Mai ţineţi minte filmul „Doisprezece oameni furioşi“? Erau juraţii unui proces… Andi Moisescu va fi şi el… jurat. La „Românii au talent“, pe PRO TV. Dar Andi nu este furios… Va fi oare un jurat bun?
– Te-ai născut în Bucureşti… cum te simţi ca bucureştean? Mândru, resemnat, bucuros, frustrat?…
– M-am născut în Bucureşti, dar am copilărit încă de la vârsta fragedă de două săptămâni în Mangalia. Drept urmare, pentru Mangalia am un sentiment aparte. Mă mai duc din când în când acolo şi trec prin toate locurile care mi-au marcat copilăria. De la faleză şi până la alimentara lui Gheorghiţă (exclusiv pentru cunoscători) de unde cumpăram un şerbet cum azi nu mai există.
– De unde şi până unde media audio-vizuală? A existat în copilărie un declic, un moment special?
– E posibil. Am fost un showman al blocului în care locuiam, mai întâi. Cel puţin aşa îşi amintesc şi bunicii, şi mama. Nu mi-a cultivat nimeni pasiunea pentru spectacol, aşa c-a trebuit să mă ocup singur. Mai întâi m-am remarcat la serbări, mai apoi în defunctele brigăzi artistice şi mai apoi în mult gustatele petreceri, unde eram şi DJ şi MC. Mi-a plăcut spectacolul de mic, de ce să nu recunosc.
– De ce ai început cu un post de radio? Presa scrisă nu te-a tentat?
– Am fost şi rămân un mare ascultător de muzică. Din postura asta, cu background-ul de care tocmai am povestit, radioul mi-a venit mănuşă. Eram tot un fel de DJ. Doar că în loc să-mi văd publicul, mi-l închipuiam. Presa scrisă a venit oarecum inclusă, pentru că radio-ul presupune mai întâi scris şi mai apoi vorbit. De altfel, în perioada radioului am început să şi scriu prin presa scrisă, pe teme muzicale fireşte, dar sub pseudonim, ca să nu-mi pun lumea-n cap.
– Pe site-ul PRO TV apare scris „La PRO FM m-am încurcat în 1996 cu funcţia de director. M-a salvat însă televiziunea.” Poţi să explici de ce te-a încurcat şi cum ai fost salvat?
– N-am fost niciodată un om al funcţiilor. Nu m-au atras sub nici o formă. Ba dimpotrivă. M-au speriat, pentru că mă rupeau de ceea ce-mi plăcea mie să fac de fapt. Spectacol. Înţeleg rostul şedinţelor, în general vorbind, dar prefer show-ul. Într-o şedinţă fac eforturi, în show doar mă manifest natural.
– Ai fost… marca mai multor emisiuni, care te-a marcat cel mai mult? Care este cea mai de suflet?
– Indiscutabil, Apropo TV. Am creat-o, o produc, mă reprezintă. E mai mult decât un copil al meu. Sunt eu, proiectat pe televiziune.
– Marcă înregistrată a fost o emisiune specială… Ai nostalgia ei? Ar putea fi reluată? Îşi mai păstrează fanii?
– A fost o emisiune specială, pentru că a fost ceva neaşteptat pentru vremea ei. Publicitatea a trăit nişte vremuri pe care, din păcate, nu le va mai trăi. Nici Marca n-ar mai arăta astăzi precum cea de atunci. Cu toate astea, nu exclud sub nici o formă reluarea ei, într-o formulă legată de zilele noastre. Dacă o să simt că piaţa e gata să cumpere din nou un astfel de produs, n-o să am nici o reţinere în a-l oferi din nou. Pentru mine chiar n-ar reprezenta nici un efort. Am adunat multă documentaţie în tot acest timp.
– Întotdeauna ai avut o prezenţă echilibrată şi chiar uşor rezervată? Această atitudine vine din fire sau din educaţie?
– Vine în mod cert din mine. Dar n-are cum să n-aibă legătură cu educaţia. Sunt exact aşa cum m-a educat mama. E deci meritul ei, înainte de toate.
– O întrebare care se tot repetă, probabil: Cât timp mai ai pentru viaţa personală, pentru oamenii dragi şi pentru pasiuni?
– Am reuşit să pun o oarecare ordine sănătoasă în viaţă, aşa încât să-mi fac timp pentru fiecare. Acum răspund la interviu, de undeva din nordul Italiei, dintre munţii din sudul Tirolului, unde am fugit împreună cu Olivia, într-o săptămână de relaxare şi răsfăţ în doi. Asta după ce, în prealabil, am petrecut alte două săptămâni în formulă completă, cu copiii, mai întâi la mare şi mai apoi la munte. Cât despre pasiunea mea pentru jazz, nimic mai simplu. Vacanţele mi le organizez în funcţie de festivalul North Sea Jazz, de la care nu lipsesc de cinci ani încoace.
– Care este visul secret al lui Andi Moisescu?
– Pardon. Ce vis secret mai e ăla pe care-l divulgi?!
– Cât de uşor e să treci de la un tip de emisiune la altul? Acum vei începe un nou show, cum te simţi?
– Nu ştiu ce aşteaptă alţii de la mine, dar ştiu cum voi fi eu ca jurat al emisiunii Românii au talent. Exact aşa cum sunt şi în realitate. Nimic special. Aştept cu mare nerăbdare să dau piept cu talentul nebănuit, neconvenţional. Sunt şi odihnit acum, deci nu văd nimic mai plăcut.
– Chiar, ce crezi, românii au talent? La ce?
Avem noi multe lipsuri, dar în mod cert talentul nu se află printre ele. Mă întreb în ce n-au românii talent. Hai să fim serioşi. Şi la bune, şi la rele, continuăm să surprindem lumea. Şi-o facem cu mare talent.
– Care a fost întrebarea care s-a repetat cel mai des?
– M-a ferit Dumnezeu de întrebări sâcâitoare. Sunt norocos până şi la jurnaliştii care-mi adresează întrebări. I-am întâlnit numai pe cei talentaţi până acum.
– Dar cea care nu ţi-a fost pusă niciodată?
– Hai să spunem aşa: De ce crezi c-a plecat Jeff Tain Watts din Marsalis Quartet? Glumesc, desigur. Deşi chiar m-ar interesa răspunsul. Watts e unul dintre cei mai mari baterişti ai lumii, iar quartetul lui Branford Marsalis un reper în jazz-ul mondial. Asta ca să vezi că iau foarte în serios orice întrebare.
foto arhiva PRO TV