- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Avocatul lui Saddam a incercat sa se faca roman

El a fost renegat de familie, de când a hotărât sâ îl apere pe fostul dictator

In cămaşă albastră şi haină neagră, cu nelipsitul Coran sub braţ, Saddam pare destul de sigur pe sine în boxa acuzaţilor. La toate termenele de judecată, găseşte câte un motiv de amânare a proce­sului. La începuţ_ nu recunoştea tri­bunalul, în 2005 protesta că nu a fost lăsat să vor­bească cu avoca­tul al Dulaimi, zilele trecute era în greva foamei, că nu-i plăcea nu ştiu ce apărător numit din oficiu. Trecând peste fap­tul că nici celor 143 de şiiţi poate nu le-o fi plăcut când au fost omorâţi, parcă ar fi mai civilizat, totuşi, să asistăm la un proces corect. Chiar şi dacă acuzatul este un fost dictator, tiran, criminal, ce mai vreţi. Am văzut, doar, că nici dacă-l împuşcăm, în ziua de Crăciun, nu iese prea bine.

în 13 decembrie 2003, când Saddam Hussein a fost capturat de armata americană, lumea se aştepta la un proces răsu­nător. Până astăzi, însă, n-am avut parte decât de amânări. Ba nu vin martorii, de teamă, cu toate că boxa lor e protejată cu pereţi antiglonţ, ba se contestă legitimitatea tribunalului, mai moare câte un judecător, ca din întâmplare, susţinătorii fos­tului dictator mai căsăpesc câte un avocat… Şi, între noi fie vorba, cam au de unde. Echipa apărării, aleasă de soţia lui Saddam, Sajida, şi de cele trei fiice ale sale, este formată din 24 de „grei”. Printre care Roland Dumas, fostul ministru francez al Afacerilor Externe, Aicha Muammar Kadhafi, fiica liderului libian, şi Ramsey Clark, fostul procuror general al Americii.

Coordonatorul acestei echipe de şoc este avocatul irakian Khalil al Dulaimi, care, surprize-surprize, a încercat să se facă român, în urmă cu nişte ani. Nepotul lui, Sinan, locuieşte în Bucureşti şi este căsătorit cu una de-a noastră. A mărturisit, în exclusivitate pentru Flacăra, că unchiul său este renegat şi blestemat de familie, de când a hotărât să îl apere pe Saddam.

Saddam Hussein este judecat împreună cu şapte foşti colaboratori, pentru masacrul de la Dujail, din 1982, în care au fost omorâţi 143 de şiiţi. Celelalte capete de acuzare despre care se vorbeşte încă nu au fost formulate |j explicit de Tribunalul Special Irakian.

Avocatul Khalil al Dulaimi a venit în Bucureşti în 1998, cu gândul să se sta­bilească aici. Auzise, de la irakienii din România, că viaţa e mult mai sigură decât în Bagdad, chiar dacă nu e tocmai raiul pe pământ. Vreo trei luni a analizat piaţa, să vadă ce se poartă, ce se cere în materie de afaceri, în ideea de a-şi încropi o firmă de comerţ. Când a ajuns la capitolul acte, însă, a dat peste sfân­ta şpagă românească. Mai exact, i s-a cerut o sumă impresionantă de bani, cu tacâmul de rigoare. Că ar fi mai indicată o firmă, aşa, cam fantomă, că altfel le­gislaţia te înghite, trebuie să te strecori cumva printre iţele ei… Avocat, totuşi, de felul lui, al Dulaimi a refuzat oferta „generoasă” a unor oameni de bine. Ba, mai mult, s-a îngrozit de faptul că, la noi, ilegalităţile se poartă la lumina zilei şi la un nivel destul de înalt. Aşa că şi-a strâns bagajele şi a plecat în Irak. Acolo măcar găsea o scuză mai serioasă pen­tru aberaţiile economice. Că, vorba aia, era ditamai dictatura.

Eyada Amer, patronul unei şcoli libaneze din Bucureşti, îşi aminteşte că al Dulaimi a fost, pur şi simplu, şocat de aventura românească: „Suntem prie­teni, îl cunosc din copilărie, am crescut în acelaşi oraş, Al Ramadi, cam la o sută de kilometri de Bagdad, spre graniţa cu Siria. A fost întotdeauna un om foarte corect, religios, revoltat împotriva ilegalităţilor şi a afacerilor necurate. Vă daţi seama cum s-a simţit când i-au propus unii nici mai mult nici mai puţin decât să-i facă o firmă fan­tomă şi, astfel, să-şi rezolve ei interese­le. Măcar să se fi gândit că e avocat, deci un om al legii, şi nu se prea cade să-i propui aşa ceva. Mă rog, poate a fost mai bine pentru el, acum e un avo­cat de succes. îi admir curajul de a-l apăra pe Saddam, chiar dacă multă lume îl condamnă pentru asta. La urma- urmei, are şi omul ăla dreptul la un proces corect. Că până acum nu a fost decât un teatru de proastă calitate. Nici măcar nu s-au hotărât pentru ce să îl acuze. Povestea asta, că a omorât nu ştiu câţi şiiţi, hai să fim serioşi, nu ţine. N-au fost măcelăriţi nişte oameni pe stradă, cum procedează americanii acum. Au fost ucişi nu din senin, ci pen­tru că au organizat un atentat împotriva preşedintelui. Dacă se adună nişte oameni şi vor să-l omoare pe Băsescu, credeţi că vor fi felicitaţi de serviciile secrete româneşti? Credeţi că Bush i-ar servi cu bomboane de ciocolată pe cei care ar atenta la viaţa lui?”

<

Dacă luăm în calcul faptul că doi din­tre avocaţii lui Saddam au fost deja omorâţi, al Dulaimi nu are o viaţă prea uşoară. Nu ştim dacă o face din convin­gere sau doar pentru notorietate, dar este hotărât să meargă până în pânzele albe cu apărarea fostului dictator, împotriva americanilor şi a irakienilor care şi-au trădat preşedintele, în opinia lui. Şi mai ales împotriva tuturor ameninţărilor, de nici nu le mai ştie numărul: cu moartea, cu soţia şi copiii, cu bombe în casă…

Ca măsură de sigu­ranţă, cât de cât, şi-a dus familia în Iordania şi a recurs la un birou de lucru mobil, în sensul că întâlnirile cu echipa se stabilesc în locaţii me­reu diferite. între două drumuri, însă, este hăr­ţuit şi reţinut sistematic de militarii americani, sub diverse pretexte: i se verifică identitatea, de câteva ori pe zi şi pe îndelete, că uneori durează ore în şir, i se reproşează că are prea multe vize de Siria şi Iordania, ceea ce înseamnă că trebuie cercetat, mai depăşeşte şi viteza legală, mai are şi un comportament cam suspect… Şi tot aşa, celebra reţetă americană de război psihologic, din care mai ies doar cei cu nervii de beton armat.

Apelurile echipei de avocaţi la comunitatea internaţională şi la drep­turile omului au rămas fără ecou. „Această presiune demonstrează că Saddam Hussein este privat de cele mai elementare drepturi de apărare”, acuză Andre Chamy, unul dintre avocaţi. „Şi ce dacă?”, i-au răspuns campionii democraţiei, americanii.

<

Mai mult, al Dulaimi este supus şi presiunilor din partea familiei. Rudele lui de sânge s-au chinuit, luni în şir, să-l convingă să renunţe la apărarea lui Saddam. Dacă n-a ţinut cu „E periculos, te expui!”, i-au spus-o pe şleau: „Cum să aperi un tiran, un criminal, un preşedinte care a înfometat şi a batjo­corit poporul? Te faci de râsul lumii!” Degeaba le-a explicat avocatul că asta e meseria lui, că până şi cel mai înrăit criminal sau terorist are dreptul la o apărare corectă. Consiliul de familie, întrunit după regulile lui de trib, a hotărât renegarea avocatului. Sinan al Dulaimi, nepotul lui, este foarte convingător: „Nici nu vreau să mai aud de unchiul meu, să nu-mi pomeniţi numele în legătură cu al lui. Ne-a făcut familia de ocară, nici unul dintre ai noştri nu-l mai recunoaşte. Nu mai are părinţi, fraţi, surori, nepoţi. Tocmai m-am întors din Irak şi nimeni nu mai vorbeşte despre asta. El nici nu mai există pentru noi!”

text Liliana Petruş şi Ahmed Jober foto Bompres