Balaurul din farfurie

Ne  place  la nebunie  să  mâncăm, cu orice  ocazie. Dacă  înainte hrana era  privită  drept un element esențial pentru supraviețuire, acum  a devenit  un adevărat cult. Cu tot cu tradiții și tabieturi.

În ultimul timp,  e la modă să consumăm bio, organic ori verde.  Ne isterizăm să salvăm planeta. Stingem  luminile, reciclăm, ne uităm chiorâș   la  balega  ierbivorelor, suspectând-o că ar emana gaze toxice misterioase care afectează stratul de ozon.  Citim ingredientele de pe ambalajele produselor alimentare, dar mai mult de complezenţă. E-n vogă să stai în faţa unui  raft cu  o  cutie   și  o  lupă  în  mână, clătinând  din   cap   cu  un   aer   nemulţumit.

„Totul  conţine  E-uri.  Nici  nu  mai  știi  ce să mănânci,” declarăm înainte de-a pune, totuși, cutia  în  coș.  Știm  cu  adevărat ce  mâncăm? Avem  idee de unde provine carnea  pe care o consumăm? Cât este de naturală? Nu prea.

Tot  mai  multe   ţări   membre ale  Uniunii Europene interzic  alimentele modificate genetic, inclusiv cele folosite drept hrană pentru  creșterea animalelor. Oare  știu  ei ceva ce noi  nu  știm?  Desigur, în  afară de  faptul că joaca  de-a   ingineria genetică  nu  e  nici  pe departe suficient de testată încât  să fie introdusă deja pe piaţa de larg consum.

Mai toată lumea  a auzit  despre faimosul Codex Alimentarius. Informaţiile ne parvin din ambele  tabere.  Pro  și contra.  Ceea  ce nu  se prea știe este că Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentaţie, în colaborare  cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au creat Comisia Codex Alimentarius încă din anul 1961 pentru protejarea sănătăţii  consumatorilor  și asigurarea unor  practici  standard în ceea ce privește obţinerea produselor alimentare. Codexul cuprinde norme pentru toate alimentele, fie ele preparate, semi-preparate  sau   crude  și  pentru  distribuţia către consumator. Plus prevederi care includ igiena  alimentară, aditivii alimentari, reziduurile   de  pesticide, factorii   de  contaminare, etichetare și prezentare, metodele de analiză și  prelevare. E  spre   binele nostru. Sau  cel puţin asta e varianta oficială.

Există  însă  mulţi  oameni de  știinţă care spun altceva.  Dr. academician Matthias Rath, fondatorul Organizaţiei pentru Protecţia Sănătăţii,  declară  că,   de   fapt,   motivele  și ţelurile acestei  comisii  sunt  de-a  dreptul sinistre.  De aici rezultă adevărate teorii conspiraţioniste, mai mult  sau mai puţin teorii.

Bun, odată ce asimilăm toate  informaţiile acestea  halucinante, întrebarea iniţială rămâne:  Și noi  ce mâncăm? Utilizarea antibioticelor  și a hormonilor în  industria creșterii animalelor a devenit deja  o practică uzuală, preluată chiar și de către micii fermieri. Specialiști de pe  toate   meleagurile  avertizează că  astfel  de  proceduri vor  rezulta în apariţia unor  super viruși  letali, rezistenţi la orice fel de tratamente.

Prezenţa salmonelei în carnea  din  supermarketuri a fost sesizată de către prestigiosul Jurnal de Medicină din Marea Britanie, în urmă cu  mai  bine  de  zece  ani.  Tot  atunci   a  fost demarată și o campanie masivă de  tratare a păsărilor cu  antibiotice și  steroizi,   în  ciuda faptului că unii specialiști trăgeau semnale de alarmă, avertizând că  substanţele respective ar fi extrem de periculoase pentru organismul uman. Steroizii,  ori hormonii, au efecte grave asupra copiilor,  datorită faptului că  le accelerează procesul de  creștere. Fetele  intră  la pubertate de  la vârsta de  opt  sau  nouă ani, băieţii  prezintă  tulburări  majore   care   pot duce   la  infertilitate. Efectele  sunt   multiple: obezitate, păr pubian la patru ani,  noduli la sân la opt ani, chisturi ovariene la șase ani.

Pe de altă  parte,  fermierii și producătorii de carne  spun că într-o  comunitate de mii de animale ori  păsări, un  singur exemplar bolnav  e un fel de ruletă rusească. Nu  rentează, iar pierderile materiale pot fi uriașe. Antibioticele sunt  absolut indispensabile. Și oleacă de steroizi  nu strică… nu de alta, dar să meargă treaba  ca unsă.

Așadar, avem  parte  numai de vești  încurajatoare: cerealele,  legumele și fructele  sunt modificate  genetic.   Carnea  e  împănată  cu antibiotice și hormoni. Probabil a sosit timpul să mâncăm pastile? O idee tot mai vehiculată în ultimul timp  este cea conform căreia suntem  deja  prea   mulţi   și  ne  cam  călcăm  pe picioare. Mama Gaia nu ne mai  poate  hrăni. Nu în mod natural, adică. Trebuie ajutată. Câteva gene  alterate pe  ici,  o  chimicală pe colo și o să ne descurcăm pentru un timp, dar tot  n-am  rezolvat problema. Ori ne  subţiem rândurile, ori ajungem la pastile.  Oare  cum o arăta meniul? Trei pastile  pe zi, dimineața, la prânz și seara? Mai multe  și de culori diferite? Parcă o friptură cu salată bună mai bine. Dar umblă  un   zvon   alarmant  cum   că   de  fapt mâncăm „roșii  altoite  cu  pește“   și  animale clonate.   Cu   cât   ne   informăm  mai   mult, adevărul devine tot mai confuz.

Profesorul Dr. Vance Fowler,  specialist în boli infecţioase la Universitatea Duke din Carolina de Nord, spune că 65.000 de oameni au murit anul  trecut  în Statele  Unite  datorită infecţiilor  rezistente  la  tratament, acuzând consumul de carne  tratată cu antibiotice pentru  această adevărată epidemie. Mai mult  de o treime  din  producţia naţională americană de  antibiotice a fost  folosită pentru tratarea animalelor. Pe plan  mondial, declară el, acest procentaj a ajuns  la cincizeci  la sută. O ști el ceva.

Fermierii  din   lumea    întreagă  măresc anual cu  opt  la  sută doza  de  antibiotice și steroizi  pe care o administrează animalelor și păsărilor. Și aici nu vorbim despre exemplare bolnave, ci  sănătoase tun.  Sigur  că  măresc doza,  din  moment ce descoperă treptat cum animale le cresc  mult  mai  rapid, plus  că  nu mai  consumă la fel de  multă hrană. Până la urmă,  profitul primează. Restul sunt doar detalii.

Cum   stă   treaba   pe  meleagurile noastre mioritice? Doctorul Gheorghe Mencinicopschi,  unul dintre marii noştri specialişti în domeniul  alimentaţiei sănătoase,  ne  inforîmează că în zilele noastre gusturile s-au rafinat,   dar   au   devenit  înşelătoare.  Înaintașii noștri  beneficiau de alimente naturale, nemodificate în vreun fel de intervenţia omuîlui. Obezitatea este un „câştig” al civilizaţiei. Am    ajuns    să  ne   îmbolnăvim  până   și animalele de companie. Astăzi, singura noasîtră legătură cu alimentul este banul.  Nu  mai ştim cine produce hrana noastră. Mâncarea a devenit aliment, ceea ce este  complet greșit, pentru că  alimentul este  deja  o  marfă.  S-a rupt legătura dintre cel care produce hrana şi cel care o consumă. S-au inventat îngrăşămintele chimice de sinteză, crezându-se că se rezolvă nu ştiu  ce problemă. De fapt,  nu s-a realizat decât  distrugerea solului, privându-l  de microelemente.

Mai vreţi  încă  o veste  bună? Carnea din crescătorii este  o adevărată otravă. În momentul de  faţă,  mai  mult  de  șaptezeci la sută din  carnea  consumată la noi  este  obţiînută în crescătorii intensive. Sloganul oficial ar suna  cam așa: Nivelul de igienă și de calitate  este  corespunzător. Doar  în  teorie.   În realitate,  carnea   prezintă o  toxicitate   mult mai ridicată decât  se bănuiește. Într-o asemenea crescătorie, un pui ajunge la maturitate în doar   douăsprezece săptămâni,  pe  când   în mod  normal i-ar trebui de  trei  ori mai  mult timp.  Cum se face scamatoria creșterii  într-o zi cât alţii în zece? Spaţiu  de doar  câţiva  cenîtimetri pătraţi pentru mișcare, nutreţuri conîcentrate pline  de vitamine și de minerale sintetice,  antibiotice cu  nemiluita și,  mai  ales, hormoni de  creștere. Toate  aceste  substanţe se acumulează în carne,  apoi  ajung  în stomaîcul nostru, făcând adevărate ravagii.

Cu toate  acestea,  conform ANSVSA, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, instituţia responsabilă pentru siguranţa alimentelor şi sănătatea animalelor din  România, carnea  de pasăre  comercializată în  ţara   noastră  nu conţine  bacterii  periculoase pentru om. Până la acest moment, ANSVSA nu a primit nici o notificare din partea Comisiei  Europene prin intermediul SRAAF, Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje,  privind existenţa unui pericol  în acest sens. Aceste precizări au fost făcute în urma unor informaţii apărute în presa  germană, potrivit cărora autorităţile au descoperit pe rafturile supermarketurilor din mai  multe  oraşe  din  Germania carne  de  pui infestată cu  bacterii  rezistente la  antibiotice. ANSVSA ne informează că în urma sutelor de probe  analizate în decursul anului 2011, s-a descoperit absenţa medicamentelor de uz veterinar şi a hormonilor în  probele prelevate din carnea  şi organele de pasăre, sau a antibioticelor  și a coccidiostaticelor în furajele  pentru păsări. Conform legislaţiei, antibioticele se folosesc  numai în scop  curativ, ca tratament pentru  diferitele boli  ale  păsărilor,  la  prescripţia şi sub  supravegherea medicului veterinar. De la data  finalizării tratamentului cu antibiotice şi până la abatorizare, este obligatoriu  să treacă un timp bine determinat, astfel încât în carne să nu existe reziduuri de antibiotice. După sacrificare se prelevează din  nou probe,  atât din carne,  cât şi din furaje,  care se analizează.

Ei da,  asta  zic și eu  veste  bună! Dar  oare chiar   așa   o  fi?  În   cine   mai   putem  avea încredere? Zvonurile sunt  năucitoare… pate de gâscă cu xantan și guar (E-415, respectiv E-412), crenvurști din  gelatină cu  colagen,  șuncă de Praga cu dextroză, șunculiţă ţărănească cu glutamat de  sodiu,  parizer cu carmin, cârnaţi  cu nitrit  de sodiu (E 250), pastramă cu caragenan (E-407), salam cu colorant pe bază de aluminiu.

Tot ANSVSA ne informează că România a devenit membru FAO  la  9 noiembrie 1961, implementând Codex Alimentarius  drept o colecţie  de  norme alimentare universal valabile, prezentate într-o  manieră unificată, furnizând astfel un punct de referinţă unic  la nivel  internaţional. Aceste  norme alimentare au  drept scop  protecţia sănătăţii  consumatorilor şi asigurarea practicilor oneste  în comerţul alimentar.

Pe  de   altă   parte,   aflăm  că   tipurile  şi nivelurile chimicalelor şi contaminanţilor considerate ca „nefiind periculoase“ sunt  stabilite prin  aşa-numitul „consens ştiinţific  internaţional“, adică după  bunul plac  al  marilor producători. De fapt, oamenii de ştiinţă implicaţi sunt  plătiţi şi cumpăraţi de către cele mai mari  companii producătoare  de  alimente şi medicamente din lume  pentru a stabili  ce alimente   modificate  genetic   pot  fi  folosite   ca hrană. Doctorul Robert  Verkerk,  director ştiinţific  şi  executiv al  ASM,  Alianţa Sănătăţii Mondiale, spune că  de  fapt  „ţărilor nu  li se spune ce păţesc dacă nu  dansează după cum le cântă Codexul. Ele ajung pe mâna poliţaiului Codexului, OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului. Ceea ce e de rău, având în vedere sancţiunile  şi  amenzile  pe   care   OMC   le aplică.”

Ironia este că tocmai ţările europene ar trebui să ştie cel mai bine cât te costă  dacă nu te supui. Europa plăteşte anual amenzi de  câte 117 milioane de dolari către Statele  Unite ale Americii  şi 11 milioane de dolari către Canada pentru că refuză să importe carne  şi produse lactate  provenite de la vite hrănite cu hormon de creştere (rbGH).  Pe scurt, Codexul spune că nu e dăunător  să consumi carne  cu rbGH.  În consecinţă, orice ţară care nu acceptă astfel de produse e amendată de către OMC. Astfel de amenzi sunt  anuale şi vor continua până când ţara  care le plăteşte va ceda. Măcar din punct de vedere nervos.

Profesorul Ovidiu Bojor afirmă că  am  fi îngroziţi dacă  am  citi  legislaţia  UE  care  a intrat  în vigoare în România la 31 decembrie 2009. Acest nou Codex vrea să înlocuiască mai toate  produsele naturale cu produse chimice. Până şi laptele de vacă  va fi interzis dacă vaca n-a  fost  tratată cu hormoni de  creştere şi cu antibiotice.

Și acum  încotro?  Ne prefacem că nu știm, n-am auzit,  n-am văzut? Sigur, ar fi mai puţin stresant, dar  până la urmă tot noi suntem cei afectaţi.   Noi   și  copiii   noștri.   Cu   toţii   ne amintim de doamnele în vârstă ale copilăriei și adolescenţei noastre. Cum  clătinau ele din cap,  declarând pe  un  ton  nemulţumit că  pe vremea lor o fi și-o păţi. Oare a sosit și timpul nostru? „Ehe, pe vremea mea, mâncarea avea și gust!”

Pentru a fi apreciată de consumatori, carnea trebuie prezentată într-o formă cât mai atrăgătoare. După  ce a fost procesată, capătă, în urma oxidării,  un aspect brun-cenușiu. Asta nu e bine deloc.  Carnea trebuie să fie de un roșu tonic, aromată, să pară fragedă. Cum se face această cosmetizare? Cu ajutorul vestitelor E-uri. Nitriții dau cărnii o minunată culoare roșie. Pe de altă parte, produc numeroase tipuri de cancer.  Urmează frăgezitorii și amelioratorii de aromă folosiți în industria mezelurilor, substanțe foarte dăunătoare organismului,  afectând mai ales ficatul, intestinele, pancreasul, sistemul imunitar și cel nervos.

Taguri: nr. 5 / mai 2012 Tweet

Monday, May 14th, 2012 at 4:36 pm, DOSAR, RSS feed