Analiza „la rece“ a Campionatului European – Armada spaniolă a reabilitat fotbalul

Oricât ar părea de paradoxal, trebuie să recunoaştem că, înaintea semifinalelor, multă lume şi-ar fi dorit un act final Rusia – Turcia. Era, probabil, o continuare a visului în care neprevăzutul a purtat numele Danemarca în 1992 sau Grecia în 2004. Ca o simplă coincidenţă, la ediţia precedentă elenii i-au învins pe lusitani (gazdele) de două ori (în grupă şi în finală), iar acum ibericii pe ruşi (la fel, în grupă, dar apoi în semifinale).

Aşadar, a triumfat singura echipă neînvinsă în întreg turneul final, dar şi adeptă a unui stil de joc diametral opus fostei deţinătoare a titlului. O caracteristică în comun ar putea exista, totuşi, în ceea ce priveşte banca tehnică: acum a triumfat cel mai vârstnic antrenor, Luis Aragones (70 de ani fără 28 de zile!), ca şi în urmă cu patru ani germanul Otto Rehhagel (la 65 de ani).

Spre a nu apela prea mult la statistici, să spunem doar că anticipările îi creditau pe spanioli cu prima şansă, superiori măcar la două capitole: cel al paselor – 3.014 faţă de 2.384 nemţii, şi al şuturilor pe poartă: 44, respectiv 23. Apropo de acele pase (tiqui-taka), trebuie remarcat că acestea se efectuau în regim de viteză, pe axa verticală a terenului, şi nu lateral (cum ştim noi, românii!). Componenţii Mannschaft, în schimb, aveau ca atu robusteţea şi plusul de talie (7 cm). Iar dacă, potrivit teoriei, „nemţii ajung în finală şi când joacă prost“, de data aceasta n-au jucat slab, dar nici n-au strălucit. Nu este exclus să le fi lipsit motivaţia, urmare a celor trei titluri continentale dobândite (şi încă două finale) şi tot a trei titluri mondiale (şi alte patru finale). Într-adevăr, spaniolii au reeditat succesul abia după 44 de ani!

Fără pretenţia de a epuiza acest subiect, trebuie să spunem că diferenţa între cele două combatante s-a făcut şi în privinţa rezervelor lui Aragones: Daniel Güiza (27 de goluri în Primera Division, fără nici un penalty), Cesc Fabregas ori Fernando Torres, după cum „bunicuţul“ l-a lăsat acasă pe Raul Gonzales şi nu l-a folosit nici în preliminarii. (Cine ar fi avut curaj să sugereze măcar înr-o doară netitularizarea căpitanului Cristi Chivu, al cărui devotament merită admirat, dar care – spun gurile rele – a părut uneori că joacă şi la alibi?) Apoi, mijlocul terenului le-a aparţinut, de asemenea, învingătorilor (cu un plus pentru Iniesta şi brazilianul naturalizat Marcos Senna), comparaţia fiindu-le favorabilă chiar şi în privinţa postului de portar – Iker Casillas vs Jens Lehmann. Glumind puţin, Panzerele au avut un pion otrăvit – Michael Ballack, purtătorul tricoului cu nr. 13, dar urmărit într-adevăr de ghinion: de zece ori pe locul secund, în toate competiţiile! Dar, să dăm Cezarului ce este al Cezarului: Spania este o campioană merituoasă, deşi cam de conjunctură, care a revitalizat frumuseţea acestui joc şi a oferit golgeterul competiţiei – David Villa (4 reuşite), din rândul celor 7 (şapte) marcatori ai săi. Ca o ultimă impresie, senzaţională furia sprintului lui Torres şi reuşita sa la înscrierea unicului gol al finalei.

Mult zgomot pentru (aproape) nimic

Ei, da, pentru „federalii“ noştri, care ştiu să obţină un profit din orice, cărţile le sunt favorabile: tricolorii au învins, în ultimul timp, pe toate cele patru semifinaliste, chit că în meciuri amicale. Ba mai mult, Spania a pierdut (0-1 la Cadiz) în faţa noastră, după care a înregistrat 22 de meciuri fără înfrângere.

Doamne, cât ne-a mai înfierbântat mintea (parcă nu era suficientă canicula!) eventualitatea ca Naţionala noastră să treacă de faza grupelor! De unde, la început, oficiali, jucători, suporteri recunoşteau evidenţa faptului că porneam cu şansa a patra în faţa finalistelor de la ultimul Campionat Mondial şi a eternului adversar batav, remizele cu Franţa şi Italia ne-au dat impresia că visul unei mari performanţe este realizabil. Site-ul francez sportvox.fr vedea chiar o finală România – Croaţia! Înaintea meciului cu Olanda, portarul Bogdan Lobonţ, de exemplu, dorea „să repetăm victoria din preliminarii, de la Constanţa“. Uita, probabil, goal-keeper-ul nostru, condiţiile în care s-a desfăşurat partida menţionată (ploaie, vânt, teren imposibil) şi un arbitraj binevoitor (victorie la limită şi gol din ofsaid). Dintr-o dată s-au sucit şi „federalii“, care au rezervat cazare la Viena, mai ales în condiţiile în care se dădea cu certitudine faptul că „portocala mecanică“ îşi va menaja aproape în totalitate titularii. Se pare şi că avertismentul căpitanului Cristi Chivu a răsunat în gol: „Nu ne interesează aceste speculaţii, nu credem deloc în ele. Sunt convins că Olanda nu ne va face nici un favor. Ei sunt obişnuiţi de mici copii să joace fiecare meci numai pentru victorie!“ Preşedintele FRF deborda de optimism şi se gândea deja la sfertul de finală pe care spera să-l jucăm cu Spania. Iar Victor Piţurcă să fi rămas cu sechele din blătuitul nostru campionat intern? Altfel nu se poate explica faptul prin care presupunea că Olanda va dori să evite o semifinală cu Franţa sau cu Italia şi ne va prefera pe noi. Chiar dacă părem maliţioşi, anticipăm puţin un lucru uluitor. Spunea Piţi: „Van Basten va face schimbări în echipă, dar nu-i cunosc prea bine pe cei care vor juca.“ (subl. ns.) Şi a dovedit-o din plin!

Ceea ce a urmat se ştie. Antologică rămâne însă remarca lui Piţurcă: „Dacă Olanda intra cu titularii împotriva noastră, cu siguranţă îi băteam“. Fostul mare antrenor Emeric Ienei are însă o nedumerire: „Ce se întâmpla dacă pierdeam după un meci în care atacam? Măcar ieşeam cu fruntea sus şi nu ne părea rău. Aşa, am jucat şi slab şi am şi pierdut!“ Acelaşi Mircea Sandu, decepţionat acum: „În condiţiile în care Olanda a jucat cu echipa a doua, nu am fost profesionişti, nu am avut curajul să câştigăm“. Punctul pe i îl pune tot Chivu: „Sincer, nici un moment nu am simţit că putem câştiga contra lor. Am avut impresia că alergăm toţi în gol şi că nu putem face absolut nimic.“ Şi încă: „Mai mult nu cred că puteam face. Ar fi bine să ne vedem lungul nasului.“ (subl. ns.). Bun, tocmai de aici trebuie pornit în viitoarea campanie din preliminariile pentru C.M. 2010. O mie de vorbe nu mai ajută la nimic privind lotul celor 23 sau titularizările în cele trei meciuri. Să ne gândim, totuşi, că am ajuns în „grupa morţii“ şi datorită faptului că am pierdut la Sofia şi am luat cu bulgarii un punct din şase, că remiza de la Rotterdam şi victoria de la Constanţa cu olandezii au fost poate rezultate mincinoase, că albanezii ne-au dat o mână imensă de ajutor, că în meciul din deplasare cu Belarus au existat anumite suspiciuni, că în meciul cu Italia arbitrul norvegian Tom Henning Ovrebo a fost mai mult decât amabil cu noi şi de aceea a fost trimis acasă etc. etc. A fost, cum se spune, mult zgomot pentru (aproape) nimic.

Aşadar, după amicalul din 20 august cu Letonia, pe 6 septembrie plecăm la un nou drum întâlnind Lituania, iar după deplasarea din Insulele Feroe (10 septembrie) ne vom confrunta cu Franţa pe 11 octombrie. Pentru aceasta, însă, este nevoie, cu siguranţă, de „sânge proaspăt“ şi ne-am gândi la Ogăraru, Claudiu Keşeru, Szekely, Sepsi, Costin Lazăr, Eugen Trică, Zicu, Ciprian Deac şi lista poate continua.

Decepţii

Decepţii

Fără pretenţia de a concura tabloidul britanic The Sun, care a întocmit un top al dezamăgirilor de la Euro 2008 (în care Mutu ocupă locul opt), îndrăznim să ne exprimăm propria opinie. Astfel, credem că, din această ierarhie nu pot lipsi atacanţii Luca Toni, Jan Koller, Cristiano Ronaldo sau Adrian Mutu, precum şi portarul Petr Cech.

„Ţeapa“ impresarilor

Impresarii şi patronii de cluburi de la noi sperau ca turneul final să le aducă profituri grase în ceea ce priveşte transferurile şi de aceea nu s-au grăbit să încheie tranzacţii înaintea desfăşurării acestuia. Dar, prestaţia ştearsă a „tricolorilor“ nu a avut cum să atragă atenţia echipelor de frunte din străinătate. Un exemplu edificator îl constituie oferta doar de două milioane de euro pentru mijlocaşul stelist Nicolae Dică şi încă de la o echipă (Catania) din Serie A, care abia s-a salvat de la retrogradare. Pe de altă parte, formaţia din Sicilia l-ar dori şi pe Cosmin Contra, liber de contract de la Getafe. Antrenorul Walter Zenga ar vrea să întemeieze chiar o microcolonie de români prin atragerea şi a portarului Bogdan Lobonţ.

Globalizarea, în exces?

Dintre cei 368 de fotbalişti care au fost prezenţi la turneul final, 66 de jucători (18%) nu s-au născut pe teritoriul ţărilor pe care le-au reprezentat sau au părinţi de altă naţionalitate. Surprinzător, primul loc este ocupat de neutra Elveţie – 12 jucători, urmată de Franţa – 10 (dar având şi alţi 6 născuţi în aşa-numitele „departamente de peste mări“), Austria şi Germania – câte 7. Iată, în sfârşit, un clasament în care stăm şi noi bine, România şi Cehia fiind singurele echipe naţionale care n-au avut în componenţă jucători „de import“. Am avut în schimb altceva: pe Bănel Nicoliţă, singurul jucător de etnie rromă.

Devalorizarea sau întărirea C.E.

Se va devaloriza sau se va întări Campionatul European? Iată o nouă temă de discuţie apărută în urma deciziei Comitetului Executiv al UEFA prin care, începând din 2016, la turneul final vor participa 20 sau 24 de echipe, faţă de 16 în prezent. O hotărâre oficială în acest sens va fi luată în luna septembrie, la Adunarea Generală de la Bordeaux. După cum observa preşedintele UEFA, Michel Platini, echipe precum Anglia, Danemarca, Ucraina sau Bulgaria, care au lipsit de la competiţia recent încheiată, ar fi dus la creşterea valorii Euro.

Un nou calendar

Foarte activ şi preocupat de creşterea nivelului calitativ al C.E., Platini are în vedere propunerea de organizare a turneului final în luna august, după vacanţele jucătorilor.

foto Rompres

Taguri: nr. 7 / iulie 2008 Tweet

Sunday, July 20th, 2008 at 3:36 pm, ZOOM, RSS feed