Comorile au stârnit dintotdeauna mistere şi patimi în jurul lor, începând din antichitate, dar puţine au fost aşa de râvnite ca aurul dacilor. Poate pentru faptul că bogăţia în aur a munţilor de pe teritoriul Daciei şi al României de azi a întrecut multe zăcăminte de aur existente în lume. In acest an – considerat în calendarul chinezesc Anul Porcului de Aur, supranumit şi „Anul Aurului” – nu strică să ne reamintim că atât Imperiul Roman, cât şi „Imperiul Răului” – cum denumea U.R.S.S.-ul fostul preşedinte al SUA, Ronald Reagan – au jefuit România de cantităţi atât de mari de aur, încât sunt greu de estimat în zilele noastre!… Imperiul Roman a fost ajuns de blestemul lui Decebal şi s-a destrămat, la fel şi Uniunea Sovietică.
Teritoriul României s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de faima unui ţinut al aurului şi al comorilor, aşa cum pentru spanioli erau pământurile descoperite în America. Aurul dacilor urmărit de romani în războiul lui Traian echivalează cantitativ în tradiţia transmisă cu aurul aztecilor. Către comorile din Carpaţi şi-au întors privirea de-a lungul timpului – ca spre un teritoriu fabulos – mulţi aventurieri şi amatori de îmbogăţire rapidă. în Istoria Bucureştilor, Ion Ionescu-Gion aminteşte – în contextul jefuirii aurului românesc – de existenţa unor hărţi rare care circulau printre capii ortodocşi ai bisericii constantinopolitane, pe care ar fi fost însemnate mănăstirile unde erau îngropate comori. Harta ar fi ajutat la jefuirea sistematică a tezaurelor ascunse, care au fost scoase din ţară. De aici credinţa călugărilor şi patriarhilor greci că din ţările româneşti oricâţi bani s-ar lua, se vor găsi în continuare alţii. în plin secol al XVIII-lea, domnitorul Alexandru Ipsilanti lansa chiar o campanie de săpături particulare cu condiţia ca jumătate din bunurile dezgropate să revină domniei. O idee despre mărimea acestor comori, care au încăput pe mâini străine, ne-o dă prima descoperire importantă din Transilvania, din 1543, în albia râului Strei, unde au fost descoperiţi peste 400.000 de galbeni de aur cu efigia lui Lysimah.
Ce se va întâmpla însă cu românii sau străinii care au furat ceea ce mai rămăsese din aurul dacic şi descendenţii acestora nu putem şti, deşi unele relatări de încredere despre felul în care acţionează şi astăzi blestemul aurului dacic, precum blestemul piramidelor, există…
<
Pentru a înţelege cum gândeau dacii şi ce s-a întâmplat cu faimoasa comoară a neamului dacic, trebuie să facem o „călătorie în timp” în vremea celui de-al doilea război daco-roman, în vara anului 105 d.Hr. – când armatele romane conduse de Traian ajung la Drobeta-Turnu Severin şi înaintează pe trei coloane, cu speranţa de a cuceri capitala regatului dac şi de a jefui comoara lui Decebal. Prima coloană înaintează pe Valea Cernei spre Ţara Haţegului şi ajunge la cetăţile Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, pe care le distruge. A doua coloană urcă pe Valea Jiului spre castrul de la Bumbeşti, pătrunzând în Masivul Şureanu pe la Baniţa. A treia coloană, condusă de însuşi împăratul, se deplasează de la Drobeta la Sucidava şi Romula, străbate Valea Oltului până la Castra Traiana (azi localitatea Sâmbotin – Vâlcea) şi ajunge la Tilişca, apoi la Căpâlna.
Restul armatei romane, pornite din Moesia inferioară (Bulgaria), trece pe la Bran, Bratocea, Oituz. Bătălia pentru capitala Daciei – Sarmizegetusa Regia – se dă la începutul verii anului 106 d.Hr., cu participarea Legiunilor a Il-a – „ADRIUTIX”, a IV-a – „FLAVIA FELIX” şi a unui detaşament (vexillatio) din Legiunea a VI-a „FER- RATA”. Dacii resping primul atac, dar sunt distruse conductele de apă care aprovizionau capitala Daciei. Cetatea este incendiată, sunt retezaţi toţi stâlpii sanctuarelor în incinta sacră, se distruge întreaga fortificaţie. Războiul, însă, continuă. Prin trădarea lui Bacilis (confident al regelui dac), romanii găsesc, în albia râului Sargesia, tezaurul lui Decebal (evaluat de Jerome Carcopino la 165.500 kg de aur şi 331.000 kg de argint). Ultima luptă cu oastea regelui dac are loc în preajma cetăţii POROLISSUM, astăzi oraşul MOIGRAD. Dio Cassius, în Istoria Romana, povesteşte şi el despre cele 165.000 kilograme de aur şi dublul acestei cantităţi în argint care ar fi fost găsite de romani, Plinius cel Tânăr, în Epistole, scrie că – după jefuirea aurului dacic – romanii au petrecut o sută de zile, fără întrerupere, sărbătorind în acest fel cucerirea Daciei. Erau organizate ospeţe bogate şi dansuri în pieţele publice pentru toţi cetăţenii Romei. Potrivit istoricilor moderni această generozitate a împăratului şi a apropiaţilor săi demonstra că aurul şi prăzile de război erau de câteva zeci de ori mai mari decât sumele cheltuite de administraţia imperială pentru a le oferi plebeilor romani „pâine şi circ”. Aceştia făceau referire şi la însemnările medicului curant al împăratului Traian, grecul Criton, cel care scrisese primul despre incredibila comoară descoperită de romanii cuceritori în Munţii Orăştiei – „cinci milioane de libre de aur şi alte zece de argint”, în afară de „cupe şi de obiecte care depăşeau limita oricărui preţ” au luat drumul Romei. Este de notorietate că împăratul Traian a plecat cu o pradă imensă din Dacia. Cu toate acestea, este sigur că nu toată faimoasa comoară a lui Decebal a fost descoperită.
La începutul secolului al XVI-lea, în Ţara Haţegului, localnicii mai transmiteau încă poveştile din moşi-strămoşi, despre ruine necunoscute, despre comori fabuloase îngropate pe munţi sau în pădurile locului. Din când în când, ţăranii care arau mai dezgropau oseminte, cărămizi, obiecte din metal şi mari pietre cubice, pe care ţăranii le foloseau la propriile construcţii. începuseră să circule istorii fabuloase despre comori fără nume, mai ales prin satele aşezate de-a lungul apelor. Cu trecerea timpului, zvonurile despre legendarele comori deveneau din ce în ce mai fascinante pentru ţăranii săraci din zonă sau aventurierii din acea vreme prindeau de ştire.
Abia după aproape 16 secole de la căderea Sarmizegetusei, istoricul maghiar Gaspar Heltai menţionează existenţa unui „mare oraş dispărut, cu ziduri de piatra fasonata, aflat mai departe de Orăştia Mare, undeva, în munte”. Luându-se după povestirile şi legendele care circulau despre comorile dacilor, ţăranii din zona cetăţilor dacice fac primele săpături după comorile dacilor pe versanţii munţilor, dar nu găsesc, conform menţiunilor documentare, decât „stâlpi rotunzi”, „arme ruginite” şi „butoaie de piatră”.
In 1802, câţiva copii care umblau cu turmele de oi prin păşunile înalte de pe culmea Grădiştei descoperă, într-o „ruptură a pământului”, mai multe monede de aur. Reveniţi pe aceleaşi locuri, cu alţi tineri, ei dezgroapă circa 400 de monede din aur masiv de tipul numit mai târziu „koson” şi un tezaur cu monede de aur, tipul „lysimah”. O altă dovadă o constituie faptul că amploarea comerţului cu monede pe piaţa Orăştiei a ajuns în acea perioadă la cunoştinţa autorităţilor Imperiului austro- ungar, care l-au delegat pe procuratorul domeniului Hunedoara, Paul Torok, să se deplaseze la faţa locului. în primul său raport către trezorerie, acesta semnalează că descoperirile monedelor din aur masiv „sunt cu mult mai mari decât acelea declarate de localnici”. în următorii ani, pe Valea Grădiştei apar jandarmi unguri care încep să supravegheze zona, să facă percheziţii şi chiar arestări. Ţăranii suspectaţi că ar deţine kosoni erau torturaţi până mărturiseau. în acest fel, autorităţile au reuşit – la vremea respectivă – confiscarea altor câteva sute de monede din aur pur. în 1804, Monetăria Principatului Transilvaniei, aflată la Alba Iulia, trimite un comisar împărătesc în regiune. Acesta plăteşte trei ţărani din comuna Sibişelu Vechi să facă săpături în Munţii Orăştiei, sub directa sa supraveghere, în anumite locuri pe care poliţia imperială le aflase de la alţi săteni torturaţi. Acea echipă improvizată ar fi descoperit peste o mie de kosoni dacici, însă documentele de arhivă consemnează că au fost predate trezoreriei doar 987 de monede, care au fost topite şi transformate în lingouri. Sub această formă, o parte mică din aurul dacic a ajuns în tezaurul imperial.
Inainte de primul Război Mondial valoarea arheologică şi numismatică a monedelor dacice de tip „koson” şi „lysimah” ajunge să fie recunoscută pe plan european, ceea ce a determinat urcarea preţului lor pe piaţa obiectelor de artă şi numismatică. Din acea perioadă datează şi primele menţiuni despre ele în câteva dintre cele mai importante cataloage numismatice.
în 1948, istoricul Constantin Daicoviciu şi fiul său începeau săpăturile arheologice în Munţii Orăştiei, fără să descopere vreun tezaur. Cu toate acestea, cu prilejul naţionalizării întreprinderilor din zonă, au fost găsiţi trei kosoni din aur masiv – care au ajuns la Muzeul Judeţean din Deva, unde s-au păstrat până în ziua de azi. Este destul de ciudat că, deşi în timpul comunismului comorile dacice au fost căutate timp de trei decenii, nu există vreo menţiune documentară despre vreo comoară!
In orice legendă există câte un sâmbure de adevăr, iar imaginaţia oamenilor este deseori incitată de fapte reale. Existentă sau fabulaţie, comoara lui Decebal e în siguranţă astăzi, căci, în afara turiştilor, putini mărgineni mai cred în poveşti cu aur străvechi. O legendă despre existenta comorilor dacice în zona Sibiului a fost culeasă pentru prima dată de Aurel Decei, de la un localnic din Sibiel.
Povestea comorii a început odată cu găsirea în arhivele regale din Târgu Mureş a unei vechi scrisori care i-a aparţinut unui soldat dezertor şi a fost scrisă de către acesta la doar câteva ceasuri înainte de a fi executat la închisoarea din oraş – povesteşte Ioan Părean în Legendele Otiahihd: „Acest soldat, fugit din armata împăratului, a fost tocmit tăietor de lemne de către un boier din partea locului şi a găsit, umblând prin pădure, urmele unui străvechi zid de piatră şi intrarea într-o hrubă croită de mâna omului. Mergând prin tunel, a descoperit o primă cameră pătrată, străjuită de doi ogari de argint, o a doua cameră pe a cărei podea zăceau oseminte omeneşti. A treia sală era plină de aur. Văzu statuia lui Decebal în mărime naturală – pe tron, cu o coroană pe cap, iar în jurul lui, la o masă, stăteau căpeteniile lui şi familia acestuia, toti făcuţi din aur. în mijlocul mesei era un diamant strălucitor ce lumina fetele şi întreaga cameră. Dezertorul îşi umplu buzunarele cu aur şi fugi. La ieşire a zidit gura tunelului cu pietre”. Interesant este că existau versiuni asemănătoare acestei legende şi în sate precum Orlat, Tălmăcel sau Boita.
Legenda localizează ascunzişul comorii lui Decebal în preajma a două comune si- biene şi două dealuri cu nume asemănătoare „Vârful Zidul” şi „La zid”. Pe culmi, două cetăţi de piatră construite ca puncte strategice, de apărare. Sub ziduri, tuneluri necunoscute despre care se crede că duc la comoara regelui Decebal, ascunsă în urmă cu două milenii în adâncul pământului. La Orlat si Sibiel, legendele au căpătat viată şi nu putini au fost cei care, vrăjiţi de ele, au încercat să descopere aurul dacic. în timp, vechile cetăţi au fost aproape dărâmate de căutătorii de comori şi doar bătrânii îşi mai amintesc despre drumurile ascunse prin pădure. Nu mai cutează să urce să sape, dar povestesc că au fost apoi ruinaţi toti cei care au încercat să caute aurul dacic.
Sub dealurile „Vârful Zidul” şi „La zid” s-ar găsi aurul lui Decebal, susţin localnicii bătrâni din localitatea Fântânele.
<
Brătările dacice au forma spiralei – cel mai important simbol sacru şi imul dintre primele apărute pe străvechile meleaguri carpato-dunărene. Chiar dacă simbolistica spiralei a suferit unele modificări, aceasta a rămas simbolul principal pentru zeitatea supremă. Deşi spirala este un simbol universal, prezent aproape în toate culturile, în sanctuarele şi pe obiectele de cult din spaţiul carpato-dunărean se întâlneşte încă din neolitic, de aici rezultând că brătările dacice materializează un simbol caracteristic acestui spaţiu, de unde originează spirala.
Spirala era folosită – până în primele secole ale erei creştine – ca o protecţie magică, motivul spiralic fiind pus pe mânerele săbiilor, pe coifuri, scuturi, topoare de război. în legătură cu caracterul magic al spiralei care simboliza şi şarpele, istoricul Vasile Pârvan scria, în 1926, „Pentru La Tene-ul dacic, animalul clasic de apărare împotriva «deochiului» şi a tuturor accidentelor demonice e şarpele; toate celelalte sirn- bole de amulete vin numai în al doilea rând”. Mai mult chiar, spirala dublă – în formă de S – apare şi pe scuturile dacilor figuraţi pe Columna Traiană.
Sacralizarea spiralei la începutul epocii bronzului a fost determinată de influenta crescută a cultului Marii Zeiţe, întrucât simbolul spiralei semnifica nemurirea, renaşterea sufletului şi legătura indestructibilă dintre viata pe lumea aceasta şi viata veşnică de pe lumea cealaltă, iar renaşterea era atributul Marii Zeiţe. Mai mult, cultul Marii Zeiţe s-a păstrat prin sincretismul cultural şi religios pe teritoriul Daciei până în zilele noastre, sub forma cultului Maicii Domnului, România fiind recunoscută şi de răposatul Papă Ioan Paul al II-lea, la vizita sa în România, in 1999, ca „Grădina iubită a Maicii Domnului”.
<
Legendele transmise pe cale orală spun că regele Decebal, înainte de-a muri, i-a blestemat pe jefuitorii aurului strămoşesc să fie pedepsiţi de Zamolxe, dacă vor dezvălui cuiva de sânge străin ascunzătorile, iar profanatorii de tezaure să nu se poată bucura, nici măcar o zi din viată, de un singur lucru furat! Vechile credinţe şi legende nu mai sperie aproape pe nimeni în ziua de azi, când lumea s-a desacralizat şi s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Blestemul aurului dacic
Mulţi dintre cei care ascundeau aurul duceau cu ei pe lumea cealaltă şi secretul locului pe care îl aleseseră pentru siguranţa averii lor. Treceau ani până când acele locuri erau descoperite mai mult sau mai puţin întâmplător. Moştenitorii de câteva generaţii sau aventurieri în căutarea îmbogăţirii rapide îl descopereau şi fie îl vindeau, fie îl ascundeau în locuri numai de ei ştiute. Dacă descoperirea era făcută de mai mulţi oameni, urma împărţeala. Şi cum comercializarea aurului a fost totdeauna anevoioasă, de cele mai multe ori, în aşteptarea unor momente prielnice, descoperitorii îl îngropau la rândul lor urmând un ritual moştenit din cele mai vechi timpuri. Toti cei care aveau parte de acest aur jurau să nu se atingă de locul cu pricina decât împreună. Dacă unul dintre ei murea, aurul rămânea pentru totdeauna în acel loc, ceilalţi trebuind să renunţe la comoară de frica blestemului. Blestemul comorii însă se dovedea că îi afectează nu numai pe cei ce o îngropaseră. Aurul rămânea acolo purtând cu el blestemul peste sute de ani până când cineva se încumeta să-1 atingă. Evenimente reale derulate de-a lungul timpului şi povestite de oamenii locului vin să întărească ideea că legătura dintre aur şi nenorociri nu este întâmplătoare.
Aşa se face că, timp de două sute de ani, de la primele descoperiri de relicve dacice consemnate pe Valea Grădiştei, ţăranii s-au temut cu adevărat de blestemul lui Decebal. Chiar şi în ziua de astăzi, dacă se întâmplă vreo nenorocire într-o casă, lumea se întreabă în şoaptă dacă nu cumva în acea familie au fost căutători de comori. Tocmai din această cauză, se prea poate ca numărul căutătorilor de aur să nu fi fost atât de mare printre oamenii locului în timpul comunismului. Dar această spaimă viscerală a durat doar până în primii ani de după 1990…
Din păcate, statul român, prin atitudinea autorităţilor sale, a încurajat furtul aurului dacilor. Astfel, în 1996, un ţăran a declarat autorităţilor descoperirea unei căldări pline cu monede de aur, chiar în grădina sa şi a pus comoara la dispoziţia autorităţilor, solicitând contravaloarea în bani. Culmea a fost că statul român nu a avut mijloacele financiare necesare să achite întregul lot de monede oferite spre vânzare! Potrivit unui muzeograf local, Banca Naţională ar fi achiziţionat 208 exemplare, fosta Bancorex ar fi achitat valoarea a 75 exemplare, Muzeul National de Istorie a României ar fi cumpărat 197 monede, iar Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva ar fi plătit, la rândul său, circa 42 monede. Câteva luni mai târziu, la începutul lui 1997, Interpolul prelua de la Politia maghiară un cetăţean român cu domiciliul în oraşul Orăştie, care fusese arestat în Ungaria pentru că se descoperiseră asupra sa circa 200 de monede dacice din aur, de tipul „koson”, ce nu fuseseră declarate la vamă. Interpolul a restituit României relicvele arheologice şi românul a fost repatriat sub escortă. Localnicii de pe Valea Grădiştei au făcut imediat legătura între tezaurul ce fusese descoperit anterior şi întâmplarea cu pricina… Din acel moment, a izbucnit o adevărată febră a aurului…
Ca urmare a acestor evenimente, Guvernul României publica, în 1997, Hotărârea Guvernului nr. 523, prin care instituia paza militarizată a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. în acelaşi an, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale dădea publicităţii un proiect de protejare patrimonială a acelor locuri. Dar era prea târziu! între 1998 şi 2000, nebunia provocată de febra aurului dacic a făcut să apară în zonă din ce în ce mai mulţi străini. Toti vânătorii de comori sunt înarmaţi cu detectoare de metale competitive, de câteva mii de euro! Aprecierile localnicilor pomenesc de peste 4.000 de căutători de comori care bântuie siturile arheologice în căutarea marii comori a regelui Decebal.
De la fascinaţie la blestem
In peşterile calcaroase din Munţii Orăştiei şi în adâncul pădurilor şi-au ascuns dacii averile pe care le-au mai putut salva după căderea Sarmizegetusei. Potrivit obiceiului locului, preoţii şi sihaştrii neamului le-au pecetluit cu blesteme şi au transmis secretul doar pe cale orală descendenţilor, din tată în fiu, sute de ani. Pe seama localizării tezaurului dacic rămas nejefuit de romani circulă şi acum numeroase legende! Una dintre ele spune că fabulosul tezaur al dacilor, care înflăcărează minţile căutătorilor de comori, s-ar afla ascunsîn peştera Polovragi-aflată în cheile Olteţului, în judeţul Gorj, având o lungime de 9,1 km – şi că toţi cei care s-au aventurat,în ea, după aurul dacilor, nu s-au mai întors!
Când localnicii din Valea Grădiştei zăresc şi în zilele noastre un copac falnic cu frunze căzătoare care îşi scutură, pe neaşteptate, frunze nenumărate fără să adie o boare de vânt, parcă suflate de gura unui uriaş, ei spun că duhul bun al lui Zamolxe, ce bântuie locurile, dă semn de la strămoşi că undeva, în pădurile Munţilor Orăştiei, a mai fost profanat un tezaur!… în jurul comunelor Beriu si Orăştioara de Sus – aflate în zona cetăţilor dacice, pe versantii munţilor, apar, potrivit mărturiilor localnicilor, „focurile comorilor”. Se spune că acestea răsar în perioada sărbătorii Crăciunului şi de Sânziene. Potrivit legendei, acolo unde arde focul, se găseşte o comoară. Multe dintre comori au fost găsite în gropi nu prea adânci – care au rămas pe versantii dealurilor. Tot legenda spune că aceste comori dacice sunt păzite de blestemele preoţilor daci, aşa încât cine le dezgroapă, îşi poate pierde viata ori să rămână schilodit sau pocit pe viată.
In Munţii Orăştiei, în apropierea anticelor cetăţi dacice au fost descoperite mii de monede din aur masiv. Cea mai mare parte a acestui incredibil tezaur a fost scoasă în mod clandestin din România, pe filiera unui adevărat braconaj arheologic, şi vândută în străinătate. Una dintre dovezile acestui adevăr o reprezintă îmbogăţirea neaşteptată a unor localnici din zonă, care au format un adevărat „club al aurarilor”, deşi fenomenul este ascuns de toată lumea printr-o veritabilă conspiraţie a tăcerii. Aşa se explică şi faptul că faimosul „koson” – moneda dacică turnată în „aur pur” – a înregistrat o scădere valorică semnificativă în ultimii ani la bursa antichităţilor şi pe piaţa metalelor preţioase din Occident. Banii turnaţi în tiparniţele dacilor liberi şi-au făcut apariţia astăzi, chiar şi pe internet, spre uimirea întregii lumi!
In afară de monedele dacice care au ajuns să se vândă pe nimic în lumea numismaţilor şi colecţionarilor, numeroase alte obiecte dacice de aur – cum ar fi celebrele brăţări dacice – au fost traficate peste graniţele tării. Potrivit unor istorici, o parte dintre aceste relicve din aur ar fi mai valoroase chiar decât Cloşca cu puii din aur. în 1999, s-a vândut o astfel de brăţară cu 80 de mii de dolari, la New York.
Incă din zorii civilizaţiei umane, aurul a generat şi generează şi azi o isterie colectivă a îmbogăţirii ce domină sufletele coruptibile. Zvonuri şi legende mai mult sau mai puţin fanteziste au ajuns la cunoştinţa aventurierilor de ocazie sau a escrocilor de profesie, îmbogătindu-se cu noi elemente inventate de aceştia şi creând un adevărat folclor al căutătorilor aurului dacic. Ultimii ani au readus în actualitate, poate mai intens ca niciodată, în cei 17 ani post- decembrişti, comorile dacilor din Munţii Orăştiei.
Hoţii, care au furat împreună cu aurul dacic şi o parte din istoria glorioasă a acestui neam, au determinat crearea, la organele de urmărire penală, a celebrului dosar, „Aurul dacilor” care continuă să se judece şi azi, deşi procesul a început cu câţiva ani în urmă! în rechizitoriul din dosar erau acuzate 12 persoane de furtul a 15 brăţări dacice – în valoare totală de 1,5 milioane de euro – din situl arheologic al cetăţii Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, monument istoric administrat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Celebrul caz al „brăţărilor dacice” a ţinut capul de afiş în presă aproape trei ani sub numele de „aurul dacilor”. în dosarul judiciar al dispariţiei brăţărilor dacice au fost vehiculate nume sonore ale politicii româneşti, precum Adrian Năstase, Dan Iosif sau Ovidiu Tender şi Ioan Talpeş. Până în prezent, Politia a reuşit doar recuperarea a 6 dintre cele 15 obiecte de tezaur furate, acestea fiind din nou în custodia statului român. La începutul anului fuseseră recuperate patru brăţări, apoi încă două. Primele patru au fost răscumpărate de Ministerul Culturii de la un colecţionar american cu suma de 800.000 RON, iar în 23 ianuarie a fost adusă în tară a cincea brăţară. După acest demers, Muzeul National de Istorie a României a solicitat Ministerului Culturii şi Cultelor încadrarea în categoria „tezaur al patrimoniului cultural naţional” brăţărilor dacice din aur. Acestea au fost plasate sub incidenţa Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi a Ordonanţei Guvernului nr. 43 din 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional. Cele cinci brăţări redobândite de statul român au fost expuse la Muzeul Unirii din Alba lulia, la mijlocul lunii februarie, alături de alte relicve dacice recuperate de autorităţile române de la căutătorii de comori. Brăţara a şasea a fost vândută – în cursul anului 2004 – în Statele Unite ale Americii, cu suma de 42.500 de dolari şi a fost găsită la New York, înainte de a fi adusă în tară. Brăţara cu numărul şapte seamănă foarte bine cu cea descoperită la New York şi se află în Belgia, iar brăţara cu numărul opt este, conform procurorilor români, tot în Belgia unde – în timpul unei percheziţii efectuate de poliţiştii belgieni la domiciliul lui Adrian Nistor (care are dublă cetăţenie, română şi belgiană!), unul dintre inculpaţii din acest dosar – s-au descoperit două contracte de vânzare pentru cele două obiecte de patrimoniu.
Cazul „brăţărilor dacice” a demarat încă din anul 2001, când Politia română fusese sesizată despre comerţul cu acestea în Germania, de către Lucia Marinescu – specialist în arheologie şi fost director al Muzeului National de Istorie a României.
Marinescu aflase de la Barbel Karin Deppert-Lippitz – expert în bijuterii antice – că i s-a prezentat spre autentificare o astfel de brăţară în vara anului 2000.
La o înfăţişare recentă în acest proces, ce s-a desfăşurat la Tribunalul Deva, în toamna trecută, procurorul de şedinţă depunea la dosar două fotografii cu o brăţară dacică găsită la Paris, iar un expert german preciza – într-o declaraţie depusă la dosarul cauzei – că brăţări dacice pot fi descoperite chiar şi în tranzacţiile numismatice din Bulgaria. Potrivit Ministerului Public, brătările de aur dacice şi 128 de monede romane de argint ar fi fost găsite, în perioada 2000 – 2002, de către un grup de mai multe persoane certate cu legea, format din Iulian Ceia, Ioan Groza, Ion Nedelcu, Mugur Nedelcu, Sorin Popa, Da vid Magda, Mihai Zerkula, Florin Nistor, Ciprian Hidişan, Adrian Nistor, Ion Vasinca si Alberto Ioan Deak. O parte dintre ei au fost arestaţi în vara lui 2005 pentru ancheta în această cauză, apoi eliberaţi.
Poliţiştii francezi au confiscat, la începutul lui octombrie 2006, o brăţară dacică din aur de 24 de carate, cântărind peste un kilogram, ce era expusă la standul firmei new-yorkeze Ariadna Gallery din cadrul Expoziţiei Bienale de la Grand Palais din Paris. Podoaba dacică fusese dată în urmărire internaţională, împreună cu alte 14 piese de diferite dimensiuni. Potrivit informaţiilor date de Politia română, brăţara găsită în Franţa era oferită spre vânzare la preţul de 90.000 de euro. Poliţiştii francezi au ridicat obiectul, l-au audiat pe proprietar şi au trimis actele procedurale procurorului român care anchetează cazul.
Intr-un dosar separat de dosarul „Aurului dacic” – în care anchetatorii fac cercetări privind inclusiv comiterea infracţiunii de tăinuire, au fost amestecate nume celebre precum Adrian Năstase, Ioan Talpeş şi Sergiu Nicolaescu, însă procurorii nu au reuşit – se pare – să obţină încă suficiente probe în ceea ce-i priveşte pe aceştia, deşi ei sunt cercetaţi şi în prezent. Mai mult, chiar Marian Iancu, patronul VGB Oii şi al echipei de fotbal Poli Timişoara, ar fi plătit pe o brăţară dacică suma de 80.000 de euro şi apoi i-ar fi făcut-o cadou unui important colecţionar din Bucureşti.
Potrivit unui martor, în afacerea cu brăţări dacice ar fi fost implicat şi ex-depu- tatul PSD Gabriel Bivolaru – condamnat anterior pentru o fraudă de 2.000 de miliarde de lei şi deputatul PSD Dan Iosif – căruia i s-ar fi propus spre cumpărare, în 2003, două brăţări spiralice din aur, cinci brăţări mai mici din argint, inele, monede romane din argint, vase dacice. Preturile acestora erau cuprinse între 120.000 şi 800.000 de dolari.
Totuşi, instanţele au descalificat amestecarea în dosarul „Aurul dacic” a politicienilor amintiţi mai sus, întrucât toate acuzaţiile fuseseră formulate de procurori pe baza unui film în care nu exista nici un infractor filmat. Simplele declaraţii ale martorilor şi prezentarea unui film în care a fost redată găsirea unei brăţări dacice din aur în situl arheologic Sarmizegetusa Regia nu erau probe suficiente pentru a dovedi existenta infracţiunii de „furt calificat cu consecinţe deosebit de grave”, potrivit art. 209, alin. 4 din Codul Penal, pe care procurorii o puseseră pe seama unora dintre politicienii menţionaţi.
Afacerea „brătările dacice” a suscitat inclusiv dezbateri academice pe tema autenticităţii acestora – la Academia Română desfăşurându-se recent dezbaterea cu tema Aurul dacic, între legendă şi realitate. Un cotidian central a desfăşurat o adevărată campanie de presă pentru a demonstra că brătările sunt falsuri foarte bine lucrate. în această direcţie s-a pronunţat şi prof. dr. Constatntin Preda – preşedintele Societăţii Numismatice. Pe de altă parte, susţinătorul autenticităţii brăţărilor dacice recuperate de statul român pe bani grei din străinătate este o altă autoritate în domeniu – prof. univ. dr. Mircea Babeş, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan al Academiei Române şi, totodată, cel care a condus delegaţia română care a adus de la Frankfurt primele brăţări dacice.
.. .Dar ancheta în dosarul „Aurul dacic” ne mai rezervă probabil multe surprize şi răsturnări de situaţie, având în vedere că, recent, maşinile personale costisitoare ale unui patron din Deva ce achiziţionase un ziar local care a „îndrăznit” să relateze despre furtul aurului dacic au fost incendiate!…
