Adrian Ursu este în Consiliul editorial al ziarului Cotidianul alături de alte patru nume mari ale presei româneşti: Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Doru Buşcu şi Robert Turcescu. Mutare strategică, viziune nouă, schimbare definitivă. Din realizator al emisiunii Oamenii Realităţii, Adrian Ursu devine unul dintre greii binecunoscutei publicaţii Cotidianul, aflată în aceeaşi barcă a trustului Academia Caţavencu.

– Aţi plecat de la ziarul Gândul, de ce?

– A fost o decizie pe care am luat-o foarte greu. Am stat şi am cugetat mult înainte de a mă hotărî, au fost multe motive acumulate în timp care, la un moment dat, au atins masa critică, dar fără să existe un temei exploziv sau de conflict, aşa cum s-a încercat să se facă speculaţii. Pur şi simplu am decis că e nevoie să fac o schimbare. De ce Cotidianul? Dintre ofertele pe care le-am avut, unele mă împingeau în afara presei. Până la urmă dragostea faţă de meseria de ziarist a învins, am realizat că trebuie să practic în continuare tipul de presă pe care îl fac şi de care cred că unii dintre cititori mai au încă nevoie, deşi toate prognosticurile sunt sumbre în privinţa genului de cititor care a mai supravieţuit după ce a fost supus la toate experimentele jurnalistice.

– Pe cititor îl modelează şi ziaristul!

– Pe cititor cred că l-a „stricat“ zia­ristul. Ziaristul l-a „stricat“ cu me­to­dă în unele situaţii şi inconştient în multe alte situaţii. Ziaristul şi mai ales făcă­torii de produse jurnalistice. Tele­vizi­u­nile dar şi presa scrisă l-au schimbat, iar recuperarea lui acum e o operaţiune mult mai dificilă. Şi nu doar gustul pu­blicului s-a schimbat, dar a apărut o nouă generaţie.

– Sunteţi în Consiliul editor, ce veţi face la Cotidianul?

– S-a format acest Consiliu editor împreună cu Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu şi Doru Buşcu. Robert Turcescu, fostul director al Cotidianului, este şi el în această echipă şi asigură o continuitate, iar formula aceasta de consiliu editor va avea un rol de definire a strategiei, din câte am înţeles până acum. Noi vom fi cei care vor încerca să tragem liniile groase dincolo de ceea ce vor face în fiecare zi oamenii din redac­ţie. Vom scrie zilnic, fiecare dintre cei cinci vom avea o zi în care vom pu­blica în pagina de opinii sau ca editorial textele pe care le producem. Sigur, e o echipă colorată şi diversă, sunt per­so­na­lităţi puternice, dar tocmai aceasta va face incitant orice dialog sau brainstorming fiindcă vor cădea idei grele pe masă şi din ele vor rezulta proiecte solide.

– Veţi fi mai degrabă un Om al Realităţii sau al Cotidianului?

– Se presupune că această echipă va fi doar interfaţa şi din acest punct de vedere vom încerca să realizăm o punte între entităţile aceluiaşi trust pentru că, aşa cum viaţa ne arată, publicul e complementar şi produsele sunt implicit complementare şi trebuie să-l agăţi şi dintr-o parte şi din cealaltă şi să-l aduci spre lucrurile interesante pe care le ignoră poate doar fiindcă nu a avut habar de existenţa lor. În clipa de faţă e tot mai greu să-ţi recunoşti publicul, de la o zi la alta el se schimbă, gradul de loialitate este tot mai scăzut. Dacă astăzi nu eşti interesant pentru el, va alege pe altcineva de pe tarabă şi aceasta e provocarea pe care o are orice om dintr-un nivel de conducere al unei publicaţii: de a face la fiecare număr ceva suficient de interesant. Nu spun spectaculos, ci interesant.

– Voci din cadrul CRP susţin că plecarea dv. şi a celorlalte nume mari către Cotidianul s-ar datora faptului că anul 2008 e un an electoral. Cât de mult a contat acest aspect în luarea deciziei de a părăsi Gândul?

– Nu a contat, cel puţin în cazul meu nu a contat absolut deloc. La Gândul relaţia cu patronatul, cu Publi Media şi Adrian Sârbu nu a presupus niciodată existenţa vreunei suges­tii în zona editorială curentă. Singurele lucruri care se discutau erau strategiile editoriale curente care ţineau mai degrabă de partea de marketing şi mai puţin de partea jurnalistică. Nu am avut astfel de probleme. Sigur că, într-un an electoral, presiunile asupra presei sunt crescute, doar că eu cred că deja orientările politice sunt definite. Publicul a început să „miroasă“ şi e suficient de inteligent să-şi dea seama care este intenţia unei publicaţii/a unui post de televiziune în momentele electorale.

– V-aţi ales să scrieţi mai mult despre subiectele din sfera politicului, în ce măsură aţi reuşit să faceţi „curăţenie“ în această zonă?

– Nu o să facem curăţenie niciodată, iar cei care susţin asta îşi exagerează menirea pe pământ. Presa are în clipa de faţă o singură şansă de a fi utilă şi eficientă şi anume, să furnizeze suficientă informaţie către public astfel încât pe de o parte cititorii, telespectatorii să fie preveniţi despre ceea ce se întâmplă şi se va întâmpla şi, pe de altă parte, domnii şi doamnele astea de prin politică să ştie că îi monitorizează cineva. Pare-se că au înţeles repede povestea cu câinii care latră, dar uitaţi-vă că multe dintre temele impuse de presă sunt totuşi preluate – şi nu au cum să fie ignorate până la capăt – cu condiţia să fie bine argumentate şi susţinute de către politicieni.

– Care este relaţia dv. cu Cristian Tudor Popescu?

– Sper că bună, am vorbit la telefon, l-am avut şi invitat la o emisiune la Realitatea TV. Probabil, plecarea mea la Cotidianul nu i-a provocat o bucurie foarte mare. Într-un fel, cele două publicaţii aleargă pe acelaşi culoar, dar am apreciat foarte mult că la momentul cu pricina mi-a respectat decizia pe care am luat-o şi m-a înţeles.

– Care sunt făcătorii de gazete cu adevărat buni?

– Ion Cristoiu a fost un mare făcător de gazete, de fapt el a impus un curent în viaţa românească la vremea respectivă şi a dat dinamică presei româneşti. Îmi amintesc că, până la apariţia Evenimentului zilei, Adevărul era lider incontestabil pe piaţă şi ajunsesem să ne plictisim noi de noi. Or, apariţia Evenimentului zilei ne-a băgat şi nouă adre­nalină şi a schimbat ritmul de viaţă din presa românească, iar pentru asta cred că se pot ierta multe dintre celelalte defecte pe care le are Ion Cristoiu. Un alt exemplu de om care a reuşit să impună o reţetă este Adrian Sârbu cu Ziarul financiar. A fost un pionieriat pe piaţa media apariţia unui astfel de cotidian de nişă. A avut ştiinţa să-l impună şi răbdarea de a aştepta să dea rezultate. În rest, acum sunt tot mai puţine ziarele legate de numele unei personalităţi.

– Vreau să-mi spuneţi câteva cuvinte despre echipa şi emisiunea pe care o realizaţi la Realitatea TV – Oamenii Realităţii.

– Iniţial am avut o reţinere în a accepta propunerea celor de la Realitatea fiindcă mi se pare nepotrivit ca un ziarist de presă scrisă să judece produsul altor colegi în pu­blic. Am acceptat în cele din urmă tocmai fiindcă mi-am propus să nu fiu eu judecătorul profesionalismului presei, ci să las publicul să facă asta. Dacă aţi observat, încerc să folosesc doar ca pretext pentru discuţia cu invitaţii din studiou titlurile sau temele din presă, iar ceea ce iau din toată povestea asta sunt exclusivităţile. Aceasta e marea şansă din presa scrisă în clipa de faţă şi mi se pare un lucru bun care se petrece, faptul că a sporit ritmul goanei după subiecte exclusive. Asta dovedeşte că jurnalismul de investigaţie nu piere.

foto arhiva personală Adrian Ursu

Taguri: nr. 3 / martie 2008 Tweet

Monday, March 10th, 2008 at 2:20 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed