is it bad to mix melatonin and xanax buy xanax can you take xanax with nexium

can you drink if you are taking xanax generic xanax quando prendere lo xanax

soma side effects eyes cheap soma soma brooklyn williamsburg

does tramadol come in 25mg tablets buy tramadol ibuprofen 600 and tramadol

can i mix tramadol and soma where to buy tramadol is it safe to shoot tramadol

tramadol elevates mood buy tramadol tramadol stada dosering

can valium harm your liver diazepam 5mg can valium cause reflux

different tramadol pills buy tramadol is it ok to take tramadol and adderall together

tramadol 50 mg comprimido bula order tramadol tramadol/apap for dogs

valium dose effects buy valium online order valium Utah

CULTURA MASS-MEDIA

A da cu bâta în baltă

November 4th, 2011, com Comenteaza

CĂRŢI PROASTE, DE IERI ŞI DE AZI. Poeziile din unele cărţi se caracterizează printr-o lipsă de graţie stilistică  specifică  amatorilor.  Există  o  expresie  românească foarte sugestivă, referitoare la ceea ce este făcut fără iscusinţă: a da cu bâta în baltă. Ori de câte ori vor să fie originali, autorii pe care îi avem în vedere dau cu bâta în baltă.

În 1949 Vlaicu Bârna a publicat o broşură de glorificare a minerilor, categorie socială intens exploatată propagandistic de comunişti, în toate tim purile, chiar şi după 1989. Broşura, intitulată Minerii din satul lui Crişan, a apărut în colecţia „Cartea poporului” a Editurii pentru Literatură şi Artă. În paginile ei găsim, ca într-un muzeu de paleontologie, fosile ale ideologiei în versuri care era pusă în circulaţie în acei ani, în scopul îndoctrinării populaţiei.

Cel mai frapant aspect este nefirescul replicilor atribuite de autor minerilor. Un miner de la Ţebea, Tudor Cristea, câştigător al întrecerii socialiste şi transformat de poet într-un personaj, este adus la un moment dat în prim-plan, ca într-un reportaj de ziar:

„Şi iarăşi stăm de vorbă mai departe,/ prieteneşte,/ la umbră, pe otavă…// – Tovarăşe – ’l întreb –/ eşti mândru de ispravă?”

Iată ce răspunde minerul, folosind limba de lemn a epocii:

„– Vreau să-ţi răspund tovărăşeşte,/ sincer:/ da, sunt mândru,/ dar asta nu-i  destul/ şi nu mândria/ ne-a’mpins să dăm/  cu îndârjire bătălia;/ Partidul ne-a-nvăţat/ şi ne învaţă/ să ducem lupta în întreceri;/ El este şcoala noastră de viaţă!/ l-am ascultat şi ieri şi azi/ şi-i vom purta învăţătura mâine.”

În acelaşi stil, minerul îşi face cunoscută şi ura de clasă. El ni se înfăţişează nu ca un om care se confesează, ci ca unul care citeşte cu glas tare un articol din ziarul Scânteia:

„Noi ştim acum, am înţeles/ ce vrea Partidul;/ că noi clădim/ cu munca noastră/ zidul,/ de apărare-a drepturilor dobândite/ de lumea truditoare;/ că hoţii scoşi din pită/ la naţionalizare/ lăsară lingura cea mare/ şi stau la pândă azi,/ cu ochiul treaz/ şi ghiarele crispate;// mai sunt şi alţii:/ chiaburimea de pe la sate/ abia aşteaptă, laşă,/ să ne sară-n spate…”

La mărturisirea  lipsită  de naturaleţe a personajului se adaugă comentariul lipsit de naturaleţe al autorului. Este ca şi cum amândoi cântăreţii dintr-un duet ar cânta fals:

„Din munca lor se-aprind în jar cuptoare,/ se nasc lumini şi merg funiculare,/ şi trenuri şi uzine şi tractoare,/ topitorii de fontă şi de fier,/ un ritm de viaţă nou, clocotitor:/ pentru Republică! pentru Popor!”

Pentru Republică, pentru Popor, un text în veci neconvingător…

 

*

 

După cum reiese din cv-ul tipărit la sfârşitul volumului Cină  cu nuferi la tavă,  Nicolae Rădulescu-Botică are pregătire juridică, a profesat avocatura, iar după 1989 a devenit un membru marcant al societăţii civile. Este, cu alte cuvinte, un personaj demn de respect care, la sfârşitul carierei, s-a gândit să-şi împlinească o veche dorinţă din anii adolescenţei şi anume să publice versuri.

Cum se întâmplă de atâtea ori, cartea nu este la înălţimea autorului ei. Titlul însuşi, Cină cu nuferi la tavă,   este de un sarcasm ieftin, incriminându-i pe contemporanii prozaici, insensibili la frumuseţea lumii. Cartea viitoare a lui Nicolae Rădulescu-Botică s-ar putea intitula Prânz cu luceferi la grătar.

Poeziile din volum se caracterizează printr-o lipsă   de  graţie stilistică   specifică   amatorilor. Există o expresie românească foarte sugestivă, referitoare la ceea ce este făcut  fără  iscusinţă sau

într-un mod inadecvat: a da cu bâta în baltă. Ori de câte ori vrea să fie original, autorul pe care îl am în vedere dă cu bâta în baltă:

„Pântecul femeii/ Ascunde  mârâituri de aştri,/ Şi sunete frescă…/ Sânii/ parcă i-au crescut pe sub streşini”;

„Mi-e rujul inimii reclamă/ Pe când încerc să tot mor c-un surâs/ Cibernetic pe buze;/ Şi tocmai aici e ştiinţa,/ În vreme ce scheaună,/ Se tăvăleşte iar revoluţia.”

Mârâituri de aştri, sâni crescuţi pe sub streşini, o revoluţie care scheaună – cam aceasta este lumea care se configurează în volumul de versuri Cină cu nuferi la tavă.

Autorul combină cuvintele într-un mod ha zardat şi neinspirat, reuşind foarte rar să nimerească o combinaţie fericită. Aşa cum versurile lui Tudor Arghezi sunt „cuvinte potrivite”, versurile lui sunt cuvinte nepotrivite. Iată, ca exemplu, câteva metafore:

„Lacrima – sarea puturoşeniei”; „e timpul belelelor”; „chiftele de zeu”; „ochii tăi,  două  reflectoare păioase”; „eu sunt popândăul  de seară”.

Un autor care se prezintă ca „popândăul de seară”   trezeşte  în criticul literar instincte de bufniţă.

 

text Alex. Ştefănescu, ilustraţie Linu

Taguri:

Comenteaza