În 22 de ani şi jumătate, 277 români s-au perindat în funcţii de miniştri. Unii şi de trei, patru sau chiar cinci ori. Dacă adăugăm şi secretarii de stat, cărora din slugărnicie li se spune tot „doamnă/domnule ministru“, numărul se multiplică de cel puţin trei ori. Peste opt sute de oameni, crème de la crème, puşi să conducă ţara aflată în tranziţie de la comunism la capitalism, luptându-se cu moştenirea şi nostalgiile trecutului, cu provocările viitorului şi cu criza mondială a prezentului. De la mineriade şi răpiri la greve parlamentare şi dezastre ale naturii, n-a lipsit nimic care să facă guvernările şi mai dificile. Nici măcar războaiele, dacă luăm în calcul implicarea României în Irak şi Afganistan.
Nu sunt „Anghel Saligny“ în nici un domeniu
29 noiembrie 1918. Cu două zile înainte de Marea Unire, se formează primul guvern al României Mari. Președintele Consiliului de Miniștri era Ion I.C. Brătianu, care ocupa și portofoliul Externelor. Echipa îi includea pe George G. Mârzescu, Oscar Kiriacescu, Ion Gh. Duca, Anghel Saligny, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Iancu Flondor. Nume pentru istorie! Oare care dintre miniștrii post-decembriști va fi cunoscut peste o sută de ani cum e știut azi Anghel Saligny? Desigur, acela care a făcut sau va face cât a făcut creatorul Podului de la Cernavodă… Să mai spunem că la 1918 existau miniștri fără portofoliu pentru Transilvania, Basarabia, respectiv Bucovina, că învăţământul și cultura erau în atribuţiile aceluiași minister și că existau doar nouă portofolii, faţă de 16 în prezent.
Cine sunt oamenii puși să gestioneze problemele României? În marea lor majoritate nu auziserăm despre ei înainte de a deveni miniștri, nu erau „Anghel Saligny” în nici un domeniu. Despre cei mai mulţi n-am auzit nici după ce n-au mai fost miniștri. Au apărut brusc din anonimat și au dispărut la fel tot acolo. Iar cea mai mare parte a „foștilor” despre care am continuat să auzim își datorează notorietatea nu vreunei realizări în domeniul pe care l-au guvernat (un proiect de lege sau un proiect oarecare, o interpelare parlamentară, un articol de specialitate, o întreprindere pusă pe roate, o inovaţie, ceva), ci cu totul altor motive: traseism politic, viaţă personală agitată, afaceri dubioase, cercetări penale, verdict de colaborare cu Securitatea, prezenţă constantă și zgomotoasă în talk-show-urile de scandal.
Miniștrii și prim-miniștrii post-decembriști s-ar putea grupa în câteva categorii:
Compromișii revoluţiei: Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac ș.a.
Tehnocraţii: Mugur Isărescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Leonard Orban, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Mișu Negriţoiu, Mircea Coșea, Mihai Tănăsescu, Valeriu Tabără ș.a.
Intelectualii: Andrei Pleșu, Răzvan Theodorescu, Mihai Șora, Ion Caramitru, Marin Sorescu ș.a.
Politicienii: Petre Roman, Traian Băsescu, Valeriu Stoica, Călin Popescu Tăriceanu ș.a.
Prietenii justiţiei: George Copos, Șerban Mihăilescu, Dan Mircea Popescu, Adrian Năstase, Ioan Mureșan, Decebal Traian Remeș, Sorin Dimitriu, Miron Mitrea, Monica Iacob Ridzi ș.a.
Prietenii informativi: Mona Muscă, Rodica Stănoiu.
Pictoriale: Elena Udrea.
Anonimii absoluţi: restul.
Guvernul este numit și Executiv pentru că asigură conducerea executivă a unui stat. Cabinet și Consiliu de Miniștri sunt alte două denumiri utilizate. Este esenţial de precizat că Guvernul acţionează nu doar prin intermediul ministerelor, ci și al structurilor teritoriale: prefecturi, inspectorate (sanitare, școlare, de poliţie etc.), agenţii guvernamentale și altele.
Conform Constituţiei României, Președinţia desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor parlamentare. În termen de 10 zile, candidatul cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Ulterior, primul-ministru, miniștrii și ceilalţi membri ai Guvernului depun jurământul, individual, în faţa președintelui ţării. Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului și în alte cazuri prevăzute de lege. De notat că președintele României nu poate revoca premierul.
Guvernul adoptă hotărâri și ordonanţe. Acestea din urmă se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. În România, o veșnică problemă rămâne apetitul tuturor guvernelor de a emite Ordonanţe de Urgenţă, al căror specific este că intră imediat în vigoare.
Deși este în vigoare, după mulţi ani de tergiversări, o lege a răspunderii ministeriale, în practică miniștrii au continuat să vină, să facă praf un domeniu și să plece după aceea liniștiţi.
În România post-decembristă e greu să numeri guvernele. Dacă te iei după numele șefilor de cabinet, aceștia au fost 11 „plini” și patru interimari (Dejeu, Athanasiu, Bejinariu, Predoiu). Dacă iei în calcul remanierile, ar ieși vreo 17 guverne.
Dinamica nu e nici ea de neglijat: am avut guvern instalat de revoluţie, guvern dat jos de mineri, guverne de-un an (Stolojan, Isărescu, Vasile) și de doi ani (Ciorbea), guverne cu mandat complet (Văcăroiu, Năstase), guverne în două trepte (PNL cu și apoi fără PDL, PDL cu și apoi fără PSD) și, în fine, guvernul de 78 de zile (Ungureanu).
După nenumărate moţiuni de cenzură sortite eșecului, vreme de două decenii, am căzut în extrema cealaltă: două la rând câștigătoare. O fi un nou trend?
Cum e la alţii? În Germania, Dieta alege cancelarul la propunerea Preşedintelui federaţiei, apoi partidele negociază componenţa Guvernului. Constituţia prevede un mecanism perfecţionat de angajare a răspunderii guvernamentale, moţiunea de cenzură constructivă, care permite eliberarea din funcţie a cancelarului simultan cu alegerea înlocuitorului său! În Italia, preşedintele Consiliului de Miniştri este numit de preşedintele Republicii, la început având o misiune exploratorie. Abia dacă sunt şanse de succes, devine candidat de premier și avansează lista Guvernului. Sunt frecvente cazurile când noul Guvern nu obţine votul, drept care se reia întregul proces. Cele mai multe guverne demisionează însă din cauza crizelor interne, fără a mai aştepta votul Camerelor. Există numeroşi miniştri fără portofoliu și toţi membrii guvernelor sunt parlamentari. În Marea Britanie, cabinetul şi premierul se numesc formal de către Regină, care este însă obligată, prin tradiţie, să-l aleagă pe şeful partidului majoritar în Camera Comunelor. Și aici miniștrii sunt obligatoriu parlamentari. Primul-ministru poate oricând să ceară dizolvarea Parlamentului, punând capăt legislaturii, pentru a profita de o conjunctură nefavorabilă electoral. Remanierile au loc anual, după vacanţa de vară. În Anglia, termenul de Guvern are trei semnificaţii: majoritatea guvernamentală, administraţia de stat și ansamblul celor cam 100 de miniştri sau secretari de stat. În funcţie de importanţă, există miniştri seniori și miniştri juniori. În Franţa, primul-ministru este desemnat şi numit de Preşedintele Republicii fără nici o restricţie, în afară de existenţa unei majorităţi favorabile în Adunarea Naţională. Angajarea răspunderii guvernului în faţa acesteia este facultativă, întrucât învestirea sa este efectivă odată cu numirea de către Preşedinte. Invers decât peste Canalul Mânecii, în Franţa funcţia guvernamentală este incompatibilă cu cea parlamentară (lucru valabil şi în Austria, Luxemburg, Portugalia, Suedia). Mai mult, un parlamentar cooptat în Guvern nu mai poate reveni în legislativ decât prin noi alegeri. Consiliul de Miniştri se reuneşte săptămânal, miercuri dimineaţa, sub preşedinţia preşedintelui ţării, care stabileşte ordinea de zi împreună cu secretarul general al Guvernului, la Preşedinţie şi nu la sediul premierului. Toate deciziile trebuie să poarte semnătura preşedintelui. Hotărârile se iau prin consens, la propunerea preşedintelui. În mod excepţional, Guvernul se poate reuni în Consiliul Cabinetului, fără participarea Preşedintelui, sub conducerea premierului. În Austria, Luxemburg şi Olanda primul-ministru şi Guvernul se numesc de către şeful statului, fără a fi necesar votul de încredere al Parlamentului. În Finlanda, premierul este ales de Parlament şi numit de Preşedinte. În Irlanda e numit de preşedinte la propunerea Camerei Deputaţilor, după care solicită votul de încredere pentru lista membrilor guvernului. În Spania, este desemnat prin acordul dintre Rege şi preşedintele Congresului Deputaţilor și devine prim-ministru după obţinerea votului de încredere al Congresului Deputaţilor. În Suedia, preşedintele Parlamentului, după consultarea părţilor prezente în Legislativ, prezintă plenului candidatul la funcţia de prim-ministru care este ales dacă întruneşte majoritatea voturilor parlamentarilor. După alegere, prezintă Parlamentului lista miniștrilor, apoi Guvernul se întruneşte în şedinţă specială, în prezenţa Regelui şi a preşedintelui Parlamentului. În România, președintele numeşte premierul abia după ce acesta a primit votul de încredere al Parlamentului. Specific e și dreptul șefului statului de a dizolva Parlamentul dacă acesta nu acordă votul de încredere de trei ori la rând, dar şi imposibilitatea de a recurge la dizolvare pentru rezolvarea crizelor politice.
Să mai notăm că sunt ţări în care Constituţia prevede exact portofoliile Guvernului (Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda), altele în care structura e reglementată doar la modul general (Belgia, Franţa, Luxemburg, Spania) și ţări cu situaţii speciale: Danemarca, unde structura guvernului nu are o reglementare constituţională, şi Marea Britanie, care… nu are o Constituţie scrisă.
Puteţi vedea, în această pagină, pentru prima dată în presa românească, lista completă a celor 277 miniştri post-decembrişti. Vă invităm să o citiţi încercând să răspundeţi la cel puţin două întrebări: „Ce lucru, măcar unul, a lăsat bun în urma sa acest ministru?”, respectiv, după caz, „Cine naiba e ăsta?”
Acsinte Gaspar Adrian Georgescu Adrian Iorgulescu Adrian Năstase Adrian Severin Adrian Turicu Adriana Ţicău Adriean Videanu Akos Birtalan
Alexandru Athanasiu Alexandru Dimitriu Alexandru Fărcaş Alexandru Herlea Alexandru Lăpuşan Alexandru Mironov Alexandru Nazare Alexandru Sassu
Alexandru-Octavi Stănescu
Anca Boagiu Andrei Chirică Andrei Marga Andrei Pleşu Andrei Ţugulea Anton Anton Anton Ionescu Anton Vătăşescu Attila Cseke
Attila Korodi
Aurel Constantin Ilie
Aurel Novac Béla Markó Bogdan Drăgoi
Bogdan Marinescu Bogdan Niculescu-Duvăz Bogdan Olteanu (de cinci ori) Bogdan Pascu
Bujor-Bogdan Teodoriu Călin Popescu-Tăriceanu Cătălin Baba
Cătălin Predoiu Cătălin Zamfir Claudia Boghicevici
Constantin Dudu Ionescu Constantin Fota Constantin Niţă Constantin Popescu Constantin Teculescu Corneliu Burada
Corneliu Dobriţoiu Crin Antonescu Cristian Adomniţei Cristian David Cristian Diaconescu
Cristian Ionescu
Cristian Petrescu Dacian Cioloş Dan Enăchescu
Dan Ioan Popescu Dan Matei-Agathon Dan Mircea Popescu Dan Motreanu
Dan Nica Daniel Chiţoiu Daniel Constantin Daniel Dăianu Daniel Funeriu Daniela Bartoş
Dan-Ioan Popescu Decebal Traian Remeş Dinu Gavrilescu
Doru Dumitru Palade Doru Ioan Tărăcilă Doru Pană
Doru Viorel Ursu Dumitru Popescu Ecaterina Andronescu Eduard Hellvig
Elena Dumitru Elena Udrea Emil Boc
Ene Dinga Eugen Bejinariu Eugen Dijmărescu Eugen Nicolăescu Florian Bercea Florin Georgescu Francisc Baranyi Gabriel Berca Gabriel Oprea Gabriel Sandu Gavril Dejeu
Gelu Voican Voiculescu
George Copos
George Ioan Dănescu Gheorghe Angelescu Gheorghe Barbu Gheorghe Caranfil Gheorghe Dobre Gheorghe Emacu Gheorghe Flutur Gheorghe Ialomiţianu Gheorghe M. Ştefan Gheorghe Pogea Gheorghe Seculici Gheorghe Tinca Grigore Zanc
György Tokay (de două ori)
Hajdu Gabor
Hildegard-Carola Puwak
Horia Ene
Hunor Kelemen
Ilie Sârbu
Ilie Şerbănescu Ioan Aurel Stoica Ioan Avram Mureşan Ioan Botiş
Ioan Cheşa Ioan Folea Ioan Oancea Ioan Rus
Ioan Talpeş Ioan Ţipu
Ioan-Codruţ Şereş Ioan-Mircea Paşcu Ion Ariton
Ion Bazac
Ion Caramitru
Ioan Mang Ion Oltean Ion Râmbu
Ion Victor Bruckner
Ionel Blănculescu (de două ori) Ionuţ Popescu
Iosif Gavril Chiuzbaian
Iulian Mincu Iuliu Winkler Ladislau Ritli László Borbély Leonard Orban Liviu Dragnea
Liviu Maior (de două ori) Liviu Marian Pop
Lucian Bode Lucian Isar Ludovic Orban
Luminiţa Sorina Plăcintă Marian Sârbu
Mariana Câmpeanu Marian-Florian Săniuţă Marin Cristea
Marin Sorescu
Mihai Alexandru Voicu
Mihai Chiţac
Mihai Lupoi
Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Şeitan
Mihai Şora
Mihai Stănişoară Mihai Zisu
Mihail Dumitru
Mihail Golu
Mihail Hărdău
Mihai-Nicolae Tănăsescu Mihnea Marmeliuc Mircea Angelescu
Mircea Beuran Mircea Cinteză Mircea Ciumara
Mircea Coşea (de două ori) Mircea Diaconu
Mircea Duşa Mircea Miclea Mircea-Dan Geoană Miron-Tudor Mitrea Mişu Negriţoiu Mona Muscă
Monica Iacob Ridzi Monica Macovei Mugur Isărescu Nicolae Dicu Nicolae M. Nicolae Nicolae Militaru Nicolae Nemirschi Nicolae Noica Nicolae Ştefan
Nicolae Ştefan Noica Nicolae Stoicescu Nicolae Văcăroiu Niculae Spiroiu
Octav Cozmâncă Ovidiu Brânzan Ovidiu Ioan Muntean Ovidiu Silaghi
Ovidiu-Tiberiu Muşetescu
Paul Păcuraru
Paul Teodoru
Peter Eckstein Kovacs
Petre Daea Petre Ninosu Petre Roman Petre Sălcudeanu Petru Crişan
Petru Lificiu
Petru Mărculescu
Petru Şerban Mihăilescu
Radu Boroianu
Radu Mircea Berceanu
Radu Stroe
Radu Vasile
Răzvan Mustea-Şerban Răzvan-Emil Theodorescu Remus Opriş
Rodica-Mihaela Stănoiu Romică Tomescu Romulus Neagu
Rovana Plumb
Sebastian Lăzăroiu Sebastian Vlădescu Sergiu Celac
Silvia Ciornei Simion Hâncu Smaranda Dobrescu Sorin Botez
Sorin Dimitriu Sorin Frunzăverde Sorin Pantiş
Sorin Stănescu
Speranţa-Maria Ianculescu
Stelian Fuia Stelian Pintilie Sulfina Barbu
Şerban Nicolae
Şerban-Constantin Valeca
Ştefan Iosif Drăgulescu
Teodor Athanasiu (de patru ori) Teodor Baconschi
Teodor Meleşcanu (de două ori) Teofil Pop
Theodor Paleologu
Theodor Stolojan (de două ori) Titus Corlăţean
Traian Băsescu Traian Igaş Tudor Chiuariu
Ulm Nicolae Spineanu Valentin M. Ionescu Valer Dorneanu Valerian Vreme
Valeriu Eugen Pop Valeriu Pescariu Valeriu Stoica Valeriu Tabără Varujan Vosganian Vasile Blaga
Vasile Cepoi Vasile Dâncu Vasile Puşcaş Vasile Radu
Victor Atanasie Stănculescu
Victor Babiuc Victor Ciorbea Victor Murea Victor Paul Dobre Victor Ponta Viorel Mărginean Virgil Petrescu Virgil Popescu Vlad Roşca
Zsolt Nagy