Aurul dacic – o istorie glorioasa furata
May 20th, 2007, Revista Flacara

In orice legendă există câte un sâmbure de adevăr, iar imaginaţia oamenilor este deseori incitată de fapte reale. Existentă sau fabulaţie, comoara lui Decebal e în siguranţă astăzi, căci, în afara turiştilor, putini mărgineni mai cred în poveşti cu aur străvechi. O legendă despre existenta comorilor dacice în zona Sibiului a fost culeasă pentru prima dată de Aurel Decei, de la un localnic din Sibiel.
Povestea comorii a început odată cu găsirea în arhivele regale din Târgu Mureş a unei vechi scrisori care i-a aparţinut unui soldat dezertor şi a fost scrisă de către acesta la doar câteva ceasuri înainte de a fi executat la închisoarea din oraş – povesteşte Ioan Părean în Legendele Otiahihd: „Acest soldat, fugit din armata împăratului, a fost tocmit tăietor de lemne de către un boier din partea locului şi a găsit, umblând prin pădure, urmele unui străvechi zid de piatră şi intrarea într-o hrubă croită de mâna omului. Mergând prin tunel, a descoperit o primă cameră pătrată, străjuită de doi ogari de argint, o a doua cameră pe a cărei podea zăceau oseminte omeneşti. A treia sală era plină de aur. Văzu statuia lui Decebal în mărime naturală – pe tron, cu o coroană pe cap, iar în jurul lui, la o masă, stăteau căpeteniile lui şi familia acestuia, toti făcuţi din aur. în mijlocul mesei era un diamant strălucitor ce lumina fetele şi întreaga cameră. Dezertorul îşi umplu buzunarele cu aur şi fugi. La ieşire a zidit gura tunelului cu pietre”. Interesant este că existau versiuni asemănătoare acestei legende şi în sate precum Orlat, Tălmăcel sau Boita.
Legenda localizează ascunzişul comorii lui Decebal în preajma a două comune si- biene şi două dealuri cu nume asemănătoare „Vârful Zidul” şi „La zid”. Pe culmi, două cetăţi de piatră construite ca puncte strategice, de apărare. Sub ziduri, tuneluri necunoscute despre care se crede că duc la comoara regelui Decebal, ascunsă în urmă cu două milenii în adâncul pământului. La Orlat si Sibiel, legendele au căpătat viată şi nu putini au fost cei care, vrăjiţi de ele, au încercat să descopere aurul dacic. în timp, vechile cetăţi au fost aproape dărâmate de căutătorii de comori şi doar bătrânii îşi mai amintesc despre drumurile ascunse prin pădure. Nu mai cutează să urce să sape, dar povestesc că au fost apoi ruinaţi toti cei care au încercat să caute aurul dacic.
Sub dealurile „Vârful Zidul” şi „La zid” s-ar găsi aurul lui Decebal, susţin localnicii bătrâni din localitatea Fântânele.
<
Brătările dacice au forma spiralei – cel mai important simbol sacru şi imul dintre primele apărute pe străvechile meleaguri carpato-dunărene. Chiar dacă simbolistica spiralei a suferit unele modificări, aceasta a rămas simbolul principal pentru zeitatea supremă. Deşi spirala este un simbol universal, prezent aproape în toate culturile, în sanctuarele şi pe obiectele de cult din spaţiul carpato-dunărean se întâlneşte încă din neolitic, de aici rezultând că brătările dacice materializează un simbol caracteristic acestui spaţiu, de unde originează spirala.
Spirala era folosită – până în primele secole ale erei creştine – ca o protecţie magică, motivul spiralic fiind pus pe mânerele săbiilor, pe coifuri, scuturi, topoare de război. în legătură cu caracterul magic al spiralei care simboliza şi şarpele, istoricul Vasile Pârvan scria, în 1926, „Pentru La Tene-ul dacic, animalul clasic de apărare împotriva «deochiului» şi a tuturor accidentelor demonice e şarpele; toate celelalte sirn- bole de amulete vin numai în al doilea rând”. Mai mult chiar, spirala dublă – în formă de S – apare şi pe scuturile dacilor figuraţi pe Columna Traiană.
Sacralizarea spiralei la începutul epocii bronzului a fost determinată de influenta crescută a cultului Marii Zeiţe, întrucât simbolul spiralei semnifica nemurirea, renaşterea sufletului şi legătura indestructibilă dintre viata pe lumea aceasta şi viata veşnică de pe lumea cealaltă, iar renaşterea era atributul Marii Zeiţe. Mai mult, cultul Marii Zeiţe s-a păstrat prin sincretismul cultural şi religios pe teritoriul Daciei până în zilele noastre, sub forma cultului Maicii Domnului, România fiind recunoscută şi de răposatul Papă Ioan Paul al II-lea, la vizita sa în România, in 1999, ca „Grădina iubită a Maicii Domnului”.
<
Legendele transmise pe cale orală spun că regele Decebal, înainte de-a muri, i-a blestemat pe jefuitorii aurului strămoşesc să fie pedepsiţi de Zamolxe, dacă vor dezvălui cuiva de sânge străin ascunzătorile, iar profanatorii de tezaure să nu se poată bucura, nici măcar o zi din viată, de un singur lucru furat! Vechile credinţe şi legende nu mai sperie aproape pe nimeni în ziua de azi, când lumea s-a desacralizat şi s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Blestemul aurului dacic
Mulţi dintre cei care ascundeau aurul duceau cu ei pe lumea cealaltă şi secretul locului pe care îl aleseseră pentru siguranţa averii lor. Treceau ani până când acele locuri erau descoperite mai mult sau mai puţin întâmplător. Moştenitorii de câteva generaţii sau aventurieri în căutarea îmbogăţirii rapide îl descopereau şi fie îl vindeau, fie îl ascundeau în locuri numai de ei ştiute. Dacă descoperirea era făcută de mai mulţi oameni, urma împărţeala. Şi cum comercializarea aurului a fost totdeauna anevoioasă, de cele mai multe ori, în aşteptarea unor momente prielnice, descoperitorii îl îngropau la rândul lor urmând un ritual moştenit din cele mai vechi timpuri. Toti cei care aveau parte de acest aur jurau să nu se atingă de locul cu pricina decât împreună. Dacă unul dintre ei murea, aurul rămânea pentru totdeauna în acel loc, ceilalţi trebuind să renunţe la comoară de frica blestemului. Blestemul comorii însă se dovedea că îi afectează nu numai pe cei ce o îngropaseră. Aurul rămânea acolo purtând cu el blestemul peste sute de ani până când cineva se încumeta să-1 atingă. Evenimente reale derulate de-a lungul timpului şi povestite de oamenii locului vin să întărească ideea că legătura dintre aur şi nenorociri nu este întâmplătoare.
Aşa se face că, timp de două sute de ani, de la primele descoperiri de relicve dacice consemnate pe Valea Grădiştei, ţăranii s-au temut cu adevărat de blestemul lui Decebal. Chiar şi în ziua de astăzi, dacă se întâmplă vreo nenorocire într-o casă, lumea se întreabă în şoaptă dacă nu cumva în acea familie au fost căutători de comori. Tocmai din această cauză, se prea poate ca numărul căutătorilor de aur să nu fi fost atât de mare printre oamenii locului în timpul comunismului. Dar această spaimă viscerală a durat doar până în primii ani de după 1990…
Din păcate, statul român, prin atitudinea autorităţilor sale, a încurajat furtul aurului dacilor. Astfel, în 1996, un ţăran a declarat autorităţilor descoperirea unei căldări pline cu monede de aur, chiar în grădina sa şi a pus comoara la dispoziţia autorităţilor, solicitând contravaloarea în bani. Culmea a fost că statul român nu a avut mijloacele financiare necesare să achite întregul lot de monede oferite spre vânzare! Potrivit unui muzeograf local, Banca Naţională ar fi achiziţionat 208 exemplare, fosta Bancorex ar fi achitat valoarea a 75 exemplare, Muzeul National de Istorie a României ar fi cumpărat 197 monede, iar Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva ar fi plătit, la rândul său, circa 42 monede. Câteva luni mai târziu, la începutul lui 1997, Interpolul prelua de la Politia maghiară un cetăţean român cu domiciliul în oraşul Orăştie, care fusese arestat în Ungaria pentru că se descoperiseră asupra sa circa 200 de monede dacice din aur, de tipul „koson”, ce nu fuseseră declarate la vamă. Interpolul a restituit României relicvele arheologice şi românul a fost repatriat sub escortă. Localnicii de pe Valea Grădiştei au făcut imediat legătura între tezaurul ce fusese descoperit anterior şi întâmplarea cu pricina… Din acel moment, a izbucnit o adevărată febră a aurului…
Ca urmare a acestor evenimente, Guvernul României publica, în 1997, Hotărârea Guvernului nr. 523, prin care instituia paza militarizată a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. în acelaşi an, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale dădea publicităţii un proiect de protejare patrimonială a acelor locuri. Dar era prea târziu! între 1998 şi 2000, nebunia provocată de febra aurului dacic a făcut să apară în zonă din ce în ce mai mulţi străini. Toti vânătorii de comori sunt înarmaţi cu detectoare de metale competitive, de câteva mii de euro! Aprecierile localnicilor pomenesc de peste 4.000 de căutători de comori care bântuie siturile arheologice în căutarea marii comori a regelui Decebal.
nr. 5 / mai 2007 Tweet
I agree with your Aurul dacic – o istorie glorioasa furata | Revista flacara, excellent post.
An impressive share, I simply given this onto a colleague who was doing a little analysis on this. And he in truth purchased me breakfast as a result of I discovered it for him.. smile. So let me reword that: Thnx for the treat! But yeah Thnkx for spending the time to debate this, I feel strongly about it and love studying more on this topic. If attainable, as you turn out to be expertise, would you mind updating your weblog with more particulars? It is highly helpful for me. Massive thumb up for this weblog post!
Thanks for your post. What I want to comment on is that while looking for a good on-line electronics store, look for a web-site with complete information on critical factors such as the security statement, safety details, payment guidelines, and other terms as well as policies. Usually take time to look into the help along with FAQ pieces to get a greater idea of how a shop operates, what they can perform for you, and just how you can use the features.
Trackback for a Great Article…
Left you a trackback for your readers to get more info….
new led watch Starting a website kind of like this one forced me to do some research and I found your post to be quite helpful. My content is centered around the idea of knowledge, fun and sharing. I wish you fine luck with your web site in the futur…
Starting a website kind of like this one forced me to do some research and I found your post to be quite helpful. My content is centered around the idea of knowledge, fun and sharing. I wish you fine luck with your web site in the future and you can be…
Thanks for your valuable post. In recent times, I have come to be able to understand that the actual symptoms of mesothelioma are caused by your build up associated fluid between your lining on the lung and the chest muscles cavity. The infection may start from the chest spot and pass on to other parts of the body. Other symptoms of pleural mesothelioma include weight-loss, severe respiration trouble, nausea, difficulty ingesting, and bloating of the face and neck areas. It ought to be noted that some people living with the disease don’t experience any kind of serious signs at all.
Greetings from Ohio! I’m bored at work so I decided to browse your site on my iphone during lunch break. I love the info you provide here and can’t wait to take a look when I get home. I’m surprised at how quick your blog loaded on my phone .. I’m not even using WIFI, just 3G .. Anyways, good site!
Phen375 reviews…
That is really interesting, You are an overly professional blogger. I’ve joined your rss feed and stay up for searching for more of your wonderful post. Additionally, I’ve shared your website in my social networks! phen375 reviews…
great points altogether, you simply received a brand new reader. What would you suggest about your post that you made some days in the past? Any sure?
Thanks for your write-up on the vacation industry. I might also like to include that if you are one senior thinking about traveling, it is absolutely vital that you buy traveling insurance for golden-agers. When traveling, seniors are at high risk of experiencing a medical emergency. Getting the right insurance policy package for one’s age group can look after your health and provide you with peace of mind.
Today, while I was at work, my sister stole my iphone and tested to see if it can survive a 30 foot drop, just so she can be a youtube sensation. My apple ipad is now broken and she has 83 views. I know this is totally off topic but I had to share it with someone!
One thing I would really like to say is that before obtaining more laptop or computer memory, have a look at the machine within which it can be installed. Should the machine will be running Windows XP, for instance, the memory ceiling is 3.25GB. Putting in over this would merely constitute a waste. Make sure that one’s motherboard can handle the particular upgrade volume, as well. Good blog post.
What I have always told individuals is that when you are evaluating a good online electronics store, there are a few components that you have to consider. First and foremost, you would like to make sure to choose a reputable and also reliable shop that has obtained great assessments and ratings from other customers and marketplace leaders. This will ensure that you are getting through with a well-known store that provides good service and aid to it’s patrons. Thanks for sharing your ideas on this web site.
Am citit de curand aceasta carte,, Blestemul dacic,, Pentru cei interesati de valorile dacice, ale noastre, si nu numai, aceasta carte merita citita.
http://www.e9.ro/catalog?page=shop.browse&manufacturer_id=132