Andreea Marin Bănică a acceptat un interviu pentru revista Flacăra. Este un interviu în care, practic, ghidându-se după întrebările pe care i le-am adresat, îşi povesteşte viaţa. Fiindcă este una dintre cele mai râvnite şi iubite românce (poate, pentru unii – cea mai…), ne-am hotărât să prezentăm acest lucru drept un eveniment cu totul şi cu totul special.

– Andreea Marin Bănică, îţi propun un interviu mai amplu, şi să începem cu începutul: cum şi unde au fost primii tăi paşi în viaţă?

– Primii paşi au fost într-un oraş de provincie, Roman, în ţinutul Neamţului. Am crescut cu poveştile lui Creangă şi cu ghiduşii asemenea amintirilor din Humuleşti, am avut până la 9 ani de viaţă numai soare.

– Ce ne spui despre familia ta?

– Mama a devenit înger când eu aveam 9 ani, iar sora mea 4. Tata a devenit din acel moment protectorul nostru, în locul ambilor părinţi. Bunicii sunt imagini de suflet ale copilăriei mele, cu poveştile lor, cu lecţiile lor de viaţă, cu dragostea lor fără de margini.

– Ai avut o copilărie fericită?

– Până când am devenit într-un fel mamă pentru sora mea, şi asta m-a maturizat înainte de vreme, da, am fost cel mai fericit copil, după aceea am simţit pe umerii mei o mare responsabilitate şi am evoluat dorindu-mi să fiu mereu bună la şcoală, pentru a ajunge într-o zi să stau pe picioarele mele, să-l sprijin cumva pe tatăl meu. Aşa vedeam lucrurile atunci. La 18 ani, în primul an de facultate, deja aveam salariul meu.

– Ai iubit pe cineva mult în acea perioadă? Mă refer la prima iubire, fie ea chiar numai platonică?

– Da, precum ştiţi, am mai fost căsătorită, şi fireşte că la început de drum am crezut şi mi-am dorit să fie pentru o viaţă, dar nu întotdeauna visele noastre devin şi realitate. Nu regret însă nimic, am trăit ani frumoşi lângă un om frumos, atât cât ne-a fost dat să fim împreună, acum însă sunt alături de tatăl fetiţei mele, care este şi marea mea dragoste: Ştefan.

– Ce visai atunci să ajungi pe plan profesional mai târziu?

– Deşi am pornit pe drumul informaticii, după ce am făcut Liceul de matematică-fizică, iată că am ajuns să lucrez în televiziune. Astăzi domeniile mele de activitate s-au diversificat, precum ştiţi.

– Cum a fost pentru tine perioada studiilor? Le-ai făcut la Bucureşti sau la Iaşi?

– Iniţial am fost studentă la Iaşi, dar în ultimii ani de facultate locuiam deja la Bucureşti, pentru că începusem să lucrez la Ştirile TVR, şi am trăit o bună bucată de vreme făcând naveta între Bucureşti şi Iaşi, important este că am terminat cu brio şi facultatea şi am şi evoluat în profesie în paralel. Parcă am şi uitat efortul acelor ani.

– Cine te-a ajutat cel mai mult în începutul tău în televiziune?

– Au fost oameni pe care îi consider dascălii mei, atât la TVR Iaşi, cât şi la Bucureşti, dar dacă n-ar fi existat un aluat pe care ei să-l poată modela cum se cuvine, o pasiune care ardea în mine şi dorinţa mea de a face această profesie cu credinţă, probabil că m-aş fi pierdut în timp.

– E frustrant pentru o femeie momentul unui divorţ?

– Nu poate fi o bucurie, fireşte, se închide un drum în viaţa ta, dar eu am un mare respect pentru fostul meu soţ şi am avut şansa unui final de relaţie matur, atunci când ne-am dat seama că ne dorim lucruri diferite pentru viitor.

– A fost o căsătorie de prim impuls, sau una bine gândită?

– M-am îndrăgostit la 18 ani şi în câteva luni ne-am căsătorit.

– De la început te-ai ataşat de Televiziunea Română? Cum erau acele vremuri ale învăţării profesiei? Greu, uşor?

– La TVR Iaşi, am început ca reporter, pe ploaie, pe ninsoare, nu conta, munceam uneori pentru un minut de emisie o zi întreagă. Şi cât de uşor trece un minut, nu-i aşa? Dar n-am sărit trepte în evoluţia mea, şi tocmai de aceea am construit durabil. A fost greu şi frumos în acelaşi timp.

– Cum a debutat colaborarea ta cu domnul Valeriu Lazarov?

– M-a văzut întâmplător pe micul ecran prezentând un revelion alături de Alexandru Arşinel şi Ilie Năstase, şi a decis că sunt persoana potrivită pentru proiectul lui. Am plecat la Madrid şi aşa a început cea mai lungă aventură de succes din viaţa mea. Valeriu Lazarov este un profesionist desăvârşit.

– Surprizele, pe care le-ai realizat 9 ani, o vârstă-record, sunt cele care ţi-au adus faima?

– Nu doar ele, am avut o mulţime de proiecte de succes în paralel, iniţiate individual. Îmi amintesc, de pildă de, primul documentar, Kilimanjaro 2001, care a fost cel mai mediatizat eveniment de televiziune din acea perioadă, şi a fost pe locul întâi ca audienţă pe tronsonul său într-o zi importantă,  1 Decembrie, o zi în care, de obicei, Pro TV era de neînvins. Campaniile umanitare ample pe care le-am iniţiat de-a lungul timpului, în afara Surprizelor, au fost o activitate paralelă bine cunoscută publicului.

– S-a vorbit despre faptul că la TVR ai primit mereu un salariu foarte mare. Este adevărat sau câştigai frumos şi din alte colaborări?

– Am fost plătită în conformitate cu valoarea muncii mele, aşa cum este şi firesc.

– După relaţia cu primul soţ, presupun că ai avut mulţi curtezani. A fost dragostea un sentiment indispensabil în viaţa ta sau ai avut perioade în care ai preferat să te dedici numai muncii?

– Presupunerea ta este greşită. Bănuiesc că te dezamăgesc, dar asta e realitatea. Am fost alături de puţini oameni, pentru că am şi alte lucruri în minte. Şi cred că nu sunt întocmai o femeie lângă care e comod de trăit, din pricina dăruirii mele faţă de profesie.

– Prietenia ta cu dl Ion Ţiriac a fost una mult mediatizată şi s-a scris chiar despre o idilă între voi. A fost adevărat?

– E şi firesc să fi fost mediatizată şi să se fi încercat tot felul de speculaţii pe această temă. Fiind îndrăgostită de altcineva, nu puteam fi decât prietenă cu domnul Ţiriac, dar nu ţin să conving pe nimeni, la urma urmei fiecare poate să creadă ce vrea, dacă se simte mai bine astfel.

– Cum l-ai cunoscut pe actualul tău soţ, şi tată al copilului vostru, Ştefan Bănică? A fost ceea ce se cheamă coup de foudre?

– Nu, ne cunoşteam de mulţi ani, mergeam la concertele lui, fiindcă îl apreciam ca artist, dar fiecare avea viaţa lui. Ne-am reîntâlnit într-un moment potrivit pentru amândoi, probabil, şi asta a fost tot. Dumnezeu a ales clipa pentru noi.

– Ai uneori nemulţumiri legate de viaţa voastră de cuplu sau tu şi Ştefan aţi găsit soluţii pentru a aplana conflictele inerente într-o familie de VIP-uri?

– Acasă nu suntem VIP-uri, suntem doi oameni care se iubesc, uniţi, şi care pun familia pe primul plan.

– Cum decurge o zi obişnuită din viaţa ta?

– Nici o zi din viaţa mea nu seamănă cu alta, tocmai asta e frumuseţea.

– Crezi că jurnaliştii de monden şi paparazzi pot să vă facă rău (şi mă gândesc la faptul că nu daţi interviuri oricărui ziarist)?

– Au făcut deja destul rău, şi nu doar nouă, iar asta ştiţi şi voi, consider că întrebarea ta e retorică. E firesc să nu dăm interviuri decât jurnaliştilor autentici, care au respect pentru meseria lor şi pentru valoarea noastră profesională, celor care au dovedit ceva până acum şi nu se mulţumesc doar cu întrebări puerile, de genul celor pe care şi un copil de clasa întâi le poate formula fără probleme. Sau, ca să fiu mai corectă, am cunoscut puşti de clasa întâi care mi-au pus întrebări extrem de inteligente, deci ar trebui să caut o altă comparaţie, dar nu merită atâta efort. E clar, există în pădure şi multe uscături, şi ele nu mă interesează.

– S-a vorbit despre faptul că ai putea să închei un contract cu PRO TV-ul pentru a prezenta Dansez pentru tine împreună cu soţul tău. Eu ştiu că te afli în negocieri cu mai multe posturi. Pe când aflăm noutăţi despre televiziunea la care te vom vedea?

– Deocamdată, mă veţi vedea la Gala UNICEF pe 10 mai, la TVR 1.

– Escapadele tale în străinătate, la Kilimanjaro sau Hollywood, ţi-au sporit şi mai mult succesul. Nu ţi-a fost nici un moment teamă de posibile pericole sau eşecuri?

– Nu, pentru că nu le-am perceput astfel. Ştiu ce sunt în stare să fac şi, pe de altă parte, dacă nu îţi asumi riscuri, nu văd cum ai putea câştiga.

– Faptul că eşti poreclită „Zâna“ crezi că vine de la firea ta, de la calităţile tale? Sau, aşa cum te critică unii duşmani, imaginea aceasta de femeie cu suflet este una construită?

– În spatele acestui alint al publicului, care a venit spontan în urma apariţiei mele acum 9 ani la Surprize cu acea imagine nouă, inedită, de tânără apropiată de sufletele oamenilor şi îmbrăcată în rochii cu crinolină, sunt fericită să ştiu că se află faptele frumoase întâmplate de-a lungul timpului în acel spaţiu dedicat surprizelor plăcute ale vieţii, şi nu o strategie de marketing. Mă măguleşte şi mă obligă în acelaşi timp această titulatură, o consider un compliment şi, trebuie să recunosc, nu e puţin lucru, în România nu cunosc un alt om de televiziune care să aibă parte de o astfel de etichetă din partea publicului său. Le mulţumesc milioanelor de români care cred în mine de atâta vreme. Cei care folosesc acest cuvânt în alt sens, o fac pentru că au o frustrare, pentru că sunt superficiali în a judeca un om pe care nu-l cunosc sau pentru că, pur şi simplu, lor nu li s-a întâmplat acest lucru. Şi, sincer, nu-i pot ajuta cu nimic. Să muncească, să merite, şi vor avea.

– Ana Violeta este ceea ce îţi lipsea ca împlinire a vieţii visate de orice femeie?

– Sigur că da.

– Cum reuşeşti să te îngrijeşti aşa de bine, mă refer la faptul că ştii să fii o femeie întotdeauna cu un look şi o ţinută de invidiat?

– Mulţumesc pentru compliment, nu ştiu ce să zic, pur şi simplu am grijă de mine fără exagerări, iar atitudinea e moştenită de la mama.

– E greu să fii un model pentru multe femei românce? Impune acest lucru privaţiuni şi reguli foarte stricte?

– Implică o mare responsabilitate, de care însă nu mă plâng, aş fi ipocrită să spun că nu e o bucurie să vezi că există oameni pentru care reprezinţi un model. Dar, în egală măsură, sunt un om cu picioarele pe pământ şi ştiu că e firesc să existe şi oameni care nu mă plac, mai mult sau mai puţin motivat. Important e să-mi urmez drumul după principiile sănătoase cu care am crescut. Dacă şi alţii mi se alătură, cu atât mai bine.

– Ca să ai o familie fericită, ca femeie trebuie să ştii să faci şi mici compromisuri? Pentru că multe dintre noi ştiu că o căsnicie presupune şi mici sacrificii, pentru ca ea să reziste şi să meargă bine?

– Eu nu am ajuns încă în acel punct, deocamdată ne bucurăm de dragostea noastră şi de încredere, nu ne pierdem în compromisuri.

– Eşti fericită?

– Da!

– Ce ţi-ai dori cel mai mult în această etapă a vieţii tale?

– Să nu-mi pierd capul de atâta fericire… (râde)

– Ce îţi încarcă bateriile în momentele tale mai dificile, momente în viaţă sau în zi de care nimeni dintre noi nu e scutit?

– Zâmbetul Violetei.

– Crezi în Dumnezeu?

– Da.

– Ca director al revistei Business Woman, ţi-ai propus să acorzi o mare atenţie femeilor care te admiră?

– Nu, dimpotrivă, mai degrabă celorlalte (zâmbeşte). Glumesc, nu acesta este criteriul meu când fac un interviu, ci valoarea viitoarei mele partenere de dialog.

– Ce le transmiţi cititoarelor şi cititorilor noştri ca sfat sau principiu de viaţă?

– Nu-mi permit să dau sfaturi, dar o urare e binevenită: să aibă parte de iubire şi sănătate!

– Îţi mulţumesc pentru acest interviu, în numele lor.

foto Rompres, Mediafax şi arhiva personală Andreea Marin Bănică

Taguri: nr. 5 / mai 2008 Tweet

Thursday, May 15th, 2008 at 1:44 pm, PEOPLE, RSS feed