Vă mai amintiţi de fetiţa ingenuă, de numai 14 ani, care obţinea trofeul la Mamaia 2001 cu balada Ochii tăi? Nu se poate să fi uitat de cea care cânta cu atât de multă candoare această melodie! Dacă aţi uitat-o, show-ul Piaţa Divertis v-a adus-o din nou în atenţie, ce-i drept, într-o altă postură, mult mai matură si parcă mai hotărâtă. Si asta nu doar din cauza rolului Julietei Cărămidă si a celor 20 de ani împliniţi! Nu! Experienţa a transformat-o pe Ana Maria Georgescu într-o femeie care stie cum să lupte pentru ţelurile sale. Ce s-a întâmplat cu ea între aceste două apariţii? Si-a învăţat porţia de lecţie de viaţă, iar acum încearcă să-si ridice aripile pregătindu-se din nou pentru un zbor în universul muzicii.

La prima vedere, Ana Maria Georgescu pare încă o păpuşă de porţelan fragilă, aci lumi­noasă, aci melancolică. Greu îi vine să zâm­bească! Dar şi când zâmbeşte e simpatică foc. Păstrează ceva din copila de acum şase ani în urmă, şi totuşi! Ceva s-a schimbat! Pas de o întreabă despre viaţa personală şi ai să vezi iţindu-i-se imediat o străfulgerare rece în ochi şi va lua un aer bătăios. Apoi focul se potoleşte, iar povestea îşi urmează cursul.

„După ce am câştigat la Mamaia tro­feul, am intrat într-un an de pauză. E un fel de blestem al celor care câştigă concursul la Mamaia. Artiştii premiaţi nu sunt foarte bine promovaţi. O problemă a reprezen­tat-o şi faptul că eu nu m-am mutat ime­diat la Bucureşti. Eram prea mică, aveam doar 14 ani, locuiam la Şimleul Silvaniei, nu am avut curaj să mă mut singură într-un oraş mare. Dar, până la urmă, tot am plecat de acolo. Simţeam că trebuie să se întâmple ceva cu viaţa mea muzi­cală, nu puteam sta deoparte. Am fugit de acasă la 17 ani, la Cluj. Atunci mi-am cumpărat o pianină din economiile mele şi le-am spus alor mei: vreau să mă duc să învăţ să cânt la pian la Cluj. Puşi în faţa faptului împlinit, nu prea au mai avut ce să spună. De mult le tot «cântam» eu chestia asta cu plecatul din Şimleul Silvaniei. Părinţii mei întotdeauna găsiseră motive să mă întoarcă din drum. Nu şi de data asta! A fost un şoc atât pentru ei cât şi pentru mine, dar mi-am luat inima în dinţi şi am plecat. M-am dus la Cluj cu trei vali­ze de cărţi primite de la fratele meu, o va­liză de haine şi chitara. Pianina deja era la Cluj. Am locuit în gazdă, iar liceul mi l-am ales singură, căutând pe internet cel mai bun liceu din Cluj. Povestea asta se petre­cea la sfârşitul clasei a X-a, în vacanţa de vară, când practic locuri în clase nu mai găseai. Am vizitat mai multe licee şi până la urmă m-am dus cu tupeu în biroul direc­torului Colegiului Andrei Şaguna din Cluj şi i-am spus: Vreau să vin să învăţ în liceul dumneavoastră, ştiu că nu mai aveţi locuri, dar… I-am dat domnului director un album cu melodiile mele, i-au plăcut şi până la urmă am urmat cursurile claselor a Xl-a şi a XII-a acolo. Tatăl meu a murit la şase luni după ce am plecat eu de acasă. Eram în înregistrări cu melodiile pentru un nou album, când tata ne-a părăsit. De aceea l-am şi dedicat tatălui meu, inti- tulându-l Cântece pentru tine, povesteşte cu amărăciune şi resemnare Ana Maria.

La Divertis, tânăra artistă a ajuns din întâmplare. La aniversarea a 20 de ani – adică pe 17 ianuarie – a fost invitată la emisiunea Garsoniera lui Măruţă. Toni Grecu, urmărind emisiunea, a constatat că aceasta e fata potrivită pentru a o încarna pe Julieta Cărămidă din serialul Felix şi Otilia. „Eu nu prea urmăream emi­siunile Piaţa Divertis. Sunt genul de om mereu trist, adică râd foarte greu la comedii şi trebuie să fie ceva al naibii de haios ca să mă facă să râd. Văzusem din spoturile tv că Divertis invita câte un artist pentru a juca un rol episodic în cadrul show-urilor sale, dar era vorba despre o apariţie, cel mult două. Când Toni m-a sunat şi mi-a spus că e vorba despre un sezon întreg, până se termină saga Felix şi Otilia, eu i-am spus: Eu nu sunt actriţă, nu ştiu să joc, ştiu doar să cânt şi atât. El a insistat, am intrat pe platou, am cântat şi am făcut treabă bună. M-am bucurat de fiecare clipă petrecută alături de ei într-o atmosferă fantastică. Au fost foarte deschişi cu mine, dacă treceam printr-o despărţire şi veneam în platou plângând mă mângâiau, dacă mi-am căutat garso­nieră m-au ajutat. A fost extraordinar şi o plăcere să lucrez cu ei. în toamna trecută m-am mutat la Bucureşti. Sunt studentă la trei facultăţi: Regie, Jurnalism şi Litere. M-am descurcat bine şi cu şcoala, aveam repetiţii săptămânale cu Divertis, iar de fil­mat, filmam din două în două săptămâni. Sigur, e mai greu în sesiune, dar am tre­cut totul cu bine. Am 20 de ani, dacă acum mă plâng că obosesc…”, povesteşte Ana Maria. în vacanţa de vară pe lângă mici concerte, artista lucrează la un nou album care va conţine zece piese, fără nici un remix, un album al cărui sin- gle speră să apară pe 15 octombrie, iar albumul propriu-zis la începutul anului următor. „Lucrez cu trupa hip-hop Zale. Este o provocare atât pentru mine cât şi pentru ei. Aşteptam demult acest proiect. Va fi un album mai comercial şi mai adap­tat vârstei mele, fiindcă până acum prea am cântat numai balade. Sunt foarte încântată să lucrez cu ei, mai ales că aceşti trei băieţi sunt primii care m-au luat şi mi-au spus: OK, fată dragă, acum povesteşte–ne viaţa ta! Şi astfel cântecele de pe noul album au versurile inspirate chiar din viaţa mea!”

<

Apropo de viaţa Anei Maria în toţi aceşti ani! Cum a fost? Artista spune cu tristeţe că nu i-a fost foarte bine, deşi poate mulţi o invidiază pentru ea. „Viaţa mea nu este o poveste cu final fericit până acum! Mi-am luat viaţa în piept şi i-am simţit duritatea. Cred că abia acum am ajuns într-adevăr să-mi trăiesc vârsta pe care o am. Acum sunt femeie şi încă una puternică. Aşa a fost să fie! în clipa în care la 13 ani semnezi primul contract cu o casă de discuri faci un pas spre maturizare. Apoi, când pleci la 17 ani sin­gură de acasă într-un oraş mare, mai faci un pas, iar când la 18 ani îţi moare tatăl e un alt pas. Cred că la 16, 17, 18 ani am uitat să-mi trăiesc vârstele. Tot timpul am fost preocupată să văd ce fac cu viaţa mea, cu şcoala, am ajuns la 20 şi mi-am zis: OK, sunt mulţumită de tot ceea ce s-a întâmplat, am ajuns chiar şi în grupul Divertis, am venit la Bucureşti prin forţe proprii, trebuie să mă opresc şi să-mi trăiesc viaţa. Sigur, Bucureştiul mi se pare o mare junglă, un oraş al compromi­surilor. Aici toată lumea îşi vede de bucăţica de viaţă proprie, iar când vii din provincie eşti considerat un outsider. E greu să reuşeşti aici fără compromisuri şi cu toate principiile astea ardeleneşti ale mele!

Da, am principii: nu accept compro­misuri de nici un fel, iubesc oamenii din jurul meu şi mă aştept să greşească sau să-mi facă rău în orice moment, iert, dar nu uit. Vreau să am o familie, iar singurul lucru care contează în viaţa mea este DRAGOSTEA”, susţine tânăra artistă. Până acum însă, tocmai la acest capitol, Ana-Maria a avut de suferit. Dragostea i-a adus multe lacrimi amare. Prima dragoste a trăit-o la 18 ani, la Cluj, apoi a urmat relaţia cu Florin Chilian, soldată şi ea cu un eşec, despre care nu doreşte să vor­bească. „Mă îndrăgostisem prima dată de un percuţionist, student. A fost o relaţie de un an. Păcat că oamenii se dovedesc a fi cabotini! (râde forţat!) în momentul în care l-am pierdut pe tata, s-a creat o breşă în viaţa mea. Am pierdut singura protecţie reală, singurul sprijin! Bineînţeles, o am pe mama şi pe fratele meu la care ţin foarte mult, dar tata îmi va lipsi mereu. Astfel, am încercat să găsesc sprijinul în oamenii de lângă mine, în cei pe care am ales să-i iubesc. Mare ţeapă! MARE ŢEAPĂ! După doi ani de încercări mi-am dat seama că de fapt singurul sprijin şi singu­ra siguranţă se află în mine. Acum pot să intru întreagă într-o relaţie. Am aşteptări, dar am aşteptări în primul rând de la mine şi mi-am format un radar foarte bun pentru a detecta oamenii!” Momentan este sin­gură, dar Ana Maria se simte mai puter­nică decât oricând: „Sunt sensibilă în intimitatea mea, dar mi-am făcut un scut de protecţie pentru a nu mai fi atât de vul­nerabilă. Cred cu putere în oameni, dar nu orbeşte, sunt năbădăioasă şi îngrozitor de încăpăţânată, dar o spun cu sufletul împăcat: sunt o femeie puternică. Spun întotdeauna verde în faţă, nu sunt genul de om care să-ţi plângă de milă. Dacă îmi eşti prieten şi ai ajuns jos, OK, sunt lângă tine şi-ţi spun fă asta sau asta, dar nu-ţi plâng de milă! Te împing înainte de la spate, dar nu ştiu să susţin moral!”, spune răspicat Ana Maria.

<

Când vorbeşte despre experienţa sa de adolescentă, Ana Maria vorbeşte în egală măsură despre cărţi, filme şi par- fumuri. „Filmul Moulin Rouge mi-a marcat vârsta de 14 ani când l-am văzut împreună cu fratele meu la cinema Patria în Bucureşti. în acea perioadă fratele meu, fiind mai mare cu nouă ani, venea cu mine la Bucureşti, era tour- manager-ul meu şi, dacă în copilărie trăgeam amândoi nişte bătălii infernale, în adolescenţă am devenit prieteni cu adevărat. Cartea De veghe \n lanul de secară mi-a marcat de asemenea perioada de prie­tenie cu fratele meu, de aceea ne şi porecleam Phoebe – eu, iar el Holden. Eu încă am mai rămas Phoebe. Primul an de liceu a fost marcat de cartea Romanul adolescentului miop şi de interviul luat de Gabriel Liiceanu lui Emil Cioran. Clasa a XII-a, la Cluj, a fost marcată de Memoriile unei gheişe – cartea şi filmul, iar începutul acestui an mi-a fost marcat de filmul Conversaţie cu Dumnezeu respectiv cartea lui Mircea Eliade, Nuntă în cer. Acum perioada pe care o trăiesc e marcată de cartea Aurorei Liiceanu, Alice Năstase – Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire. La 18 ani am primit Organza de la echipa fratelui meu care este poliţist de frontieră, iar de la fratele meu am primit Christian Dior – Hipnotic Poison, pe care îl mai am şi acum. Iarna trecută a fost marcată de Flower by Kenzo, iar acum Dolce&Gabbana – Night Blue.” în rest, Ana Maria rămâne o tânără care adoră vara să meargă în Vama Veche să cânte şi să iasă cu prietenii în cluburi. „îmi plac mai ales cele două ore de pregătiri înainte de a ieşi seara undeva, când ne machiem între noi şi ne îmbrăcăm cu rochiile şi vedem ce cu ce se potriveşte. E haios! Dar, per ansamblu, nu mă con­sider atât o mare iubitoare de cluburi cât mai ales o vamaiotă convinsă”, susţine Ana Maria. Nu a uitat nici de Rădăuţi, locul vacanţelor din copilărie la bunici şi nici de Cluj, unde sunt toţi prietenii ei.

Pentru Ana Maria, rampa de lansare a reprezentat-o emisiunea Trupa de şoc de la Timişoara, prezentată de Dan Negru. Până atunci participase la diverse concursuri muzicale pentru copii şi obţinuse mai întotdeuna locul întâi sau doi. Piesa Ochii tăi, semnată Sandi Deac (Desperado), i-a adus trofeul Mamaia în 2001 şi titlul albumului din acelaşi an. Au urmat alte albume precum: Vine seara de Crăciun 2001, Primul dans 2002 şi Cântece pentru tine 2005.

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2007 Tweet

Wednesday, August 15th, 2007 at 5:52 pm, PEOPLE, RSS feed