A luat sau nu România Premiul Nobel? Iată o întrebare. Care nu vine singură. Pentru că, după ea, vin altele. Dacă Herta Müller, care a trăit mai bine de treizeci și trei de ani în România și a fost cetățean român… e româncă? Nu? Nemțoaică? Deși a trăit mai mult de jumătate din viață în România? Deși a scris despre realitățile Securității românești? Despre persecuțiile ei de aici… Greu de spus: să ne bucurăm sau să ne întristăm? Citeste continuarea

Recapitulăm, pe scurt: luna „politică“ octombrie, ce tocmai s-a consumat, a adus necesarele lămuriri. Aşa cum FLACâRA s-a „riscat“ să consemneze, cu vreo zece zile în avans: Herr Doktor Sorin Oprescu şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale. Mircea Geoană a cercat să-şi iasă din firea – categorisită – de „pămpălău“ politic. A fandat, a scos baioneta, a răspândit porumbeii suavi ai promisiunilor politice. A crescut, pare-se, şi în sondaje. Traian Băsescu, deşi ne interesează, într-o oarecare măsură, mai puţin (fiindcă, pentru noi, cel puţin, dacă nu pentru o ţară întreagă, e cam lipsit de proiect pentru viitor), şi-a anunţat şi el candidatura. S-a spulberat, astfel, secretul lui Polichinelle. A căzut guvernul Boc, iar în locul lui a apărut „promisiunea“ Klaus Iohannis. Citeste continuarea

Prima mea întâlnire cu hotelul

ZIMBRU a fost acum mai bine de treizeci de ani. Aveam treisprezece ani în 1977, când am dat admiterea la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, numit – altfel cum, în Moldova de Nord? – după Fane Babanu. Ei, nu chiar Fane Babanu, ci de-a dreptul Ştefan cel Mare, dar, acolo, în Moldova de Sus (similară cu aia din cer), marele Ştefan nu e decât un soi de megieş al ţăranilor dintre obcinele rămase, majoritatea, necooperativizate. Am luat o cameră la hotelul de zece etaje (plus parter!) din taman centrul oraşului. Acum treizeci şi doi de ani, târgul Câmpulungului era şi mai târg, iar ZIMBRU („Cap de bour“, cum îl dezmierdam noi, atunci, în argou!) era punctul marcant al buricului Târgului. Citeste continuarea

Într-o perioadă în care ceilalţi candidaţi la prezidenţiale nu mai punctează  consistent, din contra, unii se retrag (vezi cazul lui Radu Duda), alţii nu ştiu cum să iasă la rampă mai eficient, numele lui Oprescu (mai) poate aduce (ceva) speranţă în tabăra anti-Băsescu. Citeste continuarea

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă înnebunesc după un kebab. Unul bine făcut, fireşte. Îmi curg balele ca la melc. Sau, mă rog, ca să fiu mai exact, ca la saintbernarzi. Până jos. Atârnă. Cu graţie, îmi închipui eu. Produsul turistic „Turcia“ asta şi e: un kebab pentru orice anotimp. Citeste continuarea

Autocarul a ajuns. Suntem vreo douăzeci sau treizeci de oameni. Ghenadie Bobeică, administrator la WineRo S.R.L (firmă înfiinţată, în 2006, în România, de nucleul grupului care a devenit, prin investiţia din Bessa Valley/ Bulgaria, unul dintre cei mai importanţi producători de vin din Balcani), însoţitorul nostru pe cale, barbă cochetă, ochi sfredelitori, ne spune că bine am venit. Bine, zicem şi noi. Easy. S-o luăm easy by enira. ENIRA, nume de prinţesă tracică, exportă, deja, în peste zece ţări. Smulge exclamaţii de uimire în rezervata presă britanică. EASY. Citeste continuarea

Am făcut, data trecută, o trecere în revistă amplă a celor care ar putea juca un rol în cursa prezidenţială. De astă dată purcedem la o listă restrânsă, cu doar câteva nume, dar ceva mai grele. Cu alte cuvinte, restrângem cercul suspecţilor, cu ajutorul datelor valabile la ora actuală. Vom proceda la fel şi pe viitor, atunci când ne vom găsi în faţa unei finale care se va purta în trei şi, mai apoi, în doi. Văd în aceste alegeri prezidenţiale mai întâi un show de urmărit, dincolo de remuşcări, antipatii şi hardfilingsuri. Citeste continuarea

Una dintre minunăţiile fascinante ale Limenariei (portul mare), spre deosebire de Limenas (portul mic), este pescăria din colţul străzii noastre. În colţ se găseşte un transformator de înaltă tensiune, pe care îl luăm ca punct de reper, în peregrinările noastre în oraş – şi de-a lungul ţărmului. Citeste continuarea

Tezaurul de la Pietroasa este lichid

Fiecare cloşcă are puii de aur. Dar, hei, Pietroasa are mai multe cloşti. Are, cel puţin, încă una, vreau să zic. Şi mă refer, de această dată, la minunatele vinuri de la Pietroasa, pe care am avut ocazia de şansă ca să le degust. Şi, fireşte, aş fi vrut să fiu io vizigotul rege Athanaric al (numai) acestui tezaur. De sticle. Sau butoaie. Că, dacă butoaiele sunt cloşca, atunci, cu siguranţă, sticlele sunt puii de aur. Dar, viu, înlăuntru, este doar vinul. Vinul sacru. Şi etern. Mai etern decât fascinanta Românie. Citeste continuarea

Cel mai fierbinte subiect pe ordinea de zi a fost constituit, în prima jumătate a lunii trecute, din febra alegerilor pentru Europa. Un nou prilej de dezamăgire pentru cei care urmăresc clasa politică. Pe liste s-au aflat tot felul de netoţi, nepoţi, fii şi rubedenii de partid, care au luat faţa, gleimuru’ de două parale al paradei noastre politice. Citeste continuarea