Ne place la nebunie să mâncăm, cu orice ocazie. Dacă înainte hrana era privită drept un element esențial pentru supraviețuire, acum a devenit un adevărat cult. Cu tot cu tradiții și tabieturi.
În ultimul timp, e la modă să consumăm bio, organic ori verde. Ne isterizăm să salvăm planeta. Stingem luminile, reciclăm, ne uităm chiorâș la balega ierbivorelor, suspectând-o că ar emana gaze toxice misterioase care afectează stratul de ozon. Citim ingredientele de pe ambalajele produselor alimentare, dar mai mult de complezenţă. E-n vogă să stai în faţa unui raft cu o cutie și o lupă în mână, clătinând din cap cu un aer nemulţumit.
„Totul conţine E-uri. Nici nu mai știi ce să mănânci,” declarăm înainte de-a pune, totuși, cutia în coș. Știm cu adevărat ce mâncăm? Avem idee de unde provine carnea pe care o consumăm? Cât este de naturală? Nu prea.
Tot mai multe ţări membre ale Uniunii Europene interzic alimentele modificate genetic, inclusiv cele folosite drept hrană pentru creșterea animalelor. Oare știu ei ceva ce noi nu știm? Desigur, în afară de faptul că joaca de-a ingineria genetică nu e nici pe departe suficient de testată încât să fie introdusă deja pe piaţa de larg consum.
Mai toată lumea a auzit despre faimosul Codex Alimentarius. Informaţiile ne parvin din ambele tabere. Pro și contra. Ceea ce nu se prea știe este că Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentaţie, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au creat Comisia Codex Alimentarius încă din anul 1961 pentru protejarea sănătăţii consumatorilor și asigurarea unor practici standard în ceea ce privește obţinerea produselor alimentare. Codexul cuprinde norme pentru toate alimentele, fie ele preparate, semi-preparate sau crude și pentru distribuţia către consumator. Plus prevederi care includ igiena alimentară, aditivii alimentari, reziduurile de pesticide, factorii de contaminare, etichetare și prezentare, metodele de analiză și prelevare. E spre binele nostru. Sau cel puţin asta e varianta oficială.
Există însă mulţi oameni de știinţă care spun altceva. Dr. academician Matthias Rath, fondatorul Organizaţiei pentru Protecţia Sănătăţii, declară că, de fapt, motivele și ţelurile acestei comisii sunt de-a dreptul sinistre. De aici rezultă adevărate teorii conspiraţioniste, mai mult sau mai puţin teorii.
Bun, odată ce asimilăm toate informaţiile acestea halucinante, întrebarea iniţială rămâne: Și noi ce mâncăm? Utilizarea antibioticelor și a hormonilor în industria creșterii animalelor a devenit deja o practică uzuală, preluată chiar și de către micii fermieri. Specialiști de pe toate meleagurile avertizează că astfel de proceduri vor rezulta în apariţia unor super viruși letali, rezistenţi la orice fel de tratamente.
Prezenţa salmonelei în carnea din supermarketuri a fost sesizată de către prestigiosul Jurnal de Medicină din Marea Britanie, în urmă cu mai bine de zece ani. Tot atunci a fost demarată și o campanie masivă de tratare a păsărilor cu antibiotice și steroizi, în ciuda faptului că unii specialiști trăgeau semnale de alarmă, avertizând că substanţele respective ar fi extrem de periculoase pentru organismul uman. Steroizii, ori hormonii, au efecte grave asupra copiilor, datorită faptului că le accelerează procesul de creștere. Fetele intră la pubertate de la vârsta de opt sau nouă ani, băieţii prezintă tulburări majore care pot duce la infertilitate. Efectele sunt multiple: obezitate, păr pubian la patru ani, noduli la sân la opt ani, chisturi ovariene la șase ani.
Pe de altă parte, fermierii și producătorii de carne spun că într-o comunitate de mii de animale ori păsări, un singur exemplar bolnav e un fel de ruletă rusească. Nu rentează, iar pierderile materiale pot fi uriașe. Antibioticele sunt absolut indispensabile. Și oleacă de steroizi nu strică… nu de alta, dar să meargă treaba ca unsă.
Așadar, avem parte numai de vești încurajatoare: cerealele, legumele și fructele sunt modificate genetic. Carnea e împănată cu antibiotice și hormoni. Probabil a sosit timpul să mâncăm pastile? O idee tot mai vehiculată în ultimul timp este cea conform căreia suntem deja prea mulţi și ne cam călcăm pe picioare. Mama Gaia nu ne mai poate hrăni. Nu în mod natural, adică. Trebuie ajutată. Câteva gene alterate pe ici, o chimicală pe colo și o să ne descurcăm pentru un timp, dar tot n-am rezolvat problema. Ori ne subţiem rândurile, ori ajungem la pastile. Oare cum o arăta meniul? Trei pastile pe zi, dimineața, la prânz și seara? Mai multe și de culori diferite? Parcă o friptură cu salată bună mai bine. Dar umblă un zvon alarmant cum că de fapt mâncăm „roșii altoite cu pește“ și animale clonate. Cu cât ne informăm mai mult, adevărul devine tot mai confuz.
Profesorul Dr. Vance Fowler, specialist în boli infecţioase la Universitatea Duke din Carolina de Nord, spune că 65.000 de oameni au murit anul trecut în Statele Unite datorită infecţiilor rezistente la tratament, acuzând consumul de carne tratată cu antibiotice pentru această adevărată epidemie. Mai mult de o treime din producţia naţională americană de antibiotice a fost folosită pentru tratarea animalelor. Pe plan mondial, declară el, acest procentaj a ajuns la cincizeci la sută. O ști el ceva.
Fermierii din lumea întreagă măresc anual cu opt la sută doza de antibiotice și steroizi pe care o administrează animalelor și păsărilor. Și aici nu vorbim despre exemplare bolnave, ci sănătoase tun. Sigur că măresc doza, din moment ce descoperă treptat cum animale le cresc mult mai rapid, plus că nu mai consumă la fel de multă hrană. Până la urmă, profitul primează. Restul sunt doar detalii.
Cum stă treaba pe meleagurile noastre mioritice? Doctorul Gheorghe Mencinicopschi, unul dintre marii noştri specialişti în domeniul alimentaţiei sănătoase, ne inforîmează că în zilele noastre gusturile s-au rafinat, dar au devenit înşelătoare. Înaintașii noștri beneficiau de alimente naturale, nemodificate în vreun fel de intervenţia omuîlui. Obezitatea este un „câştig” al civilizaţiei. Am ajuns să ne îmbolnăvim până și animalele de companie. Astăzi, singura noasîtră legătură cu alimentul este banul. Nu mai ştim cine produce hrana noastră. Mâncarea a devenit aliment, ceea ce este complet greșit, pentru că alimentul este deja o marfă. S-a rupt legătura dintre cel care produce hrana şi cel care o consumă. S-au inventat îngrăşămintele chimice de sinteză, crezându-se că se rezolvă nu ştiu ce problemă. De fapt, nu s-a realizat decât distrugerea solului, privându-l de microelemente.
Mai vreţi încă o veste bună? Carnea din crescătorii este o adevărată otravă. În momentul de faţă, mai mult de șaptezeci la sută din carnea consumată la noi este obţiînută în crescătorii intensive. Sloganul oficial ar suna cam așa: Nivelul de igienă și de calitate este corespunzător. Doar în teorie. În realitate, carnea prezintă o toxicitate mult mai ridicată decât se bănuiește. Într-o asemenea crescătorie, un pui ajunge la maturitate în doar douăsprezece săptămâni, pe când în mod normal i-ar trebui de trei ori mai mult timp. Cum se face scamatoria creșterii într-o zi cât alţii în zece? Spaţiu de doar câţiva cenîtimetri pătraţi pentru mișcare, nutreţuri conîcentrate pline de vitamine și de minerale sintetice, antibiotice cu nemiluita și, mai ales, hormoni de creștere. Toate aceste substanţe se acumulează în carne, apoi ajung în stomaîcul nostru, făcând adevărate ravagii.
Cu toate acestea, conform ANSVSA, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, instituţia responsabilă pentru siguranţa alimentelor şi sănătatea animalelor din România, carnea de pasăre comercializată în ţara noastră nu conţine bacterii periculoase pentru om. Până la acest moment, ANSVSA nu a primit nici o notificare din partea Comisiei Europene prin intermediul SRAAF, Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, privind existenţa unui pericol în acest sens. Aceste precizări au fost făcute în urma unor informaţii apărute în presa germană, potrivit cărora autorităţile au descoperit pe rafturile supermarketurilor din mai multe oraşe din Germania carne de pui infestată cu bacterii rezistente la antibiotice. ANSVSA ne informează că în urma sutelor de probe analizate în decursul anului 2011, s-a descoperit absenţa medicamentelor de uz veterinar şi a hormonilor în probele prelevate din carnea şi organele de pasăre, sau a antibioticelor și a coccidiostaticelor în furajele pentru păsări. Conform legislaţiei, antibioticele se folosesc numai în scop curativ, ca tratament pentru diferitele boli ale păsărilor, la prescripţia şi sub supravegherea medicului veterinar. De la data finalizării tratamentului cu antibiotice şi până la abatorizare, este obligatoriu să treacă un timp bine determinat, astfel încât în carne să nu existe reziduuri de antibiotice. După sacrificare se prelevează din nou probe, atât din carne, cât şi din furaje, care se analizează.
Ei da, asta zic și eu veste bună! Dar oare chiar așa o fi? În cine mai putem avea încredere? Zvonurile sunt năucitoare… pate de gâscă cu xantan și guar (E-415, respectiv E-412), crenvurști din gelatină cu colagen, șuncă de Praga cu dextroză, șunculiţă ţărănească cu glutamat de sodiu, parizer cu carmin, cârnaţi cu nitrit de sodiu (E 250), pastramă cu caragenan (E-407), salam cu colorant pe bază de aluminiu.
Tot ANSVSA ne informează că România a devenit membru FAO la 9 noiembrie 1961, implementând Codex Alimentarius drept o colecţie de norme alimentare universal valabile, prezentate într-o manieră unificată, furnizând astfel un punct de referinţă unic la nivel internaţional. Aceste norme alimentare au drept scop protecţia sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor oneste în comerţul alimentar.
Pe de altă parte, aflăm că tipurile şi nivelurile chimicalelor şi contaminanţilor considerate ca „nefiind periculoase“ sunt stabilite prin aşa-numitul „consens ştiinţific internaţional“, adică după bunul plac al marilor producători. De fapt, oamenii de ştiinţă implicaţi sunt plătiţi şi cumpăraţi de către cele mai mari companii producătoare de alimente şi medicamente din lume pentru a stabili ce alimente modificate genetic pot fi folosite ca hrană. Doctorul Robert Verkerk, director ştiinţific şi executiv al ASM, Alianţa Sănătăţii Mondiale, spune că de fapt „ţărilor nu li se spune ce păţesc dacă nu dansează după cum le cântă Codexul. Ele ajung pe mâna poliţaiului Codexului, OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului. Ceea ce e de rău, având în vedere sancţiunile şi amenzile pe care OMC le aplică.”
Ironia este că tocmai ţările europene ar trebui să ştie cel mai bine cât te costă dacă nu te supui. Europa plăteşte anual amenzi de câte 117 milioane de dolari către Statele Unite ale Americii şi 11 milioane de dolari către Canada pentru că refuză să importe carne şi produse lactate provenite de la vite hrănite cu hormon de creştere (rbGH). Pe scurt, Codexul spune că nu e dăunător să consumi carne cu rbGH. În consecinţă, orice ţară care nu acceptă astfel de produse e amendată de către OMC. Astfel de amenzi sunt anuale şi vor continua până când ţara care le plăteşte va ceda. Măcar din punct de vedere nervos.
Profesorul Ovidiu Bojor afirmă că am fi îngroziţi dacă am citi legislaţia UE care a intrat în vigoare în România la 31 decembrie 2009. Acest nou Codex vrea să înlocuiască mai toate produsele naturale cu produse chimice. Până şi laptele de vacă va fi interzis dacă vaca n-a fost tratată cu hormoni de creştere şi cu antibiotice.
Și acum încotro? Ne prefacem că nu știm, n-am auzit, n-am văzut? Sigur, ar fi mai puţin stresant, dar până la urmă tot noi suntem cei afectaţi. Noi și copiii noștri. Cu toţii ne amintim de doamnele în vârstă ale copilăriei și adolescenţei noastre. Cum clătinau ele din cap, declarând pe un ton nemulţumit că pe vremea lor o fi și-o păţi. Oare a sosit și timpul nostru? „Ehe, pe vremea mea, mâncarea avea și gust!”
Pentru a fi apreciată de consumatori, carnea trebuie prezentată într-o formă cât mai atrăgătoare. După ce a fost procesată, capătă, în urma oxidării, un aspect brun-cenușiu. Asta nu e bine deloc. Carnea trebuie să fie de un roșu tonic, aromată, să pară fragedă. Cum se face această cosmetizare? Cu ajutorul vestitelor E-uri. Nitriții dau cărnii o minunată culoare roșie. Pe de altă parte, produc numeroase tipuri de cancer. Urmează frăgezitorii și amelioratorii de aromă folosiți în industria mezelurilor, substanțe foarte dăunătoare organismului, afectând mai ales ficatul, intestinele, pancreasul, sistemul imunitar și cel nervos.