– Ce anume vă motivează în viaţă? Care este combustibilul care vă pune în mişcare?

– Mă motivează copilul meu şi cred că orice mamă v-ar putea spune acelaşi lucru, cu aceeaşi convingere. Mă motivează giumbuşlucurile şi bucuria celor doi frăţiori când încing podeaua de atâta joacă, dragostea pe care o port familiei mele, dar şi oamenii care sunt familia mea extinsă, care mă ajută să înţeleg lumea aşa cum e ea, nu cum e creionată în paginile mondene sau de zvonistică, ci lumea reală, cu durerile şi bucuriile ei. Mă motivează munca mea şi răsplata din privirile celor cu care leg relaţii pentru o viaţă, pentru că trecem împreună, mână în mână, de un mare impas, uneori la graniţa dintre viaţă şi moarte.

– Ştiu că aveţi cel mai mare respect pentru omul care a fost Valeriu Lazarov. Puteţi împărtăşi cititorilor revistei Flacăra, un sfat sau o întâmplare, legată de regretatul domn Lazarov, de care vă amintiţi în momentele mai dificile şi care vă readuce pe drumul pe care trebuie să-l parcurgeţi?

– Mi-aduc aminte de zilele în care i-am fost oaspete la Madrid, când pentru prima dată m-a făcut părtaşă la lumea lui, lumea unui mare visător. Visa mult, visa cu ochii deschişi, căci nu-şi îngăduia mai mult de cinci ore de somn, grăbit, cum era, să-şi vadă cele mai îndrăzneţe idei prinzând contur real. Ne molipsise pe noi, ucenicii lui, cu insomniile sale creatoare, făcându-ne să trăim cea mai fertilă perioadă pentru noi. Îi plăcea să spună că avem cea mai frumoasă meserie din lume, singura în care orice visam peste noapte putea fi construit încă din zori.

– V-aţi mai implica, dacă şansa s-ar ivi, într-un proiect de anvergura emisiunii Surprize, surprize, sau doriţi, cel puţin pe moment, să vă concentraţi asupra vieţii de familie şi a proiectelor cu caracter umanitar?

– M-aş implica doar cu o singură condiţie: să nu mi se propună să fac rabat de la calitate. Văd că e „la modă” să faci totul cât mai ieftin cu putinţă, singurul argument care contează pare a fi astăzi efemerul „rating”. Asta nu înseamnă, din punctul meu de vedere, nici respect pentru meserie, nici pentru privitori, nici pasiune pentru munca ta. E doar un compromis pe care îmi permit să nu îl fac.

– Ce designeri de modă preferaţi, în ultima vreme?

– Nu-mi place să-mi port etichetele la vedere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Port şi creaţii ale unor designeri binecunoscuţi, dar în egală măsură port haine cărora le dau viaţă, cu imaginaţie, creatori tineri pe care îi apreciez, aşa că nu cred că e important să menţionez nume acum. Poate exagerez, dar mie îmi sună a snobism.

– Cum aţi eticheta evoluţia stilului vestimentar la români în ultimele două decade? Se îndreaptă într-o direcţie bună sau, dimpotrivă, suntem departe de acel „adevăr” vestimentar care, până la urmă, să se potrivească stării noastre interioare?

– Cred că este chiar o delectare să priveşti diversitatea vestimentară în ziua de azi, nu am nimic de criticat, în fond fiecare poartă ceea ce-l face să se simtă confortabil, să aibă bucuria de a se uita în oglindă.

– Există, strict în pletora cinematografică hollywoodiană, un film care să vă fi atras atenţia în mod deosebit în ultimii ani şi care să vă „lumineze” câte-o seară mai mohorâtă?

– Da, şi nu doar unul. De pildă, Pianistul. Nu e o poveste uşoară, dar m-a impresionat tare mult.

– Ce muzică ascultă cu plăcere Andreea Marin Bănică?

– Clasică, rock’n’roll, muzică de dans, în general, ritmurile anilor ’60-’70-’80. O gamă largă.

– Şi, nu în ultimul rând, ce cărţi citeşte Andreea Marin Bănică? Există vreun autor (străin, român, nu are importanţă atâta vreme cât „atinge acele coarde sensibile”) pe care să-l păstraţi la loc de cinste pe raftul dv.?

– Sigur că da, şi nu doar unul. De pildă, Stephen R. Covey sau Hiroshi Motoyama, care mi-au influenţat modul de a acţiona şi a gândi în viaţa de zi cu zi. Vi-i recomand cu căldură.

Taguri: nr. 12 / decembrie 2009 Tweet

Tuesday, December 15th, 2009 at 11:04 am, PEOPLE, RSS feed