Da, vestea ar fi că Revista Flacăra se apropie de cota 10.000 de exemplare vândute. Nu a atins-o încă, dar e pe aproape şi, după cum duce trendul, o va atinge în câteva luni, ba chiar o va depăşi. Pentru un lunar, şi încă pentru unul care nu vinde senzaţii ieftine, nu e chiar rău. Targetul meu (personal) e de 15.000 vândute, din 20.000 tipărite – dar, sincer, m-aş mulţumi (şi) cu 12.000. Deocamdată. Nimeni nu e mulţumit decât pentru moment.
Targetul e o ţintă în mişcare. Perpetuu aproximabilă. Oricum, Flacăra nu va fi niciodată o revistă pop-corn, precum astea de vedetutze, din care mănânci o pungă la film, ştiri despre bikini, îndesate de-a valma în gură, cu pumnul. Ea rămâne revista-fanion a unui trust prosper care face, totuşi, bani din divertisment. Ca să măsori trusturile de presă de astăzi, de pe piaţă, eu cred că, la performanţele pecuniare (cele pe care le numără bob contabilii cu mânecuţe), ar trebui să mai adăugăm câteva lucruri. Alături de cifră de afaceri, tiraj, tiraj vândut, număr de cititori, audienţă, publicitate încasată, awarness, buzz, rumour, eu aş mai pune influenţă în mediul socio-politic, cultural şi de afaceri, dependenţă politică. Poate, chiar, şi utilitate socială, deşi aici n-aş fi sigur: tirajul măsoară deja o utilitate socială, poate, însă, nu întotdeauna cu acurateţe.
Sunt o groază de mizerii de pe piaţă care trag tiraje apreciabile vânzând subproduse sau încingând o porcăială de zile mari. Efect negativ, fără îndoială. Uluitor e că nu există, însă, un lunar ca în alte ţări, care să tragă şi să vândă nu atât cât o facem noi, ci dublul (cum ar trebui). Pentru că, dacă ar fi să ne luăm după alte considerente, aş putea să enumăr dintr-o suflare cinci trusturi de presă care vând (tiraje sau publicitate) mai bine sau mai prost decât Flacăra, oricum, pe acolo, dar nu au nici un cuvânt de spus în sfera social-politică şi nici în zona cultural-econo- mică. Dacă am pune şi aceste considerente la socoteală, atunci eu sunt înclinat să cred că Flacăra, ca trust, este, printre cele mai cunoscute. Are tradiţie şi, bunăoară, ca un exemplu, toţi cei trei preşedinţi postrevoluţionari au dat interviuri revistei noastre. în plus, majoritatea liderilor de partide politice.
Ceea ce înseamnă, clar, că există un interes aici, care subîntinde o consideraţiune în domeniu. Mai mult, Flacăra nu este dependentă politic. Şi nu va face politica unui partid sau grup de partide. Transmite un mesaj politic nealterat. Şi are şi un mesaj cultural. Este sigur că la creşterea revistei ne-a ajutat însoţirea /în folie- rea cu diverse cărţi. Asociere cât se poate de naturală, atât timp cât Flacăra a fost făcută şi este făcută în continuare de scriitori. Faptul că tot mai multe case de editură sunt de acord să se alăture Flăcării şi să advertizeze, într-un fel sau altul, cu/prin noi este semnul că revista, adică produsul nostru, are conţinut, are o valoare adăugată. Altfel, de ce nu advertizează cu revistuţe care au coborât life-style-ul la nivel de caterincă de cămin cultural…