Mi-a plăcut întotdeauna poezia lui Baudelaire „Invitaţia La călătorie”, deşi de-abia acum, când văd insula indoneziană Bali, îmi dau seama ce înseamnă splendoarea orientală.

Am făcut şapte ore de avion de la Tokyo la Denpasar, aşa că suntem obosiţi. Dar căldura de aici ne dezmorţeşte, precum şi frumuseţea din jur. Ne pregătim să petrecem cea mai frumoasă vacanţă din viaţa noastră.

In Nusa Dua se afla cele mai spectacu­loase plaje din Bali.

Hotelul se află la 30 de minute de mers cu maşina de la Denpasar, în peninsula Nusa Dua. Toţi turiştii care vor să se ducă la mare în Bali se duc în Nusa Dua, căci aici sunt cele mai frumoase plaje. Până în Nusa Dua drumul a fost aglomerat şi împestriţat cu case sărăcăcioase. Cum am ajuns însă la complexul nostru hote­lier, splendoarea ne-a luat ochii. Ulterior, am auzit că sunt în Bali hoteluri mai noi şi mai frumoase decât Melia, dar eu nu-mi imaginez nici acum cum poate fi ceva mai frumos decât complexul Melia la care suntem noi cazaţi. Trecem un mic pod deasupra unui bazin şi în capăt ne întâmpină două animatoare balineze care dansează pentru noi în semn de bun venit. Suntem acum pe o terasă spaţioasă unde se află recepţia. Este plină de statuete balineze şi orhidee. Ne afundăm în câte un fotoliu adânc şi aşteptăm să facem cazarea. Ni se aduce un juice de mango cu o orhidee pe marginea paharului tot în semn de bun venit. Fântâna arteziană din mijlocul terasei susură şi juice-ul este atât de bun… Cocotierii şi palmierii se zăresc dincolo de balustradă şi aerul este plăcut de cald. Nu pot să nu-i spun soţului meu: „Uite, H., nici nu am murit şi suntem în Paradis!”

Odată în camera noastră suntem convinşi că suntem în Paradis. Din baldachinul patu­lui curg perdele din pânză crem, iar lumina lustrelor îţi ia ochii. Balconul este la fel de spaţios ca şi camera şi se deschide deasupra piscinei şi a grădinii cu palmieri şi cocotieri. Nu ne vine să ne culcăm căci vrem să inspirăm cât mai mult din Paradisul tropical.

A doua zi ne îndreptăm către plajă. Nisipul este fin, de un galben frumos, dar apa nu este pe măsură. Nu este un adânc întins, treptat. Te scalzi în ape prea puţin adânci, care-ţi ajung până la brâu, până departe în larg, când cazi dintr-o dată într-o prăpastie unde apa îţi ajunge deasupra capului. Sunt apele Oceanului Indian şi, deşi nu sunt bune pentru înot, albastrul lor este armonios. Mă întreb de ce totul este atât de diferit de ceea ce am văzut până în prezent. Îmi dau seama de-abia acum: mă aflu pentru prima dată în emis­fera sudică.

Soarele este arzător şi nu poţi să stai mult timp pe plajă. Ne ducem la restaurantul de pe faleză şi bem ceea ce se numeşte un cocktail Paradise: papaya cu mango şi guava. Privim marea. Pe balustrada care separă faleza de plajă, apar două veveriţe care se fugăresc una pe alta. Vreau să le fotografiez si ele, în loc să se sperie, par foarte prietenoase. Am întâlnit multe veveriţe la Melia. Una a venit chiar să se joace pe balconul nostru. Toate pancartele din incinta complex­ului hotelier avertizau însă: Nu daţi de mâncare veveriţelor. Muscă!

Sunt convinsă, însă, că acele veveriţe atât de prietenoase nu muşcau decât în joacă. Dar, cum sunt rozătoare, este într-adevăr mai bine să te fereşti.

Nu că ne-am fi desprins cu uşurinţă de hotelul Melia unde am fi vrut să stăm cel puţin sase luni întruna. Am hotărât însă să mergem să vedem şi noi insula Bali în întregimea sa. Suntem în maşină şi de-o parte şi de alta a şoselei se desfăşoară vegetaţia balineză de un verde orbitor. Templul Taman Ayun este cel mai renumit templu balinez şi se află în mijlocul plantaţiilor de orez. Taman Ayun înseamnă Lacul Drăguţ pentru că templul este înconju­rat de un canal plin de nuferi. La intrare, o pancartă: femeile care sunt la ciclu nu au voie în templu. Cu o populaţie de aproape patru milioane de lo­cuitori, insula Bali are o religie care este în proporţie de mai mult de 90% hindusă, deşi Indonezia este ţara cu cei mai mulţi islamici din lume. Bali este, aşadar, o civilizaţie foarte tolerantă şi nu zăreşti pe stradă văluri islamice. Văzând această pancartă, însă, mă întreb dacă religia hindusă este cu adevărat tolerantă, mai ales că toţi turiştii, la ciclu sau nu, nu au voie decât pe marginea templu­lui. În incinta templului ca atare nu poţi intra decât dacă eşti hindus şi îmbrăcat în hainele albe de ceremonie. Tocmai asistăm la o ceremonie religioasă de pe marginea tem­plului şi admirăm statuile şi stupele – clădiri în opt trepte reprezentând stadiile terestre, începând cu Pământul şi ter­minând cu Eterul. Totul datează din 1634 şi, renovat fiind, este păstrat impresionant de bine.

.Templul Lacului Drăguţ” se află în mijlocul plantaţiilor de orez şi este înconjurat de un canal plin de nuferi.

O altă atracţie a insulei Bali este Palatul Regal din Ubud, ca de altfel tot orăşelul Ubud, cu templele sale vechi şi străzile sale înguste, înţesate cu maga­zine de suveniruri. Palatul Regal este splendid şi culorile sale, mai ales roşul şi galbenul, sunt vii. Statuetele balineze, atât de bogate şi meticulos lucrate, par reprezentările unor personaje aievea, deşi fantas­tice, şi te transportă în lumea lor exotică.

Dar suntem grăbiţi să ajungem la teatru sa vedem o reprezentaţie de Legong Dance, unul dintre cele trei tipuri de dansuri specific balineze. După dansurile introductive, cele mai frumoase, începe o adevărată operetă din care nu înţelegem nimic. Dar dansul Legong este la fel de splendid şi de exotic ca şi insula Bali şi nu poate decât să ne placă.

Nu ştiu ce altceva mai este de spus despre Bali. În general, paradisurile sunt atât de fru­moase încât nu au nici un fir epic. Nici o dramă nu se întâm­plă, nimic nu se petrece decât că soarele bate întruna peste o vegetaţie luxuriantă şi un ocean de culoarea turcoazului. Cât de bine ar fi să poţi să te eternizezi în Bali!

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Wednesday, August 24th, 2011 at 4:06 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed