tramadol - wikipedia la enciclopedia libre tramadol online does tramadol pass through the liver

soma belly dancers buy soma soma grieks

tramadol and neurontin together tramadol 50mg does tramadol show in a blood test

how much xanax per body weight generic xanax order xanax Rancho Cucamonga

does ambien interact with prozac buy ambien online buy ambien online Chattanooga

is it ok to take xanax and drink generic xanax celebs addicted to xanax

tramadol vs vicodin withdrawal tramadol online no prescription tramadol retard inhaltsstoffe

is xanax right for me buy xanax xanax for gay summer weddings snl skit

non narcotic version of xanax buy xanax online without prescription how long does a 25 xanax stay in your system

provigil and alcohol mix buy provigil online provigil brain injury

ZOOM

Atomul, prieten sau dusman?

May 5th, 2011, com 2 comentarii

Atât de mic şi atât de puternic. Nu-l putem vedea, dar ne poate schimba via]a într-o frac]iune de secundă. E micro, dar poate provoca dezastre macro. Atomul. Prieten sau dusman? Printr-o stranie conjunctură, am ajuns să ne temem de uti­lizarea lui „pasnică” mai mult decât de cea militară.

La Fukushima, geniul constructiv al japonezilor, prudenţa, experienţa şi disciplina lor s-au dovedit, toate, neputincioase.

Două accidente în 60 de ani

Cea mai mică particulă care caracterizează un element chimic. Nu poate fi fragmentată prin me­tode chimice în particule mai simple. E forma­tă dintr-un nor de electroni înconjurând un nu­cleu. La-nceput se credea că n-are vreo structu­ră, de unde numele, care în greacă înseamnă „in­divizibil”. Începutul a fost prin 450 î. Hr. şi i-a aparţinut lui Leucip. Democrit, Epicur şi Lucreţiu (un poet!) au dezvoltat teoria. Au trecut peste două milenii, până când, pe 26 februarie 1898, Henri Becquerel a descoperit întâmplător (cum altfel?) radioactivitatea uraniului. Marie şi Pierre Curie au preluat ştafeta şi, în 1903, toţi trei au luat Nobel-ul.

Ok, dar la ce-ar folosi? Păi, dacă s-ar sparge un nucleu s-ar putea declanşa o reacţie în lanţ şi… mai vedem. Fisiunea o reuşesc Otto Hahn şi Fritz Strassmann în toamna anului 1938, la Berlin. Ex­perienţa e repetată la Leningrad, Varşovia, New York, San Francisco. În 1939, deja, Frederic Joliot-Curie (familie genială!) încerca în Sahara o dezintegrare în lanţ, cu zece tone de uraniu. Pe 2 august 1939, Albert Einstein îi scrie preşedin­telui Roosevelt pentru a-i sugera construirea unei bombe atomice. Nebunia era declanşată. Două miliarde de dolari intră în Proiectul Manhattan de la Los Alamos. Enrico Fermi şi Niels Bohr sunt parte din echipa de. 150.000 de persoane, iar Ju- lius Robert Oppenheimer este directorul ştiinţific al proiectului. Avea să devină un militant frenetic pentru limitarea înarmărilor atomice… De altfel, pe măsură ce se apropia Ziua Z, tot mai mulţi sunt cei care se gândesc că poate nu e bine. Ein- stein îi scrie din nou preşedintelui, de data aceasta ca să-l avertizeze asupra consecinţelor in­calculabile. Dar Roosevelt moare înainte de a des­chide scrisoarea! Oricum, era prea târziu şi se consumase un mult prea mare efort ca să se mai poată opri ceva.

Urmează trei explozii. Prima, de test, a unei bombe cu implozie, cu plutoniu, pe 16 iulie, lân­gă Alamogordo, New Mexico – testul Trinity. Im­presia este copleşitoare, dar oamenii nu prea ştiu cu ce au de-a face: soldaţii sunt trimişi în „Ground Zero” fără precauţii serioase. În 6 au­gust, se face pasul fatal: „Little Boy” explodea­ză deasupra Hiroshimei. 80.000 de morţi in­stantanee, plus 60.000 ca urmare a rănilor şi ra­diaţiilor, numai până la sfârşitul anului. Două treimi din oraş sunt rase de pe faţa Pământului. Trei zile mai târziu, „Fat Man” este detonată deasupra oraşului Nagasaki. „Ciuperca” se înalţă la peste 18 kilometri. Peste 73.000 de morţi, plus cine ştie câţi de-a lungul anilor. Şi azi, mulţi susţin că a fost o soluţie „umanitară”, căci continuarea războiului clasic ar fi adus mult mai multe victime. Aşa, Japonia a decis să capitule­ze… Cele două bombe atomice au fost arme de soc si teroare. Miza lor nu era atât militară, cât po­litică şi economică. Din punct de vedere militar, Statele Unite au câştigat puţin prin distrugerea a două oraşe japoneze. Dar din punct de vede­re civil, Japonia a pierdut mult. Ţinta nu au fost morţii de la Hiroshima şi Nagasaki, ci supra­vieţuitorii din Tokyo. Noutatea nu era distrugerea la scară largă (Dresda fusese distrusă aproape toată cu un bombardament clasic), ci comprima­rea timpului necesar, cu influenţe directe asupra strategiilor şi motivaţiilor factorilor de decizie.

Au trecut 66 de ani. Între timp, pe pământ, sub pământ, în aer şi în apă au fost detonate pes­te 2.000! (două mii) de arme nucleare cu scop de testare, adică de arătare reciprocă a muşchilor.

După Cernobîl, toată lumea ştiinţifică a dat asigurări că aşa ceva nu se poate repeta, fiindcă fusese vorba despre o stupidă eroare umană. Cine se gândea atunci la tsunami!?

Acum, toată lumea vroia să aibă ce-aveau americanii. Astăzi, oficial au bomba atomică SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, India şi Pa­kistan. Neoficial, 40 de ţări ar putea s-o constru­iască… Foarte repede le-a picat tuturor fisa că numărul de focoase nucleare asigura deja dis­trugerea Pământului, integral, de mai multe ori, dar s-a pledat pentru strategia „descurajării”: tocmai pentru că sunt prea multe şi, într-un even­tual conflict, ar pierde toţi, n-o să fie folosite. Ce-i drept, n-au fost. Între timp, apăruse o familie în­treagă de bombe: cu hidrogen, uraniu, plutoniu, cu neutroni. Încet, raţiunea a început să preia con­trolul şi marile puteri au semnat tratate tot mai restrictive. Testele au fost limitate de mult la zona subterană (doar Franţa şi-a mai permis, cu câţi­va ani în urmă, explozii la suprafaţă, prin atoli izo­laţi) şi s-au dezafectat deja, sub control reciproc, o mare parte dintre ogivele nucleare. Căderea comunismului a adus un surplus de relaxare, dar pericolul continuă să planeze: dacă un nebun…?

Or, sarcasmul sorţii face ca, şase decenii şi jumătate după Hiroshima şi Nagasaki, cumpli­ta armă să nu mai fi fost folosită niciodată, slavă Domnului, în schimb s-au întâmplat lucruri grave în zona „utilizării paşnice” a energiei nu­cleare. Cantitatea de energie liberă conţinută într-un combustibil nuclear este de milioane de ori mai mare decât cea dintr-o masă similară de combustibil chimic. O primă problemă este se­curitatea procesului, care cere precauţii şi teh­nologii pe măsură. Apoi, produsele secundare ale fisiunii nucleare sunt puternic radioactive, putând rămâne periculoase chiar şi pentru mii de ani.

În reactorul nuclear este iniţiată o reacţie în lanţ, controlată şi susţinută la o rată staţionară – spre deosebire de bombă, în care reacţia apare într-o fracţiune de secundă şi este complet ne­controlată. Lucru puţin cunoscut, primele reac­toare nucleare au apărut… în mod natural. 15 reac­toare de fisiune au fost găsite în trei depozite se­parate de minereu la mina Oklo din Gabon, în vestul Africii, de către Francis Perrin, în 1972. „Reactoarele Fosile Oklo” funcţionează de vreo 150 milioane de ani (asta fiabilitate!), având o pu­tere medie de 100 kW. De altfel, emisia de căl­dură, lumină si radiaţii a stelelor se bazează pe fuziune nucleară naturală.

Enrico Fermi si Leo Szilard au fost primii care au construit o pilă nucleară si au prezentat o reac­ţie în lanţ controlată, pe 2 decembrie 1942. Pri­mul reactor nuclear a fost utilizat pentru a genera plutoniul necesar bombelor nucleare.

Taguri:

Comentarii

  1. Im young on here, I thrash this website I repossess It pretty constructive and its forced me to be out a great deal. I determination be accomplished to enhance & aid other users like it has helped me.HQZ2011

  2. Recommended websites…

    Amazing blog! Thanks for the great contribution with this post….

Comenteaza