Străinii au aflat, de curând, că în România există cele mai frumoase parcuri naturale din Europa. Vânătorii pasionați o știau, deja, demult. Cum stăm cu fondurile de vânătoare, ce și cât putem vâna, este turismul cinegetic în floare?
„60% din veniturile din vânătoare ale «Romsilva» provin din organizarea vânătorilor cu străini“ – susține Valerian Solovăstru, Director general al Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva“.
Domnule Director general, cum mai stăm cu fondurile de vânătoare? Cui mai aparțin, că s-au tot schimbat niște lucruri?
– La finele anului 2009, în România exis- tau 2.151 de fonduri de vânătoare, dintre care, conform Legii 407 din 2006, 519 erau administrate de Romsilva. Acum, după modificarea legii amintite, noi administrăm doar 284 de fonduri cinegetice, acoperind întreaga diversitate, de la gol alpin și montan, până în lunca Dunării.
Cât de mare este această „divizie“ din „a treia armată a țării“?
– Peste 420 de persoane sunt implicate direct în activitatea de vânătoare. Și mă refer la paznici de vânătoare, responsabili cu această activitate ai ocoalelor silvice, un corespondent la nivel de Direcție silvică și un Birou central.
Este o activitate rentabilă?
– La prima vedere, pare o activitate foarte rentabilă, însă gestionarea acestor fonduri implică și cheltuieli foarte mari. Trebuie asigurate paza, dotarea cu sărării, observatoare și multe altele. Veniturile sunt oare- cum substanțiale, în sensul că în 2010, când administram toate cele 519 fonduri, realizările erau undeva la 15 milioane de lei. Dar și cheltuielile erau pe măsură; profitul rămânea pe la 1,7 milioane lei. Prin atribuirea fondurilor de vânătoare către alți gestionari, eu cred că, deși am pierdut o parte din activitate, vor crește veniturile, prin tariful de gestiune aferent pădurii de stat.
În funcție de ce se stabilește acest tarif și care e valoarea lui?
– Funcție de bonitatea fondului, de calitatea recoltei. Procentul este sub 50%, unele fonduri au fost scoase la licitație, nu s-au putut atribui direct. S-a ajuns și la sume foarte mari, cum ar fi la Covasna, unde tariful anual pentru un fond de vânătoare este de peste 165 de mii de euro. Dar, în general, tarifele sunt mai mici, între o mie și două mii de euro, la câmpie, de pildă, și cu o medie de 10–15 mii de euro, în fondurile cele mai bune. Sunt niște bani, dar 60% din venituri le obținem din organizarea vânătorilor cu străini.
Ce animale preferă vânătorii străini?
– Avem solicitări mari la urs, la cerb, cocoș de munte, cerb lopătar, căpriori. De asemenea, mulți își doresc să vâneze lupi. Ursul și lupul, însă, intră într-o zonă de protecție, pentru că, la nivel european efectivele au scăzut dramatic. România are circa șapte mii de urși, ceea ce înseamnă peste 70% din ursul care mai există în Europa. Suntem în top și la calitatea trofeelor, la urs, lup și cerb carpatin.
Cum procedează un străin care dorește să vâneze în România?
– Încheiem contracte anuale cu niște firme partenere care aduc vânătorii străini, dar ei se pot adresa și direct Romsilva. Sunt firme românești și străine, din Germania, Austria, Spania. Avem o rețea de peste 200 de cabane de vânătoare, în toată țara, dar străinii se pot caza și în exterior, în hoteluri sau pensiuni. Sunt tarife de organizare a vânătorii, de deplasare, funcție de ce mașină doresc, unii vor rapid, cu elicoptere, sunt oameni de afa- ceri, cu bani, pentru care timpul e foarte prețios.
Cât se plătește pentru o partidă de vânătoare? Sunt diferențe între străini și români?
– Tarifele sunt aceleași pentru străini și pentru români și depind de specia vânată. Tariful de organizare nu e mare, pleacă de la 25 de euro pentru o vânătoare la păsări în zona de șes, și ajunge la 120 de euro pentru urs, cerb carpatin, lup. Dar se mai plătește un tarif pentru vânat, funcție de trofeu, de la opt euro bucata, la o pasăre, să zicem, până la 20.000 de euro, la un urs deosebit. Am avut în această toamnă, la Covasna, un cerb carpatin de peste 21.000 de euro, al treilea ca mărime împușcat în istoria vânătorii din România. Dacă are o asemenea valoare, trofeul rămâne în patrimoniul național, vânătorul plătește numai o taxă de 1.500 de euro și are dreptul la un mulaj.
Celebrele fonduri de vânătoare ale lui Ceaușescu au rămas la Romsilva? Mai sunt interesați străinii de ele?
– O parte au rămas, altele au intrat în administrarea unor asociații. Interesul este mai degrabă pentru cabanele în care au stat Ceaușescu sau Hrușciov, cum avem la Bistrița.
Care este cel mai spectaculos fond de vânătoare din România?
– Depinde pentru ce specie. Pentru cerb sunt fondurile din Covasna, Harghita și, în general, din Carpații de curbură, din zona Vrancea; aici s-au împușcat cele mai valoroase trofee. Dacă vorbim de capra neagră, mergem în Făgăraș sau în munții Buzăului. Pentru cerb – Suceava, la fel și pentru urs și cocoș de munte, plus Harghita și Covasna. Giurgiu și Călărași – pentru mistreți, zona de Vest – pentru căprior.
Aveți probleme cu braconierii?
– Da, și încă foarte mari. Dacă înainte umblau cu arme artizanale sau cu fel și fel de capcane pentru carne, acum s-au modernizat. Se braconează cu mașini de teren și cu arme performante. De obicei sunt oameni cu influență; s-a descoperit, adesea, că erau polițiști sau oameni cu anumite funcții.
Mai este vânătoarea un ritual? Un mod de a echilibra și proteja speciile de animale, natura, în general?
– Există și o tendință de a trata vânătoarea mai superficial. Pădurarul de la mine, din Cârlibaba, umblând pe urma vânatului, zile în șir, cu rucsacul în spate, e pe cale de dispariție. Vânătorii tineri, mai ales, merg doar cu mașina, obligatoriu de teren. Lumea e mai pragmatică, sunt mai puțini cei care merg la vânătoare dintr-o pasiune adevărată. Cât privește speciile, acum suntem într-un echilibru relativ. Există evaluări destul de exacte, dar depinde cum înțeleg și aceste asociații de vânătoare să administreze fondurile. Unii și-au făcut doar calcule de profit, mulți le-au luat un fond ca pe un breloc, așa, că dă bine să le spui prietenilor că mergi la vânătoare pe fondul tău. Eu cred că, în timp, multe asociații vor renunța, speriate de investițiile necesare și de profitul întârziat. Și mă gândesc, cu groază, ce se va întâmpla când va trebui să preluăm aceste fonduri, oarecum destructurate.
„Sunt vânător, dar nu împătimit, mai mult prin atribuțiile de serviciu. Trofeul meu de căpătâi este un lup, împușcat la Cârlibaba, într-o iarnă“
Cei mai mulți vânători străini care „atacă harta cinegetică“ a României vin din Germania, Austria, Spania și Italia.
„Dar avem și din SUA, Ungaria, Rusia. Mai nou, există un interes deosebit al vânătorilor din zona arabă“, susține Directorul general „Romsilva“.
„La noi ritualul vânătorii e destul de simplificat. În lumea civilizată e altfel, pentru fiecare fază există un anumit cântec din corn, un anumit ritual.“
text Liliana Petruș, foto Octavian Tibăr