Milioane de dolari şi euro sunt cheltuiţi anual pentru transportul demnitarilor şi şefilor de state. Cea mai mare parte sunt folosiţi pentru bogata lor escortă şi pentru transportul aerian, dar o sumă deloc de neglijat este investită în automobile mai rapide şi mai sigure.
Cea mai faimoasă limuzină a unui şef de stat este, fără îndoială, maşina preşedintelui american sau „Bestia”, cum este numită cu afecţiune de agenţii Serviciului Secret.
Cu cel mai mare număr de arme pe cap de locuitor şi cu peste 20 de încercări de asasinat asupra preşedinţilor – dintre care patru reuşite – nici nu este de mirare că americanii investesc în protecţie.
De-a lungul istoriei, o varietate de vehicule au fost recunoscute oficial şi neoficial ca fiind vehicule prezidenţiale. De la sfârşitul anilor 1930, guvernul SUA a comandat special vehicule pentru preşedinţi, de multe ori cu echipamente avansate de comunicaţii, armură, măsuri de apărare, dar şi dotări de lux. Maşinile americane sunt în mod tradiţional alese pentru acest rol. Cel mai recent vehicul este un Cadillac limuzină care ascunde dedesubturile unui camion Topkick.
Cadillac One a fost oferit preşedintelui american la începutul lui 2009 şi a fost construit întocmai după specificaţiile Serviciului Secret. Nu există prea multe informaţii oficiale despre această maşină, dar se ştie că armura are între 15 cm şi 20 cm grosime, iar geamurile sunt atât de groase încât lumina abia pătrunde în interior. Cauciucurile sunt ranforsate cu kevlar şi se presupune că maşina poate lansa gaze lacrimogene. De asemenea, pasagerii sunt protejaţi de orice atac cu gaze mulţumită închiderii ermetice. Este greu de estimat greutatea pentru un astfel de tanc, dar cele pe puţin 5 tone sunt motorizate de un agregat diesel. Preţul a depăşit 300.000 de dolari. Dintre legendele legate de maşină se remarcă posibilitatea de a rezista unui atac cu rachete sau existenţa la bord a unei rezerve de sânge prezidenţial…
O altă maşină celebră este responsabilă pentru siguranţa celui mai important lider religios: Papamobilul.
Papamobil este un nume informal pentru maşinile utilizate de către Papă în timpul apariţiilor publice. Acesta a fost proiectat pentru a permite Papei să fie mai vizibil atunci când salută mulţimile mari. De-a lungul istoriei au existat mai multe modele diferite de automobile papale. Primul a fost un camion modificat folosit de Ioan Paul al II-lea pentru prima sa călătorie în Polonia în calitate de Papă. Unele Papamobile sunt deschise, în timp ce altele au sticlă antiglonţ. Unele permit Papei să se aşeze, în timp ce altele sunt concepute pentru ca Papa să stea în picioare. Varietatea de Papamobile permite Vaticanului selecţia unui vehicul adecvat pentru fiecare utilizare în funcţie de nivelul de securitate necesar şi distanţa şi viteza de deplasare.
Papamobilul, folosit de Papa Benedict al XVI-lea la vizita în Statele Unite din 2008, este un Mercedes ML modificat cu „o vitrină” construită în partea din spate a vehiculului. Papa intră printr-o uşă din spate şi urcă mai multe trepte. După ce se aşază în scaunul lui, acesta este ridicat spre camera de sticlă de către un lift hidraulic. Caracteristicile de securitate ale vehiculului includ ferestre antiglonţ şi acoperiş consolidat, panourile laterale blindate şi blindaj în partea de sub maşină. Automobilul de 280 cai putere este dotat cu un performant sistem de climatizare şi cu un sistem audio…
Dar nu toţi şefii de state preferă maşinile puternic blindate sau modificate. Atunci când nu există un pericol aparent, nu are sens să te protejezi într-o maşină greoaie, scumpă şi cel mai adesea urâtă. Se poate opta pentru o alternativă clasică cu un blindaj mai modest.
Astfel, cel mai des folosit este Mercedes Clasa S, dar nici BMW, Jaguar sau Bentley nu-i fac de ruşine pe posesori. În general, şefii de state preferă să facă reclamă propriilor producători de automobile, iar aceştia sunt fericiţi să ofere maşini gratuit. Foarte mulţi şefi de state europeni beneficiază de astfel de maşini, iar blindajul lor este realizat cu discreţie sau lipseşte cu desăvârşire. Astfel, cancelarul german Angela Merkel oscilează adesea între Mercedes, BMW şi VW, preşedintele Nicolas Sarkozy foloseşte Renault, Peugeot sau Citroën, iar Traian Băsescu foloseşte în mod uzual un Mercedes, dar se afişează adesea la volanul unui Logan şi tocmai a comandat un Duster.
În schimb, premierul Italiei, Silvio Berlusconi dă apă la moară contestatarilor săi refuzând folosirea unui superb Maserati Quattroporte primit cadou în favoarea unor modele germane…
Primul automobil papal a fost un camion polonez modificat special pentru vizita oficială în Polonia
„La Déesse“ i-a salvat viaţa lui De Gaulle
În 22 august 1962, preşedintele Franţei, Charles De Gaulle, supravieţuieşte uneia dintre multele tentative de asasinat împotriva sa, mulţumită automobilului prezidenţial Citroën DS 19, cunoscut sub numele de „La Déesse“ (Zeiţa). În august 1962, un grup numit OAS (Organizaţia Armată Secretă) a organizat o tentativă de asasinat asupra preşedintelui De Gaulle. El renunţase la Algeria în favoarea naţionaliştilor algerieni şi era considerat un trădător.
Aproape de amurg, pe 22 august 1962, De Gaulle şi soţia sa se deplasau de la Palatul Élysée la aeroportul Orly. În timp ce Citroën-ul DS accelera de-a lungul Avenue de la Libération, cu peste 100 km/h, 12 militanţi OAS au deschis focul asupra maşinii. O grindină de 140 de gloanţe, majoritatea venind din spate, a ucis doi dintre motocicliştii din garda preşedintelui şi a străpuns maşina şi toate cele patru roţi. În ciuda acestui fapt şi mulţumită suspensiei independente hidraulice, şoferul a reuşit să păstreze controlul asupra maşinii şi să-şi continue drumul către aeroport. Dacă maşina ar fi fost imobilizată, De Gaulle şi soţia sa nu ar mai fi avut nici o şansă. Aşa, cu foarte mult noroc, cei doi au ajuns nevătămaţi la scara avionului. În 1969, De Gaulle – ştiind că îşi datora viaţa unui Citroën – a împiedicat vânzarea a mai mult de 15% dintre acţiunile producătorului francez către italienii de la Fiat. În 1975, pentru a evita falimentul constructorului, guvernul francez a finanţat vânzarea Citroën către un grup care includea şi Peugeot. Rezultatul a fost naşterea PSA Peugeot Citroën SA, în 1976.