Avocatul lui Saddam a incercat sa se faca roman
March 20th, 2006, Liliana Petrus 28 comentarii TweetEl a fost renegat de familie, de când a hotărât sâ îl apere pe fostul dictator
In cămaşă albastră şi haină neagră, cu nelipsitul Coran sub braţ, Saddam pare destul de sigur pe sine în boxa acuzaţilor. La toate termenele de judecată, găseşte câte un motiv de amânare a procesului. La începuţ_ nu recunoştea tribunalul, în 2005 protesta că nu a fost lăsat să vorbească cu avocatul al Dulaimi, zilele trecute era în greva foamei, că nu-i plăcea nu ştiu ce apărător numit din oficiu. Trecând peste faptul că nici celor 143 de şiiţi poate nu le-o fi plăcut când au fost omorâţi, parcă ar fi mai civilizat, totuşi, să asistăm la un proces corect. Chiar şi dacă acuzatul este un fost dictator, tiran, criminal, ce mai vreţi. Am văzut, doar, că nici dacă-l împuşcăm, în ziua de Crăciun, nu iese prea bine.
în 13 decembrie 2003, când Saddam Hussein a fost capturat de armata americană, lumea se aştepta la un proces răsunător. Până astăzi, însă, n-am avut parte decât de amânări. Ba nu vin martorii, de teamă, cu toate că boxa lor e protejată cu pereţi antiglonţ, ba se contestă legitimitatea tribunalului, mai moare câte un judecător, ca din întâmplare, susţinătorii fostului dictator mai căsăpesc câte un avocat… Şi, între noi fie vorba, cam au de unde. Echipa apărării, aleasă de soţia lui Saddam, Sajida, şi de cele trei fiice ale sale, este formată din 24 de „grei”. Printre care Roland Dumas, fostul ministru francez al Afacerilor Externe, Aicha Muammar Kadhafi, fiica liderului libian, şi Ramsey Clark, fostul procuror general al Americii.
Coordonatorul acestei echipe de şoc este avocatul irakian Khalil al Dulaimi, care, surprize-surprize, a încercat să se facă român, în urmă cu nişte ani. Nepotul lui, Sinan, locuieşte în Bucureşti şi este căsătorit cu una de-a noastră. A mărturisit, în exclusivitate pentru Flacăra, că unchiul său este renegat şi blestemat de familie, de când a hotărât să îl apere pe Saddam.
Saddam Hussein este judecat împreună cu şapte foşti colaboratori, pentru masacrul de la Dujail, din 1982, în care au fost omorâţi 143 de şiiţi. Celelalte capete de acuzare despre care se vorbeşte încă nu au fost formulate |j explicit de Tribunalul Special Irakian.
Avocatul Khalil al Dulaimi a venit în Bucureşti în 1998, cu gândul să se stabilească aici. Auzise, de la irakienii din România, că viaţa e mult mai sigură decât în Bagdad, chiar dacă nu e tocmai raiul pe pământ. Vreo trei luni a analizat piaţa, să vadă ce se poartă, ce se cere în materie de afaceri, în ideea de a-şi încropi o firmă de comerţ. Când a ajuns la capitolul acte, însă, a dat peste sfânta şpagă românească. Mai exact, i s-a cerut o sumă impresionantă de bani, cu tacâmul de rigoare. Că ar fi mai indicată o firmă, aşa, cam fantomă, că altfel legislaţia te înghite, trebuie să te strecori cumva printre iţele ei… Avocat, totuşi, de felul lui, al Dulaimi a refuzat oferta „generoasă” a unor oameni de bine. Ba, mai mult, s-a îngrozit de faptul că, la noi, ilegalităţile se poartă la lumina zilei şi la un nivel destul de înalt. Aşa că şi-a strâns bagajele şi a plecat în Irak. Acolo măcar găsea o scuză mai serioasă pentru aberaţiile economice. Că, vorba aia, era ditamai dictatura.
Eyada Amer, patronul unei şcoli libaneze din Bucureşti, îşi aminteşte că al Dulaimi a fost, pur şi simplu, şocat de aventura românească: „Suntem prieteni, îl cunosc din copilărie, am crescut în acelaşi oraş, Al Ramadi, cam la o sută de kilometri de Bagdad, spre graniţa cu Siria. A fost întotdeauna un om foarte corect, religios, revoltat împotriva ilegalităţilor şi a afacerilor necurate. Vă daţi seama cum s-a simţit când i-au propus unii nici mai mult nici mai puţin decât să-i facă o firmă fantomă şi, astfel, să-şi rezolve ei interesele. Măcar să se fi gândit că e avocat, deci un om al legii, şi nu se prea cade să-i propui aşa ceva. Mă rog, poate a fost mai bine pentru el, acum e un avocat de succes. îi admir curajul de a-l apăra pe Saddam, chiar dacă multă lume îl condamnă pentru asta. La urma- urmei, are şi omul ăla dreptul la un proces corect. Că până acum nu a fost decât un teatru de proastă calitate. Nici măcar nu s-au hotărât pentru ce să îl acuze. Povestea asta, că a omorât nu ştiu câţi şiiţi, hai să fim serioşi, nu ţine. N-au fost măcelăriţi nişte oameni pe stradă, cum procedează americanii acum. Au fost ucişi nu din senin, ci pentru că au organizat un atentat împotriva preşedintelui. Dacă se adună nişte oameni şi vor să-l omoare pe Băsescu, credeţi că vor fi felicitaţi de serviciile secrete româneşti? Credeţi că Bush i-ar servi cu bomboane de ciocolată pe cei care ar atenta la viaţa lui?”
<
Dacă luăm în calcul faptul că doi dintre avocaţii lui Saddam au fost deja omorâţi, al Dulaimi nu are o viaţă prea uşoară. Nu ştim dacă o face din convingere sau doar pentru notorietate, dar este hotărât să meargă până în pânzele albe cu apărarea fostului dictator, împotriva americanilor şi a irakienilor care şi-au trădat preşedintele, în opinia lui. Şi mai ales împotriva tuturor ameninţărilor, de nici nu le mai ştie numărul: cu moartea, cu soţia şi copiii, cu bombe în casă…
Ca măsură de siguranţă, cât de cât, şi-a dus familia în Iordania şi a recurs la un birou de lucru mobil, în sensul că întâlnirile cu echipa se stabilesc în locaţii mereu diferite. între două drumuri, însă, este hărţuit şi reţinut sistematic de militarii americani, sub diverse pretexte: i se verifică identitatea, de câteva ori pe zi şi pe îndelete, că uneori durează ore în şir, i se reproşează că are prea multe vize de Siria şi Iordania, ceea ce înseamnă că trebuie cercetat, mai depăşeşte şi viteza legală, mai are şi un comportament cam suspect… Şi tot aşa, celebra reţetă americană de război psihologic, din care mai ies doar cei cu nervii de beton armat.
Apelurile echipei de avocaţi la comunitatea internaţională şi la drepturile omului au rămas fără ecou. „Această presiune demonstrează că Saddam Hussein este privat de cele mai elementare drepturi de apărare”, acuză Andre Chamy, unul dintre avocaţi. „Şi ce dacă?”, i-au răspuns campionii democraţiei, americanii.
<
Mai mult, al Dulaimi este supus şi presiunilor din partea familiei. Rudele lui de sânge s-au chinuit, luni în şir, să-l convingă să renunţe la apărarea lui Saddam. Dacă n-a ţinut cu „E periculos, te expui!”, i-au spus-o pe şleau: „Cum să aperi un tiran, un criminal, un preşedinte care a înfometat şi a batjocorit poporul? Te faci de râsul lumii!” Degeaba le-a explicat avocatul că asta e meseria lui, că până şi cel mai înrăit criminal sau terorist are dreptul la o apărare corectă. Consiliul de familie, întrunit după regulile lui de trib, a hotărât renegarea avocatului. Sinan al Dulaimi, nepotul lui, este foarte convingător: „Nici nu vreau să mai aud de unchiul meu, să nu-mi pomeniţi numele în legătură cu al lui. Ne-a făcut familia de ocară, nici unul dintre ai noştri nu-l mai recunoaşte. Nu mai are părinţi, fraţi, surori, nepoţi. Tocmai m-am întors din Irak şi nimeni nu mai vorbeşte despre asta. El nici nu mai există pentru noi!”
text Liliana Petruş şi Ahmed Jober foto Bompres
nr. 3 / martie 2006 Tweet
He ist dieses ein großer Pfosten. Kann ich einen Teil auf ihm auf meinem Aufstellungsort benutzen? Ich würde selbstverständlich mit Ihrem Aufstellungsort verbinden, also konnten Leute den vollen Artikel lesen, wenn sie zu wünschten. Dankt jeder Weise.
I came across numerous intriguing stuff in your blog especially its debate. From the plenty of comments in your posts, I suppose I am not the only person having all of the enjoyment here! continue the excellent work.
Thanks for making this article. Discovered your site through a friends blog – very informative and entertaining.
Genuinely enjoy this article. It’s tough to sort the great from the bad sometimes, but I think you’ve nailed this!
glad to be one of several visitants on this awing site : D.
Digital fax machines still used a lot of paper, and you still needed to feed a hard copy of your files through them to send a fax. To clear the memory of your fax machine is a bit tricky and many users don’t know how to do it.
Resources this kind of as the 1 you mentioned here will be extremely useful to myself! I’ll publish a hyperlink to this page on my personalized weblog. I’m certain my site site visitors will locate that fairly helpful.
Nueter this puppy can come Nov 2010!!!!!?!!?!?!!?!
I gotta bookmark this site it seems handy invaluable
I also believe thus, perfectly written post! .
How do I start a website for free or cheap?
Best Links 2011…
Good website! I really love how it is easy on my eyes and the data are well written. I’m wondering how I could be notified when a new post has been made. I’ve subscribed to your RSS feed which must do the trick! Have a great day!…
Best Links 2011…
Good info. Lucky me I reach on your website by accident, I bookmarked it….
Best Links 2011…
This is a very good tips especially to those new to blogosphere, brief and accurate information… Thanks for sharing this one. A must read article….
Best Links 2011…
Great post. I was checking continuously this blog and I’m impressed! Extremely helpful info specifically the last part 🙂 I care for such info a lot. I was seeking this particular info for a long time. Thank you and good luck….
Best Links 2011…
Wow, wonderful blog layout! How long have you been blogging for? you made blogging look easy. The overall look of your web site is fantastic, let alone the content!…
Best Links 2011…
I’ve recently started a web site, the info you provide on this web site has helped me greatly. Thank you for all of your time & work….
Best Links 2011…
Unquestionably believe that which you stated. Your favorite reason seemed to be on the net the simplest thing to be aware of. I say to you, I certainly get annoyed while people think about worries that they plainly do not know about. You managed to hit…
Best Links 2011…
Hi, I do believe this is an excellent blog. I stumbled upon it on Yahoo , i will come back once again. Money and freedom is the best way to change, may you be rich and help other people….
Best Links 2011…
I loved as much as you will receive carried out right here. The sketch is attractive, your authored material stylish. nonetheless, you command get got an edginess over that you wish be delivering the following. unwell unquestionably come further former…
Best Links 2011…
It is appropriate time to make some plans for the future and it is time to be happy. I’ve read this post and if I could I want to suggest you few interesting things or tips. Perhaps you could write next articles referring to this article. I want to re…
Best Links 2011…
I am not sure where you’re getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning much more or understanding more. Thanks for great info I was looking for this information for my mission….
Best Links 2011…
Hello my friend! I want to say that this post is awesome, nice written and include approximately all vital infos. I would like to see more posts like this….
Best Links 2011…
I truly appreciate this post. I’ve been looking everywhere for this! Thank goodness I found it on Bing. You’ve made my day! Thank you again…
Best Links 2011…
Pretty! This was a really wonderful post. Thank you for your provided information….
OH HAI…
Greetings! Very helpful advice on this article! It is the little changes that make the biggest changes. Thanks a lot for sharing!”…
http://www.eRealEstateSanDiego.com...
Pacific Real Estate Broker serving all of your San Diego county real estate needs. Search Ca homes for sale using our MLS search. Receive email updates of Realtor listings with prices and blog. Whether single-family houses, townhomes, luxury homes, bea…
2011…
Hello there, I found your website via Google while looking for a related topic, your website came up, it looks great. I have bookmarked it in my google bookmarks….