M-am săturat de Piccadilly Circus, de Soho, de parcuri şi muzee. Mai ales că locuiesc lângă Piccadilly, plătesc o chirie enormă şi n-am să uit niciodată felul brutal în care mi-a fost smulsă geanta în plin Piccadilly Circus, vizavi de secţia de Poliţie. Am reclamat imediat, dar am dat de nişte puicuţe africane pe post de făcătoare de lege. Nepăsarea lor mă face să cred că ar fi fost mai bine să apelez la o făcătoare de minuni. În fine, dacă în plin centrul Londrei nu eşti în siguranţă, ce rost mai are să plăteşti o chirie acolo? Merită. Citeste continuarea

Iată-mă, din nou, după mai bine de un deceniu, în Londra. S-a schimbat mult oraşul de cum îl ştiam eu, atmosfera este deconcertantă, dar britanicii îşi văd de ale lor în stilul caracteristic, idolatrizând ca întotdeauna familia regală, chiar după moartea mult-iubitei Prinţese de Wales. Întoarcerea Prinţului Harry de pe front este astfel pin-up-ul zilei („punct de afişaj“, „simbol“, „punct cheie“), alături de ştirile din S.U.A. privind lupta Obama-Hillary Clinton. Citeste continuarea

În timp ce, la începutul secolului trecut, în Statele Unite existau deja megalopolisuri, oraşele Orientului Îndepărtat nu impresionau decât prin aspectul lor exotic. Astăzi, unele dintre acestea au devenit la rândul lor metropole, extinzându-se fabulos atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Cifrele grăiesc de la sine. Shanghai – 13,5 milioane de locuitori, Tokyo – 12 milioane, Bangkok şi Manila – câte 10 milioane. Kuala Lumpur, Malaezia – cea mai înaltă clădire din lume până în 2004: Turnurile Gemene Petronas – 452 de metri. Taipei, Taiwan – cea mai înaltă clădire din lume în prezent: Taipei 101 – peste o jumătate de kilometru. Iar noul mileniu promite noi recorduri. Citeste continuarea

Orville Schell – Tibetul virtual: Căutând Shangri-La de la Himalaya la Hollywood: „Cartea lui Harrer (Şapte ani în Tibet) a oferit o poveste fabuloasă despre un tărâm izolat, străvechi şi misterios, ale cărui spaţii deschise, munţi maiestuoşi şi religie mistică reprezentau opusul a tot ceea ce cunoscusem.“ Citeste continuarea

Sukebe este un cuvânt pe care japonezii îl folosesc adeseori între ei înşişi. Înseamnă „libidinos“, „pervers“, şi, alături de cuvinte precum samurai, bushido, ikebana etc., este definitoriu pentru spiritul şi civilizaţia niponă. Japonia este o lume extrem de sexuală, cu pronunţate înclinaţii spre perversitate, orice ar spune cei în cauză care susţin: „Om fi noi sukebe, dar întreaga lume este sukebe“. Mda… Să vedem. Iată-ne la Tokyo în 2007. Linişte deplină până în septembrie când premierul Abe demisionează, în locul său fiind ales Fukuda-san. Habar nu am despre politica niponă. Ştiu numai că Fukuda provine din prefectura Gunma; este astfel mândria proaspătă a prefecturii Gunma, alături de o mândrie mai veche: konnyaku. Quiz: Ce este aia şi la ce foloseşte konnyaku? Citeste continuarea

Părăsirea României se anunţă cât se poate de fericită, căci m-am săturat. Dovada: la Otopeni totul este ca în Ţara lui Papură Vodă şi poliţiştii îmi spun că nu am voie în bagajul de mână cu sticlele de vin pe care le duc cadou. Trebuie să mă întorc ast­fel la check-in la Lufthansa şi să le trimit la cală. „Or să se spargă, probabil”, îmi spune angajata firmei germane, româncă proaspăt intrată în Europa. Sunt cât pe ce să fac scandal, dar îmi văd de drum. Peste cincisprezece ore, ajung pe aero­portul internaţional de lângă Tokyo, NaHa, şi, la ieşirea din avion, zăresc o pan­cartă mare pe care scrie „Mrs. Claudia Golea” lângă care aşteaptă două angajate japoneze ale arifine-ului. întâmpinarea mea cu oarecare (mică) pompă mă face să mă gândesc la lucruri cât se poate de grave. Citeste continuarea

Revista noastră publica, acum mai bine de un an, un articol despre frumuseţile naturale si atracţiile turistice ale Burmei, în care aminteam insă că această ţară si în general zona respectivă din Asia de Sud-Est este un butoi cu pulbere. Era mai mult vorba de fler decât de informaţii foarte concrete. Septembrie 2007. Mă aflu la Tokyo si, înainte de a pleca din Bucureşti, revista mi-a cerut materiale noi despre Asia. O ştire din ziarul Asahi îmi atrage atenţia. Câţiva călugări budişti au fost omorâţi în Myanmar. Japonezii nu-şi fac încă probleme, dar, cum eu am trăit ceva timp în Asia de Sud-Est, cunosc importanţa religiei si modul în care popoarele din această parte a lumii îşi respectă cu fervoare călugării. Sunt aşadar convinsă că o să iasa nici mai mult nici mai puţin decât o baie de sânge. Citeste continuarea

Asia de sud-est: junglă luxuriantă, temple budiste şi climă tropicală. Ar putea fi un paradis dacă extremele comportamentului uman n-ar fi împins această zonă a lumii pe calea unor regimuri totalitare, prea puţin propice pentru omenie. Vietnamul, Birmania, Laosul, Thailanda, Cambodgia se află în mica noastră zonă de interes. Vietnamul şi Laosul sunt ţări comuniste, amândouă foste colonii franceze. Birmania este o dictatură şi la putere se află junta militară; este ţara cele­brei Aung San Suu Kyi. Thailanda, o monarhie constituţională, este în prezent cea mai democratică ţară din regiune, o oază a libertăţilor de tot felul, către care se scurg azilanţii politici. Şi, în sfârşit, Cambodgia, actualmente o democraţie, în care procesul khmerilor roşii nu s-a încheiat încă, din care ei nu au dispărut şi unde, de la o zi la alta, se poate întâmpla orice. Un adevărat butoi cu pulbere, în ciuda aparent paşnicei capitale Phnom Penh, a templelor budiste ale ţării, printre care faimosul Angkor Vat ale cărui pietre străpung vertical verdele junglei. Destinaţie: versiunea contemporană a vechiului regat khmer, cu sângeroasa sa istorie a se­colului al XX-lea şi totodată farmecul său. Citeste continuarea

„In genere, casele din Lhassa sunt mari, cu mai multe caturi şi acoperişurile-terase uşor înclinate pentru a înlesni scurgerea apei, şi văruite de sus până jos cu alb, afară de chenarele uşilor şi ferestrelor, care sunt date cu roşu sau galben. Budiştii reformaţi preferă îndeosebi aceste culori care sunt pentru ei sacre; le numesc culori lamaice. (…) în interiorul oraşului, ţinuta popu­laţiei are un caracter cu totul deosebit. Ţipete, agitaţie; se împing, fiecare caută cu înfrigurare să vândă sau să cumpere. Comerţul şi credinţa atrag un mare număr de străini, făcând din Lhassa un mare loc de întâlnire al tuturor popoarelor asiatice. Pe străzi, se îngrămădesc necontenit pelerini şi negustori.” Citeste continuarea

Localul Dreams- Yume Iroiro, unde aterizasem în peregrinările mele prin Japonia nocturnă, în calitate de factotum şi de translator al firmei de aşa-zis impresariat artistic Momoran Ltd., adică Orhideea Roz Ltd., se mândrea cu prezenţa în incinta sa a doamnelor de companie din ţări atât de diverse precum România, Australia, Statele Unite, Columbia, Filipine, Thailanda şi câte şi mai câte. Găseai aici femei de toate culorile şi speciile şi, oricât de mofturos ai fi fost, nu se putea să nu găseşti măcar vreo două pe gustul tău. Jong, managerul coreean, se lăuda pentru simţul său înnăscut de a selecta numai prospături frumoase sau măcar şarmante, care făceau mândria sa noapte de noapte, când privea cu zâmbetul pe buze la doamnele sale ce le sustrăgeau clienţilor vreo 200-700 de dolari pe consumaţie numai. Nu-I interesa ce făceau ele în afara programului, erau printre ele atât curve cât şi acel gen de curtezane platonice, precum am spus, o colecţie pentru toate gusturile. Jong era aşadar fericit până într-o zi când Matsumoto, patronul ăl mare al lanţului de baruri de noapte, îl anunţă că aveau să debarce la Vise nu mai puţin de şase. Citeste continuarea