CULTURA MASS-MEDIA

Anul acesta am scăpat de erupţie…

May 6th, 2011, com 2 comentarii

Luni 11 aprilie, ora 8.45 AM:

Un prieten, editor francez, privind cozile uriaşe de la intrările în „Earls Court”, îmi povesteşte cu un aer liniştit şi optimist că anul acesta am scăpat de vulcanul cu nume ciudat şi astfel au reuşit să ajungă toţi partenerii lui din lume, la „London Book Fair”. „În 2010 era cam pustiu, doar gazdele britanice şi noi, francezii care venisem prin tunel!” Noi privim cozile cu disperarea amintirilor epocii de aur şi fugim la o cafea matinală…

Boris Akunin, invitatul Cafenelei Pen Club-ului britanic, poveste[te despre aventurile sale scriitorice[ti, înconju­rat de mulţime de fani, în timp ce, mai în spate, în spaţiul de lansări al standului Rusiei, se aniversează primul zbor în Cosmos al omului. Întâmplător sau nu, evenimentele au fost programate aproape în acelaşi timp. Lume puţină la Gagarin…

Made in United Kingdom

Nu cu multe zile în urmă, a 40-a ediţie a London Bookfair şi-a închis porţile la Earls Court. Un târg foarte britanic, ce începe lunea şi se închide miercurea, un târg de business (vân­zare de carte… uzată moral doar la câteva stan­duri!), un târg care încearcă să crească şi să întreacă tomnaticul Buchmesse de la Frankfurt.

Aventura noastră la Londra a început luni foarte dimineaţă atunci când nu am reuşit să avem răbdarea necesară de a sta la lungile şi gălăgioasele cozi pentru acreditări, legitimaţii şi acces. Aşadar, am debutat cu un mic dejun britanic cu ouă, costi]ă şi fasole pe terasa unui pub din apropiere.

Apoi a început sarabanda întâlnirilor, inter­viurilor şi negocierilor.

Cu ce am rămas eu din acest târg?

În primul rând, am remarcat zâmbetele optimiste şi chiar satisfăcute ale editorilor. Pe la colţuri se şopteau sume fabuloase pentru avan­surile noilor titluri. Un optimism nu chiar atât de nebun ca în primăvara lui 2008, dar măcar cuvântul criză părea uitat… N-am reuşit să aflu care va fi marele bestseller al anului viitor, sorţii şi mai ales oamenii de la marketing par să nu fi decis, încă.

Apoi am remarcat ţara aflată în Focus Market (adică invitatul de onoare, dar zis aşa, mai british!), nimeni alta decât Rusia. Cu un stand uriaş personalizat cu Russia: New Books, New Ideas, New Writers. Foarte modern şi… occi­dental. Ar mai fi de subliniat, cum zice buna şi graţioasa limbă de lemn, că primul zbor în spaţiul cosmic, cel al lui Gagarin, a fost sărbă­torit în spaţiul de conferinţe al standului rus, simultan cu prezentarea-conferinţă (de aproa­pe două ore!) a lui Boris Akunin, cel mai bine vândut autor rus, vor­bind cu o frumoasă pro­nunţie britanică; autor apărut în România, la Humanitas, dacă nu mă înşel… Conferinţă orga­nizată la nici zece metri distanţă în spaţiul cafe­nelei literare a Pen Club­ului britanic. Coinci­denţă sau provocare? Aparent nu s-a plâns nimeni şi zâmbetele au rămas pe chipurile tutu­ror. Au mai povestit acolo, printre alţii, Cory Doctorow, la fel de zăpăcit şi simpatic ca întot­deauna, şi Margie Orford, o autoare sud-afri- cană de crime.

Am mai constatat apoi că şi Polonia are un stand mare (tot cu mult NOU, adică New books from Poland!?) şi că pe nici un panou al vreunui editor britanic nu apărea coperta vreunui roman nou venit din nord… Şi, să nu uit, China, cu un stand destul de micuţ, ca să nu zic modest. Unde sunt vremurile din octombrie 2010, când la Frankfurt acoperea aproape jumătate de pavilion? Deschiderea de atunci s-a mai temperat? Despre Frankfurt numai de bine, dar după China anul trecut, în 2011 urmează Irlanda, ca invitat de onoare… Una mare, una mică… Greu de înţeles raţiunile pen­tru această alegere. Să fie cele economice, poli­tice, climatice sau… mystery & thriller?

Şi am gândit (într-o minunată paradigmă conspiraţionistă neaoşă!) că semnele astea pre­vestesc ceva: Estul contraatacă! Citisem unde­va, în Publisher’s Weekly, parcă, despre modele­le sau tendinţele în literatura mystery & thriller care nu ţin mai mult de cinci sau sase ani. După Dan Brown din 2004 şi thrillerele istorice, cam acum un an şi jumătate a început ofensiva nor­dului condusă… în lipsă, de Larsson… Să înţe­leg că prin 2014-2015 Estul va fi pe val. Cam asta ar fi concluzia. Cel puţin se pare că Rusia şi Polonia se pregătesc pentru acest moment.

Autorul SF şi mai ales blogger-ul Cory Doctorow este întotdeauna un show-man inventiv. Mă gândeam dacă autorii români ar putea aborda o asemenea ipostază cu naturalete sau nu?…

Maestrul Dinescu ne-a încân­tat live cu arta sa într-ale gătitului, ocazie la care nu a uitat să-şi promoveze faimosul vin. (A declarat că nu foloseşte niciodată apa pentru gătit!) Din nefericire, printre numeroşii invitaţi erau foarte mulţi români… Ne bucurăm, dar parcă acţiunea, vorbită în engleză, se adresa tuturor, nu doar compatrioţilor. Mă întreb de ce au lipsit britanicii? Erau prea ocupaţi cu negocierea noilor titluri? Oricum, felicitări, o acţiune de promovare foarte gustoasă!

Noi, românii, cu Stelian Tănase şi Tanti Varvara pe englezeşte, cu Dinescu gătind live ca avanpremieră pentru viitoarea lui carte de bucate sau cu tripleta poliţistă de la ProFusion Crime aşteptată în noiembrie pe piaţa britanică – George Arion (Atac în biblioteca), Oana Stoica-Mujea (Indicii anatomice) şi, cu voia domniilor voastre, subsemnatul (Ucideţi gene­ralul), facem şi noi paşi mici, pentru a ne alătu­ra valului în formare… Greu de spus dacă vom reuşi să impunem autori sau titluri care să poarte sigla de bestseller… Oricum, momentul nu trebuie ratat, tovarăşi! În fond, tot Estul ne salvează, nu credeţi?… Şi dacă nu credeţi, trea­ba voastră…

Să nu uităm două lucruri:

Se aude că anii viitori la Londra, ţara… în focuri, pardon, în focus, va fi Turcia! Agenţii lor (literari, desigur!) cam mişunau peste tot… Nu cumva tot cam din Est?…

Boris Akunin scrie pe blog din plăcere zilnic între 5 şi 7 după amiaza.

E ora La care oricum nu mai poate face nimic altceva, a declarat pe fotoliul Pen Club Cafe. Plin de umor britanic, autorul rus a avut parte de un lung sir de cititori care i-au cerut autografe…

Taguri:

Comentarii

  1. Accident Videos…

    If you want a great to watch funny accident videos then check out my site….

Comenteaza