O localitate ciudată. Pe roți. Apare primăvara, prin aprilie, după ultima ninsoare. Hocus, pocus și… dispare toamna, prin septembrie, după prima brumă. Să tot aibă în jur de 150 de locuitori. Modești, cumsecade, civilizați. Mai puțin nea Mitică și ai lui. Ăștia răstoarnă tomberoane, caută prin gunoaie, sparg locuințe, fură mâncare. Dacă vrei să stai pe Valea Cerbului, lângă Bușteni, n-ai decât să-ți asumi și distracția asta. Deși a fost în zonă și e plină de idei „strălucite“, Elena Udrea nu a înființat, încă, un departament unde poți să reclami urșii! Citeste continuarea

Doamnelor şi domnilor, cititori şi necititori de Flacăra (că până aici v-a fost, o să deveniţi, în curând), vi s-a pregătit ceva! Din 13 august 2010, site-ul revistei noastre (www.revistaflacara.ro) s-a relansat. Într-o formă modernă, interactivă, provocatoare. Vă băgaţi? Citeste continuarea

Un cimitir cu morţii la vedere ar fi fost mult mai vesel. La Baloteşti am văzut doar bucăţi sfârtecate din ei. O mână, un picior, un cap fumegând. Am fost primul ziarist care a ajuns la Balotești după prăbușirea avionului Airbus A 310. Din întâmplare, nu că aș fi vreo deșteaptă. În 1995 eram reporter pe două fronturi, respectiv la Radio Europa Liberă și la Zig-Zag. Tocmai în ziua cu pricina, 31 martie, dimineața, pe la 8,30, m-am prezentat la Stația de Salvare a municipiului București, pentru un interviu cu directorul. Citeste continuarea

Copiii se joacă de-a avioanele. Chiar în locul unde s-a prăbuşit o legendă. Chiar în jurul monumentului. Sigur că unul dintre ei, Giani, vrea să se facă aviator. şi să înconjoare lumea, din înălţimi. „Hai, bă, Aurel Vlaicu, mişcă din aripi!”, îl ironizează prietenii lui. Întâmplător sau nu, la Băneşti există o anume fascinaţie a zborului. În loc de calculatoare, sau măcar printre ele, copiii încă mai aleg să se joace de-a avioanele. Citeste continuarea

O încăpere în ceaţă. Cu niște nori din pulberi albicioase. Care ţi se așază pe haine, pe faţă, prin păr. Apoi intră în tine, pur și simplu. Prin căile respiratorii și prin piele. A, nu, nu este un horror pe teme de poluare! Dimpotrivă, ne aflăm într-un centru de sănătate. Mai exact, în prima salină artificială din București. Citeste continuarea

Se lucrează? Da, procese penale, măsurători atente sau ignoranţă desăvârşită… Unele cetăţi au fost salvate – acum sunt ca nişte exponate împăiate, lipsite de viaţa lor reală, la altele se lucrează de zor, unele sunt uitate sau abandonate… Dar ce vom face mai departe? Avem o direcţie? Un proiect naţional? O imagine europeană? Pe unele le refacem, pe altele le distrugem! Pe ce criterii? Cine are mai multă dibăcie la redactarea unui proiect sau cine are un primar gospodar şi responsabil?… Vom avea nişte cetăţi, cum-necum, refăcute… Perfect! Şi ce facem cu ele mai departe? Cum aducem turiştii? Unde sunt aeroporturile şi autostrăzile? Unde e strategia?… Sssst! Se lucrează! (Bogdan Hrib)

Citeste continuarea

Anii ’50, Pădurea Făget, undeva în județul Neamț. Șapte fete cucuiete joacă paiul. Dintr-o claie, fiecare trage de un capăt. Cea care nimerește paiul cel mai lung o să fie sfântă. Câștigă, detașat, Veronica. Și plânge. De bucurie! Anul 2010, Congregația pentru cauzele Sfinților, undeva la Vatican. Teologii lucrează la dosarul de sanctificare pe numele Veronica Antal. Prima româncă – icoană în rândul sfinților catolici. Citeste continuarea

Dacă ignorăm schimonoselile ştiinţifice gen un bărbat a născut nu ştiu ce, în urma nu ştiu cărui experiment tâmpit, femeia este, totuşi, cea care dă viaţă. Uneori, însă, decăzută din acest titlu de nobleţe, o mai şi ia. Cu o cruzime greu de imaginat. I-a crăpat capul cu un topor, i-a împlântat ranga în spate sau a ciopârţit cadavrul şi l-a fiert în sodă caustică parcă nu sună prea feminin, nu? Din păcate, femeile au demonstrat că pot fi egale cu bărbaţii şi în zona infracţională. Fură, falsifică, tâlhăresc, lovesc sau omoară la fel de uşor. Ba, uneori, chiar cu un anume stil. Citeste continuarea

Ocna Sibiului pare o localitate prosperă. Complexul de sănătate a fost renovat, străzile sunt proaspăt asfaltate. Vedem şi un cartier de vile, un centru spa, pensiuni elegante, bar şi restaurant de patru stele. Dacă părăsim zona turistică, însă, aşa, mai spre dealuri, tot sărăcia noastră cea de toate zilele ne paşte. Citeste continuarea

Când vine vorba despre sărăcie, reporterii au şi ei şlagărele lor. Gen cartierul Ferentari, blocurile-ghetou de la periferia Capitalei, jalea din Valea Jiului, comunităţile de romi sau uitatele de Dumnezeu sate de prin Moldova. În toate locurile astea mergi la sigur, sărăcia lucie îţi rânjeşte din prima, în toată splendoarea ei. Dar dacă am căuta-o exact în centrul Bucureştiului? Vorba aia, capitală europeană! S-o vedea ceva?  Din păcate, da! Citeste continuarea