Cine ia pastile fără să meargă la doctor îşi face automedicaţie.
De-o parte medicii şi cercetătorii strigă din rărunchi: „automedicaţia este o gravă eroare!” De cealaltă parte, pacienţii care nu au bani, sunt ignoranţi sau au trecut prin diagnostice incorecte şi nu mai au încredere în medici, dau replica: „Nu ne interesează!”
Durere, febră, diaree, constipaţie? Pot trece cu simple OTC-uri, fără prescripţie medicală. Dar la fel de bine pot fi simptome ale unor boli grave precum cancerul, ocluziile intestinale, infecţii ale sângelui etc. care necesită prezentarea de urgenţă la medic. Pacientul alege.
Statisticile spun că 73% dintre români îşi administrează singuri medicamente, iar campioane sunt femeile, în 82% dintre cazuri, în timp ce bărbaţii apelează la automedicaţie în 63% dintre cazuri. Medicamentele fără reţetă sunt, în general, mai ieftine, sau în orice caz accesibile şi te scutesc de vizita la medic. Pe termen scurt pare a fi soluţia, pe termen lung însă lucrurile stau altfel. De pildă, antibioticele luate în neştire slăbesc imunitatea omului, dar întăresc rezistenţa bacteriilor rele la medicamente. Alteori, antibioticele dau alergii grave care se finalizează cu decesul pacientului. Banalele calmante, folosite fără judecată, pot ascunde de fapt afecţiuni grave, care rămân astfel nediagnosticate şi pot determina moartea. Excesul de vitamine şi minerale poate duce la alte boli grave (fragilizarea oaselor, probleme ale tiroidei, rinichilor, ficatului, sângerări gastrice etc.), iar lista e lungă. Se naşte întrebarea: ar trebui să interzicem comercializarea oricărui medicament fără reţetă sau mai degrabă să educăm corect populaţia în relaţia cu medicii? Am întrebat medicii pentru a vedea care este punctul lor de vedere şi până unde este permisă automedicaţia.
Constanţa Ţigănişteanu, medic internist la Clinica Medicală Eurosanity, crede că problemele legate de automedicaţie derivă din educaţia sanitară deficitară a românilor şi din lipsa banilor: „Sunt două categorii de oameni: cei ignoranţi, care spun iau x medicament pentru că am auzit eu la televizor sau mi-a zis o vecină că-mi trece (cazuri frecvente şi cele mai periculoase, vina aparţine pacientului) şi cei care nu au bani, motiv pentru care evită să se adreseze medicului (vina aparţine sistemului sanitar). Mai mult, fiindcă la medicul de familie, în ziua de astăzi, adesea trebuie să te programezi cu mult timp înainte, iar durerea pe care o are pacientul nu poate să sufere amânare, omul se lasă păgubaş şi merge direct la farmacie şi cere ceva ca să-i treacă suferinţa sau să i-o amelioreze. Dacă se adresează cu lucruri mărunte, atunci farmacistul poate răspunde OK, iar acest tip de automedicaţie poate fi corect, în fapt e recomandarea unui specialist. Se întâmplă, însă, nu de puţine ori, ca probleme banale să fie simptome pentru afecţiuni grave, lucrurile sunt complicate şi ţin de competenţa doctorului. De pildă, pacientul are o consti- paţie care poate ascunde o ocluzie/subocluzie intestinală. Vine la farmacie, cere purgative şi luându-le rupe ocluzia şi face peritonită! Iată doar un exemplu, care ne spune de ce nu trebuie evitată vizita la medic. Şi mai este un aspect! Pacienţii nu spun întotdeauna farmacistului despre celelalte afecţiuni de care suferă şi pentru care poate chiar se află sub tratament. Medicamentele pot da reacţii adverse ele însele, dar dau reacţii adverse şi interacţionând cu medicaţia pe care o ia pacientul în urma altor afecţiuni de care suferă. Acesta e cazul diabeticilor, al cardiacilor, cărora nu li se pot administra anumite medicamente fiindcă respectivele interacţionează cu tratamentul pentru problemele cardiovasculare, diabetice etc. Aşadar, noi medicii nu suntem porniţi împotriva automedicaţiei doar de dragul de a chema pacienţii la cabinet, ci avem motive foarte serioase, văzând ce se întâmplă în spitale cu cei care au luat medicamente fără raţiune.”
Ileana Andreescu, medic specialist Pneumologie de la Centrul Medical Regina Maria, a făcut la rândul său câteva precizări cu privire la automedicaţie. „Oamenii au dreptul şi datoria să participe la propria îngrijire medicală, atât în cazul problemelor medicale minore, dar mai ales în cazul afecţiunilor cronice. Acest lucru este realizabil ca urmare a informaţiilor şi cunoştinţelor medicale pe care le dobândesc prin colaborarea cu asistentele medicale şi medicii implicaţi în tratamentul lor. Un pacient informat şi educat asupra afecţiunii de care suferă va putea fi proactiv şi va fi capabil să ia decizii în cunoştinţă de cauză privind îngrijirea lui. Automedicaţia înseamnă tratamentul unor afecţiuni cu medicamente special concepute şi aprobate ca fiind sigure şi eficiente atunci când sunt utilizate fără prescripţie şi supraveghere medicală. Automedicaţia este parte a auto-îngrijirii; asociaţiile medicale, agenţiile de control al medicamentelor şi Parlamentul european susţin şi promovează importanţa automedicaţiei responsabile. Aceasta presupune o delimitare clară a medicamentelor obţinute pe bază de prescripţie versus fără prescripţie medicală. Această clasificare este făcută de cătreAgenţia Naţională a Medicamentului, autoritatea naţională care trebuie să se asigure că medicamentele, etichetate fără prescripţie medicală, sunt suficient de sigure astfel încât să nu aibă un efect dăunător asupra sănătăţii.
Medicii recomandă o atenţie sporită în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează ori al nou-născuţilor şi copiilor mici. Aici automedicaţia trebuie pe cât posibil evitată.
O altă caracteristică a automedicaţiei responsabile este folosirea doar a acelor medicamente care sunt aprobate şi înregistrate legal ca putând fi administrate fără prescripţie medicală. În plus, în cazul automedicaţiei, responsabilitatea pentru folosirea unui medicament îi revine în special persoanei respective. Ca urmare, aceasta trebuie să fie capabilă să recunoască simptomele, să decidă dacă ele pot fi tratate cu astfel de medicamente, să aleagă un tratament corespunzător şi să urmeze indicaţiile de administrare din prospect. Pentru a limita posibilele riscuri, medicii trebuie să educe persoanele cum să folosească autome- dicaţia, în special dacă acestea suferă şi de alte afecţiuni. De asemenea, pacienţii trebuie să fie încurajaţi să citească atent prospectul fiecărui medicament pe care şi-l administrează. Mai mult, farmaciştii au responsabilitatea profesională să recomande un anumit medicament care să fie util într-o anumită circumstanţă.
Şi încă ceva! Publicitatea şi campaniile de marketing pentru automedicaţie trebuie să fie responsabile, astfel încât mesajul să fie clar, precis, cu prezentarea echilibrată a beneficiilor şi riscurilor. Nu trebuie să încurajeze autome- dicaţia iresponsabilă, cumpărarea neadecvată a medicamentelor sau cumpărarea unor cantităţi mai mari decât necesare”, este de părere dna doctor Ileana Andreescu. Aşadar, putem face automedicaţie, dar în nişte limite. Când putem recurge la automedicaţie? „Durata autome- dicaţiei variază în funcţie de circumstanţe, însă, în mod normal, nu ar trebui să depăşească trei-şapte zile. Exemplele de condiţii medicale la care se poate aplica automedicaţia sunt: răceală, gripă, tuse, durerea în gât, dis- pepsie, arsurile gastrice, constipaţie, diaree, vărsături, insolaţie, dureri de intensitate mică/moderată, cum ar fi cefaleea sau durerile musculare, afecţiuni cronice deja diagnosticate şi la care s-a exclus riscul de patologie gravă (de exemplu: rinita alergică, migrenă, artroză moderată a genunchiului). Automedicaţia nu este adecvată în următoarele situaţii: simp- tomele persistă, starea generală se agravează, simptomele cresc în intensitate, durerea devine severă, automedicaţia nu are nici un efect, apar reacţii adverse. În aceste situaţii se recomandă să se consulte un medic.”
