Arestările lui Băsescu
October 10th, 2010, Silvana Patrascanu 46 comentarii TweetArestarea şi eliberarea lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost capul de afiş al perioadei 10–16 septembrie. Subiectul a fost întors pe toate feţele şi este greu să mai găseşti ceva nou despre miza şi dedesubturile a ceea ce deja se numeşte cazul SOV – Nicolae Popa. Şi totuşi.
În ultimele două luni de zile, președintele Traian Băsescu a făcut nenumărate comentarii critice, unele dintre ele extrem de personale, la adresa a ceea ce el a numit „televiziunile mogulilor” Nuș (Sorin Ovidiu Vîntu) și Felix (Dan Voiculescu). Președintele vede în Vîntu nu doar suma tuturor relelor, din punct de vedere penal, dar și pe cel care „a speriat poporul cu panica difuzată, insistent, de televiziunea lui”. Sorin Ovidiu Vîntu și Traian Băsescu sunt de multă vreme în război. Băsescu a văzut mereu în Vîntu un adversar și o miză, pentru că altfel nu se explică perseverența atacurilor prezidențiale la adresa mogulului. Nici Vîntu nu a stat în banca lui. Așa că orgoliile celor doi s-au manifestat ori de câte ori au avut contextul (campanie electorală, referendum, scrisori umilitoare pentru România, adresate Fondului Monetar Internațional) sau prilejul (diferite posturi de radio și televiziune sau momente de interes public). În ultimele două luni tonul schimbului de replici între Băsescu și Vîntu s-a ascuțit.
Aflat în vizită în Republica Moldova, Băsescu s-a referit la Vîntu ca la un „șantajist”. „Sorin Ovidiu Vîntu investeşte în presa din Republica Moldova pentru că a instituit un sistem de şantaj. Sper ca politicienii moldoveni să nu procedeze ca și cei români, adică să plătească, pentru a nu fi atacaţi. Nuș atacă ca (sic!) să obţină publicitate”, declara Băsescu, la Chișinău, în 15 august, citat de Mediafax. În timp ce atacurile lui Băsescu se adresau în egală măsură omului și afaceristului Sorin Ovidiu Vîntu, comentariile lui SOV se adresau doar președintelui, care și-a făcut un țel din a-l ataca. „Sper să se calmeze, la un moment dat!”, afirma superior Vîntu, care l-a dat în judecată pe Băsescu, cerându-i daune de un milion de euro, după ce acesta a declarat că a fost beneficiarul unor rambursări ilegale de TVA, niciodată probate de procurori.
„Nu îl urăsc pe preşedinte, în relația mea cu el nu există reciprocitate. Sentimentul de ură îmi este străin, iar în cazul lui Băsescu ar însemna un consum sentimental fără rost. Omul este mărunt. Funcţia lui este importantă, dar omul este mic. (…) Băsescu este o mediocritate. O mediocritate nervoasă. (…) Să foloseşti uriaşa putere a Preşedinţiei doar pentru a-l pune pe Maior să asculte telefoanele şi pe Morar să-i aresteze pe duşmani, asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc”, afirma Vîntu într-un interviu puiblicat de ziarul Bursa, în 10 august, ultimul interviu înainte de arestarea sa.
În urma unor audieri care au durat câteva ore, în ziua de 9 septembrie Vîntu a fost reținut. În noaptea de 9 spre 10 septembrie, ceea ce avocații lui au numit „justiția de noapte”, a fost emis un mandat de arestare preventivă de 29 de zile pe numele lui SOV, pentru favorizarea infractorului. Infractorul fiind Nicolae Popa. Ca demonstrație, pe piață a fost aruncată, la câteva ore după emiterea mandatului de reținere de 24 de ore, și înainte ca judecătorul să confirme mandatul de arest cerut de procurori, o stenogramă a dialogului dintre Vîntu și Nicolae Popa, din care se înțelegea clar că SOV îl finanța consistent pe Nicolae Popa în Indonezia. SOV este dus în arest preventiv neîncătușat, cu o mașină normală, nu cu duba pentru arestați. La plecare SOV declară, ca un blestem: „Îmi doresc foarte mult ca atunci când Traian Băsescu va pierde, în sfârşit, o bătălie, să îl văd în locul meu!” În instanță, după confirmarea mandatului, în noaptea de joi spre vineri (9 spre 10 septembrie), spune judecătoarei: „Să vă fie rușine, doamnă!”
Deschidem aici o necesară paranteză, pentru că situația arestărilor preventive, a circului mediatic, care nu dovedește nimic, care nu aduce sentințe definitive și care nu elimină din societate nici corupția, nici mafia, nici interesele politice, jucate cu miză mare, pe holurile Parchetului General, nu este, în cazul SOV, la primul episod. Au fost nenumărate altele, începând cu Dinu Patriciu și terminând cu Dan Diaconescu. În ciuda arestărilor spectaculoase, procurorii nu au reușit nici o condamnare a nici unuia dintre cei care au defilat încătușați prin Tribunal și Parchet.
Dinu Patriciu a fost reţinut pe 27 mai 2005 în dosarul Petromidia, fiind acuzat că a cumpărat compania cu banii statului, prin spălare de bani şi înşelăciune. A fost eliberat la expirarea termenului de 24 de ore al ordonanței de reținere. Dosarul nu a fost soluționat nici în ziua de azi.
Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş, doi miniștri dintr-un foc, sunt cercetați în dosarul Caltaboşul. Procesul acestora durează de mai bine de doi ani şi s-a poticnit în expertizarea tehnico-ştiinţifică a tuturor înregistrărilor efectuate de DNA şi depuse ca probe în dosar. Procurorul care a instrumentat cauza a fost promovat la Departamentul pentru Luptă Antifraudă al Guvernului. Ioan Avram Mureşan a fost în arest o zi (6 octombrie 2007), în timp ce Remeş a fost doar invitat la Parchetul General, pentru declaraţii. În noiembrie 2009, Curtea Constituţională a desfiinţat ca nelegală una din armele de bază ale acuzării – celebrul flagrant înregistrat pe suport video și difuzat de TVR cu aerul că anunță o condamnare definitivă.
Puiu Popoviciu, unul dintre oamenii de afaceri foarte discreți, a fost reţinut pe 24 martie 2009, împreună cu fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, fostul şef al Diviziei Operaţiuni dintre DGA, Petru Pitcovici şi cu Alecu Ion Nicolae, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. La baza acuzațiilor, un transfer de terenuri, care a produs un prejudiciu de 336 de milioane de euro. Popoviciu a stat în arest o zi. După eliberarea celor inculpați, dosarul Băneasa a fost înghețat. Ancheta nu a putut continua din cauza modului ilegal în care au fost făcute interceptările telefonice.
Antonie Solomon, primarul Craiovei, a fost arestat preventiv pe data de 3 martie 2010, fiind acuzat că ar fi primit mită 50.000 de euro de la acţionarul principal al firmei PIC din Piteşti, Cornel Penescu, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu legate de exercitarea funcţiei de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova. Pe 19 martie 2010, Solomon a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o presupusă infracţiune de corupţie. Solomon a stat în arest şapte luni.
Dan Diaconescu a fost arestat, în direct, pe 22 iunie 2010, învinuit fiind de şantaj de primarul comunei arădene Zărand, alături de colaboratorul său, Doru Pârv. Diaconescu a fost pus în libertate trei zile mai târziu. Din momentul eliberării Dan Diaconescu se află în campanie electorală pentru funcția de „viitor“ președinte al României.
În martie 2010, senatorul Cătălin Voicu a fost arestat preventiv împreună cu oamenii de afaceri Marius Locic și Costel Cășuneanu și cu judecătorul Florin Costiniu. Toți au fost eliberați din arest, mai puțin Cătălin Voicu.
În 2009, în vară, în perioada celebrei greve a magistraților, președintele Traian Băsescu s-a implicat în câteva conflicte deschise cu unii dintre magistrații Curții Supreme de Justiție, cu reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii și cu lideri ai Asociației Magistraților din România. Sunt de notorietate schimburile acide de replici dintre Băsescu, Dan Lupașcu, Lidia Bărbulescu și Viorica Costiniu, la fel cum sunt de notorietate replicile acide ale Vioricăi Costiniu, judecător la Curtea de Apel, la adresa șefului statului. Greva s-a încheiat. Dar efectele ei se simt încă.
Rețeta conflictului Băsescu – Justiție are câteva ingrediente.
Unu: Băsescu a refuzat numirea Lidiei Bărbulescu la președinția Curții Supreme, post care, începând din 15 septembrie, este vacant. Prin libera decizie a președintelui instanța supremă este privată de un reprezentant legal desemnat. Băsescu a refuzat să semneze decretul de numire, atât în cazul Lidia Bărbulescu, cât și pentru Livia Doina Stanciu, cea de a doua nominalizare a CSM. Legal și moral, președintele Curții Supreme este reprezentantul în stat al Puterii Judecătorești. În lipsa decretului de confirmare, care nu poate fi semnat decât de președintele țării, Puterea Judecătorească este privată de reprezentare.
Doi: Trimis în judecată pentru că ar fi intervenit în favoarea unor afaceri oneroase în care au fost implicați senatorul PSD Cătălin Voicu și Costel Cășuneanu, judecătorul Florin Costiniu este soțul Vioricăi Costiniu. Florin Costiniu nu numai că a suportat trei zile de arest preventiv, dar a și fost ținta unei umilințe publice, atunci când a fost plimbat, prin fața camerelor de luat vederi, încătușat.
Trei: Nu poate fi decât senzațional faptul că dintre toți cei 25 de judecători ai secției penale a Curții de Apel București, sorții au ales ca președintele de complet chemat să judece menținerea în arest preventiv a lui Sorin Ovidiu Vîntu să fie Viorica Costiniu, alături de judecătoarele Luciana Mera şi Cristina Rotaru.
Patru: Viorica Costiniu nu se află pentru prima dată în fața dosarelor „grele”. Costiniu a fost cea care a judecat cererea procurorilor de emitere a mandatelor de arest preventiv pentru omul de afaceri Puiu Popoviciu şi pentru şefii serviciilor de informaţii DGIPI şi DGA, Ilie Şerban Cornel şi Petru Pitcovici. După câteva ore de deliberări, Costiniu a respins cererea DNA de arestare a celor trei, pentru că a considerat că stenogramele unor interceptări, apreciate de procurori ca drept probele cele mai solide ale acuzării, conțin „afirmaţii a căror veridicitate este greu de asumat”. Decizia lui Costiniu în dosarul Popoviciu a rămas în picioare, inclusiv în fața judecătorilor de la Curtea Supremă, care la rândul lor au respins cererea de emitere de mandat.
Justiția de zi, așa cum au numit avocații completul care a judecat recursul solicitat de Sorin Ovidiu Vîntu, prin Viorica Costiniu, președintele completului de judecată, a cerut, la începutul procesului, explicații procurorilor cu privire la absența unor certificate care să ateste că interceptările convorbirilor telefonice „traduse” în acuzații de favorizare a infractorului, pe adresa lui Vîntu, s-au făcut în temeiul legii și în baza mandatelor de interceptare emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe Legea siguranței naționale. Procurorii au ridicat din umeri și nu au putut aduce această probă!
După deliberări, care au durat mai mult de 24 de ore, Viorica Costiniu și Luciana Mera au decis, cu două voturi din trei, eliberarea arestaților. Costiniu nu a judecat doar o cerere de eliberare din arest preventiv, ci a pus practic verdict în dosar, pentru că în absența mandatelor de interceptare a convorbirilor dintre Vîntu și Popa, acestea nu mai pot fi considerate probe în instanță. Şi, ghinion, sunt singurele probe din dosar!
Un alt multimilionar a bifat o scurtă trecere prin arestul Direcției de Cercetări Penale. Circul mediatic al arestărilor, stenogramelor, interceptărilor și speculațiilor a mai consemnat o reprezentație. Cine urmează?
„Cam cât ai putea să fii de naiv ca să crezi că între arestarea patronului şi prestaţia jurnalistică a postului Realitatea TV nu există nici o legătură? Şi arestarea mea a avut tot o motivaţie politică”, declara Patriciu, la RTV, după arestarea lui Vîntu. „Cred că lui Băsescu ar trebui să-i fie ruşine pentru tot ceea ce face”. În contextul arestării lui SOV, Patriciu a declarat că are probe care dovedesc că arestarea sa a fost comandată politic. „Am probe şi le voi folosi în cadrul procesului. Nu pledez pentru Vîntu, Diaconescu, Becali, ci mă gândesc că ar trebui să fim îngrijoraţi de abuzuri şi de acumularea excesivă de putere în mâinile unui singur om, o putere care se transformă în dictatură, fără să ne dăm seama.”
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a instituit sechestru asigurător asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare, în data de 10 septembrie. O măsură similară a fost luată şi asupra participaţiilor în filialele Grupului Rompetrol. Sechestrul este o măsură care interzice vânzarea. O coincidenţă stranie face că în data de 4 august, într-o emisiune la postul public de televiziune, moderată de Rodica Culcer, Traian Băsescu a răspuns, la sugestia jurnalistei, de a executa silit datoriile kazahilor de la Rompetrol: „Păi, o să-i execut”. Rompetrol este cel mai mare datornic privat la bugetul de stat din acest an, cu nu mai puţin de 570 de milioane de euro din obligaţiuni care ajung la scadenţă pe 30 septembrie. Surse media au comentat, raportat la arestarea lui Vîntu şi la sechestrul aplicat Rompetrol, faptul că o nouă arestare a lui Dinu Patriciu pare foarte probabilă.
În seara zilei de 16 septembrie, Băsescu a declarat ameninţător: „Trebuie să plătească cei care au furat bani din FNI, trebuie să plătească cei care au furat bani de la FNA, cei care au furat bani prin petrol!“
Cazul SOV a ridicat cu câteva procente traficul pe site-urile de ştiri, şi ratingul televiziunilor, în perioada 10–16 septembrie. Subiectul a fost cel care a eclipsat teme de interes capital pentru România. Scrisoarea către FMI, care confirma decizia Guvernului de a disponibiliza 100.000 de bugetari, votarea legii pensiilor, care îi obligă pe români să moară muncind, până la 65 de ani, conflictele şi slăbiciunile sindicatelor – ultima redută în care puţinii români care mai speră în viitor, îşi pun speranţa – manifestaţiile de stradă, legea salarizării, care legiferează munca plătită simbolic, au căzut în derizoriu, ecranele televiziunilor de ştiri şi prima pagină a ziarelor fiind ocupate de Vîntu şi arestarea acestuia. Zeci şi zeci de articole. Dar, mai interesante decât ştirile, au fost comentariile cititorilor. Unul dintre ele este un adevărat diagnostic. Postat undeva în subsolul unei ştiri, din România liberă, care detalia relaţia tensionată între preşedintele Băsescu şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, cititorul scrie: „Dom’ preşedinte, dumneata încă te mai lupţi cu doi moguli (Felix şi Nuş) şi cu un comunist (Iliescu)? Păi dacă acestea sunt singurele tale atribuţii, nu-ţi meriţi salariul! Apucaţi-vă şi de lucruri serioase, dom’ preşedinte…”
foto Intact Images şi Agerpres nr. 10 / octombrie 2010 Tweet
Symptoms Of Low Vitamin D…
just beneath, are numerous totally not related sites to ours, however, they are surely worth going over…
You should check this out…
[…] Wonderful story, reckoned we could combine a few unrelated data, nevertheless really worth taking a look, whoa did one learn about Mid East has got more problerms as well […]……
Check this out…
[…] that is the end of this article. Here you’ll find some sites that we think you’ll appreciate, just click the links over[…]……
Recent Blogroll Additions……
[…]usually posts some very interesting stuff like this. If you’re new to this site[…]……
Recent Blogroll Additions……
[…]usually posts some very interesting stuff like this. If you’re new to this site[…]……
Recommeneded websites…
[…]Here are some of the sites we recommend for our visitors[…]……
symptoms of heartburn…
just beneath, are numerous totally not related sites to ours, however, they are surely worth going over…
home remedy for heartburn…
below you๏ฟฝll find the link to some sites that we think you should visit…
Related……
[…]just beneath, are numerous totally not related sites to ours, however, they are surely worth going over[…]……
News and Reviews on Cars and Trucks…
[…]websites we recommend to visit[…]…
remedies for heartburn…
What can take over your life with thier effect….
Related……
[…]just beneath, are numerous totally not related sites to ours, however, they are surely worth going over[…]……
Its hard to find good help…
I am forever saying that its difficult to find good help, but here is…
Some Interesting Points…
you make in this article…
…related article…
[…] I like looking through and I conceive this website got some genuinely utilitarian stuff on it! . […]…
…[Trackback]…
[…]Glad I found this on google . […]…