Arta le-a adus „libertate“ deținuților
December 20th, 2010, Radu Pocovnicu

Recunosc, am fost sa vad ce-i cu acest eveniment dintr-o curiozitate „naturală”. Ca si cum as merge la Zoo. Sau, vorba unui organizator al festivalului, la circ. Chiar să vrei, nu poţi altfel, pentru că societatea ne-a inoculat puternic diferenţa între noi şi ei. În acest sens, a fi deţinut, adică „puşcăriaş”, impune o distanţă, o reţinere. Şi poate o jenă, dacă te afli prea aproape. Iar teatrul te obligă la această apropiere. Vorbisem cu ofiţerul de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Johanna Camelia Popescu, să-i vedem pe actori înaintea spectacolelor, la Teatrul Nottara, locul unde a avut loc festivalul. În cele trei zile de spectacole s-a repetat permanent, de dimineaţă până seară, pentru ca deţinuţii să se familiarizeze cu locul.
Deţinuţii au jucat teatru şi au mâncat pizza
Între 8 si 11 noiembrie a avut loc Festivalul National de Teatru al Deţinuţilor EXIT, singurul festival de acest gen din lume – potrivit organizatorilor. Aflat la cea de-a doua ediţie, FNTD a fost realizat de Asociaţia ART Fusion în colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor si a costat mai puţin de 6.000 de euro.
FNT al Deţinuţilor se organizează după toate regulile unui festival de teatru. Se înscriu trupe de la penitenciarele din ţară şi are loc o preselecţie. În acest an, din 15 trupe participante au rămas 12. Proiectul a implicat 90 de deţinuţi care au fost asistaţi în crearea spectacolelor de 16 tineri artişti. Pe cât de bucuroşi sunt cei selectaţi, pe atât de trişti sunt cei rămaşi acasă. „Nu ne putem permite să aducem orice. Anul trecut, regizoarea de la Bistriţa a fost foarte dezamăgită că spectacolul său nu a fost selectat. Avea lacrimi în ochi”, spune Johanna Camelia Popescu, ofiţerul de presă al ANP, precizând că, în economia festivalului, criteriul estetic este cel mai important.
„E foarte greu să faci preselecţia, te doare sufletul să spui nu. Dar nici nu poţi să aduci ceva lipsit de calitate, nu vei face decât să întăreşti prejudecăţile, că sunt proşti, lipsiţi de calitate, de talent” – declară şi Dana Cenuşă, de la Biroul de Presă al ANP. Există vreun premiu pentru aceste performanţe? „Ei toţi sunt premiaţi, nu există un trofeu, nici nu cred că e constructiv şi nici n-ar fi bani”. Stau mai mult în Bucureşti, cu ocazia asta? „Nu, doar pe durata festivalului”. Dar se bucură măcar de faptul că sunt aici? „Nici asta. Faptul că sunt prezenţi la acest eveniment nu le conferă mai multă libertate. Sunt aduşi cu nişte maşini speciale, cu pază, nu se bucură de vreun confort special sau de alte avantaje de care se bucură un deţinut în genere. În această perioadă sunt cazaţi la penitenciarele din Bucureşti. E o treabă bine organizată.”
Unii au instanţă chiar în perioada festivalului, aşa încât e nevoie să obţină nişte amânări, alţii se îmbolnăvesc. „Există chiar o actriţă care este asistată medical”, povesteşte Johanna Camelia Popescu. „Cred că are cancer, săraca”.
„Sunt multe spectacole, a fost foarte multă muncă. Ce se vede acum e doar rezultatul”, mai spune Dana Cenuşă, care dezvăluie şi primul obstacol din calea acestui festival. „Cred că eu am fost primul obstacol. E foarte simplu să trăieşti previzibil. Cu toţii avem prejudecăţi mai multe decât ne imaginăm, sau suntem dispuşi să acceptăm. Dacă nu-ţi pui problema cu adevărat, nu ştii. Eu aveam prejudecăţi enorme înainte de a intra în acest sistem, nu puteam să asociez teatrul cu deţinuţii. Aveam mereu de-a face cu lucruri care nu ne convin. Aşteptăm să le schimbe altcineva. Oricine poate ajunge la închisoare, dar gunoiul ăsta iese cândva. Şi nu mă gândesc neapărat la deţinuţi, fiecare dintre noi poate fi o victimă. Eu trebuie să conving societatea că aceşti oameni există, că nu sunt pe Lună. Pentru ei, teatrul e o formă de libertate. Când ajung în puşcărie, cine sunt ei? Niste nimeni! De asta sunt recunoscători celor care îi implică în astfel de activităţi. Li se întâmplă ceva omenesc. Şi se căznesc să te răsplătească… Cei care nu ajung în Festival, joacă oricum spectacolele pe care le-au pregătit, pe plan local. Finalizează, deci, munca din penitenciar.”
„Habar n-am câţi colegi de-ai mei cred în asta. Uneori, la repetiţii, îi văd că reacţionează. Colegii mei din pază stau destul de mult în preajma deţinuţilor, poate nu sunt cei mai per- misivi. Toată frustrarea aia a lipsirii de libertate se revarsă asupra lor. Ei, să-i vezi pe ăştia că râd şi se minunează, că se bucură la repetiţii! Când intru în penitenciar, intru încărcată de energie negativă, din pricina a ceea ce mi se întâmplă afară, dar când ies, mă simt eliberată. Joi, când se citesc contoarele, se vede cât ai greşit. Şi nouă ni se citesc contoarele. Dar noi suntem mai severi cu ceilalţi decât cu noi”.
„Festivalul a încercat sa le ofere persoanelor aflate în detenţie un mijloc de exprimare şi explorare a sentimentelor lor într-un mod neprimejdios”, spune Johanna Camelia Popescu, ofiţerul de presă al ANP.
Sunt atras de o scenă din spectacolul de la Satu-Mare. Personajele, doi bărbaţi, se iau la harţă care degenerează într-o bătaie. Dar nu e o bătaie realistă. E un sentiment ciudat, oamenii din partea cărora te aştepţi să fie violenţi, să joace totul atât de moale. Piesa se numeşte Experimentul, de Ion Băieşu, în regia lui Radu Botar.
„În momentul când un deţinut joacă un rol negativ, trebuie să înţeleagă şi să repare acolo unde s-a greşit”, ne spune Paul Mărgineanu, sociolog la Penitenciarul de la Satu-Mare. „Practic, piesa perverteşte relaţia dintre victimă şi agresor, de aceea poate părea neaşteptat acest moment. Teatrul apropie deţinutul de comunitate, prin el încercăm să îl adaptăm pentru viaţa de afară. Ei se simt utili, le creşte stima de sine, lucruri care îi vor ajuta să dezvolte abilităţi de comunicare şi relaţionare în exterior. Aceste persoane nu sunt doar o componentă, ci şi un rezultat al societăţii.”
„Dacă ajungi să lucrezi cu ei, poţi să lucrezi cu oricine. Majoritatea au tendinţa să-şi spună povestea lor, e ca şi cum ai pune sare pe rană. Lumea care vine la spectacole are din start o anumită atitudine: Ia uite ce drăguţ; Lasă că sunt deţinuţi. În schimb, a fost o gălăgie… Cu siguranţă, dacă jucau Alexandru Repan sau Mircea Diaconu, nu se întâmpla aşa.
Urcăm la etajul 2 al Teatrului Nottara, să-i vedem pe actori. Ne întâlnim cu trupa de la Penitenciarul Rahova, care a pregătit spectacolul Evolution, în regia lui Iulian Gliţă. N-a fost loc suficient să-i bage pe toţi în cabine, aşa că i-au înghesuit în vestibulul care dă în spălătorie. Sunt îngrămădiţi pe nişte banchete, iar pentru că a fost ora mesei, unii mai au pe genunchi cutiile din care le-a fost servită pizza. În spate, o doamnă în halat alb vântură albituri. Intrăm si stăm de vorbă cu unii dintre ei.
I Ai vorbit cu familia ta? Le-ai zis că vei juca într-un spectacol?
-
Da, sunt o vedetă! O să vină să mă vadă în seara asta.
I La ce-ţi foloseşte ţie teatrul?
-
Teatrul te ajută să descoperi valenţe pe care nu le ştiai despre tine. Vrem să arătăm că nu suntem drojdia societăţii, că nu suntem atât de răi.
-
Învăţăm să vorbim cu dicţie. Ajută memoria.
I Şi când se termină repetiţiile, ce faceţi? Vă mai daţi replici?
-
Da, normal! Noi suntem o cameră mai deosebită din penitenciar.
I Ai emoţii?
-
Atunci când primeşti aplauze, simţi o bucurie, o mulţumire interioară, o emoţie. Îi facem mai umani pe cei din jurul nostru, şi devenim şi noi…
I Ce înseamnă pentru tine ieşirile astea?
-
Am făcut 12 ani de puşcărie, prin teatru evadez, între ghilimele. Am mai jucat, mai am puţin şi devin profesionist. Mă ajută să-mi fie bine, să mă eliberez întreg la minte, fizic, psihic.
I Cu ce altceva vă mai lăudaţi?
-
Cu o campanie, Ajută un bătrân să trăiască. Noi, persoanele private de libertate, mergem uneori la un azil de bătrâni din localitatea Domneşti şi ajutăm câte un bătrân. Îi tundem, îi îngrijim, facem curat. Le dăm şi raţia noastră pe o zi.
I Ce gând aţi vrea să transmiteţi celor de afară?
-
Suntem aceiaşi oameni care am fost şi înainte. Şi ne întoarcem printre oameni.
You actually make it seem so easy with your presentation but I find this matter to be actually something which I think I would never understand. It seems too complex and extremely broad for me. I am looking forward for your next post, I’ll try to get the hang of it!
When was your last oil change? Is your inspection date coming due soon. Over 400,000 lawyers in 138 practice areas listed.
Hey There. I found your blog using msn. This is a very well written article. I’ll make sure to bookmark it and come back to read more of your useful information. Thanks for the post. I will definitely comeback.
Wierd , your website shows up with a green hue to it, what color is the primary color on your site?
Thanks for sharing Arta le-a adus „libertate“ deținuților | Revista flacara with us keep update bro love your article about Arta le-a adus „libertate“ deținuților | Revista flacara .
Thankyou for sharing Arta le-a adus „libertate“ deținuților | Revista flacara with us keep update bro love your article about Arta le-a adus „libertate“ deținuților | Revista flacara .
I agree with your Arta le-a adus „libertate“ deținuților | Revista flacara, wonderful post.
This is a good posting, I was wondering if I could use this write-up on my website, I will link it back to your website though. If this is a problem please let me know and I will take it down right away
I’ve read through 5 other websites on this and this is definitely the best. Thank you!
I used to be wondering if you happen to considered adjusting the layout of the weblog? It’s quite well composed; I enjoy just what you’ve got to point out. However perhaps you could more in the way of content so folks might connect with it better. Youve got so much of textual content for only having one or two photos. Maybe you could space it out far better?
That is a good article, I had been questioning whether I might use this write-up on my own web site, I will link it back to your blog though. If this is an issue please tell me and I will take it down immediately
Hello there. I discovered your blog via Google at the same time as looking for a similar subject, your site came up. It seems to be good. I have bookmarked it in my google bookmarks to visit later.
Wonderful post however , I was wondering if you could write a litte more on this topic? I’d be very grateful if you could elaborate a little bit more. Many thanks!
as soon as I observed this site I went on reddit to share some of the love with them.
I was suggested this website by way of my cousin. I’m now not certain whether this publish is written by him as nobody else recognise such designated about my difficulty. You are wonderful! Thanks!
What I wouldnt give to have a debate with you about this. You just say so many things that come from nowhere that Im quite sure Id have a fair shot. Your weblog is great visually, I mean people wont be bored. But others who can see past the videos and the layout wont be so impressed together with your generic understanding of this topic.
Really good info can be found on web site.
Best Links 2011…
Greetings! Very helpful advice on this article! It is the little changes that make the biggest changes. Thanks a lot for sharing!”…
Best Links 2011…
I have read several good stuff here. Definitely worth bookmarking for revisiting. I surprise how much effort you put to make such a excellent informative web site….
Best Links 2011…
I love your blog.. very nice colors & theme. Did you create this website yourself? Please reply back as I’m looking to create my own blog and would like to know wheere u got this from. thanks…
Best Links 2011…
Wow! This can be one particular of the most helpful blogs We’ve ever arrive across on this subject. Basically Excellent. I am also an expert in this topic therefore I can understand your hard work….
Best Links 2011…
Definitely believe that which you said. Your favorite justification seemed to be on the web the simplest thing to be aware of. I say to you, I certainly get annoyed while people consider worries that they plainly don’t know about. You managed to hit t…
Best Links 2011…
I like the helpful information you provide in your articles. I will bookmark your blog and check again here regularly. I’m quite certain I will learn lots of new stuff right here! Best of luck for the next!…
Best Links 2011…
Thanx for the effort, keep up the good work Great work, I am going to start a small Blog Engine course work using your site I hope you enjoy blogging with the popular BlogEngine.net.Thethoughts you express are really awesome. Hope you will right some m…
Best Links 2011…
naturally like your web-site but you have to check the spelling on quite a few of your posts. A number of them are rife with spelling issues and I find it very troublesome to tell the truth nevertheless I’ll definitely come back again….
Best Links 2011…
I think this is one of the most important information for me. And i am glad reading your article. But should remark on few general things, The site style is great, the articles is really great : D. Good job, cheers…
Best Links 2011…
Valuable information. Lucky me I found your web site by accident, and I’m shocked why this accident did not happened earlier! I bookmarked it….
Best Links 2011…
Hello! I could have sworn I’ve been to this blog before but after browsing through some of the post I realized it’s new to me. Anyways, I’m definitely happy I found it and I’ll be book-marking and checking back frequently!…
Best Links 2011…
I like what you guys are up also. Such clever work and reporting! Carry on the superb works guys I have incorporated you guys to my blogroll. I think it will improve the value of my website :)…
Accident Videos…
If you want a great to watch funny accident videos then check out my site….