Mişcarea sindicală din România a aniversat în această primăvară 20 de ani de la înfiinţare. În ultimele două luni, cele cinci mari confederaţii sindicale au dus cea mai dură şi mai importantă bătălie din istoria post-decembristă. Cine a câştigat, cine a pierdut? Greu de spus, mai ales că aceasta a fost doar o bătălie, dintr-un război care se anunţă lung şi plin de victime.
Declaraţia de război a venit din partea celui mai experimentat războinic din România, preşedintele Traian Băsescu. Foarte important, mascată într-o declaraţie de pace, pentru că venea să pună punct unor zvonuri care acreditau ideea majorării de TVA şi a creşterii cotei unice din impozitul pe venituri. Zvonistica pe care Băsescu a vrut să o stingă, cu parabola omului gras şi a omului slab, agitase la maximum apele în rândul confederaţiilor sindicale. Aşa se face că decizia – concretizată în final prin reuşita Guvernului Boc, care a depăşit cea mai dură moţiune din istoria sa – de reducere a pensiilor şi salariilor, cu binecunoscutele procente, a găsit sindicatele în fierbere.
Prima măsură a sindicatelor, care va conta mult, mai ales de acum încolo, în strategia „luptei sindicale” a fost un acord de principiu între cele cinci mari confederaţii sindicale din România. Concret, pentru prima dată, după 1989, Cartel ALFA, Confederaţia Sindicatelor Democrate din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia şi Confederaţia Naţional Sindicală – Meridian au lăsat la o parte, fiecare în parte, toate orgoliile, toate disputele şi au înţeles că singura şansă este colaborarea.
Dintr-o dată, comunicatele au fost date publicităţii cu siglele celor cinci confederaţii, semnate de cei cinci lideri. Negocierile cu ministerele, întâlnirea de la Cotroceni (cerută pe un ton imperativ de sindicalişti şi acceptată surprinzător de repede de Traian Băsescu) s-a făcut în grup de cinci, pichetările de la Palatul Cotroceni şi de la Guvern, mitingul din 19 mai, acţiunile din ţară s-au făcut, toate, în numele celor cinci confederaţii: Cartel ALFA, CSDR, BNS, CNSLR – Frăţia şi CNS – Meridian.
Sindicatele nu s-au dus la nici una dintre întâlnirile oficiale, indiferent care a fost numele ministerului, cu mâna goală. Au venit cu propuneri care au luat în calcul deficitul bugetar imens al României. Solidaritatea demonstrată de sindicalişti, argumentele realiste ale acestora au făcut ca pulsul guvernanţilor să crească.
Iar panica acestora a fost atât de mare încât s-a consumat un fapt fără precedent, dar din păcate prea puţin mediatizat.
În data de 13 mai, la doar două zile după ce cele cinci confederaţii sindicale au formulat o cerere oficială, Ministerul de Finanţe a pus la dispoziţia sindicatelor, trimiţându-le prin e-mail şi prin poştă, toate datele financiare ale Bugetului, balanţe, cifre ale sumelor alocate pentru Bugetul de asigurări sociale, număr de asistaţi, număr de bugetari, identice cu cele pe care România le-a prezentat la negocierile cu Fondul Monetar Internaţional. „Am făcut calcule pe aceste cifre, luând în seamă condiţiile FMI, şi este evident că există şi alte soluţii decât cele propuse de Guvern. Singura problemă a fost că Guvernul nu a vrut să asculte propunerile sindicatelor”, afirmă Petru Dandea, vicepreşedinte la Cartel ALFA.
Panicaţi, presaţi, pe de o parte de Fondul Monetar Internaţional, pe de alta de opinia publică şi sindicate, strategii PDL au schimbat cu abilitate tactica. Atacul a fost deschis de preşedintele Băsescu care i-a numit pe liderii de sindicat „caraghioşi şi corupţi”.
„Liderii sindicali sunt caraghioşi când vorbesc de corupţia politicienilor. N-aş vrea să îl întreb pe domnul Marica ce ştie despre corupţia din vămi, sau pe şeful Poliţiei de Frontieră despre corupţia de la Frontieră, pe unde trec tirurile cu ţigări”, a spus Băsescu. A continuat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care, pe lângă faptul că a susţinut bacalaureatul cu măicuţe şi educatoare ca să suplinească, ilegal, locul profesorilor aflaţi în grevă, a mai şi afirmat isteric: „Noi conducem statul, nu sindicatele”. Atacul a fost desăvârşit de ziare şi alte medii de presă care au luat în râs mitingul din 19 mai.
„Imaginea unei acţiuni sindicale se construieşte greu şi se strică foarte uşor. Miza este prea mare, încărcătura şi tensiunea oamenilor la fel. Nu ai voie să foloseşti oamenii ca masă de manevră, tu liderul de sindicat, deşi este un instrument la îndemână, pentru că este imoral. Argumentele trebuie să fie bărbăteşti, pragmatice şi oneste. Guvernanţii din România au ştiut mereu să profite de pe urma onestităţii sindicatelor. Guvernul, guvernanţii folosesc instrumente pe care sindicatele nu le-ar folosi niciodată”, a declarat Petru Dandea.
Liderul de necontestat al acţiunilor sindicale din ultimele două luni a fost Bogdan Hossu, fie şi doar pentru că Dumitru Costin, celălalt lider vizibil, a considerat că trebuie să-şi asume eşecul acţiunilor şi să-şi pună demisia la dispoziţia Biroului Executiv al BNS. Din poziţia de lider şi promotor al acţiunilor sindicale Hossu a făcut, exclusiv pentru revista Flacăra, o analiză a războiului dintre sindicate şi Putere, din ultimele două luni.
„Ceea ce s-a întâmplat până acum a fost doar o bătălie, într-un război de lungă durată, care a dat avantaje mişcării sindicale. Sindicatele au fost singura structură care efectiv s-a revoltat şi a reacţionat. Bătălia a scos la iveală şi dezavantaje: a arătat că soclul pe care a fost ridicată mişcarea sindicală nu este foarte real, că există, în unele confederaţii, o problemă între militanţii de la vârf (care se angajează fără a consulta baza şi fără a avea o comunicare clară cu aceasta), că nu în toate confederaţiile acţiunile sunt explicate, că nu peste tot informaţia circulă în mod real (de aici şi spaima sindicaliştilor faţă de conducerea unităţilor în care aceştia muncesc). Nu peste tot se ştie că o mişcare înseamnă, în acelaşi timp, şi educaţie civică. Solidaritatea nu se exprimă numai prin vorbe ci şi prin fapte, prin mici sacrificii personale. A devenit o regulă că în România, solidaritatea şi unitatea se cer când ai nevoie de ele, fără a fi oferite când trebuie, pentru ca apoi să le poţi cere”, a explicat Bogdan Hossu.
Din punctul său de vedere, un mare handicap al mişcării sindicale a fost şi este lipsa unei bune comunicări cu cetăţenii, la care se adaugă intervenţiile-speculaţii cu nuanţă populist-comunistă. „Mă refer la declaraţiile lui Vasile Marica, care nu prea mai are membri de sindicat, sau la Dumitru Costin, care repetă mişcări de tip comunist: îşi pune mandatul la dispoziţia Consiliului – care mai apoi îl va ruga să rămână – deşi înclin să cred că are ceva aranjat dat fiind faptul că şi-a dat demisia din diferite consilii, cu trei săptămâni înainte de demisia de la sindicat. Şi nu în ultimul rând, critica la dansul pinguinului din Piaţa Victoriei, de la mitingul din 19 mai, în condiţiile în care el, Costin, l-a adus pe Cerebel, iar BNS-ul s-a ocupat de sonorizare, fără să consulte restul confederaţiilor”, enumeră Hossu câteva dintre problemele vizibile ale „luptei sindicale”. „Ce alte probleme mai avem?”, se întreabă Hossu. „Destule! Rigiditate în adaptarea mişcării sindicale ca urmare a mutaţiilor şi transformărilor economice. În urmă cu câţiva ani sindicaliştii erau în proporţie de 90 la sută angajaţi în unităţi mari, în prezent, procentul lor este de doar 34 la sută. O altă problemă este rigiditatea legislativă. Azi, Legea sindicală şi Codul Muncii nu sunt în acord cu Legea Contractului Colectiv de Muncă şi cu Legea Conflictelor de muncă şi nici cu Legea patronatelor în oglindă cu Legea sindicală”, enumeră liderul Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA, Bogdan Hossu.
Liderul punctează apoi problemele pe care le ridică munca sindicală, lipsa resurselor, în condiţiile în care, după 21 de ani, patrimoniul sindical nu a fost retrocedat. „Nu este o scuză, ci un fapt, o realitate: lipsa de educaţie a militanţilor sindicali (în parte), cumpărarea lor (în parte), orgolii personale care nu au legătură cu interesul membrilor de sindicat”, argumentează Hossu.
„Trebuie să mai fac o remarcă, cu părere de rău, pentru mass-media, care se focalizează pe probleme-spectacol – omul ieşit cu bâta în stradă – şi mai puţin pe motive reale. Spre deosebire de România, celelalte state europene, cu o cultură socială mai dezvoltată, duc un război mult mai profund”, concluzionează Hossu.
Liderul sindical Dumitru Costin s-a remarcat ca fiind una dintre cele mai inconsecvente figuri publice din România ultimilor 20 de ani. A fost, simultan, sindicalist, patron, politician, ecologist, activist anti-corupţie, martor la DNA. Costin şi-a început activitatea de sindicalist ca lider la „Dacia”. În următorii doi-trei ani a fost în conducerea sindicatului unei alte fabrici şi apoi a urcat între şefii Blocului Naţional Sindical, confederaţie condusă de Matei Brătianu, până în august 1993. De pe funcţia de vice, Costin i-a luat locul lui Brătianu, şi a rămas lider la BNS vreme de
16 ani. Activitatea sindicală s-a împărţit între poziţia de critic aprig al politicului, care a acceptat însă să bată palma cu unele partide politice. Nu poate fi trecut cu vederea protocolul cu PRM, pentru alegerile parlamentare din 2004. Costin a cochetat cu PDSR, lideri sindicali candidând pe listele partidului pentru Parlament. Cei care au câştigat mandate au fost, ulterior, asimilaţi de partid.
Dumitru Costin a fost şi preşedinte al unui club de fotbal din Piteşti, şi este încă unul dintre acţionarii grupului Realitatea Media, iar în plus are şi o funcţie în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
Costin nu a încetat să uimească nici un moment. O dovadă în plus anunţul că îi va da în judecată pe toţi miniştrii Cabinetului Boc, pentru măsura reducerii pensiilor şi salariilor, făcut înainte de a-şi anunţa demisia.
Voci maliţioase, dar din afara cercului sindicalist, susţin că Dumitru Costin are planuri mari şi că nu ar refuza un portofoliu ministerial.
Cum vede Dumitru Costin finalul confruntării sindicate – Putere, după ce moţiunea a căzut: „Un eşec! Sindicatele au pierdut în momentul în care Guvernul a reuşit să treacă de moţiunea de cenzură şi să impună reducerea salariilor şi a pensiilor. Este un eşec faptul că nu am reuşit, în ciuda eforturilor pe care le-a făcut întreaga mişcare sindicală, să mobilizăm în acţiunile noastre mult mai mulţi participanţi care, probabil, ar fi schimbat opinia mai multor parlamentari. Sincer, m-am simţit obligat, cel puţin în faţa oamenilor mei şi a organizaţiei mele, să îmi asum acest eşec, cu toate că nu am acţionat singuri”, spune Costin. Referindu-se la viitor, la ceea ce va urma, în România, în general, şi la mişcarea sindicală în special, Costin îşi recunoaşte înfrângerea: „Cei mai mulţi dintre bugetari vor pune capul în pământ şi vor accepta salariile diminuate şi vor mulţumi lui Dumnezeu că nu au fost daţi afară. Va merge din ce în ce mai rău, pentru că oamenii vor încerca să îşi mărească veniturile. În plus se vor resemna. Războiul pe 2010 e pierdut. Dar războiul nu se termină în decembrie”.
Surse din cadrul BNS au afirmat că iniţiativa colaborării între cele cinci confederaţii i-a aparţinut lui Bogdan Hossu, liderul de la Cartel ALFA, idee care a fost pe deplin susţinută şi promovată de Dumitru Costin, liderul BNS. „Întâlnirile dintre lideri au avut loc la sediul ALFA şi la BNS. Liderii, vicepreşedinţii s-au întâlnit şi au discutat punct cu punct strategia lor. Şi s-a colaborat excelent. Fiecare în parte a trecut peste orgolii. Păcat că la nivel local, la bază, cum spunem noi, colaborarea nu a fost la fel de eficientă”, afirmă un lider sindical.
Ce urmează? „Cred că trebuie regândită economia românească. Trebuie cultivată resursa umană. Trebuie să înţelegem că sărăcia nu este o problemă individuală, ci una a colectivităţii. Dacă privim datele care descriu România, în raport cu statele UE, peste tot suntem pe ultimele locuri. Este rezultatul trecutului. Actualele programe ale Guvernului duc la creşterea decalajului dintre noi şi restul ţărilor europene. Mereu programele româneşti conţin modelul de subdezvoltare cronică. Alternativa? Reevaluarea opţiunilor politice”, susţine Bogdan Hossu.
Rămâne fără răspuns decizia lui Costin de a-i trimite acasă pe sindicaliştii BNS, înainte de votul final pe moţiune. Mai mult, Costin le-a spus oamenilor că „lupta sindicală” continuă, şi asta înainte ca rezultatul votului pe moţiune să fi fost anunţat.
Cele cinci confederaţii sindicale au depus o plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) prin care vor reclama statul român de încălcarea drepturilor şi libertăţilor sindicale câştigate. Totodată, sindicaliştii vor solicita celor 176 de confederaţii sindicale membre ale Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor să adopte o rezoluţie – apel prin care să solicite statului român să respecte drepturile cetăţenilor.
Finalul campaniei sindicale de primăvară a fost neaşteptat. Trei detalii au făcut din bugetari perdantul cel mare şi au aruncat mingea în terenul sindicatelor. Unu: moţiunea opoziţiei, care a căzut la doar opt voturi diferenţă; doi: labilitatea CCR care a judecat cu dublă măsură, una pentru bugetari, alta pentru pensii, şi trei: majorarea TVA şi a impozitelor, cu menţinerea reducerilor drastice de salarii, în sectorul bugetar. Nu trebuie uitate nici căderea de popularitate a PDL-ului şi a lui Băsescu, nici inundaţiile din Moldova… apă la moară pentru Guvern să cerşească de la FMI majorarea deficitului bugetar de la 6,7 la 7%. Hotărârile CCR şi ale Guvernului referitoare la creşterea taxelor a pus pe gânduri sindicatele. Liderul Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a spus că bugetarii pierd, real, până la 30% din venituri, dacă nu chiar şi mai mult, dar nu a anunţat nici o acţiune în pregătire. Resemnare sau liniştea de dinainte de furtună?