Când intri în atelierul pictorului Dragoş Viţelaru, situat undeva în zona Eroilor, la etajul al doilea al unei vile luxoase, te întâmpină un aer cald şi proaspăt, o frumuseţe simplă şi modernă, reflectată mai ales de lumina lucrărilor de pe pereţi, în culori vii, la care şochează albastrul.
„Nu este Albastru de Voroneţ (din piatră pisată de lapis lazuli), nici de Bălaşa, este Albastrul de Viţelaru, aşa i s-a spus“, ne povesteşte autorul lui. Acest albastru al mării şi al azurului are ceva unic: este o culoare vie, caldă, armonioasă şi echilibrată, plină de o lumină care caracterizează şi firea caldă şi optimistă a creatorului, un artist al mării, fascinat de tot ceea ce ţine de universul marin, atât ca exterior, cât şi ca interior. „Albastrul e culoarea infinitului. Pentru Picasso, albastrul a marcat tranziţia către arta abstractă, iar pentru mine tranziţia este… un mod de a fi. Acum urăsc anumite asocieri de culori, şi asta fără nici o legătură cu politica. Dimineaţa, în mijlocul naturii, am ceva de spus despre culori. Pentru mine, pictura este o stare de bucurie. Există lucruri care nu se pot cumpăra cu bani, cum ar fi gloria şi eternitatea. Dar, dacă ai bani, suporţi mai uşor supărarea…“, ne explică, într-un moment de maximă sinceritate, Dragoş Viţelaru, care (e bine de ştiut) vinde o lucrare în acuarelă şi cu doar 300 de euro. Acuarelele şi uleiurile sale, fie că sunt porturi, delte, bălţi, peşti, pescari, oraşe, sate, copaci, câini etc., se înscriu într-un expresionism abstract apropiat de suprarealism, în al cărui punct central se află universul acvatic: „Aşa cum v-aţi aştepta, nu sunt un pescar înrăit sau un înotător foarte pasionat, astfel de îndeletniciri (cu care, la drept vorbind, mai cochetează din când în când – n.r.) denotă o percepere puţin mai superficială a modului în care cineva, mai ales un artist, se raportează la mare şi la ceea ce oferă ca sursă de inspiraţie…
O teorie susţine că gândim diferit cu partea dreaptă şi cea stângă a creierului. Dreapta este sediul intuiţiei, al sentimentului şi creativităţii, stânga se concentrează pe gândire şi logică, dacă acestea nu înseamnă aproape acelaşi lucru. În şcoală se punea accentul pe emisfera stângă. Eu, în general, am spirit de contradicţie: judec cu inima“, ni se confesează plasticianul. Care mărturiseşte că, atunci când este inspirat de un peisaj, schiţează câteva contururi pe loc şi le gândeşte şi creează oriunde, mai ales la atelier: „Prefer nord-vestul Franţei (Bretannia şi Normandia), unde ajung de regulă toamna târziu, anotimpul meu preferat, iar dacă ne gândim la chemarea apei, Olanda şi Grecia“. Însă Marea Neagră îi oferă, timp de două luni anual, un sejur „de lucru“, condiţie absolută, pe care o respectă toate persoanele din viaţa sa. Vorbind despre acuarelă, el spune, zâmbind: „Îmi plac lichidele de orice fel. Poate de-aia se explică de ce pictez de atâta amar de vreme ape“, glumeşte artistul, originar din Giurgiu, şi „călit“ în tinereţe trei ani în Deltă, ca profesor de desen. „Cea mai mare bucurie cu care a început anul 2008 pentru mine e că fiul meu a pus mâna pe pensulă, abandonând puţin calculatorul“, mărturiseşte, tatăl. Care, în ’92, cu banii strânşi din vânzările lucrărilor în străinătate, şi-a construit o casă la Butimanu, bineînţeles lângă baltă. Era o cocioabă pe care a trebuit să o renoveze din temelii, iar acum este atât de „bine“ că are şi piscină… Dacă te uiţi mai cu atenţie la vilă vezi că pereţii sunt pictaţi cu siluete marine bizare, scafandri, peşti, scoici, meduze, iar pe o uşă stă scris cu litere de-o şcioapă: The Sinbad Gallery. Asta pentru că Viţelaru a vrut să-şi creeze un mediu în care să se simtă în largul său. El, dar mai ales fantezia lui…
foto arhiva Dragoş Viţelaru