Andra Măruţă: Nu sunt un star de o vară

Andra. Andra Măruţă. O imagine specială în peisajul muzical românesc. O carieră ascendentă. O persoană echilibrată, ce pare uneori retrasă. O ardeleancă. Soţia lui Cătălin Măruţă.

Înainte de orice, să vorbim despre copilărie. Care este cea mai puternică amintire, e legată de muzică?

Într-adevăr, amintirile despre muzică de multe ori tind să le eclipseze pe celelalte, aşa că pot confirma, amintirea cea mai intensă datează din ziua când am debutat la Tip Top Minitop; eram o ghemotoacă în costum naţional, aveam şapte ani, am mai povestit şi cu alte ocazii, am fost mai mândră ca niciodată, de fapt a fost prima dată când am simţit mândrie pură, în viaţa mea!

Care este cea mai frumoasă imagine a locurilor natale? A Ardealului?

Imaginea liniştii, pur şi simplu. Erau locuri paşnice, în Câmpia Turzii viaţa are alt ritm, nimeni nu e aşa agitat şi nerăbdător ca aici, în Capitală. Cea mai dragă amintire mi-e familia mea de ardeleni, alături de alte familii de ardeleni, unii rude, unii prieteni, adunaţi în jurul meselor sau bradului de Crăciun – sau, vara, la ceea ce azi numim „picnicuri“, care atunci erau, pur şi simplu, mese la iarbă verde… şi parcă şi iarba era mai verde…

Într-o lume atât de agitată – mă refer la cea a showbizz-ului suprapusă peste cea a Capitalei – cum reuşeşti să-ţi găseşti liniştea?

De multe ori, chiar nu-mi găsesc liniştea, dar m-am obişnuit să consider asta un lucru bun. Prea multă linişte dăunează creaţiei, artiştii în general au o agitaţie care le e specifică. Am un program foarte încărcat, uneori mă disperă ritmul în care alerg, dar liniştea adevărată o găsesc acasă, în fiecare seară, în living-ul meu, lângă soţul meu. Sau în vacanţe, în călătorii…

Cariera ta muzicală este într-o continuă şi constantă creştere – unde doreşti sau speri că vei ajunge?

Îmi doresc să ajung în punctul în care să ştiu că las ceva în urma mea, că nu sunt un star de o vară sau, mă rog, de mai multe veri. Planeta e plină de cântăreţi meteorici, de Macarene de-un sezon, de lovituri financiare care asigură un trai călduţ soliştilor, dar cam atât, ei intră în umbră la scurt timp după ce hitul lor se prăfuieşte. Eu nu-mi doresc ascensiuni rapide şi precare, prefer să conving încet, frumos, să lansez piese şi albume noi atunci când ştiu că e momentul. Și cred că stilul meu dă roade şi asta mă bucură enorm; publicul meu agreează acest stil şi mă susţine întotdeauna.

Cum reuşeşti să echilibrezi cariera şi viaţa personală?

E foarte important să nu fii slab şi să nu-i laşi pe alţii să-ţi facă program, să te hărţuiască şi să te priveze de micile tale bucurii. Eu, de exemplu, am decis să nu cânt de Sărbători şi să le petrec cu familia mea. E doar una dintre măsurile pe care le-am luat. Și apoi, îmi las întotdeauna timp şi de vacanţe; eu nu-i înţeleg pe cei care spun că, de nu ştiu câţi ani, nu şi-au mai luat concediu. Aşa ceva e inuman şi cred că e şi inutil. Și, la nivel de zi cu zi, păstrez nişte ceasuri importante pentru căsnicia mea, nu sacrific totul prosteşte, n-ar avea sens. Dacă ştii să te organizezi, poţi să te ţii şi de carieră, şi de casă, cu atât mai mult cu cât şi Cătălin e la fel de ocupat şi înţelege perfect situaţia.

Te-ai gândit vreodată să predai? Să scrii? Să joci într-un film?

M-am gândit, îmi trec tot felul de lucruri prin cap, dar nimic n-a fost atât de puternic, încât să-mi distragă atenţia de la muzică. Sunt cântăreaţă şi asta e prioritatea mea. Iar în măsura în care mai apar şi alte proiecte, cum e cel actual cu emisiunea de la Antena 1, le dau curs. Însă, repet, numai în măsura în care nu-mi afectează profesia actuală. Am refuzat propunerea (tentantă financiar) de a juca într-o telenovelă, fiindcă mi-am dat seama că aş fi sacrificat prea multe ore în platou şi îmi puneam în pericol cariera muzicală.

Cum e viaţa lângă o altă vedetă – de televiziune? E mai uşor, mai greu?

Nu e nici mai uşor, nici mai greu, dar de un lucru sunt sigură: e mai interesant. În cazul nostru concret, amândoi suntem persoane publice şi ştim ce presupune asta, de-aia ne şi înţelegem atât de bine. Aş zice că suntem enervanţi pentru ceilalţi, mai de­grabă, de exemplu nouă ne sună telefoanele continuu, iar asta îi scoate din minţi pe cei din jur, ne scuzăm cât putem, dar prietenii ne înţeleg până la urmă, că nu avem încotro, pentru că asta e meseria.

Care a fost cea mai frecventă întrebare care ţi-a fost adresată? Și ce ai răspuns? Răspunsul s-a modificat în timp?

În ultima vreme, asta e cea mai frecventă: „Când crezi că vei fi mămică?“  Noi suntem pregătiţi să devenim părinţi, de-acum încolo e chestiune de soartă. Și nu, răspunsul nu s-a modificat. Și mai sunt întrebată foarte, foarte des dacă nu prefer cariera în televiziune sau în muzică… Și, iarăşi, răspunsul nu s-a schimbat şi nu se va schimba: prefer muzica.

Ce întrebare nu ţi-a fost adresată niciodată?

Exact asta pe care mi-ai adresat-o acum! Și, desigur, ar mai fi câteva miliarde de întrebări care nu mi-au fost adresate niciodată, dar fiindcă şi asta e o întrebare nouă, m-a luat prin surprindere. De exemplu, nu m-a întrebat nimeni formula chimică a zahărului industrial. Glumesc. Dar mai e timp, am viaţa înainte.

„Îmi doresc să mă trezesc într-o zi şi să pot spune «azi nu-mi deschid celularul». Sau să merg într-o călătorie în jurul lumii, dar asta ar lua timp şi ajungem iarăşi la sacrificarea carierei. Și, nu în ultimul rând, îmi doresc să fiu mămică – dar sunt sigură că Dumnezeu ştie cel mai bine când vine momentul. Aştept cu bucurie şi emoţie, îmi doresc din tot sufletul.“

„Îmi doresc – şi nu numai pentru mine, ci pentru orice artist bun din România – ca această ţară să aibă şansa de a-şi deschide graniţele muzicale, să nu ne mai împiedicăm de veşnicul destin geografic (un exemplu bun – Eurovision). La ora asta, poţi trece graniţele cu muzica, dar – din păcate – doar cu piese mai degrabă comerciale decât bune, în adevăratul sens. Cu mici excepţii, normal. Dar încerc să fiu optimistă. Iar ca om… îmi doresc să rămân cel puţin la fel de fericită ca acum.“

„Cel mai reprezentativ loc al Ardealului? Munţii Apuseni. Fiindcă nu sunt numai loc de suflet, dar sunt creaţia naturii, sunt miracolul dăruit de Dumnezeu. În afară de munţi, aş spune că există locuri legendare, fascinante, de exemplu Castelul Huniazilor, Cetatea Devei, nu mai spun de Castelul Bran. Iar cine a trecut prin Cheile Turzii, ştie că locul acela e ca o catedrală naturală, ca un templu, păcat că puţină lume îşi mai face timp azi pentru asemenea splendori.“

Taguri: nr. 5 / mai 2010 Tweet

Saturday, May 15th, 2010 at 12:37 am, PEOPLE, RSS feed