Abia la începutul lunii aprilie s-a limpezit unde bate toată afacerea de la „doişunsfert“: în prezidenţiale. E cu vizarea directă a lui Traian Băsescu. Citeste continuarea

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o vizită în Covasna care a stârnit querela. Dincolo de eternele pretenţii & visul de autonomie al maghiarilor din Ţinutul Secuiesc, ceea ce a stârnit văpaia a fost declaraţia lui Băsescu prin care UDMR era indicat drept principalul responsabil al situaţiei economice precare din Harghita şi Covasna. „Constituţia nu va permite autonomia teritorială“, a spus Traian Băsescu, făcând trimitere la calitatea României de „stat unitar“. Ce a urmat, a fost numai în consecinţa acestei întâmplări: miniştri ai guvernului român urmau să se prezinte în secuime, localnicii trebuiau să prezinte proiecte concrete – şi nu studii de fezabilitate, autorităţile locale s-au pus şi ele în mişcare. Mai dregând, un pic, din busuioc, Băsescu a spus că „îşi doreşte un parteneriat cu UDMR“. Şi că va fi desemnat un reprezentant al uniunii respective a maghiarilor care va primi funcţie de consilier prezidenţial cu rang de ministru. Citeste continuarea

Guvern confuz, fără comunicare, format din două forţe politice care nu au nimic în comun, nu au interese comune, care, cel puţin acum, nu pare să funcţioneze. Două plăci turnante care se gripează una în contact cu cealaltă, gata să se şunteze reciproc, susceptibile din cale-afară. Gata să facă un rău în grădina celeilalte decât, mai degrabă, să pară a putea construi ceva împreună. Citeste continuarea

Emil Bărbulescu este scriitor şi, deopotrivă, editor la Humanitas Fiction. El coordonează tânăra colecţie Thriller & Mistery. Citeste continuarea

Cu doar câteva zile înainte de a sosi, pentru o lectură publică (literară, organizată de Uniunea Scriitorilor din România), înaintea noastră a sosit Cohen. A stat unde am stat şi noi, sau măcar pe aproape: la Forum, acolo unde coboram în staţia de metrou. Da, Leonard Cohen. Până acum vreo doi ani, Leo Cohen nici nu avea vogă: voga lui e recentă, mai ales după ce i-au apărut cărţile/cu el sau despre el. El cântă chiar cum e Copenhaga. Sau Copenhaga arată cum cântă el. Totuna. Am regăsit oferta lui în acelaşi program în care am fost insertaţi şi noi, fluturi în acelaşi insectar. Cohen a răguşit cântând sub/în ploaie. It’ s closing time. E o vreme de ora închiderii, când toate cârciumile se duc la culcare. Sau se duc şi se fac pub-uri. Sau se duc şi se fac pulbere. Citeste continuarea

Până când au fost date publicităţii rezultatele, toată lumea a încercat să se ghideze după sondaje. Cele din zilele imediat premergătoare alegerilor au instaurat o ierarhie în care conducea, cu un fragil avantaj, PDL (32,6%, varianta Biroul de Cercetări Sociale-BCS, iar la INSOMAR-32%). Îi sufla în ceafă formaţiunea politică PSD-PC, cu aproape un procent mai puţin. Cum a treia poziţie era ocupată de PNL, prezent în „top” cu procente variabile, era evident că el va deveni un fel de arbitru al guvernării. Bulibăşeala din prima zi de după alegeri, cea de luni, a croşetat creierele & încrederea românilor în sondaje (o diferenţă de 6 procente părea de-a dreptul inexplicabilă), dar, mai apoi, lucrurile s-au aşezat în albia prognozată şi PDL a apărut, cu aproximativ un procent şi jumătate, în faţa PSD+PC. Dar lucrurile s-au schimbat încă o dată, PSD+PC trecând în frunte. Citeste continuarea

Recunosc că Gabriela Maaz, atunci când mi-a pus cartea în mână, a avut dreptate. Eu am greşit, când m-am îndoit. De fapt, m-am codit. Nu ştiam ce carte o să am în mână. Cartea este, mai întâi, o paradă mută. Un scri­itor care să cunoască atâtea amănunte despre istoria lusitană, oho, mai rar vezi: şi nu s-ar putea spune că am avut puţini prieteni pricepuţi aici (ar trebui să enumăr: Cristina Müller, Virgil Mihaiu, Marleth Silva ş.a.). Şi, când nu ştie, fireşte, face ce facem toţi: inventează. Dar inventează bine. Scrie, însă, neverosimil de bine. Şi e, oricum, printre primele lucruri pe care le preţuiesc la un scriitor. În al doilea rând, îşi alege bine povestea. Şi o controlează până la capăt. Romanul ameninţă să fie un succes. Un bestseller, chiar dacă nu de acum. Citeste continuarea

Cele mai serioase propuneri de premieri care se înscriu în cursă nu sunt mai multe de două: Mircea Geoană şi Theodor Stolojan. De ce? Ele întruchipează, la ora actuală, şi partidele cu cele mai bune scoruri în sondaje: PSD şi PLD. N-ar strica o scurtă analiză a produselor politice „care sunt“. Ei, adică. Aţi înţeles, bănuiesc. Dacă nu, vă traduce Vanghelie. Citeste continuarea

Guillermo Martínez, Crimele din Oxford. O carte pentru minţile abstracte, ca o şaradă… Se face şi film, pe buneee! Am văzut afişul. Alex de la Iglesia, cel care a realizat Stăpânul inelelor, el se ocupă, ca regizor. Este şi cel care a regizat O crimă ferpectă şi 800 de gloanţe. În rolurile principale, Elijah Wood, John Hurt. Greu de explicat intriga filmului/cărţii, dacă nu vrei s-o mutilezi. Firul naraţiunii se începe pe sine cu povestea unui asistent de matematici (argentinian) care ajunge în capitala britanică pentru a-şi desăvârşi studiile de matematică. Este cazat la o familie compusă dintr-o bătrânică şi nepoata sa. Bătrânica este, de altfel, prima buclă din şirul crimelor. Citeste continuarea

Monica Lovinescu a murit aşa cum a trăit: cu demnitate, cu discreţie. Urnele cu cenuşa trupurilor lui Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu au ajuns în ţară şi au fost depuse la casa memorială pe care Monica Lovinescu a lăsat-o, ca pe un fel de atelier, scriitorilor români – şi României. De mai demult, de când Nicolae Manolescu a spus, în plenul Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor, că zilele Monicăi sunt numărate, ne-am pregătit sufletul pentru veste. Citeste continuarea