Formează un cuplu exotic atât pe scenă, cât şi în realitate. Ea e româncă, el, mexican. Doi artişti, muzicieni, oameni de televiziune… Doamnelor şi domnilor – în stilul prezentărilor pline de temperament, latino-americane: Ana Maria Petre şi Fredi Camacho!
❙ Ce înseamnă televiziunea pentru doi artişti care au ca preocupare principală muzica?
– În primul rând, aş vrea să spun că suntem mândri fiindcă suntem angajaţi la un post ca Antena 2, pentru că putem să facem ceva diferit. Petrecem K Lumea este o emisiune de divertisment, dar în acelaşi timp una de cultură, unde se promovează diverse regiuni ale României, cu tradiţiile specifice, în paralel cu invitaţi ai altor culturi folclorice, creând o atmosferă caldă şi cosmopolită.
❙ Vrând, nevrând, deveniţi experţi în folclor…
Ana Maria: Fredi este specialist în folclor mexican, iar Conservatorul l-am urmat „din cauza” – cum îmi place să spun – unui mare interpret de folclor mexican. Ca să înţelegi folclorul autentic, fie el românesc sau mexican, e nevoie de o muncă intensă de documentare. Iar ca să cânţi şi să transmiţi nealterat muzica folclorică dintr-o anumită regiune, trebuie să fii de acolo. Folclorul e o moştenire vie, trebuie să creşti, să trăieşti în comunitatea din care se naşte el. E mai dificil decât pare.
Acum câţiva ani, a venit în studio o domnişoară, la intervenţia unor prieteni. Am făcut repede un aranjament orchestral simfonic şi am trecut la imprimări… Mi s-a ridicat părul în cap! O singură dată a tras, nu ne-am oprit deloc! Era vară, foarte cald şi aveam geamul uşor deschis. Când a terminat de cântat ceea ce auziţi aici, s-au auzit aplauze afară pe stradă… Lumea se oprise şi ascultase, fermecată, această superbă interpretare! Şi acum mi se pune un nod în gât când aud… Bravo Ana! De atunci am rămas foarte buni prieteni şi am imprimat şi alte cântece…
(Citat din comentariul unui videoclip muzical cu Ana Maria Petre pe Youtube:)
❙ Ana Maria, ai studiat în Mexic. Care e diferenţa dintre învăţământul muzical românesc şi cel mexican?
– În primul rând de durată. Recunosc că nu ştiu mare lucru despre învăţământul muzical românesc actual. În Mexic îţi termini studiile complete după 12 ani. Dar cel mai important este că sunt alocate bugete mari, ceea ce asigură o pregătire solidă aşa încât la finalizarea studiilor confruntarea cu realitatea e mult mai uşoară. Facultatea îţi asigură o bază materială, de la scene, la programarea unor concerte, să te obişnuieşti cu publicul. E adevărat că în timpul studiilor ai de învăţat vreo 50 si ceva de materii – primul an l-am urât crunt, de moarte! –, dar acolo se învaţă şi „un pic” de meserie. De pe la 19 ani eşti „paraşutat” pe mijlocul unei scene, iar după cinci ani de antrenament, nu-ţi mai este frică în viaţa reală.
❙ Fredi, de ce se investeşte atât în învăţământul mexican? Sunt mexicanii mai trubaduri de felul lor?
– O vorbă de la noi spune că, dacă ridici o piatră, sub piatră găseşti un cântăreţ.
❙ Tu când ai început să cânţi?
– Provin dintr-o familie de cântăreţi, iar pe scenă am urcat prima dată când aveam patru ani – când am participat la un concurs şi am câştigat. De atunci am cântat peste tot în lume. Am fost în Europa, Canada, SUA, Caraibe, Japonia, America Latină…
❙ Eşti şi actor de telenovele…
– Da, CV-ul meu complet ar fi: cântăreţ, actor, compozitor şi instrumentist, iar în acest an voi aniversa 30 de ani de carieră artistică. Am jucat în 13 filme, patru telenovele şi am scos nouă albume muzicale.
❙ Ana Maria, te plimbi prin lume de când eşti mică, tatăl tău este ambasador. Cum a fost când ai ajuns în Mexic?
– Într-adevăr, am fost plecată de mică, sunt o creatură foarte adaptabilă. Am stat în multe locuri pe planeta asta, iar în Mexic am ajuns când aveam vreo 18 ani. Am stat aproape 15 ani. Vreau să-ţi spun că, în primul rând, noi, românii şi mexicanii semănăm foarte mult.
❙ Într-o zi din cei 15 ani petrecuţi de Ana Maria în Mexic, tu, Fredi, ai pus ochii pe ea…
– Da, dar să-ţi spun ceva înainte de asta! Când eram mic, eram cel mai mare fan din Mexic al echipei de gimnastică feminină a României, în frunte cu Nadia Comăneci. Atunci mi-am promis că o să mă căsătoresc cu o româncă. Peste ani, când am văzut-o prima dată pe Ana Maria, am zis: cu ea vreau să mă căsătoresc. Bineînţeles, nu ştiam cine e. Când am avut ocazia să ne cunoaştem şi am stat o seară întreagă de vorbă, iar ea mi-a spus că e româncă, nu mi-a venit să cred! Mi-a arătat paşaportul, ca să mă convingă. Cred că a fost destinul.
O întâmplare haioasă a fost atunci când, într-o emisiune, Fredi primise din partea unor invitaţi un coşuleţ. La un moment dat, producătorul i-a dat o indicaţie pe care n-a înţeles-o. Îi tot repeta în cască coşuleţ, dar el nu ştia pe atunci acest cuvânt. A făcut o figură inocentă şi a întrebat: coşuleţ?… De atunci, de câte ori nu înţelege un cuvânt românesc, ne amuzăm cu acest cuvânt: coşuleţ.
❙ Când v-aţi început cariera, ca şi cuplu muzical?
Fredi: Într-o vară, Ana Maria m-a întrebat dacă nu vreau să vin în vacanţă în România. Ea era aici. În ultimii cinci ani fusesem directorul unei firme de spectacole şi simţeam nevoia şi de o pauză. Am venit în România şi surpriza a fost că după o lună m-a ascultat cineva şi mi-a propus să cânt într-un loc foarte frumos. Aşa s-a născut duetul nostru de muzică mexicană.
❙ Fredi, ce te-a învăţat Ana Maria despre Mexic, şi nu ştiai?
– Ana Maria are gust pentru un gen muzical mexican care se numeste coridos de la revolución. Ea s-a hotărât să urmeze Canto inspirată de un cântăreţ mexican, pe care îl admira foarte mult. Cunoştea bine repertoriul lui şi îi plăcea o melodie pe care eu nu o ştiam prea bine. A fost provocator. Am zis: hai s-o învăţăm.
❙ Ana Maria, tu ce-ai învăţat despre ţara ta de la Fredi?
– Îmi vine în minte o întâmplare simplă. Am ieşit într-o zi la plimbare cu soţul meu. Lui Fredi îi place să facă fotografii şi aşa am ajuns să-mi arate diverse clădiri importante din Bucureşti, despre care nu ştiam prea multe.
❙ Înseamnă că a învăţat Bucureştiul, dacă a ajuns să ţi-l arate…
– Ei… eu nu mă descurc prea bine la orientare – se amuză Fredi.
Ana Maria: Mi-a dat telefon într-o zi să-mi spună că se rătăcise, nu mai ştia unde se află. Îl întreb ce vede în jurul lui şi îmi spune că e o benzinărie. Bravo – îi zic – ştiu exact unde te afli! Cum e să te abaţi de la drum cu vreo 200 de kilometri?…
❙ Trăiţi în România. Cântaţi aici, aveţi o emisiune, cântaţi chiar şi într-un restaurant…
– Avem un fin care, pentru noi, a făcut un restaurant mexican.
❙ Cunoaşteţi şi alte cupluri de români-mexicani stabiliţi în România?
Fredi: Mai sunt, mai sunt… – şi încep să înşire încă vreo trei cupluri. Ba, patru! Aici, Fredi şi Ana Maria nu prea se înţeleg, dar se lămuresc îndată.
❙ Fredi, ai primit propuneri să joci în telenovele româneşti?
Încă nu. Aşteptăm ofertele, mi-ar plăcea să joc alături de actorii români.
❙ Spune-ne două vorbe despre telenovela mexicană.
– În primul rând, este ţara unde s-a născut acest gen de film. Telenovelele de la Televisa Mexic sunt difuzate peste tot, până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, ca Japonia, India. Un prieten care a fost la un congres în India mi-a povestit că, acolo, telenovelele sunt fenomen naţional. Seara, la o anumită oră, toate activităţile se opresc şi lumea se uită la Rebelde (n.r. – o cunoscută telenovelă mexicană)…
❙ Ana Maria, tu ai juca în telenovele?
– Iată o întrebare bună. Poate m-ar convinge soţul meu. Aşa s-a întâmplat şi cu televiziunea. Fredi e un maestru…
Fredi: Un obrero!
Ana Maria (râde): Adică un proletar al artei…
❙ Care e cel mai tânăr admirator al vostru?
Ana Maria: O prietenă are o fetiţă de patru ani. Într-o zi, după ce m-a auzit cântând la televizor, a început să îngâne şi ea prin casă. Cred că ea e cel mai tânăr admirator al nostru…