dose of tramadol for fibromyalgia cheap tramadol online boostar alvedon tramadol

tramadol flashback rapport tramadol 50mg tramadol violence

mixing hydroxyzine and ativan buy ativan online ativan hydrocodone together

mixing xanax hydrocodone generic xanax xanax 3rd trimester pregnancy

xanax airplane sleep buy xanax effet du xanax a long terme

wellbutrin xanax side effects generic xanax can xanax relieve back pain

purchase ambien Torrance buy ambien stop taking ambien sleeping pills

tramadol retard halbwertszeit tramadol 50mg zantac and tramadol

ambient occlusion unity 5 ambien 10mg can i take ambien and seroquel together

how many mg of tramadol can you take in one day tramadol 50 mg ultram tramadol hydrochloride

DOSAR

Aliens… la Certesti – întâlnire de gradul III

May 5th, 2011, com 4 comentarii

După ce au analizat „fenomenul Certeşti”, specialiştii Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN) nu mai au nici un dubiu: „Întâmplarea de la Certeşti are suficiente argumente pentru a fi califi­cată drept o întâlnire de gradul III. Dar ne putem pune o justificată întrebare – nu cumva a fost chiar mai mult? De pildă, o întâlnire de gradul IV?”

Un drum comunal, pe coclauri, undeva în judeţul Galaţi. În dreapta, postul de Poliţie, cu lacăt pe usă. Ziua în amiaza-mare. în stânga, un fel de bloc de locuinţe, cu un singur nivel. Apoi un cireş noduros, în floare. Şi câţiva copii hârjonindu-se în jurul lui. Vi se pare o imagine senzaţională? Sigur că nu! Şi, totuşi, este. Exact în acest loc a aterizat un OZN. Şi nişte localnici au dat nas în nas cu vreo trei bucăţi de extratereştri. Cel puţin aşa susţin martorii şi experţii care au studiat întâmplarea. în noaptea de 8 spre 9 iulie 1996, la Certeşti a avut loc o întâlnire de gradul III.

„Erau mici, ca nişte oameni neterminati

S-a întâmplat ca documentarea noastră să fie în Săptămâna Mare. Când oamenii se pre­gătesc de Înviere. Mai merg pe la biserică, ţin post, se ocupă de curăţenie, zăbovesc într-o rugăciune. Pe dealurile dintre Tecuci si Bârlad, în puzderia de sate îngropate în sără­cie, zvonul ăsta de sărbătoare parcă se simte si mai tare. Localnicii se chinuiesc si ei să se bucure, cât de cât, de ideea unei vieţi viitoare. Că în asta, de acum, nu mai au nici o nădejde. Asa stând lucrurile, numai noi le mai lip­seam, niste unii, de la Bucuresti, întrebând, asa, din poartă-n poartă, despre farfurii zbu­rătoare. Nici nu stiu cum să-i iau. Mai pe oco­lite, foarte direct? Hai să încercăm varianta a doua, în staţia de autobuz din Certesti: „Bună ziua, aici a aterizat OZN-ul?” M-am străduit să fiu serioasă – si bine am făcut – spre deose­bire de colegul meu, fotoreporterul, care se strica de râs, peste drum. „Da, uitaţi, chiar acolo, între Poliţie si cires, exact pe sosea, într-o noapte”. Oamenii gesticulau, vorbeau în cor, unii peste alţii. Nici un zâmbet, nici o îndoială, nici vorbă de glumă. A, nu, n-au văzut cu ochii lor, dar au auzit de la martori. Tot satul stie, a fost mare vânzoleală, atunci, au venit niste domni învăţaţi, de la Capitală, au studiat povestea, au filmat, au scris. „Zice că e treabă serioasă”, mă asigură unul dintre bărbaţi. O fi, da’ hai să-i găsim pe cei implicaţi direct. Vestea bună e că sunt în viaţă, că, de, din 1996, până acum, multă apă a mai curs pe Siret. După nu stiu câte uliţe la stânga si vreo două la dreapta, pe deal, printre tuburi de canalizare si tăbliţe cu „Proiect finanţat de UE”, ajungem la casa cu numărul 118. Aici locuieşte Marcel Rusu, „ăla de-a văzut extraterestrii”, după cum îl stiu sătenii. Pe vremea aceea avea 41 de ani si era paznic în sat. Acum ne întâmpină un ţăran îmbătrâ­nit si foarte suspicios. Ne măsoară din cap până-n picioare, se uită la masină, la aparate­le de fotografiat. Apoi ne întreabă, direct, ce-i iese lui la afacerea asta. „Că voi sigur câstigaţi ceva, dacă aţi bătut atâta drum, pe pustietăţi­le astea. Asa că vorbesc doar dacă-mi daţi un dar, că eu puteam să fiu carbonizat, am avut si probleme de sănătate, mi-a zis si primarul să nu mai vorbesc asa, fără bani. 50 de euro, dacă vreţi să vă spun ceva!” Sincer, nu mă asteptam la asta, nu intra în variantele mele. Asa că n-am avut un răspuns pregătit, l-am inventat pe loc: „Noi nu plătim oamenii ca să stăm de vorbă, sănătate si Sărbători fericite!”

Prin urmare, trecem la planul de rezervă. Adică cităm din povestirea paznicului Marcel Rusu, consemnată de reprezentanţii ASFAN: „…am auzit un vâjâit ciudat si am simţit un curent puternic de aer. Apoi a apă­rut pe sosea ceva care împrosca lumini colo­rate albăstrui-rosietice si care făcea vum-vum. (…) Erau si trei humanoizi, când i-am văzut cum erau, când am văzut starea lor de urâţe­nie, mi-am zis că ăstia nu-s de-ai nostri, m-am speriat si m-am ascuns în sanţ. Făpturile se învârteau în jurul navei, boscorodind ca ploa­ia într-un burlan. Aveau capul mare, alungit spre spate, si un fel de bube, de ciuperci, pe crestet, urechi mari, clăpăuge, nu ascuţite, mari cât palma unui om. Îmbrăcămintea, sau ce-o fi fost, era ca solzii de pesti, asa strălu­cea. Apoi totul a dispărut cu o vijelie mare… ”

Nici cu fostul plutonier de poliţie Marian Mancu, pe atunci în vârstă de 30 de ani, lucrurile nu sunt foarte simple. Fostii lui vecini, din clădirea lângă care a aterizat OZN-ul, ne spun că nu mai locuieşte în Certeşti, de câţiva ani. Au auzit că e paznic pe la un hotel, prin Tecuci, şi că locuieşte în Munteni sau Ungureni, să mai întrebăm şi noi. Si tot întrebăm. Si iar peste dealuri. În Munteni nu s-a auzit de el, în Tecuci nici atât. Un fel de caută acul, în carul cu fân. Pe la nouă seara, înfometaţi şi prăfuiţi, botocănind pe adresa cui s-a gândit să umble, hai-hui, după extratereştri – şi care, exact, eram chiar eu – ne-am retras într-un hotel. În ideea că măcar noaptea o fi vreun sfetnic bun. Si aşa a fost. A doua zi am întrebat primul poliţist care ne-a ieşit în cale. Nu ştia, dar a cercetat prin zonă. Până am găsit un cunoscător. Cică locuieşte în Ţigăneşti, la vreo şapte kilometri, spre Munteni. Mulţumim, hai la drum! Apoi nişte birturi, pe post de agenţii locale de ştiri. Da, spre biserică, prima curte pe dreapta, aia cu boltă de vie. S-a rezolvat, nu-i acasă. „Lucrează cu sapa, vine numai seara, pe la şapte”, ne spune o vecină. Nu ştie unde, s-o întrebăm pe mă-sa, pe-acolo, peste două uliţi. Nici dânsa nu-i acasă, da’ mai are un frate, în partea cealaltă a satului. Si tot aşa, până la ferma lui Adam. Dincolo de pădurea de sonde, prin bălţi şi culturi de rapiţă. Când chiar am dat mâna cu Marian Mancu, îmi venea să-l iau în braţe. Da’ mi-a cam pierit entuziasmul, că nici el nu prea vrea să vor­bească: „M-au făcut în toate felurile, doamnă, că am vedenii, că am luat-o pe arătură, am rămas şi fără serviciu, nu mai zic nimic!” Omul nostru lucrează la un gard, mai stăm pe lângă el, mai povestim, ne mai împriete­nim. Bine, hai că ne spune, da’ să nu care cumva să scriem bazaconii, că i-a mai dat pe unii în judecată: „Era noapte, doamnă, prin iulie, 7 spre 8, parcă, în 1996. Eram la Poliţie, patrulam prin localitate, cu paznicul Marcel Rusu. Când s-a trecut de miezul nopţii, pe la 12,30, am zis să mă duc să mănânc. Stăteam peste drum de sediul Poliţiei, la parter. N-am stat mult, câteva minute. Când mă întorc, de eram la colţul blocului, paznicul, care rămă­sese să mă aştepte, în drum, răcnea: Şefule, şefule! Era băgat sub podeţ, am crezut că s-a întâmplat ceva. M-am oprit, chiar la colţ, şi nu prea înţelegeam. Am văzut o maşină rotundă, plutea, cumva, pe deasupra drumu­lui. Avea nişte lumini când roşii, când galbe­ne, apoi violet. Culmea este că pe drum erau şi două arătări, îmbrăcate în nişte costumaţii argintii. Parcă nu mergeau, se clătinau, nu ştiu cum. Eu eram înţepenit, oamenii mi-au zis, după aia, că de ce n-am scos pistolul. Nici nu m-am gândit, că nu erau bandiţi. Dar nici în extratereştri nu credeam, ziceam că-s min­ciuni. Si-acum ce să mai zic, dacă am văzut cu ochii mei? A fost un şoc, paznicul şi-a făcut nevoile pe el, de frică. Până să-mi revin, maşina aia a luat-o în sus, spre Tutova. N-am văzut uşi la ea, nici scări, nici arătările alea urcându-se. Au dispărut, pur şi simplu.”

Marian Mancu nu ştie exact cât a durat povestea asta. Poate câte­va minute, poate mai puţin. Sigur că s-a îndoit, şi-a pus între­bări, dar la fel a văzut şi pazni­cul, deci n-are cum să nu fie ade­vărat. „Si au mai văzut şi doi tractorişti, erau pe câmp, la furat de grâu. Mi-au spus: Şefule, să nu mai zici la alţii, da’ am văzut si noi maşinăria aia cum s-a ridicat. Apoi, a doua zi, cireşul de lângă bloc avea frunzele veştejite, pe o parte, şi cire­şele stafidite. Asta a văzut tot satul. Si secre­tarul de la primărie a zărit, aşa, ca un fel de lighean pe deasupra clădirii. Si o doamnă din Tulcea, profesoară de matematică, a povestit, tot atunci, de o farfurie de asta. S-a făcut şi o hartă, cu specialişti, pe traseul Tulcea- Certeşti. Păi, cum, om fi toţi nebuni?” Când îl rog să-mi descrie arătările, Marian Mancu se scutură, ca de friguri, deşi a trecut atâta amar de vreme de la întîmplarea de atunci: „Erau mici, doamnă, ca nişte copii, atrofiaţi, nu ştiu cum, ca nişte oameni neterminaţi. Aveau mâinile subţiri, ca nişte beţe, şi capetele gogonate în spate. La faţă nu i-am văzut prea bine, nu se uitau în direcţia mea. Se mişcau împrejur şi nu ziceau nimic. Destul şi bine că mie mi-a fost rău, vreo două săptă­mâni după aia. Eram slăbit, nu puteam dormi, nici n-aveam poftă de mâncare. Am şi visat cu ei, o vreme, apoi mi-a mai trecut. Si-acum v-aţi găsit să-mi aduceţi aminte!”

Intre cer si pădurea Aciua, din Pupezeni, ţăranii au văzut „nişte obiecte luminoase care nu erau de pe lumea asta”.

La doar zece kilometri de Certeşti se află un alt sat bântuit de OZN-uri, Pupezeni. În octombrie 2003, timp de câteva săptămâni, localnicii au văzut „nişte lumini mişcătoare, care nu erau de pe lumea asta”, în zona pădu­rii Aciua. L-au anunţat pe consăteanul lor Ionel Constantinescu, angajat al Televiziunii Române, să vină de urgenţă, că-i treabă de farfurii zburătoare. Si omul a venit, cu specia­lişti de la ASFAN. Au filmat, au făcut măsu­rători, au înregistrat mărturii. Concluzia a fost că da, au existat nişte fenomene luminoase, dar, pentru aprofundarea cazului, ar mai fi de cercetat. Si, eventual, de făcut un post de observaţii periodice sau permanente în sat. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat. Asa că iar batem din poartă-n poartă, să ne povestească oamenii ce-au văzut. Nu-i găsim pe toţi, unii au murit, între timp. Alţii sunt la înmormân­tare, „că se mai duse unul dintre noi”. Si, în fine, drama cea mai mare e cu postasul. Că tocmai s-a schimbat si oamenii aleargă după căruţa lui, pe uliţi, să nu care cumva să-i scape, tocmai acum, de sfintele Pasti. La casa cu numărul 26 zărim, peste gard, un bărbat fără picioare. Parcă-i crescut direct din pământ. Si, culmea, sapă grădina. La 75 de ani si ologit de o artrită, Neculai Iacob zice că Doamne-păzeste să stea! Trebăluieste toată ziua, una-alta, mai bine se târăste decât să stea în căruţ. Mi se pare indecent, pur si sim­plu, să-l întreb pe omul ăsta dacă a văzut far­furii zburătoare. Asa că o iau pe ocolite, cu, stiţi, americanii au descoperit, FBI-ul a zis… Brusc, omul se luminează la faţă: „Da, da, stiu de UZN-uri, am văzut si eu, colo, pe pădure, vreo două săptămâni la rând. Cum se întuneca, seara, asa, după sapte, apărea ca un fel de stea, dar mai mare, cu sclipire rosie. Ne uitam din usă, se misca încolo si încoace, nevasta zicea că-i o putere din altă parte. Tot satul vuia, toţi am zis că-s UZN-uri. Nu a fost cu frică, doar ne-am uitat si am zis că ce-o vrea Dumnezeu”. Nistor Popa susţine că forma aia avea în jur, asa, ca niste becuri aprinse. Nu mai stie ce culori, dar se plimba de la colţul pădurii, spre mijloc, înapoi si tot asa: „Nu stiu eu ce-a fost, că-s depăsit, dar sigur nu era de la noi. Toţi ne-am crucit si am zis că-i din altă lume”. Marian si Constantin Sandu, fiu si tată, îsi amintesc întâmplarea ca si când a fost ieri: „Eram pe un dâmb, la mar­ginea satului, îl asteptam pe nasu’, să vină de la Galaţi. Se făcuse întuneric si frig, asa că am aprins un foc. Ne încălzeam pe lângă el si când ne uităm spre pădure, ce să vezi? Se plimba ca o flacără puternică si bătea ca o rază spre noi. Nu se stabilea bine forma, da’ avea o strălucire de-ţi lua ochii, desi eram la distanţă. Clar că nu era ce mai văzusem vreo­dată. Cam o oră ne-am uitat la povestea asta, apoi a venit nasu’ si ea era tot acolo. Noi nu prea credem în OZN-uri de astea, dar numai de-ale lor puteau fi!”

„Erau niste lumini rosietice, ca stopurile de la masină”, ne povesteste Dumitru Gorga. „S-a lăsat diavolul pe pământ, a zis nevastă-mea, Ecaterina, acum plecată în Italia. Se mai auzea si câte-o huială, peste pădure, din când în când. N-am văzut arătări, că dacă văd un omuleţ din ăla, eu anunţ, doamnă dragă”. Până atunci, însă, nea Dumitru are probleme cu un alt omuleţ: „Să-i spuneţi lui Boc să ne mai dea la pensie, că asa nu se poate trăi!” Sigur, cum să nu, la anul si la… multe farfurii zburătoare!

Taguri:

Comentarii

  1. mutual funds says:

    Appreciate it for sharing Aliens… la Certesti – întâlnire de gradul III | Revista flacara with us keep update bro love your article about Aliens… la Certesti – întâlnire de gradul III | Revista flacara .

  2. Thank you a lot for sharing this with all of us you actually understand what you are talking approximately! Bookmarked. Kindly also seek advice from my website =). We can have a link trade contract between us!

  3. new led watch I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….

    I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….

Comenteaza