soma dx new delhi soma online soma intimates seattle wa

does tramadol make you restless buy tramadol cod tramadol en brufen

tramadol indigestion tramadol 50 mg tramadol and fentanyl patch

effects of xanax on sleep xanax drug printable coupons for xanax

efectos a largo plazo del tramadol tramadol 50 mg frova and tramadol

xanax before interview generic xanax beating xanax addiction

expired ambien prescription buy ambien online get zolpidem West Jordan

sublingual ambien bluelight zolpidem no prescription ambien in thailand

can ambien and tylenol be taken together buy ambien online order ambien Fairfield

contraindicaciones del tramadol clorhidrato tramadol 50 mg how to give a cat tramadol

ALMANAH FLACARA

Anişoara Cuşmir:„Recordurile sunt făcute pentru a fi bătute”

August 24th, 2011, com 3 comentarii

Când vine vorba despre performanţă, Anişoara Cuşmir Stanciu refuză să se gândească la sacrificii.

A efectuat sute de sărituri, a ridicat mii de kilograme şi a alergat mii de metri. Multă muncă, foarte multă muncă. Poate şi ceva noroc. În plus, nu s-a gândit niciodată la bani. Aşa a bătut de şase ori recordul mondial în proba de săritura în lungime pe care l-a dus la incredibila bornă de 7,43 m. Era 4 iunie 1983. Dar, fără voia ei, a trebuit să se retragă. Apoi, o altă mare „performanţă”, unică şi specială: fiica ei, Raluca Sabrina. În rest, o poveste de viaţă…


I Săritura în lungime este proba în care sportivii fac sute de sărituri, aleargă mii de metri şi ridică alte mii de kilograme. O de­finiţie cam simplistă, însă convingătoare. Sunteţi de acord cu ea?

  • Da, simplist este valabilă numai că, în afară de munca enormă care se găseşte în spatele unor rezultate, trebuie să existe, în primul rând, pasiunea. Pentru mine, lungimea a fost dragoste la prima vedere. Am iubit aceas­tă probă şi ea mi-a dăruit tot ce am vrut: şase recorduri mon­diale, titlul de campioană olim­pică, titlurile de vicecampioană mondială şi europeană şi multe, multe altele. Drept pentru care consider că îi sunt datoare.

I Datoare?

  • Da! Da, pentru că odată în­cheiată activitatea sportivă şi tre­când de cealaltă parte a barica­dei, am continuat pe aceeaşi linie. Am lucrat ca antrenoare şi m-am axat pe aceeaşi probă: să­ritura în lungime.

I Primii paşi spre marea performanţă au început la Brăila. Corect?

  • Aşa e! Sunt născută în Brăila. Am început atletismul la vârsta de 10 ani cu profesorul Ioan Leu. La juniori am schim­bat antrenorul, dar şi proba, de- dicându-mă săriturii în lungime.

I Când au apărut primele rezultate de top?

  • Foarte repede am făcut re­cord naţional de senioare. După care totul a fost fascinant. Fac aici o mică paranteză. Aş vrea să faceţi un interviu şi cu doamna Viorica Viscopoleanu. Ea este deschizătoarea de drumuri la să­ritura în lungime.

Probabil că este singurul meu regret atunci când vorbesc despre activitatea competiţională. Două vertebre au luat-o razna, una în faţa celeilalte. Nimeni nu a ştiut să-mi spună dacă am venit cu problema de acasă sau am «câştigat-o» pe parcurs. Cert este că durerile erau groaznice şi, în orice moment, exista posibilitatea ca, datorită efortului, să ajung la complicaţii grave. Dacă îmi dădea cineva atunci o mică speranţă m-aş fi întors în competiţii doar pe vorbe”.

I Ce a contat mai mult: con­tractul sau performanţa?

  • Erau alte timpuri. Toată generaţia mea a făcut sport din pasiune. Pur şi simplu din pa­siune. Nu m-am gândit nicio­dată la recompensele materiale. Asta este clar. Titlul olimpic cu­cerit în 1984, la Los Angeles, a fost răsplătit cu un… video. Un record mondial era plătit cu 1.300 de lei. Ceva de genul a 13 milioane de lei vechi. Îi înţeleg pe sportivii de astăzi care, în timpul scurt avut la dispoziţie, încearcă să strângă ceva bani.

I Cât de greu este drumul spre vârful piramidei? Au­rul de la Los Angeles a fost răsplătit cu un amă­rât de video. Fiecare spor­tiv are povestea lui…

  • Povestea mea este una foarte simplă. Mi-a plăcut şi de aceea nu pot să spun că m-am chinuit făcând sport. Dacă vrei şi asta îţi doreşti, asta faci! Nu am regrete, nu m-am gândit vreodată că nu mi-am trăit tine­reţea pentru că am ales să fac sport. Nu pot fi ipocrită. Am fă­cut sport pentru că am vrut! Re­cunosc că am avut noroc să lu­crez cu o echipă adevărată, cu un antrenor şi un psiholog foarte buni.

I Dacă nu respectăm isto­ria sportului românesc şi performerii săi nu avem cum să construim viito­rul. Tinerii sportivi au ne­voie de modele de succes. Ca Anişoara Cuşmir Stanciu. Ce spuneţi?

  • E frumos ceea ce vreţi să faceţi numai că noi, foştii per­formeri, suntem deja statistică. Rezultatele vin şi trec, iar recor­durile sunt făcute pentru a fi bă­tute.

Îmi place să călătoresc. Am serbat 20 de ani de la cucerirea titlului olimpic chiar la Los Angeles, împreună cu fata mea. Altfel, colind Europa. Noi două avem o des­tinaţie preferată: Palma de Mallorca. Acolo este foarte liniştitor şi rela­xant. O altă pasi­une este cititul. Prefer scriitorii români. Îl iubesc pe Octavian Paler, dar îmi place şi Herta Muller. Şi Alexandr Soljeniţîn. La cate­goria «parfumuri» am descoperit. «Armani».” Chiar în Palma de Mallorca şi de atunci am făcut o pasiune pentru el. Nu uit restauran­tele. «Casa di David» este prima opţiune. Un loc liniştit unde se mănâncă foarte bine”.

I Apropo, care este poves­tea acelui 7,43 m din 4 iu­nie 1983? Un record mon­dial care, la vremea respectivă, a făcut încon­jurul planetei!

  • Anii ’83 şi ’84 au fost anii mei de graţie. Ştiam că pot. Eram pregătită din toate punc­tele de vedere: fizic, psihic, nu îmi lipsea nimic, nu am avut ac­cidentări. Era o atmosferă deose­bită şi asta m-a ajutat enorm. La momentul acela 7,43 metri era o cifră. Unii chiar o comparau cu săritura lui Bob Beamon (8,90 m), la băieţi. Nu realizam toate lucrurile astea. Eu ştiam că tre­buie să-mi fac treaba. De aceea au venit rezultatele.

I 1984 este anul Olimpiadei de la Los Angeles. Mulţi dintre sportivii români prezenţi acolo o consideră printre cele mai frumoase. Este valabil si pentru dv.?

  • O să vă surprind puţin. Pentru mine nu Olimpiada a fost cel mai important concurs. Ştiu că Jocurile Olimpice sunt visul oricărui sportiv, că dacă obţii acolo medalia de aur este ceva extraordinar. Eu am un mare re­gret pentru Olimpiada din ’84.

I Anume?

  • Acolo nu au fost prezente toate adversarele mele. Din cauza boicotului impus de fosta Uniune Sovietică. Pentru sufle­tul meu, medalia cea mai strălu­citoare şi rezultatul cifric cel mai important este argintul cucerit la Mondialele din 1983, de la Helsinki (Finlanda). Acel 7,15 metri şi medalia de argint sunt cele mai importante pentru su­fletul meu.

I Din câte îmi dau seama, e mai mult decât sport. Iubiţi săritura în lungime?

  • Îngrozitor de tare! Îngrozi­tor de tare! Pentru mine săritura în lungime este „Prinţesa” atle­tismului. O probă tehnică în care ai şase şanse ca să arăţi ce poţi. E frumoasă.

I Cariera de sportivă se leagă de Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Ce a însemnat Steaua?

  • Am fost adusă la Steaua de formidabila Iolanda Balaş. Îi mulţumesc din suflet pentru ceea ce a făcut atunci. Acolo am obţinut cele mai mari rezultate pe plan sportiv şi, acum, profe­sional.

I Vă simţiţi împlinită?

  • N-aş spune că sunt feri­cită. Trăim într-o lume roboti­zată şi asta nu e bine. Lucrez cu grupele de copii şi merg în şcoli pentru selecţie. Din păcate, este înfiorător de greu să aduci co­piii la stadion. Sunt mult prea ocupaţi. Nu ştiu dacă ei, în mod special. Mai degrabă părinţii lor.

I Cât de mult v-a ajutat fa­milia?

Soţul meu, Paul Stanciu, este om de afaceri. Cum se spune pe la noi, el ţine casa. Si el a făcut sport de performanţă. Tot atletism, dar la 100 metri plat. Ne-am cunoscut într-un canto­nament, undeva la Câmpulung Muscel. Apoi ne-am pierdut cumva, în aceeaşi lume. L-am regăsit în 1983 când ne-am căsătorit. Un om care a fost mereu alături de mine şi de copilul nostru, Raluca Sabrina Stanciu. Un copil special.”

  • M-am căsătorit în 1983. La un an am obţinut titlul olimpic. Cred că asta spune totul…

I Eu cred că modele de suc­ces precum Anişoara Cuşmir Stanciu trebuie să fie promovate. În anii ’80 cum era?

  • Să ştiţi că, la momentul acela, în condiţiile acelea, chiar am fost promovaţi. Colecţia mea de articole, din ziarul Sportul, poate fi o dovadă. Mi-aş dori ca tinerii atleţi să poată beneficia de acelaşi lucru.

I Dar astăzi?

  • Celelalte sporturi sunt prea puţin promovate. Sigur că fotbalul aduce bani, este mai spectaculos, dar sunt convinsă că, dacă lumea ar veni la reu­niunile atletice, în număr mare, spectacolul ar fi garantat, iar re­zultatele pe măsura atenţiei acordate. Iarăşi mă întorc în timp. Stadionul era arhiplin. Pe când acum, în afară de sportivi, antrenori, câteva rude şi prie­teni nimeni nu mai vine la atle­tism. Poate că aici ar trebui um­blat un pic.


 

Taguri:

Comentarii

  1. Sweet blog! I found it while browsing on Yahoo News. Do you have any suggestions on how to get listed in Yahoo News? I’ve been trying for a while but I never seem to get there! Cheers

  2. uggs on sale says:

    Hi I found your blog on google and enjoyed reading it very much. I’ve bookmarked your site and will be back.

  3. I do love the manner in which you have framed this difficulty plus it does present me personally some fodder for thought. Nevertheless, coming from everything that I have observed, I just trust when the actual opinions pile on that people today continue to be on point and not get started upon a tirade associated with some other news du jour. Still, thank you for this outstanding piece and even though I do not agree with it in totality, I regard your standpoint.

Comenteaza