Asta e pe buzele tuturor: ce facem cu republica? O articulăm pe model francez, cu input prezidenţial, sau pe model „moale”, german, italian etc.? O dilemă din care e greu să ieşi. De ce să schimbi toc­mai acum sistemul? Datorită unui singur om? Se află, acum, repu­blica în criză? E sfârşitul celei a-nu-ştiu-câta republici? Prima? A doua? Şi, dacă întreprindem toate aceste, rezolvăm problema? Sau operaţia reuşită, pacientul mort? Toate aceste întrebări ne asaltează. A mai scris, pe o temă oarecum conexă, Horia-Roman Patapievici, în Evenimentul zilei. Funcţionează republica noastră defectuos? Ar fi, poate, alt sistem mai valid? Monarhia? E o variantă? Citeste continuarea

Bătălia electorală a prins o nouă formă. De data asta, tot mediatică. Războiul mitingurilor. Al mititeilor, al frigărilor PSD. Parcă, iarăşi, ne-am întors, încă o dată, în timp. Citeste continuarea

La judecata de (mai) apoi a politicienilor

O evaluare a prestaţiei lui Călin Popescu Tăriceanu atrage după sine, automat şi o evalu­are similară a lui Traian Băsescu. După cum (mai) toate publicaţiile îndină să îl avantajeze pe unul ori pe celălalt ne-am propus să încercăm un audît politic cât mai echilibrat cu putinţă. Unul care să elimine idiosincraziile intelectuale, dar şi intoleranţele viscerale, organice. La Judecata de (mai) apoi a politicienilor, ca să parafrazăm un titlu arhiconsacrat. Citeste continuarea

Cartarescu, (ipocrit cititor, semenul meu) frate!

O, LEVANT, LEVANT FERICE!…

O capodoperă a generaţiei ’80 „în dublet”:! în proză şi poeziei Citeste continuarea

In ’95 a apărut Zborul, care, spre surpriza mea, s-a vân­dut foarte bine. La fel de bine s-a vîndut şi Cerul văzut prin lentilă. Au fost apoi cele trei Serate ale lui losif Sava la care am fost invitat, şi care au avut mare succes, înainte fusese scan­dalul Soare, fusese campania din presă pentru apărarea drepturilor omului, interpelarea din Senat făcută de Ştefan Augustin Doinaş, lupta împotriva PDSR-ului…. Toate acestea au jucat un rol. Rezultatul global e că am devenit în câţiva ani un autor cunoscut. Citeste continuarea

Există un post de televiziune la care mă uit ca siderat. □ aparţine unui mare mogul de presă, om politic în acelaşi timp, care nu a fost în stare, în sondaje, să se ridice mai sus de genunchiul broaştei. Ar merita titlul de cel mai nepriceput om politic al tuturor timpurilor (din România). Citeste continuarea

Un roman scris la tinereţe. La 27 de ani şi pu­blicat doar doi ani mai târziu. Almudena Grandes trage perdeluţa deoparte şi ne lasă să vedem în bucătăria ei literară de tinereţe. Acolo unde întâlnim o fată brunetă, cu părul ondulat, cu un profil masculin, lucrând în redacţia unei edituri. Şi care acolo începe să îşi scrie romanul ce îi va aduce consacrarea. Almudena Grandes a fost tradusă în ger­mană, în limba maghiară şi, acum, în română. A bântuit prin alte vreo zece limbi europene, a cucerit premii & deopotrivă persoane, şi aici am putea să ne referim doar la autorul Elogiului mamei vitrege, Mario Vargas Llosa, care a comentat-o elogios. Citeste continuarea

Anais Nin – Henry Miller, unul dintre cuplu­rile de care literatura şi viaţa au nevoie, în egală măsură, ca să (re)afirme interdepen­denţa viaţă-literatură. Cum curge seva dintr-una într-alta, ca prin vase comuni­cante. Cum circulă emoţia prin carne. Volumele apărute recent la Editura HUMANI- TAS, INCEST şi FOC, confirmă acest lucru. Aceeaşi prestigioasă editură are „pe trăgaci” şi o ediţie din HENRY & JUNE. Citeste continuarea

Spui: mă duc la Museu Picasso ca şi cum ai spune mă duc la cârciumă, cabaret, bistro, bar, lupanar. Un lupanar de imagini, fireşte, unde singurul desfrâu îngăduit e al culorii şi, deopotrivă, al ideii. Dar cum arată un reportaj de aici? Asta am încercat să facem. Să vă arătăm Muzeul Picasso ca pe un loc foarte lumesc, în care poţi să te duci să mănânci şi să bei. Vamos? Încotro? Întreabă taximetristul. Cum, unde, birjar? La Museu Picasso. Unde personajele sunt tablouri. Unde dialogurile sunt nuanţe, tuşe. Unde nu se întâmplă mai nimic, decât arta. Dar dacă arta e singurul lucru care se întâmplă cu adevărat? În afară de pictură, nu e nimic demn de remarcat, lumea reală, precum şi cea ireală, există, ambele, doar ca să fie pictate. Citeste continuarea

Cea mai mediatizată familie a neamului este, de departe, familia Năstase. Cel puţin pentru acest început de an. Ştim, ca într-o telenovelă, tot ceea ce se întâmplă acolo. Avem, deja, personaje. O cunoaştem pe Dana. Ştim unde a lucrat. Celălalt personaj, Bombonel, ştim o groază de anecdote despre el şi despre opţiunile lui, mai ales din Academia Caţavencu. în întreg, atmosfera seamănă puţin cu cea din Le Canard Enchaine. Se pot auzi, la rigoare, chiar frânturi de conversaţie. Citeste continuarea