Evenimentele din decembrie 1989 s-au soldat cu moartea a 1.104 persoane şi rănirea altor 3.352. În jur de 1.000 de persoane dintre răniţii Revoluţiei au suportat răni grave care i-au mutilat pe viaţă. Dintre aceştia mai mult de 500 au murit în următorii ani, consecinţă imediată a rănilor suferite. Juridic este vorba despre 1.104 crime şi 3.352 de tentative de omor.
Conform datelor oficiale ale Parchetului General au fost trimişi în judecată 245 de inculpaţi, dintre care 128 de ofiţeri (85 erau cadre ale Ministerului de Interne şi 38 ale Ministerului Apărării, restul fiind din aparatul Securităţii). Dintre ofiţeri, 18 erau generali, 12 din Ministerul de Interne şi şase de la Ministerul Apărării. Au fost întocmite 112 rechizitorii cu 245 de inculpaţi.
Autorii condamnați
În procese pentru implicare în reprimarea manifestanţilor anticomunişti au fost condamnaţi Traian Sima, fostul şef al Securităţii Timiş (zece ani de închisoare), Ion Deheleanu, fostul şef al Miliţiei Timiş (15 ani de închisoare) şi plt.maj (r) Dumitru Pavel (20 de ani de închisoare pentru că a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte două din Lugoj).
Sima şi Deheleanu au făcut parte din lotul primelor 24 de persoane acuzate de genocidul de la Timişoara, dintre care doar şapte au fost condamnate la închisoare, iar restul au fost achitate. Cei şapte au reuşit până în 1998 să-şi amâne, pe motive medicale, încarcerarea. Printre aceştia sunt Matei Ilie, fost prim-secretar al PCR Timiş, Ion Postelnicu, fostul şef al Inspectoratului MI Timiş, Iosif Veverca, fost şef al Serviciului Judiciar din Miliţia Timişoara, şi Ion Corpodeanu, fost adjunct al şefului Miliţiei Timişoara.
În 1997 au fost închişi şi foşti capi ai regimului comunist, respectiv Tudor Postelnicu, fostul şef al Securităţii, şi Andruţa Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu. Ulterior, Postelnicu a fost eliberat din motive medicale, iar Andruţa Ceauşescu a murit.
Generalii Dumitru Drăghin şi Grigorie Ghiţă au fost condamnaţi pentru masacrul de la Aeroportul Otopeni la opt ani de închisoare şi, respectiv, şase ani. Tot în dosarul Otopeni a fost condamnat şi căpitanul Ionel Zorilă.
Colonelul (r) Bruno Marius Palade, fost şef de catedră în cadrul Şcolii de Ofiţeri activi de la Sibiu, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a ordonat unor soldaţi deschiderea focului asupra manifestanţilor, fiind ucise două persoane şi rănite alte cinci. Colonelul (r) Gheorghe Marinescu, fost şef Serviciu Circulaţie MApN Bucureşti, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru uciderea unei persoane şi rănirea altor trei. Locotenent colonelul (r) Gheorghe Rodeanu, comandantul dispozitivului de apărare din faţa Hotelului Negoiu din Bucureşti, a fost condamnat la cinci ani de detenţie, pentru rănirea a două persoane. Căpitanul (r) Costel Lazăr a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru că a ordonat să se tragă într-o ambulanţă, aflată în faţa Spitalului Militar Central din Capitală. Plutonierul major (r) Marin Mihai a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru rănirea gravă a unui copil care păştea oile în apropierea comunei dâmboviţene Răzvad.
În dosarul revoluţiei de la Cluj au fost condamnate cinci persoane: gen. col. (r) Iulian Topliceanu – fost comandant al Armatei a 4-a, Ioachim Moga – prim-secretar al Comitetului judeţean PCR Cluj, col. Valeriu Burtea – fost comandant al unei unităţi militare din Floreşti, lt. col. Ioan Cocan – fost comandant de divizion, şi maiorul Ilie Dicu, comandant de unitate. Ioachim Moga a fost condamnat la opt ani de închisoare. Generalul (r) Iulian Topliceanu a fost condamnat la zece ani de închisoare, iar Burtea şi Cocan au fost condamnaţi la câte nouă ani de închisoare, în timp ce maiorul Ilie Dicu a primit 15 ani de închisoare.
Generalii Stănculescu și Chițac
Generalul degradat militar Victor Athanasie Stănculescu, fost adjunct al ministrului Apărării, şi generalul degradat Mihai Chiţac, fost şef al Trupelor Chimice, au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare.
În perioada ultimului mandat al preşedintelui Ion Iliescu sentinţa generalilor a fost suspendată, procurorii promovând un recurs în anulare împotriva deciziei judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, pe motiv că sentinţa a fost influenţată politic. În 2008, cei doi – care au 80 de ani – au fost condamnaţi definitiv şi încarceraţi.
În prezent, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în stare de arest se mai află doar foştii generali Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, toţi ceilalţi inculpaţi fiind eliberaţi după ce au efectuat două treimi din pedeapsă sau achitaţi în urma proceselor.
România, condamnată la CEDO pentru un milițian
La finele lui octombrie Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român pentru moartea unui miliţian, linşat de mulţime în timpul manifestaţiilor anticomuniste din decembrie 1989.
În decizia CEDO judecătorii au constatat, în unanimitate, încălcarea dreptului la viaţă prevăzut de articolul 2 din Convenţia Drepturilor Omului şi a decis acordarea a 25.000 de euro cu titlu de despăgubiri morale pentru soţia şi cei cinci copii ai miliţianului.
Cazul este o demonstraţie a modului absurd, aberant şi haotic în care judecătorii şi procurorii români au soluţionat dosarele penale care au decurs din evenimentele din decembrie 1989. Miliţianul în cauză se numea Aurel Agache şi a fost bătut crunt, în ziua de 22 decembrie 1989 la Târgu-Secuiesc, de un grup de manifestanţi. Rănit, Agache a urcat într-o ambulanţă. Mulţimea, euforică şi furioasă în egală măsură, a blocat trecerea vehiculului. Mai mulţi indivizi l-au scos pe Agache din ambulanţă şi l-au bătut până când acesta a murit.
La 27 decembrie 1989, procuratura judeţeană a deschis o anchetă în acest caz. Au fost audiaţi manifestanţi, iar trei dintre atacatorii lui Aurel Agache au fost identificaţi. La 26 noiembrie şi 4 decembrie 1991, cei trei au fost inculpaţi pentru uciderea lui Agache. După demararea procedurilor judiciare cei trei au fugit în Ungaria, astfel încât nu şi-au ispăşit pedepsele şi nici nu au plătit despăgubirile la care au fost condamnaţi, în urma procesului care s-a desfăşurat în absenţa lor.
Judecătorii CEDO au condamnat România pentru lipsa de celeritate şi de diligenţă de care au dat dovadă autorităţile în acest caz şi au notat faptul că procedura penală a durat mai mult de 12 ani.
Dosarul 97/1990, plimbat pe la CEDO
În urma unei sesizări formulate la Curtea Europeană de Asociaţia 21 Decembrie 1989, Secţia Parchetelor Militare a fost obligată să trimită la CEDO, pe cheltuiala Parchetului General, copiile a 182 de volume din celebrul dosar 97/1990 al Revoluţiei, adică mai bine de 40.000 de file. Parchetul General a mai trimis la CEDO şi toate copiile soluţiilor dispuse în dosarele cu privire la evenimentele din decembrie 1989, soluţii infirmate, cauze conexate la dosarul 97/P/1990, precum şi date cu privire la evoluţia acestui dosar şi a anchetei efectuate în cauză. De la CEDO documentele respective s-au întors la Bucureşti şi au fost puse la dispoziţie Asociaţiei. Demersul a fost unica soluţie pentru ca Parchetul General să fie obligat să pună la dispoziţia asociaţiei de revoluţionari documente pe care a refuzat cu obstinaţie să le facă publice. CEDO a criticat sever atitudinea Ministerului Public, şi a calificat-o ca fiind un „demers absurd“.
Azi, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, când componenta penală a faptelor este anulată de intervenţia prescripţiei, biroul de presă al Parchetului General refuză orice informare publică pe marginea dosarelor care privesc evenimente din decembrie 1989, motivând că: „Cercetările nu au fost finalizate, astfel că nu pot fi prezentate opiniei publice amănunte, dat fiind faptul că dosarele se află în fază de urmărire penală, care este secretă“. Orice alte comentarii sunt de prisos!
foto Agerpres și arhivă