text Liliana Petruș, foto Octavian Tibăr

Taguri: nr. 12 / decembrie 2011 Tweet

Wednesday, December 7th, 2011 at 10:50 am, DOSAR, RSS feed