După eşecul previziunilor despre sfârşitul lumii la final de mileniu, teoriile apocaliptice cunosc acum un adevărat reviriment legat de anul 2012. Tot mai multe argumente converg spre concluzia că, la sfârşitul acelui an, mai precis pe data de 21 decembrie 2012, ceva cu totul neaşteptat şi şocant se va întâmpla cu noi şi cu planeta noastră.
Mayaşii au prezis că, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului 2012, omenirea va intra într-un haos profund. Dar nu avem nici un motiv să ne temem, întrucât nu este vorba despre un sfârşit, ci mai degrabă despre un nou început. De fapt, vom avea de-a face cu un sfârşit de ciclu temporal, urmat de începutul următorului ciclu. Preoţii maya au stabilit că era celui de-al patrulea soare se încheie după un ciclu de 1.872.000 zile. Acest ciclu, după calendarul maya, se va încheia în 21 decembrie 2012.
Mayaşii – un popor misterios, localizat în jungla mezoamericană, care cunoştea scrierea încă de acum 3.000 de ani – foloseau impresionante monumente de piatră pentru a-şi sculpta evenimentele importante, cunoştinţele astronomice şi calendarele. Această civilizaţie precolumbiană considera că universul are o vârstă de 16,2 miliarde de ani. De o precizie uimitoare, calendarele folosite de acest popor (trei la număr) sunt împărţite în faze ale conştiinţei universale. Mayaşii acordau mare atenţie spiritualităţii, înţelegând bine rolul pe care conştiinţa umană îl joacă în schimbul de informaţii cu natura. Ştiind să prevadă exact eclipsele şi să calculeze mişcările planetelor, astronomii maya cunoşteau, nu se ştie cum, chiar şi locaţia exactă a centrului galaxiei, acordând, din acest motiv, o importanţă deosebită naşterii şi dispariţiei stelelor.
Apologeţii catastrofei prezise de calendarul mayaş au observat că, pe finalul acestui ciclu al lumii moderne, totul a început să degenereze, să se dezintegreze aşa cum ar fi prezis mayaşii, adică: încălzirea globală şi faptul că ne apropiem rapid de o epocă de gheaţă; colapsul global al lumii financiare; viruşii pandemici; numeroase războaie, parte din ele de natură sfântă; cele peste două miliarde de oameni care trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi şi circa 25.000 de copii care mor de foame în fiecare zi etc.
Potrivit mayaşilor, însă, probabil că vor exista schimbări importante pe pământ, dar vor fi şi unele transformări pozitive, cu mult mai importante. Şi asta din cauză că, totul fiind ciclic, orice sfârşit înseamnă un nou început şi este firesc să ne supunem unor legi armonioase ale universului.
După ce a fost descoperit şi descifrat, calendarul mayaş profetic a fost relativ repede catalogat drept cel mai precis calendar de pe pământ. S-a sperat însă să se demonstreze prin intermediul acestuia că se poate aduce lumină şi pentru multe alte tradiţii religioase şi filosofice descoperite pe planeta noastră.
Anul mayaş era considerat de 365,242129 zile, în timp ce calculele ştiinţifice de azi dimensionează anul la 365,242198 zile. Pentru comparaţie, calendarul gregorian este puţin mai imprecis, folosind anul de 365,2425 zile. Şi, ca o notă de curiozitate, amintim că unii cercetători români susţin despre calendarul dacic că ar fi cu mult mai precis decât toate celelalte descoperite până acum, întrucât acesta considera anul de 365,242197 zile, deci cu o eroare de numai 12 secunde pe zi! Păcat însă că, aşa cum se pare, aceste consideraţii sunt susţinute numai de noi, românii!
Adepţii New Age afirmă că în 21 decembrie 2012, odată cu solstiţiul de iarnă, va avea loc aliniamentul Soarelui cu ecuatorul galactic, fenomen ce se petrece o dată la 25.920 de ani. Totodată, oamenii de ştiinţă ne-au prevenit că anul 2012 va fi un an cu o foarte bogată activitate solară. Ei susţin că maximul solar va fi atins în 2011, sau 2012. Însă tot ei ne-au înştiinţat că aceste maxime solare nu sunt un fenomen neobişnuit, ci se repetă, cu o frecvenţă de circa 11 ani.
Se afirmă, de asemenea, că în 2012 un asteroid va lovi Pământul. Sau, se mai spune că NASA a ţinut secrete unele cercetări cu privire la descoperirea unei planete din afara sistemului nostru solar. În anul 1983 un satelit a localizat un obiect foarte mare, de mărimea planetei Jupiter, care a fost denumit planeta Nibiru. S-a emis ipoteza că în 2012 această planetă va trece prin sistemul nostru solar, între Pământ şi Soare, iar din anul 2011 ea va deveni vizibilă, de dimensiunile Lunii, de oriunde de pe Pământ, ca un al doilea soare. Primele semne vor fi cele climatice, după care vor apărea cutremure şi tsunami înspăimântătoare. Însă ce e mai rău se va întâmpla la 55 de zile după fatidica dată a apocalipsei, deci în data de 14 februarie 2013, când Pământul va ajunge între această planetă şi Soare, moment în care va începe procesul de reformare a Terrei, şi anume schimbarea polilor.
Un alt element de sprijin pentru teoria catastrofică a anului 2012 îl constituie aşa-numita rezonanţă Schumann, sau pulsul Terrei, aşa cum a mai fost ea numită. Planeta noastră se manifestă ca un imens circuit electromagnetic, ale cărui proprietăţi fizice au fost puse în evidenţă de fizicianul german W. O. Schumann, între anii 1952 şi 1957. Rezonanţa Schumann reprezintă o măsură a frecvenţei vibratorii a planetei noastre şi se identifică în cavitatea electromagnetică situată între suprafaţa Pământului şi ultimul strat al ionosferei, aproximativ 55 km deasupra Terrei. S-a calculat că rezonanţa Schumann a fost stabilă timp de milenii, măsurând valoarea de 7,83 de cicli. Începând cu 1980, însă, această valoare a crescut permanent, atingând astăzi 12 cicli pe secundă. În mod paradoxal, se susţine că acest fenomen are drept consecinţă schimbarea calităţii timpului. Astfel, ziua nu mai are 24 de ore, ci numai 16. Aşadar, creşterea frecvenţei vibratorii a planetei a făcut ca 24 de ore de viaţă să corespundă de fapt cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. Însă nu despre un proces cronologic vorbim aici, deşi au fost aduse argumente şi în acest sens. Discutăm despre un proces identificat în intimitatea profundă a materiei vii. Acest proces va continua, în decembrie 2012 atingând valoarea 0. Practic, la acel moment timpul terestru nu va mai exista! Din punct de vedere energetic, asta ar echivala cu un restart temporal. Se susţine însă că acest moment nu înseamnă un sfârşit real al lumii, ci doar unele schimbări calitative ale materiei vii, greu de imaginat, una dintre ele fiind însăşi trecerea lumii într-o altă dimensiune.
Se apreciază că rezonanţa Schumann în creştere are şi o serie de alte consecinţe, care conduc la unele explicaţii destul de plauzibile pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm cu toţii astăzi. Ni se va părea că timpul trece mai repede, pe măsură ce ne apropiem de punctul 0. Curgerea mai accentuată a timpului terestru ar explica de ce nu mai avem timp astăzi să le facem pe toate şi de ce suntem tot mai grăbiţi în tot ceea ce facem.
Odată cu creşterea rezonanţei Schumann va creşte şi nivelul vibraţional al oricărei fiinţe vii de pe Pământ, care va avea efecte directe asupra organismului uman şi asupra elevării conştiinţei. Astfel, consecinţele directe vor deriva din schimbările fundamentale de comportament. Tinerii, în special, nu vor mai accepta vechile instituţii, tehnologia va dispărea, cunoştinţele actuale vor suferi şi ele modificări majore. Va fi depăşită „legea” banului, ca valoare de referinţă, lumea financiară şi cea a afacerilor vor suferi transformări profunde. ADN-ul va suferi şi el transformări majore, trecând de la cele două spirale pe care le conţine azi, la 12. Toate aceste schimbări vor afecta ciclul veghe-somn, relaţiile interumane şi reglarea imunitară a organismelor. Corpul uman va deveni din ce în ce mai sensibil. Vor apărea simptome de migrene, ameţeli, palpitaţii, oboseală cronică, crampe musculare, gripe, respiraţie greoaie, depresii, vise intense, consecinţe ale creşterii sensibilităţii corpului, supus la tot mai multe vibraţii. Vor creşte totodată şi abilităţile intuitive, dar şi capacităţile de regenerare, se vor activa capacităţi latente precum cele paranormale, nou-născuţii vor fi din ce în ce mai dotaţi, iar ochiul uman se va transforma în funcţie de noua atmosferă şi de creşterea accentuată a luminozităţii.
Tot în anul 2012 se crede că va erupe supervulcanul Yellowstone al renumitului parc american cu acelaşi nume. Frecvenţa erupţiilor acestuia este considerată de 600.000 de ani, dar deja au trecut 620.000 de ani de la cea mai recentă. Date de ultimă oră arată o intensificare a activităţii vulcanice în zonă, dar geologii consideră că acestea nu sunt neapărat indicii ale unei erupţii iminente. Se estimează însă că o eventuală erupţie a acestui vulcan ar acoperi jumătate din Statele Unite cu un strat de cenuşă de aproximativ 1 m înălţime. Se mai apreciază că atmosfera Terrei este şi ea în schimbare, în straturile superioare formându-se un nou gaz, care nu exista până acum, iar activitatea vulcanică crescând de cinci ori din 1875 încoace. Câmpul magnetic al Soarelui a crescut şi el cu 230% din 1901 până azi.
Corpul uman va deveni din ce în ce mai sensibil
Nici recentul experiment LHC de la Geneva, aflat în plină desfăşurare, nu a fost lăsat pe margine. Vizând simularea big-bang-ului prin ciocnirea protonilor cu viteze apropiate de viteza luminii, experimentul ar putea produce, la anumite adâncimi în scoarţa terestră, aşa-numitele găuri negre. Unii susţin că supercalculatoarele NASA au calculat deja că unei găuri negre, mai mici decât un proton, i-ar lua circa patru ani să dematerializeze întregul Pământ, iar data debutului acestui experiment coincide prea evident cu sfârşitul calendarului mayaş.
În Biblie se spune că sfârşitul lumii va veni prin foc. Dar nici una dintre bisericile creştine importante nu a precizat vreo dată anume pentru sfârşitul lumii. Majoritatea religiilor însă exploatează copios toate informaţiile şi semnalele despre evenimentul prevăzut a avea loc la 21 decembrie 2012, unii filosofi creştini atribuind anului ezoteric 2012 numele de „Revenirea la Glorie”.
Şi alte religii şi credinţe aşteaptă sfârşitul lumii, bazat pe idei asemănătoare (alinierea generală planetară din 8 septembrie 2040, sfârşitul după calendarul musulman din 2076, sfârşitul după calendarul evreiesc din 2240), deşi nu îndrăznesc să se exprime explicit în acest sens.
Există multe alte argumente în spijinul teoriei catastrofice, care sfidează de-a dreptul bunul nostru simţ, de aceea nu le vom mai prezenta aici. De fapt, la o scurtă examinare a acestora, am constatat că multe dintre ele sunt sau forţate sau chiar vădit false.
Se vorbeşte tot mai mult azi despre un proiect numit Montauk, de genul celui din 1943, cunoscut sub denumirea de experimentul Philadelphia, proiect ţinut multă vreme secret, dar despre care au apărut unele dezvăluiri cutremurătoare. Proiectul a inclus, ca obiective principale, teme precum: proiecţii în viitor, stabilirea limitelor acestuia, anul 2012 sau zidul abrupt dincolo de care nu se mai vede nimic, profeţia în sine, comportamentul speciei umane şi cât mai are ea de supravieţuit, translaţia într-o altă dimensiune prin trecerea la o frecvenţă de vibraţie superioară, lumea predominată de compasiune, înţelegere şi iubire. Puţini au vorbit despre acest proiect şi despre călătoriile în timp, dar cei care au făcut-o au mărturisit că nu au văzut nimic „dincolo de decembrie 2012”.
Pe scurt, se afirmă că, pe măsură ce ne apropiem de această dată, ne putem aştepta la cataclisme de proporţii uriase, schimbări severe de climă, cutremure şi tsunami, inundaţii, alunecări de teren şi restructurări geofizice. Dar ne putem aştepta şi la schimbări semnificative ale organismului uman, ale comportamentului acestuia atât în plan energetic cât şi spiritual.
Ştim cu siguranţă că au existat numeroase profeţii despre sfârşitul lumii. Dar mai ştim şi că în spatele multora dintre ele au stat interese ascunse. În plus, până acum, nici una nu s-a adeverit, deşi au fost depăşite demult termenele prescrise. Profeţia despre ciclul maya care se încheie în 21 decembrie 2012, posibil printr-o catastrofă, a avut desigur la bază credinţa acestui vechi popor într-o lume dominată pe atunci de zei şi de sacrificii umane. Nimeni însă nu a putut demonstra până acum că toate credinţele maya sunt adevărate.
Ciclul maya, de 1.872.000 de zile, s-ar încheia în data de 21 decembrie 2012 numai dacă el ar fi început în 11 august 3114 î.Hr. Însă această dată nu este acceptată de toată lumea. Iar dacă am forţa puţin anul de început al vestitului calendar maya, am putea alege orice dată care ne convine, ca reper pentru sfârşitul lumii. Religia creştină însăşi, prin vocea lui Iisus, ne-a avertizat că „de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei, 24:36).
Se susţine că prin creşterea rezonanţei Schumann şi prin inversarea polarităţii terestre, densitatea Pământului va scădea. Însă relativitatea generală a lui Einstein dovedeşte că, în astfel de condiţii, timpul va fi din ce în ce mai puţin curbat, deci va trece mai lent, în nici un caz mai repede. În acelaşi timp, unele teorii recente, la fel de credibile, susţin că aliniamentul perfect al Soarelui, cu ecuatorul galactic, ar fi avut deja loc la data de 21 decembrie 1998.
În versiunile unor analişti, mayaşii ne-ar fi comunicat, prin celebrul lor calendar, că 2012 nu va însemna sfârşitul lumii, ci numai momentul când adevărul ne va fi revelat. Pentru a atenua cele două credinţe diametral opuse, se obişnuieşte să se mai spună că, dacă la sfârşitul acestui ciclu mayaş va fi un dezastru sau o binecuvântare pentru omenire, asta va depinde numai de oameni.
Oamenii de ştiinţă raţionali sunt de părere că este puţin probabil ca fenomenul de aliniere a Soarelui cu centrul Căii Lactee să afecteze cumva Pământul în integritatea lui şi ne îndeamnă să trecem peste presupusa zi a apocalipsei la fel ca peste oricare alta. Cu toate aceste asigurări şi invitaţii la placiditate este de aşteptat ca, în ziua cu pricina, dar şi în multe altele care îi preced, vânzoleala omenirii să fie maximă.