can tramadol help ibs tramadol cheap trazodone tramadol withdrawal

overdose on xanax fatal xanax price can xanax add to depression

ultram buy Chicago buy tramadol online tramadol baksmälla

free ableton instrument rack ambient soundscapes ambien no prescription ambien buy Chula Vista

klonopin abdominal cramps generic klonopin webmd klonopin side effects

prescription du xanax xanax online xanax online Toledo

valium tabletten wikipedia valium 10 mg donde comprar valium online

soma physical therapy needham buy soma online xanax soma hydrocodone

soma digitos numero java soma no prescription a soma das medidas dos angulos internos de um quadrilatero convexo

can you take meclizine with ambien buy ambien online can you take ambien on birth control

Articole scrise de

Anişoara Cuşmir:„Recordurile sunt făcute pentru a fi bătute”

August 24th, 2011, com 3 comentarii

Când vine vorba despre performanţă, Anişoara Cuşmir Stanciu refuză să se gândească la sacrificii.

A efectuat sute de sărituri, a ridicat mii de kilograme şi a alergat mii de metri. Multă muncă, foarte multă muncă. Poate şi ceva noroc. În plus, nu s-a gândit niciodată la bani. Aşa a bătut de şase ori recordul mondial în proba de săritura în lungime pe care l-a dus la incredibila bornă de 7,43 m. Era 4 iunie 1983. Dar, fără voia ei, a trebuit să se retragă. Apoi, o altă mare „performanţă”, unică şi specială: fiica ei, Raluca Sabrina. În rest, o poveste de viaţă… Citeste continuarea

8,326 afisari

Vali Ionescu, femeia care a schimbat istoria La Lungime

December 10th, 2010, com 2 comentarii

1 august 1982. Fostul stadion „23 August” vibra din temelii. Anişoara Cuşmir a sărit 7,15 metri La Lungime, cu sase centimetri peste recordul mondial. A urmat o atletă simpatică, La ultima săritură. Spectatorii erau în delir. Tabela arăta 7,20 m. Vali Ionescu spulberase recordul Lumii! Citeste continuarea

9,541 afisari

România şi-a refăcut „flotila de aur”

November 10th, 2010, com 4 comentarii

Povestea celor doi campioni mondiali la canoe dublu a început în luna iulie. Atunci au reuşit să câştige două medalii la Campionatele Europene găzduite de Spania: aur la 500 m, respectiv bronz, la 1.000 m. Citeste continuarea

8,512 afisari

„Amiralul“ Ivan Patzaichin, eternul campion de legendă, pleacă trist de la comanda „Flotilei de aur“

November 15th, 2009, com Comenteaza

Multiplu medaliat olimpic, mondial, european şi naţional, Maestru Emerit al Sportului, Antrenor Emerit, decorat de Comitetul Internaţional Olimpic cu cea mai înaltă distincţie – Ordinul „Colanul de Platină“, decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv – clasa I“, Ordinul Militar – clasele I, II, III, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios“ în grad de Ofiţer, Ivan Patzaichin este unul dintre marii campioni de legendă pe care i-a dat sportul românesc. Citeste continuarea

5,018 afisari

Ion „Iron“ Oncescu, Regele lumii la skandenberg

August 20th, 2009, com 3 comentarii

Un „Robocop“ cu forţa în creier

Dacă vrei să arăţi unui prieten ce înseamnă o „forţă a naturii“, cvadruplul campion mondial şi european la skandenberg, Ion „Iron“ Oncescu, poate fi oricând un exemplu: 31 de ani, 185 cm, 96 kg, perimetru biceps – 45 cm, perimetru antebraţ – 43 cm. Cu o tenacitate de-a dreptul enervantă, dată poate de zodia „Taurului“, „Iron“ Oncescu a transformat skandenberg-ul, un sport aproape cvasinecunoscut până la el în România, într-un show de televiziune. Secretul său la masă: îşi învinge psihic adversarii! Surprinzător prin tot ceea ce face, burlacul Oncescu îşi găseşte timp să vâneze brunete focoase, să fie manager, să facă alpinism, să studieze istoria sau să fie jurnalist. Chiar dacă, în iunie, la Las Vegas, a pierdut categoric în faţa campionului american Michael Todd, Oncescu se gândeşte deja la revanşa de la Bucureşti. Până atunci, visul unei nopţi de vară pentru „Iron“ Oncescu este să învingă legenda John Brzenk la braţul drept şi să devină campion mondial la categoria 110 kg. Citeste continuarea

10,322 afisari

Dupa ce a trecut dincolo de fileu, Raluca Sandu revine în… fotbal: „M-am nascut, am crescut si stau cu fotbalul în casa

May 15th, 2009, com 9 comentarii

Raluca Sandu are multi admiratori, mai ales dupa divortul de Todd Medina. Dar culmea, nici un fotbalist. Asa a fost sa fie! Tatal ei, Mircea Sandu, i-a aratat, nu cu mult timp în urma, un fax. Probabil de la UEFA. Era vorba despre promovarea fotbalului feminin prin fotbalul mixt. Cu autoritatea presedintelui Federatiei Române de Fotbal, Sandu i-a spus: „Raluca, vrei sa te implici în acest proiect?” Raspunsul a fost afirmativ. Astazi, Raluca Sandu este managerul general al departamentului pentru promovarea fotbalului feminine în România. O poveste care poate fi de succes! Citeste continuarea

14,136 afisari

„Dacă nu se implică Federaţia, fotbalul este în pericol să dispară“

March 20th, 2009, com 2 comentarii

Generalul de brigadă Pop Gavrilă dă toate cărţile pe faţă în legătură cu violenţa pe stadioane:

E destul de greu să apuci să schimbi două vorbe despre violenţa pe stadioane cu şeful Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, gen. brig. dr. Pop Gavrilă. Nu că ar refuza acest dialog. Pur şi simplu are agenda „full“. Am avut mai mult noroc într-o dimineaţă de joi. În aşteptarea unei delegaţii franceze la nivel înalt, timp de aproape o oră am reuşit să aflu, direct de la sursă, explicaţii despre un fenomen care ameninţă nu numai securitatea spectatorilor ci însuşi viitorul fotbalului. Citeste continuarea

5,069 afisari

Deşi situaţia juniorilor „nu e roz“, Miodrag Belodedici crede în viitor: „Fotbalul nostru mai are încă resurse“

November 20th, 2008, com Un comentariu

Miodrag Belodedici, un fost mare fotbalist care dispune de o modestie direct proporţională cu performanţele pe care le-a avut. A câştigat, în 1986, Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti, apoi a fugit în Iugoslavia din cauza regimului comunist, motiv pentru care a fost suspendat un an. Şi-a ispăşit liniştit pedeapsa, apoi a cucerit acelaşi trofeu şi cu Steaua Roşie Belgrad, devenind astfel singurul fotbalist român care câştigă de două ori cel mai râvnit trofeu intercluburi. Transformat în dezertor şi subiect al unei cercetări penale în România, Belodedici avea să fie reabilitat pe 10 ianuarie 1990. Citeste continuarea

5,608 afisari

Mircea Rădulescu, şeful antrenorilor români, ştie de ce nu ne-am calificat: „Nu suntem suficient de copţi pentru un turneu final“

August 20th, 2008, com Un comentariu

Directorul Şcolii Federale de Antrenori, profesorul Mircea Rădulescu, crede că ratarea calificării la Euro 2008 se datorează faptului că „tricolorii“ nu au speculat erorile defensivei franceze, iar în meciul cu Olanda au fost copleşiţi de miză. Organizarea competiţiei s-a derulat însă cu precizia unui ceas elveţian. Referitor la antrenorii români, „recomandarea“ este clară: „Să fie mai modeşti şi să nu se mai dea cocoşi“. „Riciu“, cum este poreclit Mircea Rădulescu de către suporteri, crede că nu vom avea parte prea curând de antrenori români în campionatele puternice ale Europei. Dimpotrivă, pecetea apartenenţei îi va ţine departe.

Procesul „etapelor“ de la Euro

– Domnule profesor, de ce nu am atacat la Euro, preferând în schimb să ne băgăm cu fundu-n poartă?

– La Europene nu numai atacul putea rezolva toate problemele. Nu îţi permiţi o performanţă până ce echipa nu este bine aşezată şi în jocul defensiv. Siguranţa apărării te ajută să ataci. Trebuie să dezechilibrezi defensiva adversă, trebuie să ai aceste mijloace. În afara ţării nu am lăsat o impresie proastă. Eu zic că Piţurcă şi-a „sedimentat“ lucrurile. Cred că şi el are reproşuri şi consider că a pregătit jocul echipei naţionale, dar jucătorii nu au reuşit să exprime în teren ceea ce a vrut Piţi.

– Unde s-a greşit decisiv, mai exact de ce am ratat o calificare, în sferturi, care la un moment dat era aproape sigură?

– Trebuia să speculăm slăbiciunile defensivei franceze, iar în meciul cu Olanda fotbaliştii noştri au fost depăşiţi de miza şi importanţa calificării în sferturile de finală. Un exemplu negativ a fost meciul cu Franţa, având în vedere cine era echipa adversă: vicecampioana lumii. Piţi a pregătit bine partida din punct de vedere al blocării valorilor franceze dar, când am intrat în posesia mingii, imediat am cedat-o adversarilor. Echipa Franţei putea fi surprinsă, dar jucătorii noştri nu au putut să încerce să atace. Au fost foarte multe pase greşite şi nu selecţionerul le-a spus să dea acele pase. Rezultatul final a fost unul bun pentru palmares, chiar dacă nu a fost obţinut într-o manieră spectaculoasă. Piţurcă a fost însă surprins neplăcut de faptul că jucătorii noştri au fost depăşiţi de evenimente în meciul cu Olanda. Se aflau în faţa unei performanţe unice, a unui moment istoric, într-o grupă în care iniţial nu aveam şanse să putem merge mai departe. Am fi vrut să ieşim în stradă, dar evoluţia jucătorilor noştri nu s-a ridicat la nivelul posibilităţilor. Prin ceea ce au arătat în meciul cu Olanda, „tricolorii“ au demonstrat că nu sunt suficient de copţi pentru un turneu final major. Nu putem trece uşor peste acest lucru, şi anume ce ar fi trebuit să facă internaţionalii noştri în acel joc.

„15 jucători din 23 din lotul Spaniei joacă în Champions League“

– După multă vreme am avut parte de o finală corectă şi o câştigătoare meritorie. Chiar, de ce Spania?

– Finala a fost un succes, între două mari puteri şi nu echipe de conjunctură. Germania şi Spania se numărau printre favorite. Jocul din final a confirmat acest lucru şi a rezultat o confruntare tehnico-tactică profundă, în special graţie echipei Spaniei, care i-a delectat până şi pe suporterii nemţi. Am văzut jucători excepţionali. Spania a surprins prin cea mai mică medie de înălţime, dar aceşti jucători au avut calităţi excepţionale, nelipsind cele mentale. În nici un moment nu au arătat că au reţineri, îndoieli, inferioritate. Compartimentul median a fost cheia succesului. Chiar şi înlocuitorii lor au fost greu de citit. Multă mişcare, părăsire a zonelor, pur şi simplu apăreau în cu totul alte zone. Controlul mingii era foarte bun, cu pase rapide. Golul din finală a avut la origine un joc al mijlocului, după 13 pase consecutive. Nu doar Torres a fost incredibil, ci şi Xavi care a dat pasa decisivă. Mijlocaşii Spaniei au fost niste mici „spiriduşi“. Au făcut şi faza de apărare. S-au strâns în faţa lui Puyol şi Marchena, iar nemţii nu au reuşit să treacă prin zona aglomerată formată de aceştia. Fiecare acţiune a avut o improvizaţie, adversarul a avut de-a face cu altă situaţie în fiecare fază. Linia de mijloc spaniolă a derutat sisteme defensive, a improvizat tot timpul, şi i-a pus în dificultate pe fundaşii adverşi. Nu uitaţi că 15 jucători din 23 din lotul Spaniei joacă în Champions League. Aceştia au în picioare competiţii de nivelul cel mai înalt. Îţi oferă încredere, siguranţă, iar unii pro?babil au considerat Campionatul European chiar uşor.

„Mi-a plăcut rigoarea germană, dar iubesc Parisul“

– Ce v-a sărit în ochi… dincolo de stadion?

– Prima chestie care m-a impresionat a fost organizarea totală. Nu surprins, pentru că ştim cu toţii ce reprezintă în Europa ţări ca Austria şi Elveţia. Am călătorit cu toate mijloacele de transport în comun şi pot să vă spun, cu mâna pe suflet, că senzaţia era aceeaşi ca într-un taxi de lux: curăţenie, comoditate şi rapiditate. Nu ştiu cum au făcut ei, dar la toate meciurile exista o ordine totală, deşi era vorba de sute de mii de suporteri. Nu îmbulzeală, nu înjurături, nu bastoane de jandarmi. Şi asta în condiţiile în care berea la pahar se distribuia chiar în vecinătatea arenelor. Nu se punea însă problema de beţie. Totul se făcea cu cap. Cine depăşea măsura, ajungea să vadă meciurile la o terasă, braserie sau în spaţiile special amenajate. Toată lumea ştia ce are de făcut, iar totul funcţiona asemenea unui ceas elveţian.

– Să fie Austria şi Elveţia un tărâm al făgăduinţei de care v-aţi îndrăgostit?

– Nu. Dacă trăieşti în fotbal şi mai faci şi performanţă este imposibil să nu călătoreşti. O anumită pasiune am pentru Paris. Un oraş cald, unde fiecare îşi poate satisface orice preferinţă. Se trăieşte mult în stradă, atracţii şi obiective turistico-istorice la tot pasul. Pe francezi, pe parizieni în general i-am simţit că sunt calzi, primitori, gata să îţi ofere informaţia de care ai nevoie. Ce m-a impresionat în mod special la Paris este atmosfera din metrouri. Sincer, ai senzaţia că te afli într-o bibliotecă mobilă. Mai toţi călătorii profită de cele 15-20 de minute petrecute în metrou şi scot repede din geantă un ziar, o revistă sau o carte. A, mai sunt studenţii. Mulţi. Toţi, sau aproape toţi, au cursurile în faţă. Ce să mai comentez, atmosferă de elită.

– Dacă în Austria şi Elveţia v-aţi întâlnit cu bucătăria germană, vreau să atingem şi acest aspect gastronomic. Restaurantul preferat? Dar mâncarea?

– Mă simt cel mai bine la restaurantul băiatului meu. Se numeşte Gerard şi este situat la Piaţa Chibrit din sectorul 1. O terasă românească tradiţională unde îmi place să savurez cei mai buni mici din România: calzi, pufoşi, mustoşi şi lângă ei cu o bere rece. Sunt multe după-amiezi în care stau acolo câteva ore pentru că aerul condiţionat şi plasmele completează un cadru perfect pentru a viziona un meci de fotbal dar şi pentru a gusta delicatesele bucătăriei româneşti.

„Ca să convingă, antrenorii străini au nevoie de trofee“

– Ce le lipseşte antrenorilor autohtoni?

– Ar avea nevoie de mai multă personalitate, diplomaţie în relaţiile cu patronii şi mai multă credibilitate. Le-aş recomanda în modul cel mai prietenesc cu putinţă să fie mai modeşti, să nu se mai dea cocoşi, cum vedem la cĂte unii, şi mai ales să nu mai fie critici la adresa colegilor de breaslă. Apoi, să fure meserie, să fie la curent cu cele mai noi metode de lucru.

– Au românii şanse să antreneze în Occident?

– Încă nu. Sunt mulţi factori ostili pentru ca un tehnician român să facă pasul într-un campionat bun din afară. Este nevoie de cotă, ca ţara din care provii să reprezinte ceva la nivel continental. Pentru că inevitabil porţi această pecete a apartenenţei. Vom putea spera la aşa ceva când vom începe să scoatem capul şi la turneele finale, şi în cupele europene, nu după prestaţii de genul celei din meciul cu Olanda.

– Şi-au lăsat antrenorii străini amprenta asupra fotbalului românesc?

– Cu unele mici excepţii, Protasov şi Zenga în perioada Steaua, Bergodi la FC Naţional şi CFR Cluj, sau Duşan Uhrin la FC Timişoara, antrenorii străini de la noi nu au convins. În opinia mea, ca să convingă, trebuie să ia un campionat ori o Cupă, deci un trofeu, sau să aibă un ciclu de trei ani în care să urce o echipă în mod vizibil.

foto Octavian Tibăr




5,306 afisari

Şeful olimpicilor, Octavian Morariu, visează frumos înainte de Beijing: Ştiţi ce îmi doresc cel mai mult? Să mă bucur de bucuria lor!

May 20th, 2008, com Comenteaza

Nu este uşor să fii astăzi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Toată lumea aşteaptă la Jocurile Olimpice găzduite de China succese la fel de mari ca în ediţiile precedente. Greu. Aproape imposibil. Octavian Morariu (47 de ani) visează însă frumos. Nu se teme de competiţia din spatele Marelui Zid deşi crede că va fi dificil de păstrat locul 14, cucerit la Atena, în clasamentul pe medalii. Citeste continuarea

4,508 afisari