Încep cu un asurzitor sunet de trâmbiţă emis sub un titlu generic din care e musai să facă parte epitete precum incendiar, scandalos, şocant. Citeste continuarea
Încep cu un asurzitor sunet de trâmbiţă emis sub un titlu generic din care e musai să facă parte epitete precum incendiar, scandalos, şocant. Citeste continuarea
Au trecut 20 de ani. O cifră rotundă. Care nu pare să stârnească interesul. O seară literară germano-română, sub titlul „Decembrie, din nou“. Un spectacol. Câteva rememorări ale presei. Nici o sesiune științifică a Academiei Române, a vreunei facultăți de Istorie, Sociologie sau Politologie. Nici o dezbatere națională. Nici un mesaj din partea Bisericii. Nici o mișcare a societății civile. Nimic n-a marcat cele două decenii scurse de la „Scrisoarea celor șase“, de la interviul din Libération al lui Mircea Dinescu, de la bucuria formidabilă a căderii Zidului. Noroc cu americanii! La New York se desfășoară „Toamna națiunilor“, un festival dedicat anului 1989 și care durează… cinci luni! Lipsește cu desăvârșire o analiză cât de sumară a acestor 20 de ani. De unde-am plecat și unde am ajuns. Unde au ajuns alții, plecați din aceeași poziție. Unde a ajuns lumea între timp. Citeste continuarea
Interviu cu dl Mihai Barcan, fostul secretar particular al liderului PNŢCD
La aproape 20 de ani după moartea lui Corneliu Coposu, norocul mi-a scos în cale un om care ştie aproape totul despre anii post-decembrişti ai Seniorului. Mihai Barcan a fost secretarul particular al liderului PNŢCD, alături de care s-a aflat permanent, şi vorbeşte pentru prima oară presei despre lucruri care te lasă cu respiraţia tăiată. Citeste continuarea
Vreţi să vă luaţi un făcător de gazetă? Nimic mai simplu! Mergeţi la piaţă! Am vrut să realizăm, în acest număr, o trecere în revistă a făcătorilor de gazete din România (ne referim, în special, la presa centrală? mai vizibilă evident decât cea locală). Şi să măsurăm, cumva, cu pasul (gândirii), ecartul între ziarist, director de opinie şi făcător de gazetă. Sigur, lista noastră nu poate fi exhaustivă. Dacă lipseşte cineva, nici măcar nu trebuie să se supere sau să aibă angoase: nu excludem un come-back pe această temă. De altfel, credem de pe-acum că un follow-up se impune, tema fiind interesantă, la câteva luni/un an/poate doi, pentru că piaţa, inevitabil, se mişcă. Citeste continuarea
In ianuarie 1990, presa din România a explodat. în primăvară existau peste două mii de publicaţii, zeci de posturi de radio şi se iţeau primele televiziuni private. Oamenii care, până nu de mult, făcuseră copy-paste – aşa cum am spune azi – pe magistralele discursuri, nu puteau asigura acest boom jurnalistic. Noua presă a fost construită prin aportul unei mari mase de oameni veniţi din te miri ce zone, care s-au calificat la locul de muncă – aşa cum am fi spus ieri. Este suficient să amintim că, de peste un deceniu încoace? cel mai apreciat jurnalist român, conform tuturor sondajelor şi clasamentelor, este un absolvent de Automatică. Abia după ce primele facultăţi de Jurnalism au început să scoată serii pe bandă rulantă putem vorbi despre o a treia categorie de jurnalişti (pe lângă cei „reformaţi” şi cei „importaţi”), ziariştii cu acte-n regulă. Citeste continuarea